794 matches
-
Închis. Pentru o clipă, Valentina Îi mai văzu pe Emma și pe Kevin mergând pe trotuar mână de mână, spre ieșirea din capătul tunelului - ea Înaltă, dusă pe gânduri și absentă, el mic, Încrezător și orb ca un liliac. Mergea neatentă, dincoace de linia galbenă. Era periculos. Plecând, trenul putea să o atingă. Uneori Valentina simțea că trebuie să o protejeze. Că Emma s-ar afla Într-un mare pericol de care nu era conștientă. În clipele acelea, teama că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu mi-e ușor. — Da, dar pe dumneavoastră vă plătesc! strigă Zuccari din ultima bancă. Pe noi cine ne plătește? Nu sunteți voi atât de interesanți. Chiar credeți că ar plăti cineva pentru a sta În compania voastră? glumi Sasha neatent. Atunci Mataloni strigă cu voce tare „finocchio!“ și Abbate se ridică, iar toți Începură a râde. Proful rămase o clipă Împietrit În spatele catedrei, apoi spuse prostește: — Luați antologia. Dar o luaseră deja, chiar citeau din Camillo Sbarbaro când Începuse „ghiveciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să le ajute. Din acest moment, discursul Începea să fie dificil și Camilla nu Înțelegea care era diferența Între primele și cele din urmă. Se Întoarse și privi băncuța lui Kevin, ultima de pe rândul din dreapta, aceea În care stau măgarii neatenți. Rămăsese goală. Carlotta ridicase mâna. Spunea surorii că membrele corpului sunt utile doar atunci când stau la locul lor. Dacă-ți rupi un picior, nu mai poți să mergi. — Bravo, spuse sora Angelica. Întorcându-se cu fața la tablă, scrise În jumătatea stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
face ca ei să fie potențiali revoluționari. Principalul scenograf al filmelor cu vampiri din anii ’30 era un comunist. Maja nu se gândise niciodată la vampiri din punct de vedere politic. — Dracula, filmul lui Coppola, nu l-am văzut - spuse neatentă. A apărut În anul când eram Însărcinată cu Camilla. Am stat șase luni la pat pentru o sarcină cu risc de avort - dar tu n-ai cum să știi toate astea, pentru că nu mă cunoșteai Încă. Lui Aris Îi părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era un fel de statuie - moale și cu pielea de culoarea piersicilor pufoase. Ea, Însă, ar fi vrut să se acopere ca o călugăriță și se rușina când - din păcate, cel puțin o dată pe trimestru, ca să nu pară o mamă neatentă - Emma venea la școală să stea de vorbă cu profesorii și urca scările, traversa coridorul fâșâindu-și fundul, căci purta tocuri Înalte și, În același timp, trebuia să alerge deoarece ajungea mereu cu Întârziere, exact cu trei minute Înainte de Încheierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
speranță care-i mai rămăsese. Sărăcia ei era ultima lui resursă. Asistase satisfăcut la declinul rapid al Emmei pe scara socială - din soție răsfățată și mamă cu normă Întreagă, la angajată part time, Îngrijitoare și colaboratoare fără asigurare, mamă din ce În ce mai neatentă și mai neadecvată. Și știa că atât timp cât ea avea să pătimească, pentru el mai exista o portiță - măcar pentru regretul lucrurilor pe care le pierduse, pierzându-l pe el. Cuvântul fatal Îi bubuia În minte. Angajată. Angajată. Deci ultima lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
traseul nu-l văzuse pe Antonio printre trecători. Nu o urmărea. Nu avusese nici cea mai mică bănuială. Dacă ar fi știut de existența lui Sasha Solari, n-ar fi lăsat-o să plece, astăzi. Mă scuzați, sunt atât de neatent, spuse Sasha. Nici nu v-am Întrebat cum v-ați lovit. Emma se gândi că era Înțelept să nu-i spună acestui om cum fusese tratată de un alt bărbat, altfel Sasha ar fi Început să o vadă cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din infiltrații picură uneori de-a lungul pereților. Aerul continuă să se miște, Împins de ventilator, să circule prin galerii. Sunt șoareci și șobolani care se aventurează să ciugulească printre liniile de metrou, adunând resturile pe care călătorii le aruncă neatenți de pe peroane: gume de mestecat, bucăți de pâine, hârtii de la Înghețată lipicioase de zahăr, pahare de carton. Și pe lângă ei suntem noi - care coborâm și pătrundem În tunel pe unde e mai puțin apărat. Mărșăluind prin Întuneric spre depozitele unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de dispreț, ci mai degrabă de evaluare a unei mărfi. Nimeni de acolo se pare că nu avea intenții agresive. Nici tâlharii, nici Pampu. Însă, în momentul în care simțise mâna străină pe pieptul său, Zogru reacționase instinctiv. Pe jumătate neatent, pe jumătate speriat, prinsese cu o mână gâtul tâlharului, îl ridicase brusc și îl aruncase, cum arunci o hârtie la coșul de gunoi. Corpul trecuse ușor ca un fulg pe deasupra celorlalți și dispăruse departe, în pădure. Încă erau uluiți, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
