KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

albastru intens. Dormitorul Primului Eric Sanderson. Te-am găsit, mi-am spus, te-am regăsit. Am traversat încăperea și m-am urcat pe pat, îngenunchind ca să pot ajunge la cărțile de pe raft. — Prea bine, Eric, am rostit în aerul îmbâcsit, nemișcat. Am ajuns aici, așa cum ai vrut, numai că totu-i dat peste cap și prietenul tău, doctorul, mă urăște, așa c-o să trebuiască să-mi dai o mână de ajutor. Pe când le frunzăream, cărțile ridicau în aer nori de praf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mai moale. Un alt val anestezic mi se ridica din stomac. Ochii mei dureroși se uitau în gol. Trecură nenumărate minute, iar eu mi-am încrucișat brațele, simțindu-le căldura pe piept. Mormanul de haine zăcea, lovit cu piciorul și nemișcat, în fața mea. Ochii mei dureroși se uitau fără să vadă. O pungă de plastic de deasupra mormanului conținea o cutie, probabil o cutie de pantofi. Lăsasem o urmă de picior pe ea și un colț al capacului se ridicase, făcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
trec, așa că am luat în schimb pensula antică a lui Fidorous. Trebuie să-ți scrii povestea cu asta. Atât cât îți mai amintești din ea și cu toate amănuntele posibile. M-am ridicat în picioare. Pensula stătea drept în față, nemișcată. Am început. Eram inconștient. Încetasem să respir... Să ții mâna întinsă în față o perioadă lungă de timp necesită mult mai multă forță decât te-ai aștepta. Am pus în sfârșit pensula pe noptieră și mi-am frecat fața cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bărcii Orpheus. — Doctore. Se întoarseră amândoi și am ridicat paharul, picurând un strop mic din apa rămasă, așa încât să vadă și ei ce se întâmplase. Fidorous îmi făcu semn să vin la ei, dar apoi... ceva îi reținu atenția. Rămase nemișcat, cu capul înclinat pe-o parte, ascultând. Scout probabil că dăduse să spună ceva, pentru că doctorul duse un deget la buze în semn de șșș. Apoi am auzit și eu, un murmur, un zgomot aproape sub marginea inferioară a auzului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
infinită. Existau oare ape mici, falii oceanice, locuri reci cu aisberguri, recifuri de corali mișunând de pești feluriți și alte animale conceptuale? M-am întrebat dacă războaiele, invențiile revoluționare sau asasinările nășteau furtuni aici. Oare marea tresărea vreodată? Devenea oare nemișcată ca un iaz în toiul unei ierni albe și sumbre? — Eric, zise doctorul, am ceva pentru tine. M-am întors și l-am văzut mânuind o suliță lungă de lemn, echilibrând-o sus deasupra umărului, încercându-i greutatea înainte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
t Acum, după o oră, stau într-o sală de operație și doctorița încearcă să nu se încrunte sau să suspine sau să se frece la de limbaj negativ al corpului deloc. În schimb, ea șede dreaptă de spate și nemișcată și-și ține ambele mâini - roșii, durdulii, muncite - strânse ferm pe-un capăt și pe celălalt al unui pix parker argintiu. Doctorița, al cărei nume este R trăsături puternice și imobile și Are o prezență fizică mare, bovină o înfășoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-o peste mine și am sărutat-o. — Hei, râse ea, îndepărtându-se și așezându-se pe mine. Am stat așa un moment, eu uitându-mă în sus la ea, ea uitându-se în jos la mine. Expresia ei deveni liniștită, nemișcată, serioasă. Se aplecă și mă sărută o dată, de două ori, tandru, pe buze. — Ești uluitoare, am șoptit. Îmi zâmbi într-un fel aproape sfios, apoi se aplecă și mai tare, afundându-și fața în gâtul meu. Și tu, zise și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
care semăna cu un ceas deșteptător cu mai multe cadrane. — E sus. Butoiul e la suprafață. — Știm, zise Scout. E chiar acolo. Doctorul apăsă un buton și țârâitul încetă. Am stat toți trei lângă balustradă. Butoiul plutea imobil pe oceanul nemișcat. Brr-brr, brr-brr. Ce face? — Ce să facă? Doctorul se uită la mine. Nu face nimic. A încercat toată noaptea să stea sub apă și butoiul în sfârșit l-a tras la suprafață. E epuizat. — Și-atunci de ce e aici? — Hmmm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
sulița. Cum a spus doctorul, dacă Eric poate străpunge rechinul înainte să se scufunde barca, câștigăm. Fidorous încuviință. — Foarte bine rezumat. — Singura noastră mare problemă, continuă Scout, este să convingem ludovicianul să se apropie destul de mult și să stea destul de nemișcat ca să fie străpuns înainte ca barca să se scufunde. Scoase un suspin de deznădejde. — Aveți vreo idee? — L-am putea ademeni, am spus. Se întoarseră amândoi spre mine. — Continuă, mă îndemnă doctorul. — Dacă eu intru în apă, o să vină. — Eric

