559 matches
-
Kogălniceanu, București, 1944. Căzănișteanu, Constantin, Războiul neatârnării României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1877. Ciochir, Nicolae, Războiul pentru independența României în contextul european, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977. Cioculescu, Șerban, Mihail, Kogălniceanu, București, 1943. Cojbuc, George, Războiul nostru pentru neatârnare, Ed. Tipografiei Gutenberg, București, 1899. Corivan, Nicolae, Lupta diplomatică pentru cucerirea independenței României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977. Coman, Ioan, Cronica Participării armatei române la războiul pentru independență, Ed. Militară București, 1977. Cristian, Vasile, Istoriografie generală, Ed. Did. și
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
ruso-româno-turc, Ed.Tipografiei „Universitara” București, 1904. Documente privind istoria României. Războiul pentru independență, volumul I-IX Ed. Academiei, București, 1952-1954. Dragnea, Radu, Mihail Kogălniceanu, București, 1926. 82 Erbiceanu, Constantin, Mihail Kogălniceanu, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1891. Furtună, Horia, Războiul pentru neatârnare 1877-1878, București, 1927. Gliga Vasile, Diplomația română în slujba independenței, Ed. Politică ,1977. Giurescu, C.C., Giurescu D.C. Dinu, Istoria românilor. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Ed. Albatros, București, 1971. Istoria României, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1963
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
astăzi, Ed. Albatros, București, 1971. Istoria României, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1963. Istoria modernă a României, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1987. Istoria Românilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998. Istoria Românilor, Ed. Corint, București, 2010. Ițescu, Gheorghe, Războiul neatârnării, Ed. Cartea Românească, București, 1927. Iorga, Nicolae, Războiul pentru independența României, Ed. Cultura națională București, 1927. Idem, Mihail Kogălniceanu, scriitorul, omul politic, românul, Ed. Fundației, București 1935. Kogălniceanu, Mihail, Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, Berlin, 1837
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
cu un pas înaintea contemporanilor săi. În afara asanării climatului electoral, reforma generoasă este cărămida pe care se așază tirania electivă a guvernelor care se succedă. Vasăzică, dacă dvoastre - și acesta este ținta guvernului - dacă dvoastre vreți să ridicați nivelul de neatârnare al colegiilor, atunci, bazat pe experiența trecutului, eu trebuie să zic: încercarea dvoastre este o încercare zadarnică, care, în loc de a produce rezultatele pe cari voiți să le atingeți, are să producă rezultate contrarii. Dlor, avem și alte țări unde aceste lucruri
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
le atingeți, are să producă rezultate contrarii. Dlor, avem și alte țări unde aceste lucruri se produc. Avem, de exemplu, țările latine, cari totdeauna au voit să lărgească cercul electoral, să facă colegii unice și, cu cât au lărgit, cu atât neatârnarea corpului electoral a scăzut și toată țara era la discrețiunea celui dintâi îndrăzneț, căruia soarta îi permitea să pună mâna pe guvern. Ei, aceasta se numește o reformă măreață; aceasta se numește un respect al voinței țării; aceasta justifică mișcarea
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
închis și nefixat de vreun loc anume în decor. El planează și se poate deplasa de jur-împrejur cu ușurință. Are un centru propriu din care compasul face măsurătorile. Se poate roti sau poate fi rotit fără a suferi vreo schimbare. Neatârnarea spațială a centricității pure este demonstrată cel mai izbitor de clădirile sferice, deoarece arhitectura sălășluiește în spațiul fizic, fiind astfel foarte puternic legată de coordonatele verticalei și orizontalei. Clădirile sferice reprezintă cea mai mare sfidare a gravității, în afara zborului. Balonul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Radu Cosmin, Babylon, 1, Ed. Rampa, 1921, p. 31. 10. Apud: Radu D. Rosetti, op. cit., p. 230. 11. într-un interviu acordat lui Al. Raicu, Agatha Grigorescu Bacovia povestește despre un asemenea popas, făcut după o plimbare: „Mergeam pe bulevardul Neatîrnării azi Mărășeștiși nu ne spuneam nimic. în dreptul parcului poetul m-a invitat deodată să intrăm și să stăm puțin pe o bancă. Era poate obosit. Eu mă grăbeam, dar mi-a adresat o privire atît de rugătoare, încît n-am
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lui Ceaușescu reușise să convingă până și adversari vechi ai regimului său. Pentru a crea o atmosferă acestei disidențe față de URSS, N. Ceaușescu ordonase încă din 1965 realizarea transpunerii cinematografice a momentelor din istoria românilor care permiteau exaltarea ideii de neatârnare și rezistență mândră în fața dușmanului extern, de preferință un imperiu în care spectatorii prezentului să poată identifica URSS. Așa procedase și Stalin în anii premergători confruntării cu naziștii, comandându-i lui Eisenstein realizarea superproducției istorice antigermane Aleksandr Nevski (1938), difuzată
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
