4,723 matches
-
de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în ușă la intrare. O! Fragedă făptură oricât ai fi de pură în prag o să rămâi la râsul dintâi... Vechea împărăție topită în pustie și putredă și mută rămâne nefăcută. * * * A fost un popas în timp cu iubiri și tinerețea adusă în memoria care a rămas cu geamurile înghețate în zidul de acasă. Târziu privirea a descoperit că totul a împietrit. A coborât seceta din cer, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cântând în cor relele prevestiri. Am strigat în somn, marele păcat nu m-a lăsat să dorm. Nu vreau să tot alunec în trecut, ce să mai spună amintirile? Ce a rămas din ele, poate n-a fost așa. Stau mut în fața televizorului, și nu-l aud; văd imaginile altei lumi, care nu mai este a mea. Toți sunt străini, vecinii au murit, cei de acum parcă merg alături de drum. El e vinovat, că s-a schimbat și pentru mine, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a dăruit, demn, lumina cea mare din cerul țesut în odoare. * * * N-am văzut Ierusalimul niciodată. Tare mi-aș fi dorit să văd această cetate bătrână de mii de ani; dar nu s-a putut, sufletul a rămas singur și mut, în fața întâmplării tragice pusă în scene magice și atroce. În cercuri ermetice s-a închis, Isus a lăsat iubirea în cetate. De atunci clopotul și toaca va bate prin timpi, prin fața noastră, cei condamnați la o moarte mică și veșnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
gol, rămas în balans în aceleași clopote oprite în dans: când cu fața spre cer, când spre pământul de fier. Un vânt prelins domol mai adie în povestea rămasă în sertarul biroului acasă. Uitată, cu paginile ruginite, fără făptură gura mută, ce să mai spună bântuită de păcate, de plăceri și înfrângeri? Într-un colț pe copertă erau atâția îngeri, vedenii albe, în nerostite sorți, trăgeau de sunetele celor vii și celor morți; clopotele au rămas cu marginile de cer, cântec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și reflecții melancolice. Principalul laitmotiv al lirismului meditativ e timpul. Timpul individual, străbătut, din perspectiva prezentului, în ambele sensuri, spre izvor și spre vărsarea în eternitate. Vehicolele acestei deplasări sunt memoria și imaginarul. Fiindu-i străină lumea de azi: Stau mut în fața televizorului/și nu-l aud;/văd imaginile altei lumi/care nu mai este a mea, părându-i vetustă, inautentică, până și rochia preferată și-a pierdut candoarea și părul blond nu mai cheamă mângâierile transparente și naive; adeseori bolnavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
autoarei, dar și cel mai bine intitulat : e o definiție a întregului lirism. “Cartea e ca un colan de douăzeci și două de poeme, fără anecdota accentuată, cu un bărbat care circulă între pagini străvezii, cu gest teatral și pururea mut, având doar menirea sacră de a ține trează și în revarsare de parfumuri imensa grădină de trandafiri a ființei unei femei, atentă la ea însăși. Basme, legende auzite ori născocite, ritmuri, presupuneri, înnodări și împletiri de senzații, valuri de analize
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Mazu, Manuela cultivă muzica, stimulând afectiv pentru reverie. Depresia eroinei e o drama în care eul solitar aspiră la o nouă dimensiune. Oglinda e o altă modalitate de exprimare analogică, ducând la simboluri și reflecție. Pentru femeie, oglinda e martorul mut, revelator al sufletului, prezență dramatică și jubilație potrivit dispoziției de moment. Narcisismul intră în psihologia normală, ca trasatură a psihologiei feminine. Sesizând relația variabilă corp-spirit, Manuela caută în oglindă imaginile chipului ei, care purtau pe ele sufletul și ale sufletului
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Manuela caută în oglindă “ mereu mai de aproape imaginile chipului ei, care purtau pe ele sufletul, și ale sufletului care-i alcătuiau chipul”. Eroina se încadreză în categoria femeilor cu imaginație tragică, torturată de calvarul închipuirii. Plictisul toamnei ploioase, monologurile mute exagerează fiorul de neant al trăirilor, Manuela eșuează într-un pesimism etic fără de ieșire, ea trebuie luată ca o figură rezumativă, repetată în alte destine, deci o preocupare constantă a autoarei care prin acest personaj laitmotiv, atrage atenția asupra unei
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
