512 matches
-
ori numai sugestie a animării unui deznodământ tragic. Oricât s-ar Încerca „Înnobilarea” actului sinucigaș (de la romantici la Camus, pentru care acesta devenise - după cum știm - „singura problemă filozofică importantă”), el conotează - probabil sub influența covârșitoare a religiei creștine, deja menționată, - negativitatea și maladia. Tratat În dicționare și enciclopedii alături de angoasă, de anomie, isterie, inconștient, maladii mentale, maniaco-depresivitate, narcisism, transfer, voință 21, sinuciderea ocupă un loc distinct, undeva Între conceptele nevrozei și cele ale violenței. Caracterul brutal al sinuciderii provine, fără Îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sau, mai degrabă, al refuzului) de a trăi. Scriitorul sinucigaș demonstrează, În aproape toate cazurile, nu de ce vrea sau trebuie să moară, ci de ce nu (mai) are nici un rost să trăiască. Așadar, nu e vorba, funciarmente, de o atracție a negativității, ci de o respingere - după o logică nu Întotdeauna la Îndemâna oricui - a părții solare a existenței. Ce dovedește, În fond, sinucigașul? Cum se transformă sinuciderea Într-un text, Într-o realitate validabilă literar? Actul sinuciderii nu e niciodată un act
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al onoarei și de un gentleman’s agreement pe care Drieu Îl face cu sine Însuși. Teoretizat cu o pedanterie uneori ridicolă, Întors pe toate fețele, pactul sinucigaș devine o deltă mistică ce migrează inconștient sentimentele. Filtru negru În fața invaziei negativității, acesta doar amână o sentință care fusese luată de la bun Început. Asaltat de incertitudinile, uimirile și spaimele cotidiene, Drieu nu uită să consemneze, cu o minuție Înfricoșătoare, toate maladiile, reale și imaginare, de care suferă: „... boală a inimii, vai, destul de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Strategiile prin care scriitorul Își pune În lumină calitățile sau defectele fac parte din Însăși rețeta compunerii autoportretului. Când un Stendhal Își exaltă cu o Încântare plină de ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot Înmulți la nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim alcătuiesc nu Întrepătrunderi ale textului, ci două registre textuale complet diferite. Punctul-cheie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Mesagerul”, ATN, 2000, 2; Cistelecan, Top ten, 43-46; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 430-432; Grigurcu, Poezie, I, 446-451; Rotaru, O ist., V, 503-504; Daniel Corbu, Generația poetică ’80, Iași, 2000, 56-60; Popa, Ist. lit., II, 356; Vasile Spiridon, Negativitatea fecundă, „Hyperion”, 2002, 1. R.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
fiind în chip absolut unul, nedespărțit în sine și nedivizat în ființa sa, unul și același dintotdeauna în întreitul ipostas, el singur cauză începătoare și scop ultim al celor ce sînt" [1994:71]. 1.1. NEGATIVITATEA, UN DAT ABSOLUT? Problema "negativității absolute" trebuie în mod necesar corelată cu existența unei Realități. Singulare, perfecte, autosuficiente și manifeste doar în sine, capabile să comprime într-o paradoxală semioză virtualitatea tuturor momentelor presupuse de o comunicare anume. Acestei Atotcuprinzătoare Realități nu vom putea să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a fi perfectă. Trei categorii de răspunsuri pot fi asociate acestei tensionante întrebări, descriind tot atîtea ipostaze ale existenței lui Dumnezeu. 1) Ipostaza existenței lui Dumnezeu ca realitate virtuală, nemanifestată, presupune ca ceva pe care generic l-am putea numi negativitate (negație, alteritate, tensiune, polaritate, dualitate, coincidentia oppositorum, exterioritate, desfășurare etc.) să se întîmple în interiorul sau în exteriorul divinității însăși, îngăduind manifestarea unui altceva: creația însăși. Acest ""ceva" care stă în locul a "altceva" și are (dobîndește, n.n. T.D.S.) semnificație pentru "cineva
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și are (dobîndește, n.n. T.D.S.) semnificație pentru "cineva"" [Peirce, 990:269] constituie un semn. Semnele lui Dumnezeu nu sînt însă niciodată limpezi", ne spune Leszek Kolakowski [1993:51]. Iată de ce, va trebui să precizăm de la bun început că ideea de "negativitate" ca semn al creației manifeste nu trebuie asociată nemijlocit nici cu o conotație axiologică (cu aceea a păcatului, a răului ca principiu, de exemplu), nici cu una gnoseo- sau praxiologică (cu aceea a minciunii, bunăoară), ci doar cu una strict
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
propune doar să gîndească, nu sînt altceva decît simple speculații, încărcate de toate posibilele slăbiciuni ale judecății umane. * Unei ultime și recapitulative întrebări s-ar cuveni, totuși, să-i mai răspundă exercițiul nostru speculativ: oare abstracta polaritate dintre pozitivitate și negativitate, exprimată într-o multitudine de forme concrete (perfecțiune-imperfecțiune, interioritate-exterioritate, infinitate-finitudine, unitate-diversitate, bunătate-răutate, adevăr-minciună etc.) se manifestă ca un "dat virtual" absolut la nivelul existenței lui Dumnezeu însuși? Sau, în termenii lui Hegel spus, se definește, printre altele, Dumnezeu și ca
