1,573 matches
-
plac răspunsul, unul chiar își scoase o țigară ca să arate limpede că nu-l interesa subiectul, de îndată își aminti că aici nu se poate fuma, atunci se întoarse cu spatele și se retrase în cabina camionului, departe de evenimente. Olarul înțelese că nu va avea decât de pierdut dacă își va continua protestele, vru să liniștească apele pe care chiar el le tulburase, dacă vindea jumătate era oricum mai bine decât deloc, lucrurile se vor rezolva până la urmă, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai interesa decât pe colecționari, iar ei sunt tot mai rari. Numărătoarea era terminată, subșeful scrise pe foaia de parcurs, Am primit jumătate, și spuse, Nu mai aduceți nimic până nu vă anunțăm, Credeți că o să mai pot fabrica, întrebă olarul, Decizia vă aparține, nu-mi asum nici o responsabilitate, Și de returnat, tot îmi veți returna ce-aveți în magazie, glasul îi tremura de disperare și era plin de atâta amărăciune încât celălalt încercă să fie conciliator, Vom mai vedea. Olarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
olarul, Decizia vă aparține, nu-mi asum nici o responsabilitate, Și de returnat, tot îmi veți returna ce-aveți în magazie, glasul îi tremura de disperare și era plin de atâta amărăciune încât celălalt încercă să fie conciliator, Vom mai vedea. Olarul urcă în furgonetă, demară cu bruschețe, câteva lăzi, precar așezate după descărcatul pe jumătate, alunecară și se izbiră violent de ușa din spate, Să se spargă totul odată, strigă iritat. Fu nevoit să se oprească la baza rampei de ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se vor confirma, nu va mai fi. Trebuie să fie din vina lui treisprezece, mutând după ce era înainte nu poți păcăli destinul. Furgoneta urcă rampa, ieși la lumina zilei, nu mai e nimic de făcut, trebuie să se întoarcă acasă. Olarul zâmbi cu tristețe, N-a fost treisprezece, treisprezece nu există, dacă ajungeam primul, sentința era aceeași, deocamdată jumătate, după aceea o să mai vedem, ce mizerie de viață. Femeia din barăci, cea care avea nevoie de farfurii și de căni noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Așadar ai văzut furgoneta de la olărie, iar bărbatul îi răspunse, Da, am obligat-o să se oprească, dar apoi am lăsat-o să plece, De ce, Dacă te uitai la fața omului dinăuntru, pun rămășag că făceai și tu la fel. Olarul opri furgoneta, coborî geamurile laterale, și așteptă să vină cineva să-l jefuiască. Disperarea sufletului, loviturile vieții își împing uneori victima la astfel de hotărâri, dacă nu chiar mai rele. Vine o clipă când omul lovit sau înjurat aude un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
oră fără ca măcar un câine vagabond să vină pe șosea să se ușureze pe o roată și să adulmece conținutul furgonetei și trecuse jumătate de oră când, în sfârșit, se apropie un bărbat murdar și încruntat care îl întrebă pe olar, E vreo problemă, ai nevoie de ajutor, pot s-o împing puțin, poate a murit bateria. Or, dacă până și firile cele mai puternice au clipe de irezistibilă slăbiciune, când trupul nu mai reușește să se poarte cu rezerva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de supă, Dar n-am făcut nimic, se miră omul, Nu contează, e ca și cum ai fi făcut, și, dacă îți trebuie un urcior pentru apă, poftim, Într-adevăr, un urcior mi-ar prinde bine acasă, Atunci ia-l, ia-l. Olarul împachetă farfuriile, mai întâi pe cele întinse, apoi pe cele adânci, le puse unele într-altele, le așeză în îndoitura brațului stâng al bărbatului și, cum urciorul de apă era suspendat de mâna lui dreaptă, omul nu avu cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cuptor al olăriei, câte farfurii, căni, ulcele și glastre or fi ejectând blestematele de mașini pe minut, câte obiecte care mint că sunt urcioare ori lighene. Aceste întrebări și altele care n-au fost înregistrate au întunecat din nou chipul olarului și, mai departe, tot restul drumului a cugetat la viitorul dificil destinat familiei Algor în cazul în care Centrul își va menține noua evaluare a produselor a cărei primă victimă fusese poate olăria. Totuși să-l lăudăm pe cel ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aici, pentru Cipriano Algor fusese mereu o consolare să le privească