7,852 matches
-
a cărui trecere pe străzile Parisului servește ca pretext declanșării Revoluției de trei zile, din iulie 1830. În ziua următoare, citește într-un jurnal al Puterii o relatare în detaliu a propriei execuții. Scena e pînă într-atît de verosimilă, că naratorul însuși are "un moment de îndoială". Aflat, atît de des, în zilele din urmă, în pragul morții sau al nebuniei, acum se vedea "omorît" în scris și public, deci "cu acte în regulă", de un organ de presă al taberei
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
oglindă. La oglinda cea "reală" și "adevărată" (?) din propriu-i dormitor. Dar nu apucă - pare-se - să se privească. Adică nu vrea, refuză să o facă. Cu toate că, în text, actul acesta de voință negativă e discret obliterat: remarcăm doar că naratorul ne spune că s-a îndreptat către oglindă, dar nu ne spune și ce a văzut, sau dacă a văzut ceva acolo. Și nu întîmplător - doar știm că literatura exclude hazardul sau măcar îl "îmblînzește" - chiar în acel moment, apare
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
dinspre lume, dinspre exterior. Și apare - desigur - un mesager. Care aduce o scrisoare. De dincolo. De dincolo de cameră. De dincolo de propriul univers. De dincolo de viață sau de dincolo de moarte? Răspunsul e nesigur (fiindcă nu știm - intenționat nu știm - nici dacă naratorul a apucat să arunce, fie și în treacăt, o privire în oglindă și nici ce a văzut acolo). Cert e numai că astfel a fost trecut un prag. Deși Dumas evită confruntarea cu oglinda și totuși tocmai pentru că (pretinde că
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
scurt. Această experiență îl scoate însă în afara timpului și spațiului: Grig și Don Juan (bandajat în urma unui curios accident) sînt fațete ale aceluiași psiholog pentru care femeia este o cunoștință fascinantă și întîmplătoare în același timp. Repaosurile cotidiene ale eului narator nu fac decît să accentueze starea de angoasă pe care scriitorul o trăiește chiar atunci cînd încearcă să se familiarizeze cu mediul social și politic din care face parte. Aparent trecută sub tăcere, politica este o preocupare esențială pentru acest
Arta imprevizibilului by Nicoleta Ghinea () [Corola-journal/Journalistic/17246_a_18571]
-
general, al tuturor personajelor, iar transformarea în melodramă ieftină nu e decît la un pas. Accentele cad pe poveste, nu pe personajele, construite, de altfel, schematic și de aceea fără trăsături memorabile. Ele vorbesc cu o singură voce, aceea a naratorului, dar nu reușesc să dezvolte o idee "înaltă". Se vor chiar personaje cu identitate bine definită, numai că sînt de hîrtie, nu dau impresia că există în carne și oase. De dragul simbolurilor autoarea sacrifică narațiunea și protagoniștii. Frumusețea metaforelor ("Îmi
Despre cîteva note false by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17244_a_18569]
-
care a dat lovitura, în '95, cu Seven, al doilea film al lui. Fight Club e al patrulea. Rigoarea, măsura și alte calități din Seven apar estompate în Fight Club. Regizorul își propune să dinamiteze, din interior, convenția narativă, drept care naratorul se "descompune", într-un monolog nervos, pe sine însuși... Naratorul (Edward Norton, cu figura lui de nevrotic timid) e un slujbaș al zilelor noastre, plantat în fața unui computer; un sclav cu guler alb; un individ cu un apartament pus la
Cu cine te-ai bate? by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17305_a_18630]
-
film al lui. Fight Club e al patrulea. Rigoarea, măsura și alte calități din Seven apar estompate în Fight Club. Regizorul își propune să dinamiteze, din interior, convenția narativă, drept care naratorul se "descompune", într-un monolog nervos, pe sine însuși... Naratorul (Edward Norton, cu figura lui de nevrotic timid) e un slujbaș al zilelor noastre, plantat în fața unui computer; un sclav cu guler alb; un individ cu un apartament pus la punct ("Apartamentul e viața mea!"), cu canapele Ikea, cu costume
Cu cine te-ai bate? by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17305_a_18630]
-
prefaci! Nu ești pe moarte! Ești turistă!", îi aruncă el în față, după care, ca să nu se mai vadă, își împart parohiile terapeutice ("Vreau cancerul intestinal! - Nu! Eu vreau cancerul intestinal!"). Filmul începe să se dezechilibreze, din clipa în care naratorul întîlnește un alter ego ("o voce în capul meu"!), un înger al răului plin de vitalitate (Brad Pitt, malefic-senzual), care vine cu o altă metodă de terapie a frustrării decît adăparea din suferința năpăstuiților: să-i spunem "terapia caftului" (și
Cu cine te-ai bate? by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17305_a_18630]
-
