2,575 matches
-
de nuntă al părinților mei, unde toate chipurile poartă masca tinereții. Lefty avea altă problemă. Străbătu mulțimea, uitându-se după verișoara cu care crescuse, o fată cu nasul ascuțit și cu gura rânjind ca o mască de comedie. Soarele pătrundea oblic prin luminatoarele de deasupra. Își miji ochii, cercetând femeile care treceau, până când, În cele din urmă, aceasta Îl strigă: ― Aici, vere. Nu mă recunoști? Sunt aia irezistibilă. ― Lina, tu ești? ― Nu mai sunt la țară. În cei cinci ani care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sus pe piciorul ei gol, ca o forță invadatoare, conturând o săgeată spre propriul ei imperiu de insule, un imperiu pe care - realizează ea În acea clipă, e pe cale să-l dea bărbatului care nu trebuie. În timp ce raza proiectorului pâlpâie oblic În Întunericul de deasupra spectatorilor, Tessie recunoaște În sinea ei că nu vrea să se mărite cu Michael Antoniou. Nu vrea să fie soție de preot și nici să se mute În Grecia. Privindu-l pe Milton În buletinul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
gândeam și îmi dădeam seama pe moment că erau eronate. Cu toate astea, clipe mai târziu, eram de acord cu schimbările petrecute în mine. Greșeala devenea adevăr, iar absurditatea, noua ordine mentală. Înnebuneam! Stânga devenea înainte, iar sus devenea dreapta. Oblic se transforma în perpendicular în aceeași măsură în care albastru începea să reprezinte o mâncare cu gust de azimut. Negru era o floare, iar eternitatea devenea claustrofobă, în timp ce un milimetru pătrat reprezenta o imensitate incredibilă și o risipă nerușinată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pumnul în tăblia rotundă a mesei și rostește sacadat: — Cum îți permiți? Trio sesizează amenințarea de-abia voalată. Creierul lui, blo cat într-un spasm dureros, înregistrează mecanic detalii fără nici o noimă. Picioarele în formă de copită de căprioară. Tijele oblice care se încrucișează pentru a putea modifica înălțimea mesei, înde părtând mai mult sau mai puțin suporții verticali. Totul în cepe să i se învârtească în fața ochilor ca într-un calei doscop haotic. Augustus îl privește lung un minut sau
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
făcută din piele neagră lăcuită. Obișnuiam s-o deschid și să inspir adânc, lăsând poezia să mi se prelingă pe obraji. Cele nouă cutii alese cu grijă ar fi fost aranjate pe o masă În timpul lecturii testamentului, trei rânduri dispuse oblic și trei În jos, după modelul celor trei aruncări ale monedelor I Ching Yijing - În același timp aleatorii și pline de miez. Nouă prieteni, la rândul lor aleși cu mare grijă din cea mai selectă societate, ar fi fost rugați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
apară În altă parte. Și mai mulți oameni să alăturară mulțimii ca să-l vadă pe Cel Reincarnat. —E chiar el? se mirau Între ei locuitorii junglei. O femeie tânără spuse: Se vede că este el după sprâncene, sunt groase și oblice, semn că e un bărbat prevăzător. —Arată ca o vedetă de la televizor, spuse o altă femeie chicotind. — Aceea e cartea cu „Marile Scrieri Pierdute“? strigă un bărbat. De data aceasta, Pată Neagră le povesti cum că Fratele Alb Mai Mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În strigăte de recunoștință. În sfârșit, vor fi din nou puternici. S-a terminat cu mâncatul de fructe putrede din „Copacul Încercării“. Pentru cei din tribul Karen, providența Îl adusese pe Rupert acolo. Avea pachetul de cărți, „Marile Scrieri“, sprâncenele oblice. Ani la rând această rămășiță a tribului Karen căutase semnele. Îi studiaseră pe toți străinii ajunși În Nyaung Shwe, unde, cu mai mult de o sută de ani În urmă, sosise un tânăr alb, Fratele Alb Mai Mic. La fel de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
roase, Oameni ’n-egoism cuprinși. * Ieri, „pentru un blid de linte” Te-a vândut în ceas nocturn; Azi, cu miere în cuvinte Te cumpără-n timp diurn. Tot spunând ce vreau să public, Am primit promisiuni De-ajutor, dar care oblic, S-au schimbat ’n-omisiuni. „Nu tot ce zboară se mănâncă”, Nu orice om este om, Și firea toată-i mai adâncă Decât o crede-un supraom. 21 decmbrie 2004 „TOATE SUNT DEȘERTĂCIUNE” De veniți, doar pălămidă S-așterneți pe-
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
