4,526 matches
-
în Drumul Taberei, D 13 semăna cu un vapor ancorat într-un port aproape pustiu. La distanțe măricele se mai zăreau și alte nave, iar între ele, apa fremăta, mângâiată nu de briză, ci de vântul câmpiei, o întindere de noroaie clisoase și gunoi. Dimineața, când pleca la serviciu, mama își vâra picioarele în pungi de-un leu (de culori diferite), pe care le lega cu sfori sub genunchi. Ajungea la asfalt abia după jumătate de oră, la Piața Moghioroș, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
roșii, brazi argintii, platani, pini cenușii, nuci, sălcii crețe, tufe de liliac și iasomie, rododendroni, ienuperi și tuia, de fapt șiruri întregi de tuia, gazon și flori, bulbi și răsaduri, butași de trandafiri și iederă. Afară era călduț și praf, noroiul se transformase în bătătură, se învârteau întruna în jurul blocului, tata în frunte și comitetul de bloc la câțiva pași în spatele lui, ei tot dădeau din cap și ziceau dom’ inginer așa și dom’ inginer pe dincolo, iar el descria cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
capului), familia Ciocan nu mai calcă în căcățeii de pisică pe preș (renunțând să confiște mingi și să întrerupă meciuri memorabile pe aleea Băiuț), nea More își așteaptă liniștit corespondența (fiindcă nu-i mai e umplută cutia de scrisori cu noroi și râme). Inițial, echilibrul acesta e fragil, se poate nărui în orice clipă; la primul gest necugetat al adulților, dușmănia se reaprinde și ripostele sunt nemiloase. Matilda, bunăoară, dacă scapă vorbe oțetite sau trage pe cineva de perciuni, e pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
triste. Cea care o dorea era o pitică, o tînără Îmbrăcată Într-un palton de cămilă atît de larg că atîrna pe ea ca pe un cort de indieni și Îl tîrÎia pe pămînt. Partea de jos era murdară de noroi. Se afla de ceva timp În prăvălie, aparent uitîndu-se la cărți, dar eu cred că de fapt Încerca să-și adune curajul pentru a vorbi. Imediat ce și-a rostit cererea - dacă rostit este cuvîntul potrivit pentru șoapta ei, articulată roșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cu cărțile. Amîndoi am terminat-o. Sirenele s-au tînguit apropiindu-se sau Îndepărtîndu-se toată după masa și, cînd am trecut pe acolo În noaptea aceea, pereții exteriori Încă erau În picioare, o ruină fumegîndă, și strada era plină de noroi amestecat cu cenușă. CÎțiva oameni patrulau În susul și-n josul străzii noroioase cu pancarde pe care scria SALVAȚI TEATRUL HOWARD și SĂ AVEM GRIJĂ DE MOȘTENIREA NOASTRĂ CULTURALĂ. Din punctul meu de vedere, nu fusese niciodată o clădire care merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
fisură Îngustă. Mi-am băgat capul pe ea și m-am uitat la ce mai rămăsese din strada noastră. Aproape toate clădirile de vizavi dispăruseră și, În locul lor, se ridicau acum munți de moloz. O mașină galbenă uriașă, murdară de noroi și mugind asurzitor, Înainta ca un dinozaur prin canioane. Numele ei era Caterpillar. Sub privirea mea, și-a căscat gura imensă și a Început să ronțăie un stîlp de beton care făcuse pînă de curînd parte din zidul din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Boojie! exclamase individul, și-l tîrÎse spre barul hotelului Piccadilly, În vreme ce Rowe Încerca În zadar să lege neverosimila figură a acestui necunoscut de imaginea vreunui coleg „dintr-a patra“ - În costum negru, de duminică, sau chiloți de fotbal, pătați cu noroi sau cerneală. După o nefructuoasă tentativă de a-i stoarce cinci lire, individul se dusese pînă la closet și dispăruse pentru totdeauna, lăsîndu-l pe „Boojie“ să achite consumația. Rowe avusese și după terminarea școlii cîțiva prieteni - poate vreo jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cîine care visează. Digby coborî povîrnișul ce ducea spre apa neagră a iazului și se pomeni drept În fața maiorului Stone, care-i spuse, țintuindu-l militărește cu ochii lui albaștri și limpezi: — Ordinul trebuie executat! MÎinile Îi erau pline de noroi, ca și costumul de tweed: maiorul aruncase cîțiva bolovani În iaz și tocmai se chinuia să tîrască o scîndură, găsită probabil În magazia de unelte a grădinarului. — E curată trădare să lași nefolosită o asemenea poziție! răcni maiorul Stone. