2,922 matches
-
este fundamentală. „Sus cortina. Totul e teatru și totuși realitate". Clovneriile lui Hamlet, costumul cu burtă și dimensiuni rubiconde pe care personajul îl poartă pe sub hainele sale, pînă în momentul travestiului și al devoalării convenției din scena cu actorii, semnul monologului „a fi sau a nu fi", cu care se deschide spectacolul și care se mai repetă încă de două ori, adăugînd cîte un vers nou, o idee nouă, pînă la forma finală cunoscută manifestă un soi de teatralitate acută, care
Forța cuvîntului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6330_a_7655]
-
Cu atât mai mult cu cât, ține Dora Pavel să ne convingă, chiar și în momentul întâlnirii, la ani buni de atunci, Gina păstra un miros cadaveric. E ceea ce-l atrage, acum, pe Vlad. Discuția dintre ei oscilează între un monolog asupra frustrării și câteva scene de un erotism promiscuu și neconsumat. Altele sunt, oricum, problemele din mintea protagonistului. El e obsedat de „moartea ezitantă, neîmplinită" (p. 7) pe care tocmai a traversat-o, de impotența precoce care i-a ruinat
Iluzii pierdute by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6353_a_7678]
-
13, 14, 19) Mișcarea produsă între Cred, Doamne și ajută necredinței mele este ilustrată prin spovedania lui Ivan, spovedanie, care e un soi de „delir al sufletului său bolnav”. (Serghei Bulgakov) Astfel, dacă în prima parte a acesteia asistăm la monologul unui individ care vrea să creadă că, în adâncurile sale sufletești, crede în Dumnezeu, deși nu acceptă lumea, în jumătatea cealaltă a solilocviului, aceeași credință este supusă unui examen definitoriu, cel care-l susține, singurul de fapt, rămânând... Fiul de
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
existente. Invers au stat lucrurile în Noul Roman francez, în care ochiul și vocea personajului au fost înlocuite de o cameră neutră de luat vederi, dar și în romanele „personale” din anii 1930, Holban, Șuluțiu, Bonciu și restul, reduse la monolog interior, ca și, patruzeci de ani mai târziu, Absenții lui Aug. Buzura. În definitiv, în acestea din urmă, nu de o abandonare a polifoniei este cu adevărat vorba, ci de o radicalizare a perspectivei subiective: nu susținea Camil Petrescu că
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
vorba, ci de o radicalizare a perspectivei subiective: nu susținea Camil Petrescu că nu e cinstit să vorbești decât la persoana întâi? Cel care ne convinge o dată în plus, și paradoxal, că polifonia face romanul este Proust în uriașul lui monolog în care reconstituie timpul pierdut: deși momentele polifonice par rare (capitolul despre Swann, acela despre moartea lui Bergotte), întreg romanul nu e altceva decât exprimarea unui cor imens prin intermediul unei singure voci. Are dreptate Pamuk: „Arta romanului reprezintă îndemânarea de
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
preocupare moștenită de la maeștrii mei naturaliști: greve, cerșetori, romi. După aceste reportaje au urmat interviuri și portrete privind, de pildă, modul în care oamenii experimentează moartea sau bătrînețea. Apoi a urmat o perioadă în care m-am ocupat de interviuri monolog cu persoane publice. Care era ideea din spatele reportajelor tale ample pe teme sociale? Ca cititorii să poată cunoaște lumea aceea. Acesta e un privilegiu enorm al scriitorilor, dar în special al jurnaliștilor. Eu una țin să mă bag peste tot
Anna Luyten: „Cînd am ajuns în București, am simțit nevoia să scriu din nou poezie“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5026_a_6351]
-
se povestește. În ce privește propriul tău scris, ai subiecte preferate? Și aici e vorba în primul rînd de felul în care scriu, pentru că între scrierile mele se numără deopotrivă interviuri și reportaje. Interviurile le-am scris o vreme sub formă de monolog, ceea ce necesită anumite tehnici dramatice. De-aceea am avut nevoie de studii în direcția asta, ca să văd cum pot să construiesc tensiune, lucruri de felul ăsta. Am scris, de pildă, o carte cu asemenea interviuri despre femei cu cancer la
Anna Luyten: „Cînd am ajuns în București, am simțit nevoia să scriu din nou poezie“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5026_a_6351]
-
propriului spirit, altfel spus, dintr-un sincer imbold sufletesc, prilej cu care A. Yehoshua își dă măsura întregului său talent de a doza alternanța acțiunii cu dinamica psihologică a protagonistului. O performanță a artei narative a autorului israelian este și monologul interior al expierii unui sâcâitor sentiment de vinovăție al directorului ce-și reproșează pe pagini întregi, obsesiv, că nu-și amintea de Iulia Ragaiev (nume ce rezultă din dosarul de angajare al victimei incluzând și o fotografie), că nu se
Expiere și renaștere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4957_a_6282]
-