să păzească ordinea. Dar aproape că nu e nevoie de ei. Oamenii privesc tăcuți, apăsați parcă de o presimțire funestă. L-au zărit pe Joîo Franco trecând preocupat printre grupurile oficiale. Dictatorul e palid și figura lui mongolică - ochii mici, oblici, depărtați, umerii obrajilor ieșiți în afară, mustață rară deasupra gurii - pare mai sinistră astăzi. Miniștrii și generalii îl înconjoară intimidați. Iar Don Carlos, după ce coboară și sărută mâna Reginei, salută și se întreține cu doamnele de onoare și curtenii, apoi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să-și ajusteze tirul, înaintaseră prea mult, nu mai puteau acum să se salveze și erau hărțuiți fără milă de huni. Ieșind din gaura sa, Sebastianus văzu un hun care tocmai se apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un copac cu o suliță ce i se înfipsese în stomac, se agăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unui membru al consiliului orășenesc... În cele din urmă, aproape de sfîrșitul albumului, am ajuns la fotografia pe care țineam s-o văd: cea a fratelui clientei mele. Fusese făcută tot În grădină. O mașină veche, cu capota ridicată, Îndreptată puțin oblic spre aparatul de fotografiat. Un bărbat ce semăna cu EL se strecurase dedesubt, pe un pled. Fratele stătea În picioare, cu cotul rezemat de mașină. ZÎmbea și avea gura deschisă - probabil Îi spunea ceva cumnatului. În privirile Îndreptate spre aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am privit Înăuntru. Coșul unei băi publice se Înălța proeminent, peste drum și În fața lui, o cafenea. Imaginea aceasta Îmi rămăsese În memorie, la fel de limpede ca o ilustrată. Inima Începu să-mi bată mai tare de nerăbdare. Am traversat strada oblic și am deschis larg ușa cafenelei. În clipa aceea, exact cum mă așteptasem, m-am trezit, În sfîrșit, față-n față cu o ființă umană. Pe un scaun Înalt ședea picior peste picior o femeie cu un gît subțire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
față unde se afla și domnul Pavel. Înainte de a adormi, întins pe divan, mă uitai la el: sforăia alături, și drept cum era și lung, cu gura ușor întredeschisă și cu scufița ce trebuia să-i țină de cald, mișcată oblic pe frunte, semăna cu cetățeanul turmentat al lui Caragiale. Dar poate fiecare din noi arătăm așa în timpul somnului, măcar câteodată. Se gândea uneori la Statuia Libertății, ar fi vrut ca viața să-i fi fost un simbol, asemeni acesteia - ciudățenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
venit; i-am îmbrățișat. Soarele bătea spre orele 9, și după câteva minute mă văzui din nou în șareta primăriei. Străbăturăm întinsa câmpie, departe în fundal, ca-ntr-o ilustrată regăsită, revăzui acoperișul de tablă al bisericii strălucind sub razele oblice ale soarelui de dimineață. Vorbirăm, înviorați de reîntâlnire, și pământul părea o sărbătoare. Lung îmi vorbea tot timpul despre câte erau și nu erau, câte fuseseră, în intervalul de când plecasem, ca și cum s-ar fi reînființat judecătoria și mă întorceam pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de stat, și întotdeauna nevinovații sunt victimele Era în cabinetul său, stătea în picioare, avea umerii gârboviți, îmbătrânise brusc. Nu înțelegea. Era în februarie; pe gardul de peste drum îl privea - abia acum își dădu seama - ca o batjocură în ninsoarea oblică, afișul cu Iosif Visarionovici Stalin. Februarie 1941. Istoria venea dinspre Yalta, în adevăr dinspre Yalta: era afișul noii puteri. - „Să ne luăm la revedere, dragă, îmi spuse, ca și cum nimic nu se întâmplase”. Îl sărutai, era emoționat, dar nu părea, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Intrând, atinse cu umărul două frunze ale ficusului ornamental de lângă ușă, care se mișcară: primul lor semn de înviorare în primăvara aceea. Era îmbrăcată cu o rochie, bleumarin închis, ușor sobră - între sobrietate elegantă și uniformă școlară, - cu două dungi oblice, roșii, cu subțiri tivituri albe, dinspre umărul stâng până spre mijlocul încins cu un imaginar cordon alb, făcând parte din croiala rochiei. De bună seamă părea mai tânără, observai, - împrumuta fără să vrea ceva din adierea adolescentă a elevelor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
