693 matches
-
vise-ncîlcite, mereu reluate, de parcă aparatul de proiecție din craniul meu ar fi avut de rulat o peliculă înnodată ca un ghem de șerpi. Ceva în mine știa, poate, că mama avea să mă găsească a doua zi la subsol, cu muribunzii. În miez de noapte m-am trezit brusc, lucid de parcă n-aș fi dormit deloc, nu numai în noaptea aceea, ci niciodată în viața mea, de parcă noțiunea somnului mi-ar fi fost necunoscută. Lucid ca o sculptură într-un bob
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ideea de zbor și nu putem naște ființe înaripate pentru că gândirea și nașterea aparțin acestei lumi și ne lipesc mai strâns de această peliculă. Dar viermii care sîntem în grosimea timpului, cei ce au drept cap embrionul și drept coadă muribundul, pot simți dintr-o dată feromonii cumpliți ai Dumnezeirii. Sânt vezicule singuratice venind perpendicular din miezul trandafirului, străbătîndu-i petalele, refractîndu-se-n retinele sale groase, înfășurate strâns una-n alta. Sânt atât de rare, încît aproape că nu-i cu putință să se-ncîlcească
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o privise cu ochi mari iar fața ei se destinse și, indiferent cât de mult se lupta cu gândul acela, Maria nu se putu abține să nu asemuiască liniștea aceea așternută peste chipul fetei cu resemnarea care îi cuprindea pe muribunzi înaintea sfârșitului. ― De unde știi? întrebase ea. ― Pur și simplu știu. O femeie sfârșește prin a ști lucrurile astea. ― Nu, nu am mai văzut sânge. Dar am crezut... ― Ce ai crezut, Xentya? ― Nu știu ce am crezut... Poate că m-am îmbolnăvit. Am
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
umane extraordinare undeva în partea continentală. Spusese că e o minte atât de puternică și de stăpânită de dorința de a face bine, încît ea una nu o putea asemui decât cu portretul mental al lui însuși Dumnezeu. Sau al muribundului Rimio de Vassur... La vremea când făcuseră transcripția aceea, toți trei crezuseră că e doar o figură de stil, o deformare apărută în timpul procesului delicat de traducere în cuvinte a comunicării telepate dintre Alaana și Leka. Și chiar dacă nu dorea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici hiung-nu alergau istoviți în sus și în jos în spațiile dintre corturile distruse, căutând zadarnic dușmani care din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că întâmplător un element uman s-a interpus ca un țăcănit pe traiectoria ouălor. Se evită privitul pe geam din cauză de priveliște cutremurătoare. Chip uman desfigurat îmbunătățit cu ouă. Întocmai ca monezile de argint care se așază pe pleoapele muribunzilor. Se evită privitul și aplecatul peste fereastră, e pericoloso sporgersi cum ar spune un franțuz semidoct. Nu se recomandă holbatul și pentru a se evita represaliile ulterioare ale victimei în caz că mutilatul mai păstrează un rest de vedere. Se recomandă deplasarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
N-am auzit de așa ceva. Am dormit o vreme. Voisem să rămân treaz și să-l supraveghez pe Mutschmann, În caz că Își revenea din nou. Cred că speram la una din scenele alea emoționante pe care le vezi În filme, când muribundul e atât de mișcat Încât Își descarcă sufletul În fața celui aplecat deasupra patului său de moarte. Când m-am trezit, era noapte și, peste zgomotele făcute de ceilalți deținuți din spital, care tușeau sau sforăiau, am auzit un sunet inconfundabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Sorin nu mai avea puterea să privească, era În pat, ceilalți erau Încredințați că doarme, oricum ținea ochii Închiși. Cineva din familie a spus În șoaptă că piesa nu-i pare grozavă, mirându-se că este totuși opera lui Eminescu. Muribundul n-a suportat, a spus, mirându-i că asculta și că poate vorbi, oarecum iritat: «Nu e ceva terminat... și era foarte tânăr». Nu suporta vagul, aproximația. Acest fel de a-l prezenta pe Eminescu i se părea a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