puternică a personalității lui Mihai este, așa cum am arătat, trecută sub tăcere în scenariul lui Popovici. Eugen Mandric, în schimb, îl pune pe voievod să nege cu subiect și predicat : „Acesta nu e un război religios. E un război pentru neatârnare”. E vorba de războiul cu turcii, pe care Mihai l-a condus mereu ca un erou al creștinătății, atât pentru Liga Creștină, cât și pentru popoarele asuprite de otomani din Balcani. Replica „ateistă” nu e adresată interlocutorilor din film, ci
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
1980) : „Suntem singuri, Deceneu”. Mircea este conducătorul înțelept și curajos, dar înconjurat de dușmani puternici și lipsit de aliați - exact situația lui Ceaușescu în 1989. Mircea se bazează doar pe popor, Ceaușescu nutrește iluzia că poporul îl mai urmează în numele „neatârnării”. În ultima premieră dinaintea Revoluției, Există joi ? (5 decembrie 1989), se povestește pentru ultima oară despre ideile novatoare ale inginerului Virgil care se lovesc de concepțiile învechite ale unora, probând gradul de maximă deviere de la realitate la care ajunsese monarhia
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
creștinătății apusene în fața barbarismului oriental otoman etc., teme care vor fi prelucrate intens de istoriografia romantică, sunt deja prezente într-o formă avansată la Florian Aaron. Motivul independenței capătă valențe sporite, alături de accentuarea principiului naționalității în derularea istorică a românilor. Neatârnarea politică devine expresia ființei naționale în istorie, iar perioadele de subjugare sunt interpretate ca simptomatica amorțirii simțului național. Independența politică devine un corelativ al statalității. Mântuirea politică, scuturarea de sub "jugul îndoit de stăpânire străină și de barbarie" este posibilă doar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-și slobozenia, fură norociți de a forma un stat cârmuit de prinț din sângele lor. Cu această epohă se-păru că rumânii scăpând de grozăviile barbariei au dobândit toate înlesnirile de a începe să desfășure o viață nouă însuflețită cu neatârnare politică" (Aaron, 1835, pp. ix-x). Însă geniul românesc și duhul național au fost aduse iarăși de dușmanii românilor într-un con de umbră, ceea ce a dus la reînceperea luptei pentru "apărarea naționalității, mântuința neatârnării și scăparea drepturilor lor, împotriva puterilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
desfășure o viață nouă însuflețită cu neatârnare politică" (Aaron, 1835, pp. ix-x). Însă geniul românesc și duhul național au fost aduse iarăși de dușmanii românilor într-un con de umbră, ceea ce a dus la reînceperea luptei pentru "apărarea naționalității, mântuința neatârnării și scăparea drepturilor lor, împotriva puterilor vecine ce voia să le soarbă ființa" (Aaron, 1835, p. x). Pe lângă mântuirea politică (dobândirea și prezervarea neatârnării) prin intermediul statalității, o altă formă de eliberare națională viza îndepărtarea alfabetului chirilic și reinstalarea limbii latine
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românilor într-un con de umbră, ceea ce a dus la reînceperea luptei pentru "apărarea naționalității, mântuința neatârnării și scăparea drepturilor lor, împotriva puterilor vecine ce voia să le soarbă ființa" (Aaron, 1835, p. x). Pe lângă mântuirea politică (dobândirea și prezervarea neatârnării) prin intermediul statalității, o altă formă de eliberare națională viza îndepărtarea alfabetului chirilic și reinstalarea limbii latine, "limba strămoșească". Depistabile la Aaron sunt primele reflexii herderiene ale ideii că limba exprimă spiritualitatea colectivă a popoarelor. "Întunerecul neștiinței cu care se-acoperi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
rumânească, rumânii începură mai mult a fi rumâni cunoscându-și drepturile naționalității" (Aaron, 1835, p. xiv). Independența românității se dobândi așadar și prin eliberarea prin cultură, în special prin "slobozenia" lingvistică. Însă statalitatea și independența cultural-lingvistică, deși elemente necesare ale neatârnării politice, nu sunt și suficiente în acest scop. "Epoha de fericire" pe care o luase "duhul rumânesc" a fost deturnată prin instalarea de către puterile străine a "sistemei fatale" a fanariotismului: "Rumânii piedură dreptul acel strămoșesc ce-l apărară cu sângele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în jurul căreia se țese aceasta sunt în parte preluate din lucrările Școlii Ardelene (puritatea originii latine, continuitatea romană după retragerea aureliană, unitatea etnică a tuturor românilor), care sunt completate cu adiții extrem de importante elaborate în climatul romantismului istoriografic: independența națională ("neatârnare" politică și "slobozenia" lingvistică și culturală) și mai ales unitatea românimii sub cupola aceleași statalități și sub aceeași autoritate politică. Renovarea paradigmatică adusă de fundarea discursului istoriografic pe coordonate romantice a implicat o deplasare a accentului de pe chestiunile originii, latinității
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