creadă că mănăstirea Snagov e bântuită de spiritul crunt al lui Vlad Țepeș. Iar această credință a ajuns la refuz pe la sfârșitul anului 1508, când a venit în mănăstire călugărul Dionisie. Acesta nu era nici rău, nici deștept, ci doar neatent. Era un călugăr tânăr, crescut de mic prin mănăstiri și care trecea pe lângă oameni cu gândul legat încă de plăcinta mâncată ieri și de salteaua cu lână a starețului. De aceea, nu băga de seamă că n-a pus zăvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
contempla chipul slavei divine, minunat desenat; tot aici, reprezentările mistice ale evangheliștilor, care cu șase aripi, care cu patru, care cu două. Aici vedem vulturul, dincolo taurul, aici chipul omului, dincolo leul, precum și alte desene, aproape fără număr. Privindu-le neatent, În treacăt, am putea crede că sunt doar mâzgăleli, nu compoziții riguroase. Nu vom vedea nimic subtil, când de fapt totul este subtil. Dacă Însă ne dăm osteneala să privim mai atent, să pătrundem cu privirea tainele meșteșugului, vom descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
personal pentru anul viitor fără a se gândi o clipă că asta trebuia să facă Patta. Acasă, discută cu Paola și copiii, care erau mult prea ocupați cu Începutul noului an școlar ca să-și dea seama cât era el de neatent. Chiar și căutările pe urmele lui Ruffolo nu-l interesau cine știe cât, convins că era o persoană atât de nesăbuită și de pripită, Încât cu siguranță avea să facă În scurtă vreme o greșeală ce urma să-l aducă Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de faptul că Ruffolo se uitase prea mult la televizor În cursul ultimei sale sentințe. Nu-l mai văzuse pe Ruffolo de când depusese mărturie Împotriva lui și-și Închipuia că-l va găsi În mare neschimbat: bine dispus, clăpăug și neatent, aflat Într-o grabă mult prea mare ca să-și mai vadă de propria viață. La unsprezece, ieși pe balcon, ridică ochii spre cer și văzu stelele. Jumătate de oră mai târziu, plecă de acasă, asigurând-o pe Paola că probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care creștea cu fiecare secundă. —Huuuuugooooo! a mieunat Laura la el de pe pat. Iar începuse să se frece de coloana baldachinului. Cu una dintre mâini își împingea sânii către el. — Am nevoie de tine, a mugit ea printre buzele bosumflate. Neatent, Hugo se uita fix la ea. În lumina a ceea ce tocmai auzise, situația în care se găsea părea mai ireală și mai absurdă ca niciodată. —N-ai nevoie de mine, Laura, a spus el rar. Tu ai nevoie de... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Noroiul acoperea cam jumătate din ei, iar șiretul unuia era pe jumătate desfăcut. Adică funda dublă devenise simplă, iar proprietarul nu se sinchisise să rezolve situația. Ceea ce putea duce la accidente regretabile. Chiar citise la un moment dat că un neatent (lumea e plină de astfel de specimene) se împiedicase în propriile șireturi desfăcute și alunecase sub roțile metroului. Stupid. Și manșetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu s-a produs efectiv. A căzut din picioare pe caldarâm, speriat, dar nu lovit, agățat ori împins, după cum afirmă martorii oculari... Știți foarte bine că o simplă cădere putea să survină și într-un joc ori din cauza unui mers neatent, al împiedicării piciorului de o piatră sau bordură etc. Ce doresc să spun? Șocul suportat a fost mult mai ușor decât cel din urmă cu trei ani și nu putea avea urmări la fel de grave... Imaginile sunt clare și vorbesc de la
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cine este acea persoană, Tinule! Știe acea persoană ce ți s-a întâmplat? Îți amintești cu cine ai vorbit la telefon? Cu acea persoană care te-a supărat ai vorbit?... Cineva ți-a acroșat ușor autoturismul sau tu ai condus neatent, cu prea mare viteză? Este foarte important să-ți amintești și să-mi spui... Da? Vreau să-ți recapeți vederea. Ai nevoie de ea. Ești tânăr, Tinu. Ai multe de făcut în viața aceasta. Te așteaptă rocile, te așteaptă peșterile