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lor de a comunica, germenii unei prime de înșelăciune nu vor întîrzia să apară. În CE ANUME constau acești germeni? Pe de o parte, formularea interdicției de a se înfrupta din fructul cunoașterii binelui și răului a născut printr-o negativitate ontologică ființînd în însăși esența lumii dorința de a afla ce se ascunde dincolo de granița oprită. Pe de altă parte, însă, conținutul cu totul special al acestei interdicții dovedește suficient de clar că nefiind conștient încă de existența binelui și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Astfel, ideea de felix culpa poate fi interpretată astfel: fără de cădere, omul nu ar fi avut nici un motiv de mișcare, de autodevenire, de perfectare. La o altă scară se regăsește aici situația definitorie pentru relația lui Dumnezeu cu lumea. Fără de negativitate, devenirea progresivă nu ar fi fost posibilă. Dacă Dumnezeu ar fi prevenit păcatul, libertatea omului ar fi fost de-a pururi nulă. În consecință, soluția care s-a impus a fost aceea a îngăduirii lui. Simbolic privită, truda omului asupra
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vom constata încă o dată că întreaga conduită (creatoare inclusiv) a omului încearcă să o repete, într-un anume sens, pe aceea a divinității. În această succesiune repetitivă, în care fiecare etapă ulterioară se regăsește în cea anterioară, rolul dinamizator al "negativității" (în forma minciunii inclusiv) nu poate și nu trebuie a fi ignorat. Tocmai această rațiune ne-a stimulat, de fapt, să deschidem prefața lucrării lui J. A. Barnes cu o greu de încheiat hermeneutică / semiotică a minciunii originare. 3. SEMIOZA
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din senzațiile mele; cum să nu mă mir atunci dacă mă văd subscriind la orice, asumîndu-mi propriile afirmații, raliindu-mă la rătăcirile, ba chiar și la convingerile mele? (Demiurgul cel rău) În felul acesta, eul devine loc de manifestare a negativității universale în limbă și un hiatus se adîncește în sînul subiectivității. E un no man's land în care ființa se simte totodată prizonieră a unei absențe singura ce l-a bîntuit veșnic, cea divină și absentă din ceea ce ar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fi recunoscut. Ziua, anul nașterii mele, totul mi se părea nou și inexplicabil, fără nici o legătură cu mine. Psihiatrii numesc asta sentiment de înstrăinare. (...) Prostrat, nedumerit, scîrbit în fața revelației de a fi sine însuși. (pp.16,51) Eul devine toposul negativității universale și un hiatus se adîncește în sînul subiectivității. Acest Eu care dorea cu disperare să șteargă orice distanță dintre Eul suprem și sine, se regăsește în vecinătatea incofortabilă a neantului, această non-esență care îl împiedică și să se posede
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
slabă"), o teorie care privește ființa și raționalitatea ca fiind incluse într-un proces de diminuare, de "slăbire". Introducerea unei gândiri "negative", care să descopere reziduurile metafizice și pretențiile totalizatoare conduce la o adevărată "criză a fundamentelor" și a întemeierii. Negativitatea nu este aplicată raporturilor sociale, ci "trăsăturilor metafizice ale gândirii, dintre care prima între toate este "forța" pe care ea a crezut întotdeauna că trebuie să și-o atribuie în numele accesului ei privilegiat la ființa ca fundament"166. Chiar dacă expresia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
originii și a locui în spațiul violenței lucrurilor prestabilite (radicalizarea acestor teze îl va conduce, probabil, mai târziu, la aversiunea față de ideea de sistem teoretic). Singura practică ce pare a fi recomandată în Le Miroir de la production este aceea a negativității complete și a refuzului, deși soluția sigură, enunțată emfatic, este aceea a morții ca ieșire din constrângerile prestabilite de către cod. De asemenea, în Celălalt prin sine însuși, codul informațional și cel genetic alcătuiesc definiția ființei, înlocuind perspectivele religioase, metafizice sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
după stabilirea legăturii, trupul și spiritul magicianului sunt invadate de prezența demonilor astrali. Ei posedă pe deplin magicianul, devenind până la urmă singura parte activă. Mentalul creștin a fost dintotdeauna sensibil la acest fenomen al posesiunii, trecându-l constant sub semnul negativității ultime. A identificat acești demoni cu diavolul și s-a recurs la exorcizarea lui. S-a trecut prea repede cu vederea faptul că unii demoni nu aveau nimic malefic în ființa lor (așa cum pentru noi, creștinii, astăzi cuvântul "demon" are
