549 matches
-
toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată, poartă pe șesuri, încoace și încolo, ghemuri de scaieți și, rânduri-rânduri, scutură din arbori la pământ frunzișurile moarte ale verii, așa cum, iarna, scutură fulgi deși din norii cenușii și biciuie tăios pe luptătorii ninși, cu scuturile prinse în cercuri tari de gheață. Și sunt locuri neliniștite unde se întoarce mereu, și se află copaci, și piscuri, și văi, și cetăți al căror nume se însoțește cu numele lui. Din toată întinderea lumii, spațiul Iliadei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată, poartă pe șesuri, încoace și încolo, ghemuri de scaieți și, rânduri-rânduri, scutură din arbori la pământ frunzișurile moarte ale verii, așa cum, iarna, scutură fulgi deși din norii cenușii și biciuie tăios pe luptătorii ninși, cu scuturile prinse în cercuri tari de gheață. Și sunt locuri neliniștite unde se întoarce mereu, și se află copaci, și piscuri, și văi, și cetăți al căror nume se însoțește cu numele lui. Din toată întinderea lumii, spațiul Iliadei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
puțin obișnuite între oameni și anumite locuri. N-aș găsi nici acum o comparație mai bună pentru Mexic decât un vulcan care unește lucruri aparent incompatibile: piatra arsă de lavă și zăpezile care fac la amiază din Popocatepetl o catedrală ninsă, pașnică și majestoasă. Dacă sărbătoarea este aici cealaltă față a singurătății, fața strălucitoare, când mexicanul simte nevoia să se reverse peste limitele sale pentru ca, odată reîntors la ele, să le poată suporta din nou, vulcanii sunt liniștiți pentru că au erupt
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
minte șirul de sanatorii în care, în plicticoase după-amieze, stând pe patul meu de metal alb, reluam fără-ncetare cele câteva fapte din tabăra de la Budila, meditând la ele ca la un desen mistic, inextricabil... Privind pe fereastră pădurile-ntunecate, ninse, deformate de vinele de gheață lipite de geamuri... Ascultând distrat muzica de la difuzor... Sâcâit de ceilalți inși în pijamale și halate stacojii, ce-mi aruncau cu casete de Novotryptin în păr sau mă chemau la un joc de cărți... Și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pentru ca viforul să șteargă imediat orice urmă a ei. Stăteam în zăpadă, în paltonaș, cu mâna în mâna tatălui meu, și un tramvai străvechi se apropia încet, clătinîndu-se pe drumul lui singuratic, luptîndu-se cu zăpada. Tatăl meu era o statuie ninsă, amețitor de înalță. M-am așezat pe o bancă. în seara aceea avea să se termine infernul de la Budila. Chiar de a doua zi, singurătatea mea, altădată atât de temută, dar acum ciudat de ispititoare, avea să redevină completă. Voi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
gând diavolesc mi-a trecut prin minte și știu că Ana n-are nicio vină și niciun amestec în toată povestea și totuși vreau s-o pedepsesc, lăsând-o singură de sărbători, 1 martie, cu ghiocei la Ana, cu ghiocei ninși, pentru că o fulguire ușoară s-a pornit prin oraș pe la amiază și-am cumpărat ghiocei aproape de la toate țigăncile, părându-mi-se mai frumoși cei rămași în alte coșuri și iarăși cumpărând, încărcat de ghiocei la poarta ei, nu spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cei care o citiți acum -, de ce să nu exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se simțea târât spre moarte. Ajunse acasă, sună la poartă, iar Liduvina, care ieși să-i deschidă, se făcu albă la față când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ținând crosa în mâna stângă, cu dreapta arăta mânerul, era atât de cufundat în joc, fără să se mai lase mișcat în vreun fel de imaginile de pe vremuri din Sils, de tot ce văzuse sau de ce trecuse cu vederea: munții ninși stăteau departe în fundal, putința și îndemânarea înlocuiseră acțiunea liberă a pietrei. În locul reușitei acum se cerea tactică: oamenii voiau să câștige. Și tata câștigă. XXIIItc "XXIII" Riff1tc "Riff1" Acum și tata putea fi văzut mai des în ziar, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ferestrele mari îndreptate spre sud se oglindea camera de zi, se reflectau nuanțele calde din grinzile de lemn ale plafonului și roșul căminului din cărămidă, prin care se strecura întunericul serii, punctele luminoase ale felinarelor ca niște ace în câmpurile ninse. Sub pleoapele închise pe jumătate nu se zărea nici un zvâcnet, nici un tremur. Era liniște deplină. Acum ajunsese la destinație. I-am luat mâinile împreunate în poală și am tresărit. Erau mai calde decât ale mele.