după focul dragostei. VOLUPTATE Logodna este un angajament, o nevoire, o pasiune, o taină ce urmează să fie deslușită, eroina caută mereu sensul acestei noțiuni. Chemarea simplă și clară a celor doi mărește voluptatea logodnei, ea trăiește o logodnă ideală mută. Femeia îndrăgostită trăiește povestea ei de dragoste, partenerul se identifică cu propria viziune despre îndrăgostit. Vâlsan e bărbatul pe care Manuela îl vrea. Cum este? Ce este? Ce simte? Nici ea nu știe, dar importantă pentru ea este povestea, nu
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
regăsirilor zilnice pentru ei care sunt, pentru ei când vor fi... Lunecarea ca-n somn, de sub melcul urechii pe prăvălișul pieptului, între cupe cu dulce otravă, pînă sub coroana arborelui ombilical, până în hipnoticul inel al patimei roze și al cântecului mut ca al scoicii adunând tot vuietul mării între valvele pulsând, fremătând, între algele mângâind cu imperceptibilul foșnet nesfârșitul meu dor de scafandru... Și oare, încă, ce voi fi iubind la tine?... 30 iunie 2006 Merg la București cu acceleratul, pe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pic mai departe! Ea, iubita lui, i-a dăruit ceva incomparabil: un copil, adică „un strop de nemurire”. Când îl ia în brațe și îi sărută obrăjorul cald, mai poate spune că se simte „ca un pom uscat”? Este întrebarea mută din ochii Teodorei, pe care a ghicit-o cu ocazia vizitei făcute ieri. Va mai merge și mâine, și mai târziu, cu speranța că tot în ochii ei va găsi și un răspuns. Un alt răspuns care să-l plaseze
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de lut pe care am găsit-o eu... că... multe, multe... și că numai din cauza mea Ilinca stă cu nasul în pernă și bocește tot timpul... Auzi tu la ea! Parcă eu am știut că o să iasă așa? Virgil rămase mut cu desăvîrșire. Chiar la o asemenea năpastă nu se aștepta. Căscă gura să spună ceva, dar nu putu. Ochii i se umeziră, iar gîndul că Ilinca e atît de nefericită îl durea mai tare ca toate. Nici măcar nu fu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dar eu cunosc faptul că... Ilinca are ce are cu... cu tine, țap împăiat ce ești! Zi că n-am dreptate, față palidă, ori treci și te luptă cu mine! Lui Virgil i se aprinse toată făptura de zîmbet. Rămase mut cu desăvîrșire. La o asemenea întorsătură a lucrurilor nu se așteptase. L-ar fi strîns pe Bărzăun în brațe de bucurie, dar nu fu în stare decît să scoată un strigăt prelung, apoi se înarmă și el cu două pistoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vrei să zici că ai și tu scrise poezii?... Zi, mă, ce stai așa, ca o mămăligă? "Mămăligă", gîndi Bărzăunul lovit în amorul propriu. Nu putea găsi oare alt cuvînt?... Clătină de cîteva ori capul cu un fel de disperare mută și nici măcar nu întoarse ochii spre Ilinca. Haide, mă, ce-i cu tine? îl luă iar fata la rost, aplicîndu-i un nou ghiont în coaste. Ai scris, ori n-ai scris? Dar, uitîndu-se ca din întîmplare la ceas, sări ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai blîndă în tot ce au ele mai profund legat de sentimentele omenești... O pasăre neagră făcu ocolul unui țanc bătînd leneș din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme... Parcă pe toți i-ar fi legat pasărea aceea cu lanțuri nevăzute și i-ar fi tîrît după ea în uitare. Numai Bărzăunul întoarse la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
decît să plece acasă! Nimeni nu mai zise nici pis. A-l contrazice pe Bărzăun într-un asemenea moment și-n fața unei astfel de perspective, însemna un risc prea mare. Așa că se mulțumiră cu toții să-l privească cu admirație mută, dar și cu destulă invidie. Nea Petrică pocni din degete în felul său și zise convins: Cred că ai dreptate, savantule!... Dar unde-ar putea fi oare o asemenea intrare? O găsim noi, strigă Bărzăunul fericit că i se dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
am înțeles nimic pentru că totul ei îl fac mental, la care n-am acces. Tu? Robo: Eu joc șah cu profesorul; are o minte, o inteligență strălucită care mă uimește. N-am reușit să-l înving niciodată la șah. Cosmos (mută): Ai grijă de regină. Robo: Eu sunt programat să răspund la mișcarea adversarului. Profesorul face întotdeauna el prima mișcare ca eu să răspund. Cosmos: Robo, eu cred că uneori am început să găndesc în plus decăt am fost programat. Robo
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
