617 matches
-
doar prin erotism, ci are rădăcini ontologice mult mai cuprinzătoare. Cheia ne-o oferă un alt mit străvechi al lui Narcis și al nimfei Echo. Interesant că și-n psihanaliză narcisismul ocupă un loc privilegiat. Descoperirea celor două forme de narcisism (primar și secundar) de către psihanaliști ne este de mare ajutor în sondarea profunzimilor ființei. Dar și aici Freud și discipolii săi, reducând totul la libido, și-au barat calea către înțelegerea ființei totale. Disidența lui Jung era inevitabilă". Nici că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pildă, ori să aducă lămuriri la teme noi, de faimă, cum sunt încercarea întru arheitate (introdusă în circuitul criticii literare de Theodor Codreanu însuși, în 1987-1988, în "Revista de istorie și teorie literară"), prezența spiritului creștinismului în opera lui Eminescu, narcisismul și motivul oglinzii ("poetul român realizează o adevărată sinteză a majorității variantelor oglinzii din literatura universală", pag. 73), "tipul de receptare a lumii căreia îi aparține personalitatea lui Eminescu" temă ce pune în mișcare tipuri fundamentale, între care Dante și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pună sintagmă pe gânduri): sunt date La iveală o mulțime de confruntări ale "subtilei legături dintre simultaneismul dinamic al viziunii eminesciene și rafinata armonie a stilului", între altele. Apoi, s-a pierdut din vedere modernitatea poetului în privința atitudinii față de limbaj. Narcisismul eminescian, Simultaneitatea dinamică, De ce totuși Eminescu și Einstein stăruie obsedant pe ideea modernității poetului. Să ne intre bine în cap! Pentru a-și susține teza, criticul recurge la intransigență, la demonstrație febrilă și la ironie. Recurge și la alte strategii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la perspectiva consumatorului (nu a creatorului) de istorie, care a fost scriitorul în discuție, opinie care a fost avansată și de Daniel Dimitriu. Se așază astfel baza a ceea ce Theodor Codreanu va numi "complexul Bacovia", apărut ca urmare a unui narcisism fundamental. În exegeza bacoviană, propunerea este nouă mai ales prin caracterul ei tranșant și dovedește capacitatea lui Bacovia de a provoca mereu alte perspective critice. Căutând să aflăm însă mai îndeaproape cum este definit "complexul Bacovia", citim următoarele: ""complexul Bacovia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
morții, care s-a dovedit a nu fi pacea visată. Nunta n-a mai avut loc, poetul a rămas nelumit, căci amorul de plumb i-a întors spatele". Astfel sintetizată, definirea "complexului Bacovia" se arată, totuși, prea generală. Elemente ale narcisismului sunt găsite deopotrivă la nivelul biografiei și al operei, Theodor Codreanu situându-se printre acei exegeți ai lui Bacovia care refuză să vadă în viața cotidiană a acestuia un șir de neîmpliniri și de platitudini. Biografismul tradiționalist nu putea avea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decât de un specialist. Oricâte lecturi medicale ar proba, Theodor Codreanu nu se poate substitui totuși nici psihiatrului, nici psihanalistului, iar folosirea terminologiei vehiculate de specialiștii din cele două domenii nu este defel convingătoare. Aduc, spre exemplificare, chiar discuția despre narcisism, în care sunt invocate tratatele unor somități în materie. Dar nu-i putem așeza laolaltă pe Freud, Lacan, Bleuer, Kretschmer și pe alții, deoarece aparțin unor scoli psihanalitice complet diferite, chiar adversare. Lipsa nuanțărilor nuanțări prezente, de altfel, în alte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adversare. Lipsa nuanțărilor nuanțări prezente, de altfel, în alte pagini din studiu se datorează amatorismului, periculos ca orice amatorism, care judecă lucrurile prin prisma aproximațiilor. Premisa de la care pleacă autorul este corectă: "hermeneutul are obligația profesională de a distinge între narcisismul patogen care-l pândește pe creator și narcisismul creator, biruință adesea eroică asupra celui dintâi". Sau: "în noianul de simptome oferite de medici, se uită adesea că între artist și pacient diferența este foarte mare". Din păcate, în paginile care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alte pagini din studiu se datorează amatorismului, periculos ca orice amatorism, care judecă lucrurile prin prisma aproximațiilor. Premisa de la care pleacă autorul este corectă: "hermeneutul are obligația profesională de a distinge între narcisismul patogen care-l pândește pe creator și narcisismul creator, biruință adesea eroică asupra celui dintâi". Sau: "în noianul de simptome oferite de medici, se uită adesea că între artist și pacient diferența este foarte mare". Din păcate, în paginile care îmbracă atare afirmații, chiar exegetul uită judiciosul punct