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de zvârcolirea apelor năpârci, Pleacă-n larg un braț de piatră arsă. Pe argint suflat cu aur se revarsă Pene roșii, flamuri verzi și fulgi de cocostârci. Flăcările galbene cu tiv portocaliu, Au aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe gură. ...Adriana vrea să plece... Se așază ca o amazoană pe coada de lemn a coasei, sprijinită ca un drapel pe umărul morții, și trece fluidă prin fereastră, peste ulucă, fără să atingă stratul de zăpadă proaspătă de pe cerceveaua ninsă. - La revedere unchiule, cântă pe nas singura mea dragoste suavă, surâzându-mi de pe coada de lemn a coasei, fără teamă, plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul dunelor albe, înspre cimitir. ...Afară, platinatul disc lunar, albăstrea întinderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
răzbunare sau dacă gestul meu răzbunător s-a petrecut în realitate și chiar ca o poveste demnă de a fi relatată; în orice caz, nu-i lipsește poanta. Cu noaptea în cap, mă văd bâjbâind printr-o bucată de pădure ninsă, dar încă întunecoasă, cu căni de tablă atârnându-mi și pe dreapta, și pe stânga. La dus am mers în pas alergător, acum nu mai înaintez decât agale. Ascuns în pădure, dar semnalat de ferestre luminate, se află un conac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca molipsit de o durere ucigașă și că speranța se preface în nisip. Curge printre propriile-ți degete. Pare ciudat că viațaun fel de ghirlandă de carnaval care se ofilește și tu rămîi gol ca un copac iarna. Un arbore nins și-un sunet de colinde. Ești îngrijorat și-ți pregătești de odihnă singurătatea. Zgomotul ploii a asurzit totul. Conversația nu se mai aude. Dincoace de ei, într-un colț al șansei, noul Don Juan, cresc. Eul meu se înalță monstruos
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ușoară umbră îmi decide-n arsura strigătului pe acel GLAS AL IERTĂRILOR. De ce ar trebui să mă mint din când în când, nu știu, poate dorul de acea veșnică iubire, veșnică substanță a CANDORILOR PLÂNSE ÎN ATINGERI SUBLIME, în săruturi ninse, în congelări de lumini siderale, când sufletul din mine mie trist, când sufletul din mine mă arde mă doare, și atunci poezia durerii îmbracă strae de dor. Lumina amiezilor rămâne-n fior, cutremurându-ne trupul și noaptea ce mi zace
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
rămâne un SOR, ce-mi șterge lacrima vie a iubirilor pierdute. Sunt singură în ninsoarea de vis, Cu dragostea prefăcută-n lumină, Cu brațele tremurânde-a speranță Și ncerc să te caut în floarea divină. Sunt singură prin Ochii dimineților ninse, Prin freamătul pădurilor de vise, Prin plapuma de SENSURI UȘOARĂ, Prin muzica sferelor condamnată să doară. De mă auzi plângând, tu să știi Ești, Omul de vis, prin orice culoare de zi, Și anii mei de așteptări siderale, prin ochii
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Îmi sfâșie chemarea și somnul mi-l îngheț AIEVEA, ești tu visul, ce-mi blestemă demenții Străin de-a mea dorință, prin gândul îngeresc. Mi-e noaptea bolnavă de-o lume și eu rătăcesc În ghețare de doruri cu brațele ninse. Unde ești tu, înger, din timpul regesc Să-mi iubești însingurarea din glasurile stinse. 15-12-2007, 2035h AMURGUL UNOR CLIPE Eu n-am să vreau să mor prieteni Presimt că voi trăi o veșnicie, Că port în mine vise despre lumi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lumească, Îngenunchiată-n CERURI, și-n AȘCHIA DE SOARE. 07-09-2007, 1629h ZĂPEZILE TĂCERII Tu, iubire, de ce-mi pleci din toamna-mi plânsă, Cu trupul tău de vis, unde noaptea te ucide De ce mi-ai rămas în suflet ca o dimineață ninsă Cu zăpezile tăcerii, prin distanța ce te vinde. Privește cerul de iubire, cum îmi zace Peste trupul meu de AER, ce se pierde printre nori Am doar CASA-MI DE POEME, ce te place Să fii muza dintre noaptea de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Un Ochi îmi doarme, când îl atingi Prin Haitele de nori și-n AȘCHIA DE STEA, Mai plâng prin lacrimile de AMOR, Pe un APUS DE VARĂ tristă Când Eu, priveam la acei Sori, Cum s-au murit în noaptea ninsă. De un PUSTIU amestecat În vraja unui gând de noapte Și-am viețuit iubiri și-am colindat, Asfaltul rece al Zidului de șoapte, Ele-mi vorbeau că pot să fiu Cea mai frumoasă dintre stele Când din pământul meu cel