va împlini în dacismul care va irumpe în cultura română prin lucrările lui Nicolae Densusianu. Primul pas în această direcție a fost făcut chiar în interiorul paradigmei latiniste, prin valorizarea bravurii militare a dacilor, și în special prin admirarea spiritului de neatârnare manifestat de către aceștia pe întreaga durată a ființării lor istorice. Odată cu mutarea accentului de pe principiul descendenței romane pe autohtonismul teritorial (i.e., pământul dacic), caracteristicile vechilor locuitori devin din ce în ce mai importante, ele fiind luate ca trădând un spirit al locului. Militarismul, spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a ființării lor istorice. Odată cu mutarea accentului de pe principiul descendenței romane pe autohtonismul teritorial (i.e., pământul dacic), caracteristicile vechilor locuitori devin din ce în ce mai importante, ele fiind luate ca trădând un spirit al locului. Militarismul, spiritul sacrificial și mai ales lupta pentru neatârnare, manifestate de daci în luptele lor cu romanii, exprimă un genius loci care însuflețește pământul moștenit de români. În acest sens, dacii sunt descriși ca fiind "o nație foarte puternică, iubitoare de resboiu și neatârnare, încât mai cu bucurie primeau
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și mai ales lupta pentru neatârnare, manifestate de daci în luptele lor cu romanii, exprimă un genius loci care însuflețește pământul moștenit de români. În acest sens, dacii sunt descriși ca fiind "o nație foarte puternică, iubitoare de resboiu și neatârnare, încât mai cu bucurie primeau moartea, de cât să poarte jugul unei domnii streine" (Albineț, 1845, p. 2). Datorită acestor calități războinice, "Dacii prein curagiu sî vertute nu o data au facutu se trèmure Rom' a" (Moldovan, 1866, p. 6). În
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
etatismul politic și provincialismul istoric despre care am văzut că formează cadrele memoriilor colective în această perioadă, centrul de greutate este pus pe independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ziua regalității) și 24 Ianuarie (ziua Unirii din 1859) - cei doi pilaștrii simbolici ai ordinii temporale a noului calendar comemorativ național. Alături de acestea, celebrative au fost desemnate zilele bătăliilor de la Valea-Albă și de la Călugăreni. În timp ce morții și veteranii Războiului de neatârnare trebuia onorați prin ritualuri comemorative, conferințe, cântece patriotice și chiar pelerinaje la locuri istorice (Haret, 1903, Anexe, p. 246). Cultul regalității era deja prezent atât în iconografia națională (exista obligația prezenței în toate sălile de clasă a portretelor suveranilor) cât
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de coagulare în cadrul unitar național ocazionate de dobândirea independenței. Ideea unei independențe primordiale legată de pământul dacic exista deja în conștiința istorică încă din generația anterioară a manualelor școlare, care au evidențiat existența unui genius loci exprimat prin spiritul de neatârnare al dacilor (Albineț, 1845; Moldovan, 1866). Pozitivarea caracterului războinic al dacilor, prin glorificarea patimei dacice pentru slobozenie, va atinge o nouă culme în manualul lui Heliade Rădulescu (deși acesta nu îi asimilează în patrimoniul genetic al românilor). Dacă până acum
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Patriei salle, al Națiunii salle, un apperător al aquestora" (ibidem). Este evidentă în această portretizare existența unui "efect de oglindă", întrucât descrierea se potrivește mai degrabă lui Heliade însuși decât conducătorului dac. Această independență primordială, exprimată de spiritul dacic de neatârnare, își găsește împlinirea supremă în actualizarea sa în contemporaneitate, fapt ce se petrece prin Războiul de Independență prin care principatul România își dobândea autonomia în fața Imperiului otoman. Ideea de libertate națională, strâns înșurubată cu cea de unificare, devine principiul prim
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
desăvârșit prin contribuțiile istoriografiei romantice, a fost alcătuit din traversele originii, continuității, unității, independenței și spiritualității. Evenimentele politice din ultima parte a secolului al XIX-lea, în special triada alcătuită din i) instaurarea monarhiei (1866); ii) victoria în războiul de neatârnare (1878) și iii) proclamarea regalității (1881), s-au repercutat și asupra memoriei naționale. Pe lângă axele centrale ale originii, continuității, unității, independenței și spiritualității, care au asigurat structura de rezistență în bazele căreia s-a construit imaginea oficială a trecutului colectiv
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românesc este prezentat ca o dramă în patru acte: • Partea I - din cele mai vechi timpuri până la 600 d. Chr.; • Partea II (600-1504), interval temporal bi-epocal, întrucât cuprinde: a) Epoca de întemeiere a neamului Românesc (600-1300) și b) Epoca de neatârnare (1300-1500); Partea III (1504-1821) găzduiește o succesiune de alte patru epoci: a) Stabilirea suzeranității turcești; b) Epoca lui Mihai; c) Epoca lui Brâncoveanu; d) Epoca Fanarioților; • Partea IV (1821-1921), ultimul act al dramei istorice românești, se sfârșește cu a) Epoca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]