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alții, pot să nu reprezinte nicio însemnătate (...) Dacă ar fi vorba de o conștiință narcisiacă propriu-zisă, poate că Bacovia ar fi trebuit să găsească altceva" (op. cit., p. 103) afirmație ce continuă strălucit ideea conform căreia ar exista două tipuri de narcisism: patogen și creator. În ce măsură narcisismul bacovian este unul evident creator sau dimpotrivă, cititorul avizat va descoperi în paginile cărții pe care încercăm s-o prezentăm. Ideea de bază este că la trăsăturile cele mai autentice ale simbolismului, la influențele de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nicio însemnătate (...) Dacă ar fi vorba de o conștiință narcisiacă propriu-zisă, poate că Bacovia ar fi trebuit să găsească altceva" (op. cit., p. 103) afirmație ce continuă strălucit ideea conform căreia ar exista două tipuri de narcisism: patogen și creator. În ce măsură narcisismul bacovian este unul evident creator sau dimpotrivă, cititorul avizat va descoperi în paginile cărții pe care încercăm s-o prezentăm. Ideea de bază este că la trăsăturile cele mai autentice ale simbolismului, la influențele de tip expresionist și apoi la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
având curajul sa privească în centrul nopții moartea, repunând în ecuație poetică raportul dintre Eros și Thanatos." (op. cit., p. 163). Criticul intuiește o alchimie asumată superior: "Am văzut că Bacovia procedează, totuși, ca un alchimist. El încearcă să-și repudieze narcisismul, limitele eului, făcând un pas inițiatic decisiv (...). Această mișcare produsă la nivelul imaginarului constituie veritabila originalitate a bacovianismului. Având o conștiință de alchimist, Bacovia nu s-a mulțumit, însă, niciodată cu încremenirea propusă de "complexul Meduzei". De aceea el nici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
povară a gândului; Vezi prea mult și poți prea puțin drama oricărui creator; Cărțile mari seamănă cu furtuna; celelalte sunt vânt; Literatura mare e destin, nu carieră; Proletcultul "salvarea" culturii prin execuție; Lacrimile nu creează. Ele sunt creație; În artă, narcisismul e fecund; în morală, e o catastrofă; Geniul adult cu somn de copil; În artă, fuga de lume e rușinoasă, dar e... creatoare; Artiștii mediocri sunt femeile ușoare ale literaturii; Insuccesul te transformă din autor în personaj; Erorile de tipar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adevărată catastrofă. Aplicată la "moft", ea devine paradoxală. Ar trebui ca acei care au depășit "moftul" să stea pe loc să-i ajungă din urmă infantilii? "Nivelarea vârstelor" cade în "ridicolul simetriei de contrast", "oamenii rămân într-o vârstă a narcisismului secundar", reflex "al spaimei de singurătate și de moarte", după autor (p.118). Caragiale dezvoltă o adevărată teorie a vârstelor, exprimând ideea că atâta vreme cât "lumea merge", omul nu trebuie să se înțepenească în călcâie..., ci trebuie să se lase dus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
orizontală. Bacovia transmută paradisul în infern, pe când Vieru infernul în paradis, casa ca cronotop central al universului vierean, feminitatea ("orice femeie este o repetiție cu diferență a mamei primordiale"), vegetalismul (poetul ca un copil al naturii), complexitatea senzorială (poetică elementelor, narcisismul, orfismul, sau muzicalitatea, polifonismul) sacralitatea și religiozitatea, thanaticul topoii morții, zorilor ape divine, Duminicii mari. Autorul a socotit de cuviință să scrie și un Final de poetică (capitolul VI), în care încearcă să-i găsească eticheta cea mai potrivită: nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se pomenește, în cele din urmă, și Grigore Vieru, o dată cu moartea mamei. Până aici ne-am posta pe terenul psihanalizei clasice. Marthe Robert a studiat cele două ipostaze centrale ale orfanului care marchează imaginarul romanesc: "copilul găsit", sub semnul unui narcisism pre-oedipian, care ne propulsează în plin romantism, orfanul imaginar respingându-și părinții reali în favoarea unora mai "buni", utopici, un asemenea erou sau artist visând la schimbarea lumii reale "urâte" în una mai bună. În faza oedipiană, se ivește "bastardul", predispus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Între Orfeu și Hristos, Dialogul cu moartea, Zorile, Apa divină, Duminica Mare. "Păcatul lui Orfeu este nerăbdarea prin care el o sacrifică pe Euridice, care este Opera însăși. De fapt este un autosacrificiu prin care el scapă de un straniu narcisism orfic, într-un suprem gest de libertate, căci aceasta nu-i decât reușita de a scăpa de propriile limite" (p. 310). "Limba română este Euridice a Basarabiei și pentru ea a coborât sau a rămas în Infern Grigore Vieru" (p.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doar adversitățile din plan politic, ci și cele din plan uman (criticul Alexandru Dobrescu, în Butoiul lui Diogene, vorbește despre "masca sociala" a olimpianului "cu cap rece" care "își modelează cu propriile mâini statuia apolinică" într-un gest susceptibil de narcisism!). Mai mult, Octav Minar (în câteva fragmente reproduse dintr-o scrisoare a poetului către iubita sa, dar care spune profesorul Codreanu sunt considerate contrafaceri) arată compromiterea iremediabilă a relațiilor dintre cei doi, Eminescu afirmând ca "nu-mi prea place lauda