avântat al unor ciocârlii, înălțându-se din spațiul miasmelor morbide telurice, în văzduhul eterat cu dublă natură exterior și lăuntric, care îi îngăduie celui ce poate efectua un asemenea zbor sufletesc să asculte vocea misterului: graiul florilor și al lucrurilor mute. Goethe, după ce în lumea de jos, materială, s-a bucurat deplin de viața pământească alături de prieteni, natură, fete frumoase, se înalță dincolo pentru a se pierde extatic în iubirea eternă. Poemul eminescian exprimă dinamismul muzical al existențialului uman simțire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aceea menirea verbului poetic este să numească nu numai lucrurile, și a schimba astfel poetic lumea, dar și pe zei, pentru a le întemeia prezența, scrie tot Hölderlin în tragedia Empedocle: Căci plină de înțeles sublim, Plină de o putere mută, marea Natură Îl îmbrățișează pe om, cel care presimte, Pentru ca el să dea lumii o formă. Și pentru a chema, Spiritul său urcă în el Din rădăcini adânci Această puternică năzuință. Și el poate mult, și splendid Este verbul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mi-ai dat noroiul tău,/ Iar eu am făcut din ele aur". Bucuria poetului era să se înalțe deasupra miasmelor morbide din valea teluricului pentru a înțelege "Le langage des fleurs et des choses muettes "graiul florilor și al lucrurilor mute". Lirica lui Paul Verlaine este o neîntreruptă laudă a vieții sub cele mai variate hipostaze. În finalul Poemelor saturniene, el evocă Inspirația care dictează poemele "Supremilor Poeți" muza Erato "superbă și suverană", cu privire luminoasă și profundă, înțeleasă ca Geniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prin opoziția dintre mișcările rapide și mișcările lente ale compozițiilor sale. Secvențele pline de vioiciune allegro, presto sunt chemate să ascundă, să mascheze un mister din andante sau adagio, aflat abisal în interioritatea inefabilă a compozitorului. Evident, oricum muzica este mută, aparține necuvântului, dar la diverși alți compozitori secvențele lente apar mai explicite, mai puțin secrete. La Mozart însă există o neliniște, o tensiune obsedantă a întrebărilor fără răspuns, un fluid melancolic până la tragic, care pleacă din indefinit și se pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
iar caravana-n pripă Pornește spre tărâmul eternului Nimic. Khayyam, cel care poseda o erudiție universală, afirmă că taina universului rămâne de nepătruns. Învăț în zeci de tomuri savanții ne-au tot dat. În mână c-un opaiț scrutând pământul mut. Mai mult decât feștila nici unul n-a văzut Și-n bezna cea eternă din nou au înnoptat. "Toată știința noastră cuvinte fără sens". Nici o logică, nici o filozofie nu a pătruns misterul. "Căci neputință-i totul ce-un sân a conceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-o negrăită și-adâncă voluptate. ...Cel ale cărui gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind deasupra vieții, el știe să asculte Ce spun lăuntric crinii și lucrurile mute. Iată neliniștea lui Rimbaud din finalul Anotimpului în infern: "Am creat toate sărbătorile, toate triumfurile, toate dramele. Am crezut că inventez noi flori, noi astre, noi grauri. Am crezut că dobândesc puteri supranaturale. Ei bine! trebuie să-mi îngrop imaginația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fac ture cu bicicleta în jurul blocului, pe întuneric, sufocat, tata nu mi-a spus nici un cuvânt. Mama era prea ocupată cu o colecție de poezie franceză, din care nu găsea al doilea volum. N-au auzit când ne-am întors. Mut, David se refugiase într-un colț din sufragerie, cu o cutie de Nu te supăra, frate în brațe. Era nedesfăcută. O primise de Paști. O săptămână mai târziu ne-am mutat, cu aceeași aură de irealitate plutind în jurul evenimentului pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
buze. Vocea ei, cărnoasă ca miezul de piersică, îi păruse acum stinsă și subțire. — Foarte bun. Se duseseră la culcare tăcuți, fără să fi fost obosiți. Își sim țeau gâturile uscate de iubire și limbile legate. Nu dormiseră. Se îmbrățișaseră mut, își mângâiaseră cutele din jurul ochilor, își muiaseră buricele degetelor fiecare în lacrimile celuilalt, râuri fără murmur pe obrajii înveliți de întuneric. Și tăcuseră. Tăcuseră mult, fiecare atent la gândurile celui de lângă el, la inima care bătea în noapte ca după
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]