reporterul, într-un original joc de ansamblu. Personalitățile, exotice pentru lectorul occidental, ne sunt familiare nouă: Tudor Arghezi, care-l recomandă pe tânăr lui Nae Ionescu, pentru un post de reporter la Cuvântul - ciudată întâmplare! - Cezar Petrescu primindu-l pe narator în redacția cotidianului oficial carlist România, după ce desfășoară, patetic, motivele din care a acceptat să-și pună numele pe frontispiciul ziarului, în plină dictatură a monarhului. Profesional, reporterul trebuie să se afle anume unde se întâmplă ceva extraordinar. La Breaza
Tinerețile romancierului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17302_a_18627]
-
nuvelă Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, publicată în volum, în 1861. E o recuperare prețioasă (reluată, acum, în ediția din 1998) care e totdeauna prestigiul unui editor. Cu unele reale calități, O cantatrită de ulița reînvie, înfiorat, dragostea naratorului pentru o cîntăreață de locanta. Cînd îi mărturisește sentimentele, cîntăreața îl refuză. E readusa în scenă la Livorno, unde se îmbarca pe un vapor pentru a pleca în America. Aici, i se destăinuie naratorului că nu era demnă de iubirea
N. Filimon si reportajul de călătorie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17917_a_19242]
-
cantatrită de ulița reînvie, înfiorat, dragostea naratorului pentru o cîntăreață de locanta. Cînd îi mărturisește sentimentele, cîntăreața îl refuză. E readusa în scenă la Livorno, unde se îmbarca pe un vapor pentru a pleca în America. Aici, i se destăinuie naratorului că nu era demnă de iubirea lui datorită trecutului ei tulbure. Mateo Cipriani e, și ea, o nuvelă "italiană" (de astă dată florentina) în care se narează viața falsă a călugărilor dominicani, urgisiți de mai marii ordinului. E adus în
N. Filimon si reportajul de călătorie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17917_a_19242]
-
jumătate a secolului: Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Ibrăileanu și Blecher. De ce lumea Alisei? Un raspuns ar putea fi prezentă personajului feminin în toate situațiile comentate. Pentru celălalt răspuns am putea opera o dezambiguizare punînd în locul Alisei cuvîntul "narator". De fapt asta e miza Corinei Ciocârlie: să stabilească momentul producerii inversiunii, al travestiului Alisei în narator. Nu întîmplător a doua jumătate a cărții (în care apar Ștefan Bănulescu, Gabriela Adamesteanu, George Bălăită, Radu Petrescu, Mircea Cărtărescu și Gheorghe Crăciun
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
raspuns ar putea fi prezentă personajului feminin în toate situațiile comentate. Pentru celălalt răspuns am putea opera o dezambiguizare punînd în locul Alisei cuvîntul "narator". De fapt asta e miza Corinei Ciocârlie: să stabilească momentul producerii inversiunii, al travestiului Alisei în narator. Nu întîmplător a doua jumătate a cărții (în care apar Ștefan Bănulescu, Gabriela Adamesteanu, George Bălăită, Radu Petrescu, Mircea Cărtărescu și Gheorghe Crăciun) va purta titlul: "Peripețiile Alisei în lumea oglinzii" accentul fiind pus pe "criză" românului modern și pe
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
întîmplător a doua jumătate a cărții (în care apar Ștefan Bănulescu, Gabriela Adamesteanu, George Bălăită, Radu Petrescu, Mircea Cărtărescu și Gheorghe Crăciun) va purta titlul: "Peripețiile Alisei în lumea oglinzii" accentul fiind pus pe "criză" românului modern și pe giumbușlucurile naratorului care și-a pierdut inocentă și discreția de altă dată. Oglindă, de la Rebreanu pînă la Blecher, inclusiv, era un element care-și producea efectele ciudate în contexte precise; de la Bănulescu încoace oglindă este "stindardul," naratorului - un pasaj cu "oglindă" poate
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
românului modern și pe giumbușlucurile naratorului care și-a pierdut inocentă și discreția de altă dată. Oglindă, de la Rebreanu pînă la Blecher, inclusiv, era un element care-și producea efectele ciudate în contexte precise; de la Bănulescu încoace oglindă este "stindardul," naratorului - un pasaj cu "oglindă" poate fi vital (consideră autoarea) pentru înțelegerea arhitecturii prozei respective. Toate capitolele au aceeași structură: un citat reprezentativ urmat de un comentariu care se generalizează treptat. Corina Ciocârlie alege excelent pasajele cu care-și argumentează afirmații
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
doua a cărții oglindă își pierde complet atributele feminității discuția alunecînd în probleme de perspectivă narativa. Punerea în abis, dublul, "ochiul" etc. apar din ce in ce mai des în discursul critic. Reperarea tehnicilor noi ocupă primul plan și vînătoarea elementelor care "oglindesc" mobilitatea naratorului modern este destul de obositoare. Multe pagini sucomba în legitimări ale viziunii speculare. Foarte variate sînt referințele la care apelează Corina Ciocârlie. Pe langă criticii români (care nu sînt prea mulți: Nicolae Manolescu este cel mai des citat) apar citați scriitori
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