Ca și Katarina Schmidt în Gabrielle York tînără. Între pasivitate, neimplicare și stridență actoricească, la graniță fragilă dintre profesioniști și amatori i-am întîlnit pe cei doi actori. Din fericire, performanțele celorlalți actori șlefuiesc aceste asperități. Un moment aparte este monologul de la început al lui Gotz Schulte, Gabriel York, un actor subtil, cu multe mijloace la îndemînă. E foarte viu și puternic ce se petrece pe scenă două ore și ceva, așa încît chiar și neîmplinirile se estompează. Scene întregi se
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
mixt? Știți că, în fața tablourilor cu intrare dublă ale Pactului autobiografic, Serge Doubrovsky a avut ideea dispozitivului din Fii (1977), reunind anumite semne ale autobiografiei (identitatea numelui autorului și a naratorului-personaj, utilizarea elementelor garantat adevărate) și câteva practici ale ficțiunii (monolog interior, jocuri asupra cuvintelor, utilizarea liberă a elementelor presupus „adevărate”), amestec pe care l-a numit „autoficțiune”. Cuvântul acesta a avut apoi destul succes pentru a desemna tot felul de alte mixturi cu diferite dozaje ale celor două pacte. Problema
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
Priviți ministrul Muncii, doamna Sulfina Barbu, la ieșirea de la CES. Dialogul cu comitetul tripartit a fost de fapt un monolog al lui Emil Boc, în fața unor patroni care susțin actuala Putere. Imaginea surprinsă de Antena 3 nu se putea vedea decât pe plasma din studio, în ecranul televizorului încăpea doar dl. Boc. Expresia doamnei Sulfina Barbu spune multe despre încrederea
Dacă nici asta nu e o imagine a disperării de la vârful PDL... () [Corola-journal/Journalistic/46392_a_47717]
-
ca în Franța secolului Revoluției. Jelinek, kaputt Criticii francezi n-o iubesc deloc pe laureata Premiului Nobel din 2004, austriaca Elfriede Jelinek. Cu prilejul traducerii ultimei sale cărți, Călătorie de iarnă. O piesă de teatru, care este, în pofida subtitlului, un monolog romanesc, cronicarul revistei „L’Express” din 9-15 mai scrie: „Panzerele se întorc și Elfriede Jelinek este noua lor căpetenie. De trei decenii, austriaca teutonizează limba lui Goethe cu o brutalitate fără pereche iar proza ei pe șenile scoate drept muzică
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4658_a_5983]
-
demnitate.... da, deși lucrurile acestea îi făceau plăcere, deși simțea furnicătura și ațâțarea lor, toate aceste aparențe, aceste triumfuri aveau ceva găunos; erau în afară, tangibile, dar nu erau în inimă...” Cât despre capodopera Virginiei Woolf, Valurile, 1931, în care monologurile a șase personaje cu alcătuiri temperamentale diferite se aud în ritmul valurilor mării, ritmul apelor amniotice și al morții (căci, da, Virginia Woolf și-a pus mai târziu capăt zilelor înecându- se, umplându-și buzunarele cu pietre și înaintând în
Virginia Woolf în traducerea lui Petru Creția by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4554_a_5879]
-
ei îl lasă rece pe Macbeth, care contemplă dezastrul propriei sale existențe fără să înțeleagă cum s-a ajuns acolo. Vi se pare un început potrivit pentru o comedie? Pentru că naratorul, invizibil nouă, preia oarecum ironic o parte din acest monolog. Nu este lipsit de importanță să știm cine este „idiotul” care spune povestea în filmul lui Woody Allen. Naratorul? Nu prea, pentru că el se folosește de fraza lui Shakespeare deloc inocent, propunându-ne prin ea un modus vivendi, un „cod
Zgomotul și furia farsei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5772_a_7097]
-
Cu aceste puneri în act, Woody Allen transmite o ironie mai fină, recuperabilă din filme precum Match Point (2005) șiCassandra’s Dream (2007). Prostia intră în aliajul calculelor pe care le fac toate aceste personaje pentru a reuși. Precum în monologul lui Macbeth, toate aceste vieți sunt „poor players” ale căror voci, odată ce ei ies din scenă, nu se mai aud, cu alte cuvinte, nu se întipăresc nicidecum în memoria cuiva. Ce rămâne din aceste povești? Asemeni unui pictor talentat, regizorul
Zgomotul și furia farsei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5772_a_7097]
-
epocă. Social vorbind, Nietzsche nu a existat, cu excepția perioadei de profesorat la Basel, zilele lui nefiind decît un lung concediu medical. Ceea ce înseamnă că destinul profetului lui Übermensch s-a petrecut în singurătate și suferință. Adică în imaginație și în monologuri. Numai că, debil pînă la slăbiciune patologică, Nietzsche a posedat arta camuflării inspirate, știind să îmbrace toga dîrzeniei beligerante. Un infirm înzestrat cu talentul de a poza în gladiator, un bolnav care a făcut apologia sănătății, și un cochet timid
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]
-