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de tine, Clio. Îmi pare tare, tare rău. 34 Ultima sforțare Alunecând, pierzându-mi dezechilibrul, m-am sforțat să mă ridic în picioare. Împleticindu-mă pe puntea înclinată și udă cu laptopul lui Nimeni la subsuoară, am strigat spre apa nemișcată. — Scout. Oceanul se întindea oriunde mă uitam. — Scout. Doctore Fidorous. Nimic. — Iisuse, m-am auzit spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333

roteascé ziua. A Încercat de atîtea ori sé surprindé copacii rotindu-se și casele mutîndu-se de la locul lor, dar n-a vézut niciodaté. Înseamné cé pémîntul nu se rotește ziua. Înseamné cé el se rotește numai noaptea. Sté toaté ziua nemișcat și noaptea se rotește mai repede că sé roteascé și ceea ce a avut de rotit ziua. Șasa chiar s-a gîndit cé poate pémîntul se rotește Într-o clipé. Sté o zi și o noapte nemișcat și, În ultimă clipé

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
noaptea. Sté toaté ziua nemișcat și noaptea se rotește mai repede că sé roteascé și ceea ce a avut de rotit ziua. Șasa chiar s-a gîndit cé poate pémîntul se rotește Într-o clipé. Sté o zi și o noapte nemișcat și, În ultimă clipé, atunci cînd trebuie sé se roteascé În jurul axei sale, se rotește odaté: bat! și, de aceea, Șasa nu-l vede. Probabil, Șasa doarme atunci. Dar chiar dacé Șasa știa cé pémîntul se rotește În jurul axei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
nu stie cé astézi e paradé? Anton Procofievici a pus mîinile pe tribuné și s-a aplecat Înainte. De dupé crengi a apérut lanul Întins de grîu. Lanul era verde și se lipea de un cer albastru. Doi nori stéteau nemișcați, Între cele doué culori. Și seménau cu o bucaté de puf pe care și-au smuls-o iepuroaiecele. Dacé te lésai furat, puteai sé vezi cé-n el se ascund și iepurii mici pentru cé puful se mișcă ușor. Lésé hîrlețul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

descoperă nuca. Lui Tano i se pare că arătarea iese din tufiș și sare să-l (s-o) înhațe. După ce a terminat de cercetat zelos tufișul, îngroapă la loc, în frunze, nuca. O bate harnic cu laba. Vîntul (ipocrit) rămîne nemișcat. Îl pîndește cuminte. Nu intervine. Îl îngăduie să-și îngroape nuca meticulos. Dar, după ce l-a lăsat să-și termine treaba, îi sare-n față ca Mișu Negrițoiu și-i spulberă truda. Frunzele zboară cît colo. I-a găsit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
de des îl auzeam, că-mi venea să mă recomand Mădana Marievici); îmi lipsea tipografia. Numai în boockătăria§§§§§§§§§ mea mai mirosea vag ca-n vechea tipografie în plumb: cum miroase, cîteodată, marea. În "pauza de lapte", motoarele tăceau, mașinile rămîneau nemișcate. Mă imaginam într-un muzeu al păsărilor exotice, demult dispărute. Pe urmă, dușumelele vibrau, mașinile plane își deschideau pliscurile, rotativa gîfîia. Tipografia intra, din nou, în stadiul de fierbere. Trecut prin timp, totul se decolorează, cum se decolorează cerneala de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