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
care am adunat, din cioburi de viață și spumă, O lumină de soare răcnind peste un PĂMÂNT DE FIOR. O lumină venită din patimi ciudate, Din suflet de sori din suflet de noapte Și năvălindu-mi trupul cu-o flacără ninsă, Prin TÂMPLA DE NOAPTE, doar nepătrunsul fior, Întuneric, extaz, prin AGONICUL DOR, O mare de vise prin noapte să-mi spună, Că lumina uitării, e rănită în țărmul durerii. Că lumina din iubire e un pământ de IERTARE. Din ABURUL
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nemuriri și-a lui Dumnezeu, E-nchis în nebunia hăului de moarte. Eu nu mai am putere deci Căci sunt în norii de morminte Și vă privesc prin gânduri seci Cum o s-aprindeți lumânări și lacrimi sfinte. VEȘNICIA DE PE UMERII NINȘI recviem pentru prof. Iancică Dobriță L-am întâlnit într-o noapte târzie, Ochii-mi căutau pe străzile pustii Orașul culcat pe-a mea poezie. A întins un braț ce voia să rămâi. Noaptea îmi arunca capcane de zări, Prin ținutul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de vis, mai departe Naviga vindecat și iubit De-o ființă plecată la moarte prin pătulul dorit al hârtiei de scris. Toamna venea ca o disperare tăcută, Săruta întunericul plâns. Amintiți-vă de același Dobriță Și iubiți veșnicia de pe umărul nins. Vaslui, 23.10.1994 PESTE TIMPUL DE AZI, PESTE TIMPUL DE IERI recviem pentru prof. Iancică Dobriță Arderea timpului s-a dus Cu un sărut de mare, Un petec de nor neînvins Într-o culoare de zare. O lume din
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și cîteva secvențe uluitoare, secvențele cu scaun. E un scaun așezat de cei doi Îndrăgostiți, Savage și Mary, undeva la mama dracului pe-un deal. Și scaunul ăsta nu apare oricînd, apare cînd vrea el, cînd se schimbă anotimpurile, plouat, nins, plin de flori, strălucind În soare, un scaun de nuiele, din recuzita lui Cehov, un scaun pe care nu stă nimeni, pentru că vîrsta aia s-a dus, odată cu prospețimea pielii, a sufletului, a voastră, stă singuratic pe deal și așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru ce? Pentru ca un om sau doi să se îmbogățească din vânzarea aceasta de viață și de muncă omenească, pentru ca criminali de rând să trăiască în lux și în desfătări, pe când soldații noștri mureau de goliciune și foame pe câmpiile ninse ale Bulgariei, pe când țăranii noștri lăsau care și boi întroienite în drum și-și luau lumea-n cap. Va să zică la acest punct a ajuns deja demagogia noastră? La maturitatea deplină pentru a împle ocnele? Ei, pentru Dumnezeu, dar duceți-o
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
această procedură un element obligatoriu dragostea aventura nu-i reușește. Atunci Dimitrie Cristea o implică pe mamă-sa și de data aceasta reușește să ajungă pe tărâmurile visului, după un șir de metamorfoze, pomenindu-se lângă "un bătrân cu plete ninse, cu barba curgând până la genunchi", care-i vorbește despre tâlcul noțiunilor de vis, realitate, timp, credință: Nimeni nu poate opri clipa, ci doar se poate opri într-o clipă. Oprirea însă deja înseamnă moarte (...). Fiule, ești nefericit în Varvara, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dimineața pe poartă la noi / Și drumul năvalnic, făcea cotituri / Până departe în zări de păduri / Și țarina plină de holde și soare / Râdea bucuroasă cu zâmbet de floare... // Cu ochii departe pe lanuri aprinse / Priviam cum se leagănă spicele ninse / În ploaia de soare cu raze fierbinți, / Și boii pășiau liniștiți și cuminți... Și iarăși pe carul cu snopi de săcară / Veniam către casă în faptul de sară. / Și cerul era numai spuză de stele, / Și drumul gemea sub roțile
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]