dialogului precedent, nici tăcerii de peste douăzeci de ani dintre noi. Amintirea „pozitivă” a primei noastre cafele de taifas trebuia lăsată așa și atât cât fusese. Nu bănuiam că avea să fie și ultima. Amintirea a revenit când am citit versurile muribundului, scrise, se pare, pe patul de spital. Tragica tânguire se elibera, candidă, de pământ și de iluzii. Regăseam ceva din sensul scurtei noastre Întâlniri În poemul Prometeu, publicat postum. „Ca orice lepră, Prometeu/ S-a pus În colți cu Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
luni Înainte de moarte, Aderca Îl văzuse la sanatoriul St. Vincent de Paul, ca pe o „fantomă crispată și deteriorată a unui svelt și frânt adolescent”. În preziua sfârșitului, cum povestește Sașa Pană, Blecher Își chemase mama la patul său de muribund. S-a despărțit de ea cu aceste cuvinte: „Am trăit În 29 de ani mai mult decât alții În 100. Am călătorit, am văzut, am scris. Spune surorilor mele să-și trăiască fără excese, dar să-și trăiască viața. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
regăsesc trepiedul și năframa neagră a vechiului aparat fotografic, abandonate neantului care Închisese, brusc, ochii lui Aschenbach, Încă plini de lumina juvenilă a clipei Întrupate de Tadzio. Am avut surpriza de a descoperi, nu departe de impozantul hotel În care muribundul fusese turmentat de ultima fluturare morbidă a frumuseții, un vechi cimitir evreiesc În care aș fi putut vorbi, probabil, mamei mele despre ce se Întâmplase În ultimii mei ani americani și despre secvența care mă aștepta, peste câteva zile, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
lupi și elan (cerbul nordic) este reconstituită doar prin urmele pe zăpadă ale etapelor Înfruntării. Povestitorul se separă de poveste, În finalul acesteia, prin moarte. După comoția care, brusc, Îl năruie, popasul său oniric, În biserică, nu este decât delirul muribundului care Își revede, În ultimele clipe, traiectoria vieții, Înainte de a plonja În moarte și, cum spune autorul, „poate, dincolo de ea”. În cazul unui scriitor de statura „cărturărească” a lui Magris distincția Între viață și literatură rămâne mereu fluidă. Spre beneficiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Cancerul care avea să-l răpună nu era cel diagnosticat inițial, ci o formă mult mai năprasnică. Am fost de câteva ori, În ultimele sale zile pământești, În apartamentul de pe 103 East 75th Street. Nu am urcat scările spre camera muribundului. Era suficient, cred, să afle că am trecut pe acolo și că știu ce se Întâmplă. „Prietenia trebuie declarată”, obișnuia să spună după ce ne Împrietenisem. Frapantă formulare, la un om atât de discret și reticent. Prefera declarațiile ferme, dar discrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
agentă străină. Că altfel de ce mi-ați fi pus o astfel de întrebare? Fii atent cum vorbești! Dacă ascunzi un agent străin, ești tu însuți un agent străin. Acum e momentul potrivit să câștigi încredere. Înțeleg, domnule, respiră cu greutate muribundul Acum că am declarat că ea e agentă străină, o să-mi dați drumul? Dați-mi drumul, vă rog. Vă implor. Știu că Wang Guang-mei este agentă străină. Nu numai că e agentă străină, e și o agentă comunistă. Pe casetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pământul mă primește. Mă salută, mă sprijină și mă laudă, indiferent cât de groaznic sunt. Stau în picioare, pământul se așterne sub mine, sincer și tăcut. Se întinde de la picioarele mele spre infinit... Ea își închipuie un manichiurit lustruind unghiile muribundului. Ca fascinat de propriile-i gânduri, Mao o apucă de braț, apoi continuă. Nu am prea făcut multe, deoarece visez toată noaptea că merg și mă întreb dacă nu sunt somnambul... Nu-mi amintesc dacă au fost sau nu stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
orașelor din zona asta și-au atins apogeul acum o sută de ani. Locul ăsta se golește. Se întoarce la sălbăticie. De unde știi astfel de lucruri? El știe deja de unde știe ea. Ea ocolește răspunsul. În zona asta? Rămân doar muribunzii. Cumpără apă, fructe și pâine și le duc pe dealuri. Mănâncă pe o dună care se mișcă, luată de vânt, chiar în timp ce stau pe ea. Părți din ei se ating tot timpul. Pământul e părăsit - o molimă globală. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cărui mamă era cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță cuprins de o furie neputincioasă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