nu mi-a vorbit de la început. Înclina reverențios din cap și-mi răspundea mereu laconic. Din ziua în care am apărut cu ea, lucrurile s-au schimbat. Licornul s-a deschis ca o carte de basme frumos colorată. Îi ascultam nemișcat poveștile din vremurile lui de glorie; mi-a vorbit de pădurile de argilă și de argint, unde era urmărit de prinți cu părul de mătase, în armuri strălucitoare, de ogarii galbeni cu ochii violeți ce-l hărțuiau din toate părțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu gândul aiurea... tinerii veniți la râu erau din ce mai apatici, se plictiseau, viața era lâncedă, fără acea scânteie ucigătoare a iubirii ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai are răbdare". Spațiul cotidian După ce-am ascultat nemișcați povestea Aspidei, am pornit grăbiți spre ieșire. Ne-am despărțit spunându-ne vag la revedere. Mă aflam într-o stare de neliniște inexplicabilă, de obicei îi țineam brațul până la ieșirea din parc, o conduceam până la locul unde-și parca mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
decât un chip familiar, estetic, rasat, propriul său chip. Un chip de care nu te poți plictisi niciodată, sau sătura privindu-l: dublul tău maimuțărit, ascultător, purificat... Se întoarce fără grabă la birou pentru a-și relua corespondența. Okurina stă nemișcată și cuminte la locul ei. Mirosul ei îi penetrează năprasnic nările ori de câte ori o atinge în treacăt cu exteriorul palmei sau cu cotul. Deschide rapid plicurile, ochii îi fug peste hârtiile ce devin instantaneu albe în contact cu aerul sau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ce o îndura străbunicul. Ultima dată când am visat-o pe Lucreția purta o rochie verde de mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde? Nu știu să vă spun, poate doar pentru că așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile în bătaia vântului, chiar și soarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-o pe Lucreția purta o rochie verde de mireasă, de ce de mireasă îmbrăcată în verde? Nu știu să vă spun, poate doar pentru că așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile în bătaia vântului, chiar și soarele pe cer se mișca în cercuri concentrice și strălucitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile în bătaia vântului, chiar și soarele pe cer se mișca în cercuri concentrice și strălucitoare; ea stătea nemișcată, ca un centru de gravitație al întregii lumi, așa cum trebuie să fi stat în sufletul străbunicului. De altfel, imediat a doua zi mi s-a arătat ferestruica și de-atunci am revăzut-o de multe ori, dar pe Lucreția nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu gândul la descrierile din "Bătrânul și Marea" și de-acolo la Santiago al ei, bărbatul cu umerii puternici și rotunzi. Și ea și-l imagina rostogolindu-se pe nisipul fierbinte, printre focile ce forfoteau lasciv și ludic sau zăceau nemișcate la soare. La vârsta la care citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci, ci ca la niște lei puternici, fusiformi; aveau coamele de solzi și cozile de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
meu din burtă, și el nu era altul decât mama mea. În felul acesta mă identificam cu bunica? Sânnicolaul cu ulițele lui se estompează lent... Se mai sparge un vis... Pe pragul ferestrei, cu spatele, stă un omuleț; din profil, nemișcat, pare că pescuiește în neant. Deodată, se întoarce brusc cu fața la mine și-mi zâmbește; ochii i se mișcă în găvane ca la păpușile mecanice. Îl recunosc, e gnomul de ieri noapte din dreptul oglinzii. Ca și atunci, începe să vorbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
terasă de lemn ce privește în această vale. Terasa e acoperită și înțesată cu bănci lungi așezate paralel, ca la cinematografele de țară. Dinspre vale, de la distanță, banca cea mai apropiată de balustradă părea locuită de copii, ei stăteau complet nemișcați, ca și cum ar aștepta declicul unei camere foto. Într-o grimasă colectivă, copiii, cu părul alb și ovalele fețelor distorsionate, cu gura expandată și colțurile ridicate înspre urechi, râdeau cu gurile arcuite, râdeau din ochii alungiți ca niște agrafe. Și, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
față, cu gleznele fine și osoase, care se bălăbăneau deasupra podiumului de lemn, și fețele lor formau toate aceeași compostură mirată și râzătoare, așa cum se molipsesc copiii unii de la alții, de câte ori se întâlnesc. Și stăteau așa preț de câteva ore, nemișcați în aceeași poziție. Când plecau, toți deodată, cu încetinitorul, întorceau spre tine spatele lor aduse, cocoșate, pașii mici și temători de păpuși mecanice, mersul legănat, indecis. Așa cum se depărtau, deosebit de încet, profilurile lor încă mai sălășluiau un timp în spațiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]