ori de câte ori, în momentele de neliniște, se gândea la viitorul meseriei sale. Nu vor mai rezista mult, se gândi, se referea acum la manufacturi, nu la viitorul activității sale de olar, dar a spus-o doar pentru că n-a făcut efortul să reflecteze destul, se întâmplă adesea, credem că putem afirma că n-are rost să așteptăm concluziile numai pentru că ne-am oprit în mijlocul drumului care duce la ele. Cipriano Algor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ușor de ghicit ce efect ar avea asupra lui contemplarea deșertului. La fel ca cel care odată a ridicat tunica binecuvântată a unei sfinte de pe altar ca să vadă dacă se sprijinea pe picioare sau pe pari necurățați, de mult timp olarul nu mai era tentat să oprească furgoneta ca să se convingă că sub prelate și panouri creșteau într-adevăr plante reale, cu fructe ce puteau fi mirosite, pipăite și mușcate, cu frunze, tuberculi și muguri ce se puteau găti, asezona și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fi mirosite, pipăite și mușcate, cu frunze, tuberculi și muguri ce se puteau găti, asezona și așeza în farfurie, sau dacă trista melancolie dinafară contamina cu incurabilul ei artificiu și ce creștea înăuntru, orice ar fi fost. După Centura Verde, olarul o apucă pe o stradă secundară, se zăreau niște pâlcuri anemice de arbori, câmpuri neîngrijite, un pârâu cu ape tulburi și fetide, după o curbă apărură trei case ruinate, fără uși și ferestre, cu acoperișurile în mare parte prăbușite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sonor de trei ori, anunțând că sosea, așa făcea întotdeauna, fiica lui s-ar mira dacă azi n-ar face la fel. Casa și olăria fuseseră construite pe un tăpșan larg, probabil o veche ogradă sau ocol, pe care bunicul olar al lui Cipriano Algor, care purta același nume, s-a hotărât să planteze dudul într-o zi atât de îndepărtată încât nu fusese păstrată în memorie. Cuptorul, pe o latură, fusese o modernizare adusă de tatăl lui Cipriano Algor, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
chiar și cu ajutorul pe care ni-l dă Marçal în puținul timp pe care-l petrece aici, O să găsesc pe cineva să mă ajute, sunt destui tineri în sat, Știi foarte bine că nimeni nu mai vrea să se facă olar, cei care se satură de lucrul la câmp merg în fabricile din Centură, nu-și lasă pământul ca să se ocupe de lut, E încă un motiv ca să părăsești toate astea, Doar nu crezi c-o să te las singur, O să vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ceva tot o să vând, Amintește-ți că ai mai făcut asta acum două luni, nu vei găsi mulți doritori, Nu încerca să mă descurajezi, Încerc numai să văd lucrurile așa cum sunt, adineauri mi-ai spus că ajung trei generații de olari în familie, Nu vei fi a patra generație, o să mergi să locuiești cu soțul tău la Centru, Da, o să merg, dar dumneata vii cu mine, Ți-am spus că niciodată n-o să mă vezi trăind în Centru, Centrul ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vase dacă gusturile Centrului le hotărăsc pe toate celelalte, se întreba Marta, șeful de departament nu s-a hotărât de capul lui să reducă cumpărăturile, ordinul a venit de sus, de la superiori, de la cineva căruia nu-i pasă de un olar în plus sau în minus pe lume, ce s-a întâmplat s-ar putea să fie doar primul pas, al doilea va fi refuzul definitiv, trebuie să fim pregătiți pentru un astfel de dezastru, pregătiți, da, tare aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
spunea aceste cuvinte, Lăsați-mă să dorm, când se trezea din scurtele lui ațipeli în fața televizorului. Dar seara asta nu era ca celelalte, de aceea trebui să adauge, Mai bine nu mă trezeam, șopti, în somn cel puțin eram un olar care avea de lucru, Cu marea deosebire că munca din vis n-a dat niciodată o lucrare făcută, spuse Marta, La fel ca în viața cu ochii deschiși, muncești, muncești și iar muncești, și, într-o zi, ți se sfârșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ziua, care era miercuri, trecu ziua de joi și trecu ziua de vineri, trecură sâmbăta și duminica, dar abia marți, la aproape o săptămână după întâmplarea cu vasele, telefonul suna din nou în casa lui Cipriano Algor. În ciuda celor spuse, olarul nu ieși să caute cumpărători în împrejurimi. Își ocupă timpul care trecea ca melcul cu mici treburi, unele inutile, ca inspectarea și curățarea cuptorului, de sus până jos, pe dinăuntru și pe dinafară, bucată cu bucată, cărămidă cu cărămidă, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