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de automobil s-ar afla propria-mi moarte măruntă, la fel de anonimă ca o cicatrice vitrificată pe-un copac fosilizat. Nouăzeci de metri în spatele noastre, o mașină americană prăfuită era parcată pe marginea drumului. Șoferul mă privea prin parbrizul stropit de noroi, cu umerii-i lați lipiți de stâlpul portierei. Când am traversat drumul, luă un aparat foto cu lentile focalizatoare și se uită la mine prin obiectiv. Renata întoarse ochii spre el, surprinsă ca și mine de postura sa agresivă. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mele mașini de la distribuitorii locali. Catherine privea cu o profundă suspiciune faptul că alesesem aceeași mărcă și același model ca ale mașinii cu care mă accidentasem. Optasem de asemenea chiar și pentru aceeași marcă de oglinzi laterale și apărătoare de noroi. Ea și secretara ei mă priveau cu ochi critici din curtea birourilor de trafic comercial aerian. Karen stătea în spatele soției mele, cotul ei îndoit aproape atingându-i omoplatul, ca o cucoană tânără și ambițioasă care-și ține protector sub supraveghere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
gigantice îi străbăteau capota zdrobită, apăsând-o în jos spre cutia de transmisie dintre scaune. Mi-am recunoscut propria mașină. Rămășițele cârligului de tractare erau prinse de bara de protecție din față, iar panourile caroseriei erau stropite cu ulei și noroi. M-am uitat cu ochii mijiți în cabină, plimbându-mi mâna peste sticla înnoroiată a geamurilor. Fără să stau pe gânduri, am îngenuncheat în fața mașinii și m-am uitat la barele de protecție și la radiator, strivite toate. Preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în construcție din latura sudică a aeroportului, o porțiune neluminată de blocuri cu apartamente înalte de trei etaje pentru personalul liniilor aeriene, hoteluri pe jumătate construite și benzinării. Am trecut pe lângă un supermarket gol ce stătea într-o mare de noroi. Pe marginea drumului se înălțau, în bătaia farurilor lui Vaughan, dune albe de șindrilă industrială. Un șir de felinare apăru în depărtare, demarcând perimetrul acelui complex de tranzit și odihnă. Imediat dincolo de marginile lui, în suburbiile vestice de lângă Stanwell, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
după sine, încredințat că nu există nimic fără scop. [...] Într-o vreme a datului din coate, când atâția se înghesuie să parvină, romanticii gratuității n-au nici o șansă să nu devină suspecți. Niciodată, parcă, nu s-a împroșcat cu atâta noroi. Tactica «zdrobirii Opoziției» (de către FSN) n-a ezitat să practice teroarea psihologică și, cum s-a văzut în mijlocul lui iunie (1990), nu numai psihologică. Vechea «ură de clasă» a devenit ura împotriva celor care au alte opinii. După asta ce
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
asistat la o campanie electorală negativă, despre care editorialistul Toma Roman afirma: „Campania electorală din România are accente grotești. În loc să discute programe, să fixeze obiective, să analizeze modalități de atingere a acestora, politicienii români preferă să se împroaște reciproc cu noroi, să facă deliciul mahalalei (alt circ!) prin formulări grosiere, de joasă extracție, pe care, totuși, până la începutul lui 2004 le practica doar C.V. Tudor, liderul PRM. Această «vadimizare» a mesajului, ce face și mai tare de râs clasa politică românească
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Bătrânul și-a ridicat pleoapele roșii și umflate ca de curcan. Un deget, un deget uscat ca așchiile folosite la aprins focul, a ieșit de sub poncho și s-a îndreptat către vila somptuoasă a familiei Alvarado, unica în grămada de noroi întărit care e satul Oquedal: o fațadă barocă, ajunsă acolo parcă din greșeală, ca un element de scenografie, într-un teatru părăsit. Cineva, cu secole în urmă, și-a închipuit probabil că asta era țara aurului; când și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
unde aveam să mă duc? Te invit la mine în „garsonieră”. Deschide un dulap și-aruncă înăuntru, peste cazarele cu fișe, o parte din boarfe. - Stai și tu pe banchetă... A, dă-mi și papucii ăia de dedesubt... Pantofii cu noroi uscat pe tălpi dispar și ei în burta primitoare-a dulapului cu știință. - Fac imediat și-un nes, dar rece... Paharele sunt cam slinoase, le șterge cu-n colț de prosop, toarnă apă dintr-o sticlă de plastic... merge. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