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a fost clar aproape toți cei o mie de funcționari însărcinați cu gestiunea întîmplărilor din viața mea au spus nU unul singur a spus totuși nu deși iar un altul a spus nU Dar toți sunt niște funcționari imbecili și neatenți, acesta este adevărul toată ziua beau cafele, fumează și scrutează superficial traiectoriile ființelor din mine ieșirile mele în univers, spaimele și gesturile mele bruște sunteți plătiți de stat absolut pe degeaba le am spus din moment ce Domnișoara ri nu era prevăzută
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
nebunie, din tradiția carnavalurilor și a bătăliilor cu conffeti, din toată această industrie populară a plăcerii au mai rămas astăzi puține urme, printre care pasajele. strîmte, uneori sinuoase, acoperite cu adevărate dantelării de sticlă și vitralii, ascunse pentru privirea turistului neatent, pasajele amintesc de perioada La Belle Époque și sunt adevărate călă torii în timp. Pasajul Verdeau este poate cel mai autentic dintre toate, găzduind cu discreție tot felul de mici galerii de artă, de anticariate, de minuscule restaurante și de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o iau în brațe cînd o văd trecînd prin univers ? îmi fac o listă : de pus mereu în buzunar un trotuar de rezervă, cînd o văd că se apropie de mine scot trotuarul și trec pe partea cealaltă mă prefac neatent, întorc capul spre zid, mă zidesc în el trec prin zid sau : mă întorc brusc și o iau la fugă înapoi, toată lumea va înțelege, (am uitat ceva esențial, undeva, cu zece douăzeci treizeci de ani în urmă, fug înapoi spre
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de dispariția unor mari cantități de materie în diverse galaxii extrem de apropiate de noi nu este exclus ca unele dintre fantasmele domnișoarei ri să se afle la baza acestor regretabile evenimente cînd Domnișoara ri se gîndește la mine cometele, meteoriții neatenți și chiar unele particule de praf stelar explodează brusc (ați înțeles este vorba de efectul ri) 24. — Vă interzic să mă visați goală. nu știu dacă această frază spusă în șoaptă sau delicatețea cu care eram scuturat mă treziră din
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
față de Otilia își exercita sentimentul filial, rămas nefolosit din pricina morții timpurii a mamei lui. Simțea nevoia să i se mărturisească, să se așeze sub protecția ei, să facă întocmai ce i se ordona. - Felix, striga câteodată Otilia, cum ești de neatent! Îțicade nasturele de la haină. Vino încoace, să ți-l cos! Atenția aceasta era cu atât mai hazlie, cu cât Otilia își pierdea nasturii ei fără nici un regret, și mai degrabă arunca o rochie la gunoi, decât s-o repare. Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai aveți cruzimea. Iată că nu mai ne ocoliți... - Sărut mâinile, fu tot ceea ce putu rosti, intimidat, Sinistratul. Fata uriașă îi dezbrăcă de pe umeri hanoracul, adăpostindu-i-l într-un dulăpior. - "E-o noapte udă, grea, te-neci afară", pronunță neatentă, pe un ton de conversație neutră, fata. Probabil o ceașcă de ceai fierbinte te va încălzi, dragul meu. De unde?! Dimpotrivă, seara era o seară ușoară și uscată. De înecat, afară, nu te-ai fi putut îneca decât c-un os
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aținu calea. Și, aruncîndu-i-se-n brațe, într-o clipă, îi și înmuie, de lacrimi, hanoracul. - Sinistrate! În seara asta trebuie să fim mai uniți ca oricând, Sinistrate. Și să ne ținem de mînă! - Bine. Să fim. Să ne ținem, încuviință, cam neatent, Doru, lepădîndu-și servieta în hol și grăbindu-se să ajungă la closet, pentru a se spăla pe mâini, pentru masă. Dar și pentru a fi și mai pregătit să se țină de mână. Pentru a ajunge la closet, trebuia să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
română, matematica era pasiunea lui! Dacă ar fi fost după profesor n-ar mai fi trebuit să se obosească, ar fi pus niște note colegilor și astfel le încheia situația. Ionică era calm, ordonat, spre deosebire de Stani dezordonat, de multe ori neatent, cu mintea zburând după fantasme. Când primeau problema, Ionică începea să o disece scriind rânduit fiecare fază; Stani însă o citea și vedea imediat rezolvarea ei rapidă prin fel și fel de legături și combinații, ce îi treceau prin creier
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]