prima pieliță a cerului e atât de aproape, nu te mai poți gândi la tot felul de lucruri absurde, cum ar fi că te întorci acasă cu jumătate din vase sau că fiica ta te va lăsa în curând singur. Olarul ajunse la capătul drumului și respiră adânc. Decupat pe perdeaua de nori cenușii, dudul negru e la fel de întunecat pe cât îi cere numele. Lumina felinarului nu-i pătrunde coroana, nu atinge nici măcar frunzele crengilor mai joase, doar o slabă luminozitate tapisează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se apropiase câțiva pași. Bezna dinăuntru era completă. Înțelese că astupa cu trupul lui lumina felinarului și se dădu puțin la o parte. Era licărirea unor ochi, un câine, Sau o pisică, dar mai degrabă e un câine, se gândi olarul, și avea probabil dreptate, despre specia lupină nu mai există memorie credibilă aici, în ținut, iar ochii pisicilor, îmblânzite sau sălbatice, așa cum oricine are obligația să știe, arată chiar ca niște ochi de pisică, cel mult, și în cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
stăpânind dincolo de precara umbrelă a copacului, sub el nu s-ar fi aplicat. Cipriano Algor puse farfuria cu mâncare pe jos, se dădu trei pași înapoi, dar câinele nu ieși din adăpost, E imposibil să nu-ți fie foame, spuse olarul, ori poate ești un câine care se respectă, nu vrei să arăți cât îți este de foame. Mai așteptă un minut, apoi se retrase și intră în casă, dar nu închise ușa de tot. Se vedea greu prin deschizătură, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu înțeleg de ce nu sună, barem un cuvânt, un simplu cuvânt era de ajuns, nu-i cer cine știe ce discurs, Poate că încă n-a putut vorbi cu șeful, Putea să ne-o spună, Nu e ușor, știi prea bine, spuse olarul, neașteptat de împăciuitor. Fiica lui îl privi surprinsă, mai mult de tonul vocii decât de semnificația cuvintelor, Nu prea îți stă în obicei să-i cauți scuze sau justificări lui Marçal, spuse ea, Îmi place, Poate că-ți place, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cât despre restul, te rog să nu-mi strici seara, N-am vrut asta, iartă-mă. Marta se ridică, strânse farfuriile și tacâmurile, împături fața de masă și șervetele, tare s-ar înșela cel care ar crede că meseria de olar, fiind o muncă brută ca în acest caz, practicată într-o așezare mică și fără farmec, cum s-a ghicit că e aceasta, ar fi incompatibilă cu delicatețea și plăcerea manierelor care disting clasele înalte de azi, care au uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ochii. După ce fiica lui se retrase, Cipriano Algor deschise ușa care dădea afară și privi spre dudul cel negru. Burnița persistentă continua să cadă și nu se simțea nici un semn de viață în cușcă. O mai fi acolo, se întrebă olarul. Găsi un fals pretext ca să nu meargă să verifice, Asta mai lipsește, să mă ud la piele din pricina unui câine vagabond, o dată a fost de ajuns. Se retrase în camera lui și se culcă, mai citi jumătate de oră. Noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în care, mai devreme sau mai târziu, se vor transforma. Câinele nu e cu adevărat negru, doar pe bot și pe urechi, restul însă bate într-un cenușiu general, un amestec de tonuri întunecate cu porțiuni negre ca smoala. Un olar de șaizeci și patru de ani, cu problemele de vedere pe care vârsta le aduce mereu și care a renunțat la ochelari din pricina căldurii cuptorului, nu poate fi mustrat că a spus, E negru, de vreme ce înainte era noapte și ploua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de a începe ziua, Așa e, atunci s-o începem într-un mod mai puțin omenesc, dar mai milos, spuse Cipriano Algor ieșind în curte. Fiica lui nu-l urmă, rămase în prag, privindu-l, E sărbătoarea ta, își zise. Olarul înaintă câțiva pași și, cu un glas limpede, ferm, dar fără să-l modifice prea mult, pronunță numele ales, Găsit. Câinele își ridicase capul când îl văzuse, și acum, ascultând în sfârșit numele pe care-l așteptase, ieși cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]