rămâne totuși ceva: o nelămurire; voiam să te întreb atunci la plecare, măcar în ultimul moment, de la fereastra compartimentului, ceva - ce n-am să te întreb niciodată și parcă mi-e greu să rostesc cuvintele. Te îmbrățișez. Semnătura alungită, ușor oblică îi încheia scrisoarea. 8. Timpul trecea pe lângă mine ca-n urmă cu zeci de ani. Era în anul... Nu are nici o importanță. Restaurantul din Grădina publică, al fostului patron dinainte de război, deschis la timpul acela pe vreme ca acum, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deal, drept sub streșina neagră a pădurii. Deci ursul venea asupra lor. Culi a stăruit cu binoclul, a mai cercetat în jurul locului ciutelor. Ursul nu s-a mai văzut. Totuși părea că se află acolo, undeva, un ochi care pândea oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să deslușească locul unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Sultanul dădea din cap, schimbând uneori câte un cuvânt scurt cu apropiații săi. Nu purta barbă, ci doar o mustață răsfirată de care trăgea întruna; tenul lui mi s-a părut pământiu, ochii prea mari pentru restul feței și ușor oblici. Pe turban, care era mic și înfășurat strâns, se afla un rubin încrustat într-o floare din aur. La urechea dreaptă atârna o perlă în formă de pară. Odată recitat poemul, m-am aplecat deasupra mâinii auguste, pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în formă de T lovi partea inferioară a scutului, pe care Valerius nu apucase să-l încline pentru a evita lovitura. Capătul în formă de T i se strecură printre picioare, făcându-l să cadă. — Vezi? Dacă nu ții scutul oblic, nu vei reuși să împingi tridentul ăsta în jos și să-ți continui alergarea. Vei cădea de fiecare dată. Valerius se ridică și-și concentră toată energia în braț și în umăr. Acum, imediat ce vedea bățul îndreptându-se în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
partea superioară a scutului, care era rotunjită. — Vezi? În partea de sus, scutul tău nu are colțuri, tocmai pentru ca plasa să nu se poată prinde de el, iar tu să nu fii imobilizat. Maestrul apucă scutul și-l împinse înainte, oblic, invitând un rețiar să-l atace. Rețiarul aruncă plasa. Proculus o lăsă să cadă pe scut și-și ascunse capul în spatele acestuia. — Vezi? Făcu o mișcare, și plasa căzu. Proculus se întoarse spre Valerius. Plasa rețiarului îi răvășise părul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pași de el, în dreapta. Văzu că Flamma se năpustea asupra lui cu viteza luptătorului care își dă seama prea târziu de greșeala adversarului și se grăbește să-l surprindă. Deși nu-și revenise cu totul, Valerius reuși să împingă scutul oblic deasupra capului, ca să se ferească de trident, așa cum îl învățase Proculus. Rămase în așteptare, cu scutul ridicat. Veni și lovitura, puternică, violentă. Tridentul întâlni scutul exact unde prevăzuse Valerius. Se ridică și se repezi spre Flamma, cu scutul în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am venit. Cornelius se grăbi să iasă. În clipa următoare, în aerul sufocant al infirmeriei se răspândi mirosul greu al cărnii arse. Fierbințeala zilei se potolea. La apus se adunaseră nori mari, cu marginile purpurii, printre care razele soarelui cădeau oblic, luminând castrul Legiunii a treisprezecea. Comandanții, tribunii și centurionii începură să se adune în piața din fața Pretoriului. Pe chipurile lor se citea neliniștea. Aproape nimeni nu vorbea. În acele ținuturi, aflate departe de centrul puterii, cultul lui Mithra avea mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca un acoperiș orizontal, iar laturile formației sunt, de asemenea, apărate de scuturi, deoarece apărătorii zidurilor îi pot ataca pe soldați de sus și din lateral. Testudo densa este diferită de cea în câmp deschis, în care scuturile sunt îndreptate, oblic, doar în direcția dușmanului aflat în față. Ordinea de luptă în formă de semicerc îi ajută pe geniști să se apropie de ziduri și să scoată bolovani din pământ, să verifice starea porților și să sape galerii. Ordinea de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e valabil și pentru tine, și pentru nătăflețul ăsta de prieten al tău. Tu uită-te bine și Învață, băiete, că Îndată Îți vine rîndul și ție. Am urmărit cum inspectorul Fumero Îl distrugea pe Fermín În bombeuri sub lumina oblică a unui felinar. CÎt a durat Întregul episod, n-am fost În stare să deschid gura. Îmi amintesc impactul surd, teribil al loviturilor ce cădeau fără milă asupra prietenului meu. Și acum mă mai dor. M-am limitat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]