te iubesc”. Ei, dacă aș aduce-o aici pe tanti Niculina și i-aș da două șnapsuri, dacă i-aș pupa mâna și dac-aș ruga-o frumos, hai, tanti, cum ziceai că i-ai pizduit și-ai aruncat cu noroi la colectivizare?, ei, ar recita înjurăturile, ar scanda ca-n latină, cu trăire. „Ce grebla coraslei lor de fătați prin bălării să fi făcut, măi băiete? Ce luna, asfințitu’ și luminarea lor de borobeți? Bărbatul îmi murise și rămăsesem io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Tipul de la graniță zice: Domnule, aduceți cu dumneavoastră vreun fel de marfă în Statele Unite? Vârful mic și ascuțit al pantofului meu se strecoară pe sub scaunul din față și-i aplică o lovitură noului meu soț. Detaliile ne înconjoară. Întinderile de noroi lăsate de mareea joasă sunt un pic mai încolo, cu valuri mici care vin unul după celălalt. Rondurile de flori de cealaltă parte sunt plantate așa încât să formeze cuvinte pe care nu le poți citi decât de la mare depărtare. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în care nimic nu mișcă în afara cîinilor, și cîinilor le plac locurile pustii, nu era chiar de nebăgat în seamă. A luat-o pe mijlocul drumului, stîrnind praful din ce în ce mai gros, mai moale, mai alb. "Doamne, dacă plouă te îneci în noroi." Probabil nu ploua decît foarte rar și de aceea nu catadicsiseră să aducă piatră măcar pentru ulița ce duce la gară. Ori, mai bine, nu prea pleca și nici nu prea venea nimeni cu trenul. Șoseaua era la cîțiva kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și caietele de corectat circulau la fel de tare ca și acelea privind viața aventuroasă și plină de mister a prințului Pangratty. Era și ușor de explicat, de prin noiembrie, de cînd începeau ploile și totul în jur devenea o mare de noroi, galben, și pînă în aprilie, spre sfîrșit, cînd începea pămîntul să se zbicească, în Vladia și din Vladia nu mai pleca nimeni. Totul se întîmpla și se sfîrșea înlăuntrul ei, chiar dacă începutul se afla cine știe unde, în afară. Odată intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
două rîpe, să aterizezi acolo era un act de eroism aviatic, să se sape în lat cîteva șanțuri pentru care dăduse o explicație plauzibilă aerodromul trebuie ferit de băltirea apei, se poate întîmpla o nenorocire dacă roțile se înfundă în noroi ori patinează. Ca să fie mai convingător, a făcut demonstrația cu o căruță care s-a înfundat pînă la osie în lutul galben, mocirlos în acel sfîrșit de aprilie. N-a spus nimănui că a ales cu mîna lui cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
domnule Bîlbîie, să ai curaj. Nu atunci cînd îți împuști calul pe care îl iubești, ci atunci cînd îi spui adevărul unui ins, oricum te va urî. Dar dacă ești pe capră trebuie să o faci, altfel rămîi înecat în noroi." Basarab Cantacuzino era nu doar cuprins de adevărul spuselor sale, ci și convingător. Trebuia doar să închizi ochii și să-l asculți. Văzîndu-l, uriaș, insensibil, transpirat, în totul urît, aproape monstruos, nu puteai să crezi că era vorba de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
către fereastră, aruncând o privire pe deasupra Vladiei. Trebuia să recunoască, de acolo de sus, așezarea părea altfel, era altfel. Nici nu puteai crede că e același loc în care umblă cîinii vagabonzi cu cozile răsucite, unde praful, dacă nu praful, noroiul, ocupă ulițele ca apa unor fluvii încremenite, unde totul era încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așezările, nimeni nu vine aici, arareori pleacă cineva din Vladia pentru a aduce cîteva fleacuri, ață, gaz, chibrite. Scrisori nu scriem, nu primim, trăim liniștiți. Sînt perioade în an cînd practic e imposibil să ieși ori să vii în Vladia. Noroiul, zăpada, ploile pot închide singurul drum către Comana și atunci nu existăm decît noi pe lume. Pentru a nu suferi cumva de izolare nici nu ne gîndim la ceilalți, ne-am obișnuit să socotim lumea ca fiind atîta cît este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se nimerea, de fapt nimeni nu le măi băga în seamă, se obișnuiseră cu totul să le treacă cu vederea. Artur Stavri a făcut ce-a făcut și pe la sfîrșitul lui mai a intrat în Vladia, străbătînd o mare de noroi cu două care pline ochi cu var și vopsea. Un singur fel de vopsea, un verde-vînăt, ca pelinul. În trei zile toate căscioarele semănau cu niște broaște ieșite pe mal, năucite de lucirea apei. S-a interzis pălăvrăgeala, seara, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]