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
vrăjitoria ar fi magia în acțiune. Vrăjitorii ar fi elita spirituală a comunității la care recurg deseori oamenii în situații grele, ultime, marcate de o maximă gravitate. O remarcă specială ar fi că nu se întrevăd urme de malițiozitate sau negativitate în paginile lui Pavelescu despre vrăjitorie. De o cu totul altă părere este însă Constantin Bălăceanu-Stolnici. În Dialoguri despre cele văzute și cele nevăzute, academicianul român scrie că "magia față de vrăjitorie este ca muzica simfonică (și în genere cea cultă
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
la limpezirea căii către poziționarea, în premise, a termenului mediu. Operațiile, în genere aceleași, de stabilire a antecedenței dintre diferiți termeni sau a aparteneței unora la alții, se diferențiază, în privința sensului lor, totuși, în funcție de "calitatea" judecății finale, după afirmativitatea sau negativitatea sa. În această etapă a căutării mediului, operațiile sunt mai bine precizate: este vorba despre antecedența logică și despre apartenența logică. Situația este astfel, fiindcă regulile au devenit sursă de ordine în desfășurarea logică, iar relația judicativă originară este multiplicată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ceea ce înseamnă că el aparține gândirii metafizice, în limbaj heideggerian, adică este o expresie construită după toate regulile judicativului constitutiv, potrivit terminologiei din lucrarea de față. Dar mai trebuie să luăm în seamă și indicația "nimicnicistă" pe care o cuprinde negativitatea lui "nu". Poate că este vorba despre o trimitere clară către "ceva" ce nu poate fi ființare, fiindcă este opusul ființării, este non-ființare; și, cum știm, nimicul se află astfel. Indicația în cauză este adâncită de negativitatea lui "nici". Nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care o cuprinde negativitatea lui "nu". Poate că este vorba despre o trimitere clară către "ceva" ce nu poate fi ființare, fiindcă este opusul ființării, este non-ființare; și, cum știm, nimicul se află astfel. Indicația în cauză este adâncită de negativitatea lui "nici". Nu mai este vorba, așadar, despre "este" ("nu este") copulativ sau despre o identitate directă cu sine a evenimentului (evenimentul este evenimentul, fiindcă evenimentul "nu este" ființa, "nu este" timpul); dar nu este vorba nici despre "a fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
evenimentul este evenimentul, fiindcă evenimentul "nu este" ființa, "nu este" timpul); dar nu este vorba nici despre "a fi" ceva ca ființare sau despre "a nu fi" ceva ca o ființare. Poate fi însă vorba, pornind de la indicația nimicnicistă din negativitatea lui "nu" și din cea a lui "nici", despre o "existență" (în înțelesul heideggerian; despre Dasein). Căci altfel cum am putea gândi și rosti cu sens despre faptul că "evenimentul revelării propriului nici nu "este", nici nu "este dat"?, gând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespunde unui "capăt de drum", după mărturisirea lui Heidegger? A fi la capăt înseamnă a împlini, a desăvârși; sau a plini. Dar cu acest concept al evenimentului (Ereignis, întâmplare destinală, kairotică) ca revelare a propriului, chiar dacă sensurile sale scapă, datorită negativităților pe care se sprijină, constitutivității judicative, nu se poate ajunge la o împlinire a gândirii, decât dacă, luând seama tocmai asupra unui sens al acestor negativități, gândim evenimentul (întâmplarea destinală) ca non-existență; așadar, ca ceea ce se opune Dasein-ului ("existenței"), negându
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
evenimentului (Ereignis, întâmplare destinală, kairotică) ca revelare a propriului, chiar dacă sensurile sale scapă, datorită negativităților pe care se sprijină, constitutivității judicative, nu se poate ajunge la o împlinire a gândirii, decât dacă, luând seama tocmai asupra unui sens al acestor negativități, gândim evenimentul (întâmplarea destinală) ca non-existență; așadar, ca ceea ce se opune Dasein-ului ("existenței"), negându-l, dar, în fapt, confirmându-l prin opoziție negatoare. Non-existența, funcționând ca un corelat necesar al Dasein-ului, apare ca unitate a negativităților lui "nu" și ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui sens al acestor negativități, gândim evenimentul (întâmplarea destinală) ca non-existență; așadar, ca ceea ce se opune Dasein-ului ("existenței"), negându-l, dar, în fapt, confirmându-l prin opoziție negatoare. Non-existența, funcționând ca un corelat necesar al Dasein-ului, apare ca unitate a negativităților lui "nu" și ale lui "nici", ca un fel de unitate sintetică, din care acestea se desprind, fiindcă preeminența îi aparține unității. De asemenea, non-existența îi îngăduie Dasein-ului însuși să se exprime ca eveniment, ca revelare a propriului său; mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]