va însemna ceva mai mult. Palmele lui frământându-i fesele parcă ar fi încercat să-i spună asta în singura limbă pe care ar fi înțeles-o amândoi. Nu era totuși mai mult decât o promisiune vagă, însoțind geamătul de muribund prăvălindu-se în hăul dintre coapsele ei. Nu durase nici un minut, și uite că i se luase glasul înainte să termine ce ar fi avut să-i spună, iar acum parcă ar fi privit în vânt, făcând pe nepăsătorul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mă rog, iar o luăm de la capăt, tot ei au inventat-o, ca să-și spele crimele, bla-bla-bla, se știe, lasă-ne, Doinițo, da’ mai bine uite aici, pentru prima pagină - Nicu Ceaușescu, bolnav de ciroză în ultima fază, spovedania unui muribund, alături de, să zicem: A fi sau a nu fi mort în România în vremuri de tranziție - anchetă socială de Rafael Ogrinjan și Octav Cerchez. Asta ce dracu’ mai e, că-i lungă de nu se poate?!... Octav îi explică, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
norocoasă deoarece nu ajunsese în infernul alb al Siberiei. Auzise de prezența trupelor române și căuta un preot pentru botezul unui copil. Am trimis după sublocotenentul Tiberiu Carp, preotul batalionului nostru, un băiat blând, cu vorba frumoasă, capabil să ofere muribunzilor ultima mângâiere duhovnicească chiar sub cel mai cumplit bombardament. Conduși de Ana, am ajuns la casa simplă, acoperită cu paie, a tinerei rusoaice. După ce a încercat apa din cristelniță, Tibi a început să oficieze slujba cu o voce atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unul dintre cearșafurile pătate cu sânge ce acoperă trupurile iese piciorul mic al unui copil. Lângă o ambulanță afumată, doi medici dau primul ajutor nenumăraților răniți întinși umăr lângă umăr, din mijlocul cărora se ridică către cer urletele și gemetele muribunzilor. Marius surprinde privirea îndurerată a unuia dintre doctori, un tânăr probabil proaspăt ieșit din facultate, cu halatul murdar de sânge și iod. Întreabă dacă poate fi de ajutor cu ceva. Morfină! Ai așa ceva? Marius ridică din umeri, neputincios. Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se dorește optimist. Hai, fii serios. Cu rana asta, numai groapa mă scapă. Glasul i se topește, până aproape să se stingă. Privește cu ochi tulburi la Marius, respirând șuierător și sacadat, semn al morții iminente. Cu o putere nebănuită, muribundul îl prinde de haină, trăgându-l către el. Îmi pare rău ... doream ... să fac mai mult ... ține minte ... Obersturmführer Schultz ... Schultz, repetă el agonic. Nu se știe niciodată ... fă tu ... ceea ce aș fi vrut eu ... să fac. Pășise deja în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
În sfârșit, la fel de brusc precum începuse, atacul se sfârșește. Din ascunzătorile lor, partizanii ies la iveală. Coboară cu armele pregătite, gata să tragă la cel mai mic semn de pericol. Dar printre mormanele de fiare contorsionate se aud doar gemetele muribunzilor și strigătele de ajutor ale răniților. Nimeni nu le dă atenție. Cât de curând gerul sau lupii vor desăvârși treaba începută de gloanțe. De altfel, partizanii nu au posibilitatea să transporte pe acești nenorociți nici dacă ar fi vrut. Duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
e grav rănit. Cunoaște îndeajuns fanatismul acestor tineri discipoli naziști. Îi desface uniforma cu grijă, mare parte din ea fiind una cu rana. Din trusa de prim ajutor a neamțului, scoate o fașă septică. Acoperă rana cât poate de bine. Muribundul geme slab în continuare: Wasser...wasser 125... E ultimul lucru care trebuie dat unui rănit la burtă, dar oricum e pe moarte. Cu o mână sub ceafă, sprijină capul tânărului în timp ce cu cealaltă îi duce către buze bidonul cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bătrâni...de copiii mei și de Ana, nevastă-mea...Să nu vă certați pentru pământ și casă. Americanul nu-și putea înghiți nodul, aspru ca o perie de sârmă, pus de-a curmezișul în gât. Cum să-i spună unui muribund că nu mai aveau părinți? Cât despre Ana și copii nu avea nici o veste, pierduți undeva în țară pe drumurile refugiului din fața războiului. Culcă cu gesturi iubitoare obrazul pământiu al rănitului pe o mână. Își simte lacrimile cum vor sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]