orgoliu, și iubire, și disperare, și umilință, și țîfnoșenie, și neputință, și ură, și iubire, să se deșire sub ochii tăi, să ai senzația că s-a topit toată și să o ia, iarăși, de la capăt, să fie într-un monolog de cincisprezece minute în cincisprezece feluri diferite? Sau Marian Râlea, Sașa cel de nouă ani și cel de douăzeci și patru care povestește. Pe care abia acum îl văd cu adevărat unii și alții, ca și cînd marile lui roluri, aît de
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
din elemente ce definesc o lume zbuciumată, neliniștită. Ca și Bunica Marianei Mihuț. Care stă la ușa fiicei sale o veșnicie ca să-l ia înapoi pe Sașa, Sașa pe care Mama lui a îndrăznit să- l ia, în sfîrșit. Ca monologul ei de un sfert de oră în care mori și învii împreună cu ea. fiicei sale traversează și infernul și purgatoriul. Și tu, spectator, odată cu ea. Are o forță de a se descompune în fiecare cuvînt pentru ca să alcătuiască altfel și altfel
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
Florin Irimia La un moment dat, în timpul lungului său monolog pe canapeaua psihanalistului, Alex Portnoy mărturisește că, dacă are un cuvânt preferat în limba engleză, acela e indignare, care, peste ani, avea să devină chiar titlul unuia dintre romane semnate de Roth. Totuși, laitmotivul romanului de față nu e indignarea
Arta de a te simți vinovat by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5493_a_6818]
-
câteva ore, deși când am deschis cartea intenționam doar să-mi fac o idee despre ea și s-o citesc cu adevărat altă dată. Cu alte cuvinte, m-a „prins”. Florin Lăzărescu știe să scrie, îi ies și dialogul, și monologul interior, iar personajele sale, chiar și când sunt voit banale, au relief. Mi s-a părut, prin urmare, că exagerează Cosmin Ciotloș făcând un întreg inventar de „stângăcii” - cum, de altfel, își și intitula cronica - ale autorului. E adevărat, m-
Printre rânduri by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3317_a_4642]
-
Căci tot ceea ce începe ca o comedie poate sfârși în fel și chip: ca tragedie, ca tragicomedie, într-un exercițiu criptografic, într-un film de groază, într-un marș triumfal, în mister, în rugăciuni pentru veșnica pomenire în pustiu, ca monolog comic, când nimeni nu mai râde. Confesiunile îi surprind pe Belano și Lima în ipostaze neașteptate, asumându-și destinul misterios. Poate chiar ei dau titlul romanului, înfățișând poeții în ipostaza detectivilor sălbătici aflați mereu în căutarea unui precursor, a unui
Nebuni întru Poezie by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3429_a_4754]
-
pornite de la texte din Schopenhauer. Concepția ei creativă s-a extins și dincolo de granițele Germaniei. Astfel a conceput regia, luminile și decorurile pentru un spectacol Faust interpretat de un actor din Germania de origine turcă, Haydar Zoriu, sub forma unui monolog. Premieră a avut loc în 2009, la Köln, dar piesa se joacă și în prezent la Istanbul, în germană și turcă. Tot la Istanbul a fost invitată să danseze de către Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, de Consulatul General al Germaniei
Cioburi de portret Natașa – Natalia by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3674_a_4999]
-
În același timp, imaginea noii vieți se distinge însă de acest fundal obiectiv, imagine pe care Descartes a creat-o în solitudinea sa olandeză, printr-o renunțare conștientă la tradiție și la toate legăturile și convențiile sociale. Forma literară a monologului poate face trimitere aici la modele mai vechi, în special la Soliloquia a lui Augustin și la confesiunile filosofice ale lui Petrarca. Conținutul este totuși unul nou și propriu fiecăruia, deoarece confesiunea nu survine în urma unui sentiment etic sau religios
Ernst Cassirer Kant – viața și opera by Adriana Cînța () [Corola-journal/Journalistic/3676_a_5001]
-
frescă remarcabilă a unei perioade zbuciumate și glorioase în același timp din istoria Franței cuprinsă între două paranteze, Revoluția Franceză și bătălia de la Waterloo, rămâne doar o epură, o schemă, un decor pe fundalul căruia actorii debitează o serie de monologuri ca în fața unui public aflat în sală. Pentru că aceasta este adeseori impresia pe care personajele o lasă, că joacă într-o piesă de teatru sub ochii publicului, simțindu-i răsuflarea. O altă impresie stăruitoare este aceea că personajele nu sunt
Revoluție și postișe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3701_a_5026]
-
uită pe cea actoricească și implicit necesitatea de a realiza o conexiune viabilă cu celelalte personaje. Nu de puține ori, actorii joacă de parcă ar fi singuri în scenă, relațiile sunt reduse la schematism, la convenție, pentru a scoate în relief monologul. Finalul, o revoluție împlinită, reprezintă un apogeu al kitsch-ului. Este desigur viziunea lui Jean Valjean despre o lume mai bună, însă această proiecție dobândește aerul unei parade, a unei festivități megalomanice similare marilor spectacole omagiale. Chiar dacă e de înțeles
Revoluție și postișe by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3701_a_5026]