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau concepte, ci doar o cale de a oferi o perspectiva panoramică asupra fenomenului. De altfel, din acest punct, nu mai este necesar să negi. Nici transmodernismul nu neagă. El se situează în afară. "Ethosul transmodern, ne încredințează autorul, exclude narcisismele de grup, plasându-se într-o neutralitate dinamic-participativă în luminișul ființei. Se reabilitează noțiuni declarate anacronice precum geniu, capodoperă, hermeneutică, valoare, personalitate, profunzime etc." Și atunci transmodernismul, care este legat nominal de modernitate, cum poate rupe barierele, pentru o situare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
către interpretări adecvate. Una dintre acestea este "calea fenomenologică", sintagmă preluată de la Iosif Cheie-Pantea, ale cărui sugestii sunt valorizate prin stabilirea unei filiații extrem de interesante între "infrarealismul matematicianului-poet" și contribuțiile lui Bachelard. Pe urmele acestuia, Codreanu vorbește despre existența unui narcisism cosmic, pancalic, în poezia barbiană, pe care îl numește, cu o sintagmă cunoscută, "act clar de narcisism". O contribuție importantă a acestui volum ține de analizele comparative prin care Barbu este raportat atât la literatura română, unde își găsește afini
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sunt valorizate prin stabilirea unei filiații extrem de interesante între "infrarealismul matematicianului-poet" și contribuțiile lui Bachelard. Pe urmele acestuia, Codreanu vorbește despre existența unui narcisism cosmic, pancalic, în poezia barbiană, pe care îl numește, cu o sintagmă cunoscută, "act clar de narcisism". O contribuție importantă a acestui volum ține de analizele comparative prin care Barbu este raportat atât la literatura română, unde își găsește afini în Eminescu, Blaga și Mateiu Caragiale, dar și în cea universală (Dante, Shakespeare sau Rimbaud). Pornind de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Pentru mine bătălia dela Războieni are mai mare interes decât lupta dela Termopile, și izbânzile dela Racova și dela Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea dela Maraton și Salamina, pentrucă sunt câștigate de cătră Români! (Kogălniceanu, 1946, p. 639). Narcisismul național este evidențiat de hiperbolizarea trecutului românesc și de titanizarea figurilor eroice care alcătuiesc panteonul național. Prin toate aceste inovații în raport cu paradigma Școlii Ardelene, Cuvântul... lui Kogălniceanu reprezintă atestatul instituirii unei cu totul noi ordini a discursului istoric, intrată, prin
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
toată viața și tot focul nostru patriotic"), în capul listei este așezat imperativul "Să ne înrădăcinăm în suflet ura neîmpăcată contra dușmanilor Patriei; să ne plămădim dorința pătimașe de a-i sfărâma și ai îngenunchia la picioarele noastre" (p. 56). Narcisismul eului național merge mână în mână cu pedagogia urii celuilalt antinațional. Programul educațional predat în școala militară a națiunii conține, dincolo de iubirea aproapelui național și ura celuilalt non-național, și o etică marțială, fundamentată pe apologia febrilă a războiului: "Scopul suprem
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a fost dezintegrată și reconstituită pe temelii socialiste. Originea românilor a fost puternic slavizată, iar întreaga istorie a românilor a fost regândită dintr-o perspectivă sovieto-centrică. Autohtonismul care a prevalat în secolul naționalist românesc se transformă în slavonism. Autofilia românească (narcisismul eului național) lasă locul rusofiliei sovietice, care pe alocuri capătă chiar accente de rusolatrie. Programatic, educația istorică avea sarcina de a ilustra "rolul universal-istoric al Rusiei" în salvarea culturii europene în general și a românilor în particular. Manualele școlare promovează
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Ca produs derivat din etnocentrism, idealizarea trecutului în memoria colectivă se produce "natural", fără promovarea realizată de către o ideologie specifică. În schimb, toate celelalte secvențe ale crescendo-ului patosului naționalist sunt produsul unei asidue munci ideologice și expresii ale unui "narcisism colectiv" din ce în ce mai exacerbat; b) glorificarea trecutului și eroizarea acțiunilor istorice - un grad superior de patetism se atinge prin glorificarea trecutului și eroizarea protagoniștilor majori ai istoriei (fie ei individuali - personalități istorice singulare, ori colectivi - categorii sociale, agenți corporativi de tipul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
toate așteptările, să sporească haosul din jur. Derapajul și falimentul multor vieți se explică prin nebunia latentă a vanității. Există femei fru moase pe care vanitatea le schimonosește fizic, există premianți care ratează cariere onorabile pentru că alunecă într-un sterilizant narcisism, există cupluri care sucombă din cauza unor intratabile accese de vanitate, de țâfnă auto-complezentă (de ambele părți). Dizolvantă la nivel individual, vanitatea nu e mai puțin primejdioasă la nivel colectiv. Vanitatea de partid, combinată cu impure interese de grup, pune cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]