a două tipuri de text eterogene, jurnalistic și literar, este "însuși nucleul povestirii", precum și "reflex parodic față de textul clasic care se sprijină pe citate savante, folosindu-le drept argument al autorității" (p.94). În cadrul unor categorii precum ficționalitatea, raportul autor/narator, ironia, absurdul, ambiguitatea, Liviu Papadima urmărește tranziția realizată de proza lui Caragiale spre configurarea unui alt set de norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare a sensului literal, pe baza căruia se poate reconstitui cu ușurință subtextul. Figură retorica se transformă în figură textuala prin distanțarea tot mai mare a autorului de narator, iar acest decalaj între instanțele ce dețin autoritate asupra relatării conferă textului o ambiguitate profundă, care nu de puține ori orientează lectură pe o pistă falsă. Accentele satirice identificate de critică literară în opera lui Caragiale au făcut posibilă în
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
existența personajelor a caror cronică o vom cîți în continuare este proiectul acestei veghi auctoriale, a acestei prezente supraveghetoare în viața lor cotidiană. Încă un motiv pentru care un român scris sub asemenea premise nu ar putea fi parodie: între narator și personaje se țese urzeala unei afecțiuni constitutive care nu poate lăsa loc pentru ironii destabilizatoare. Cine sînt cele trei personaje importante, dintre care două mor odată cu plecarea povestitorului? Doi bătrîni dons ai Oxfordului, Cromer-Blake și Tom Rylands, care vor
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
loc pentru ironii destabilizatoare. Cine sînt cele trei personaje importante, dintre care două mor odată cu plecarea povestitorului? Doi bătrîni dons ai Oxfordului, Cromer-Blake și Tom Rylands, care vor juca fiecare, deși de la distanță, un rol important în experiența oxfordiana a naratorului. Mai greu mi se pare însă să răspund la cealaltă întrebare, cea implicită: cine este supraviețuitorul? Nici nu știu sigur dacă există un răspuns ferm, căci el ar presupune să stabilim cu certitudine care sînt cele trei personaje importante, și
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
propria viață, retrăind-o la infinit, bătrînul Will reciclează oameni: nimănui nu i se adresează după numele său adevărat, ci după unul pe care și-l amintește, si care a aparținut cuiva din trecutul său. Într-o bună zi, speră naratorul, pe care Will îl salută în fiecare dimineață politicos adresîndu-i-se cu apelativul fals "Mr. Trevor", poate că va apărea un alt profesor care să îi poarte lui numele, Mr. Branshaw. Will nu e plasat în afara timpului, lui nu ii scăpa
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
celorlalți. Cumva, personajul nu își poate închipui cum ar arăta viața unui coleg de-al său în clipa în care el nu va mai fi prezent, dispus deci să o observe, să o constate. Aceeași vanitate că și în cazul naratorului, care la început se întreba dacă nu cumva moartea celor doi prieteni ai săi s-a suprapus în chip semnificativ cu plecarea lui. Dar e tot o vanitate tragică și conștientă de sine, trecătoare deci, mai curînd un reflex al
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
sălbatice. Însă acest contrast nu face decît să reconstruiască un altul, esențial: cel dintre Sine și Alteritate: primul se conserva, pentru că el e principiul ordonator, în vreme ce al doilea e conținut și epuizabil. Interesantă mi se pare, în această dialectica, poziția naratorului, care reprezintă, semnificativ, Străinul prin excelență. Impresia mea este că acest Străin va sfîrși însă prin a fi asimilat locului, si ca odata cu asimilarea el își pierde privilegiul de a fi o privire venită de undeva din afară, deci
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
contururi (ce ar fi putut să exprime cu mai mare exactitate adevărată dimensiune a ororii înstăpînite după război în România). Tehnică esențială a cărții este bazată pe rememorare, care aduce cu sine povestea în poveste, povești paralele, adunate în jurul unui narator principal. Incursiunile în timp ale naratoarei aduc în atenție și alte voci, pe masura ce și planurile desfășurării acțiunii se schimbă. Discontinuitățile nu se remarcă doar în privința evocărilor, ci și la nivelul sintaxei, ceea ce alimentează sentimentul că totul se consumă aluziv și
Destin amânat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17983_a_19308]
-
Vin americanii?...destin amînat este o poveste, în general la persoana I, a Mirinei; formarea personalității unei adolescente educate în medii diferite (Craiova și Timișoara), dar în același spirit de pension "de lux". Eminamente feminin, cercul în care trăiește personajul - narator își pune amprenta asupra evoluției sale spirituale. Începe să scrie, ca toate domnișoarele de pension (nu?) poezii de album, povestiri romanțioase și grațioase, așteaptă, ca toate prietenele și colegele din această respectabila instituție, marea dragoste, prințul din poveste. Desprinsa de
Destin amânat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17983_a_19308]