1,583 matches
-
Chișinău, 2001. Repere bibliografice: Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, VTRA, 1995, 1-2; Lucian Vasiliu, Adnotări fulgurante: Dumitru Crudu, DL, 1995, 17; Al. Cistelecan, Falsul și adevăratul Dimitrie, LCF, 1996, 27; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 252, 393; Cărtărescu, Postmodernismul, 472; Bucur, Poeți optzeciști, 54-58. M.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286542_a_287871]
-
lui P. - Ieudul fără ieșire, Porcec (1996; Premiul Primăriei Municipiului București) și Pantelimon 113 bis (1999; Premiul Uniunii Scriitorilor), reunite în antologia Podul (2000; Premiul Academiei Române) - nu aparține nici unei școli, mode ori vreunui curent literar contemporan. Se pot recunoaște elemente optzeciste ori nouăzeciste (procedee, metode, tipuri de limbaj, registre stilistice etc., chiar un „aer de familie”), s-a vorbit chiar de o depășire prin „asimilare” a optzecismului (Alex. Ștefănescu), de improprietatea ambelor etichete (Ion Pop), dar modul de a „asimila” al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
prin „asimilare” a optzecismului (Alex. Ștefănescu), de improprietatea ambelor etichete (Ion Pop), dar modul de a „asimila” al lui P. este atât de diferit structural, spre pildă, de cel al lui Mircea Cărtărescu, care sintetizează și el o întreagă experiență optzecistă, încât se poate afirma că poetul maramureșean vine de mai departe. Lirica lui P. își trage sevele din trupul încă viu al modernismului. Fascinația ar consta într-o asumare a poeziei ca act ontologic, în orfismul ce transformă spațiul liric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
1998, 2; Marin Mincu, Un poet textualist: Ioan Es. Pop, VR, 1999, 1-2; Ruxandra Cesereanu, Mic dicționar de poeți români onirici...Ioan Es. Pop, răbdare în delirul narativ, ST, 1999, 5-6; Cărtărescu, Postmodernismul, 475-476; Grigurcu, Poezie, II, 253-256; Bucur, Poeți optzeciști, 172-174; Daniel Corbu, Generația poetică ’80, Iași, 2000, 80-83; Irina Petraș, Ioan Es. Pop - „Om singur lângă om singur”, CNT, 2001, 24; Ștefania Ciurea, „Podul”, OC, 2001, 59; Pop, Viață, 302-306; Raluca Dună, Ioan Es.Pop și nostalgia modernismului, VR
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
Caragiale și Șerban Foarță, RL, 1999, 6; Eugen Bunaru, Jocul poeziei ca risc asumat, O, 1999, 4; Laurențiu Ulici, Caragialeta după Carașerban, „Curentul”, 1999, 33; Cărtărescu, Postmodernismul, 137, passim; Gheorghe Grigurcu, Poezia lui Șerban Foarță, RL, 2000, 9; Bucur, Poeți optzeciști, 80-82; Dicț. esențial, 316-317; Cristina Chevereșan, Colecționarii de vise, O, 2001, 3; Gabriela Glăvan, „Suspecte umbre de cabaret”, O, 2001, 3; Marius Chivu, Foarță și ziarele, RL, 2001, 10; Manolescu, Lista, I, 275-278; Popa, Ist. lit., II, 552-554; Tudorel Urian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
cu patimă dansez ...”, DL, 1994, 14; Octavian Soviany, Poezie și exorcism, CNT, 1995, 6; Nicolae Turtureanu, Un poet laureat: Dorin Popa, CRC, 1996, 13-14; Victoria Luță, Caligrafii poetice, RL, 1999, 31; Faifer, Faldurile, 111-113; Cistelecan, Top ten, 90-92; Bucur, Poeți optzeciști, 178-181; Constantin Ciopraga, Dorin Popa: măștile poetului, CL, 2002, 10; Liviu Antonesei, „Introducere în studiul și istoria mass-media”. „Textul jurnalistic”, „Timpul”, 2002, 11; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 340-341. Ș.A.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288905_a_290234]
-
din Iași. Director al Institutului de Filologie Română "A. Philippide" din Iași. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației pentru Literatură Generală și Comparată. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica și eseistica actuale (2005); Matei Vișniec - un optzecist atipic (2005); Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (2006); Utopia negativă în literatura română (2008); Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir, vol. I, Premise. Bestiae Domini, vol. II. Bestiae Diaboli (2013). Mihai Dinu GHEORGHIU este sociolog, profesor
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Teatru de la Sibiu. Obiecte mișcate, prima carte a lui P., anunță o viziune și o poetică bine închegată, în fond o filosofie poetică. Autorul poate fi pus în descendența poeților citadini, a poeților realului sau a poeților epicizanți (Mircea Ivănescu, optzeciștii ș.a.), cu influențe vizibile în alegerea spațiului (orașul, strada, camera, gara), a tonalității (oralitatea) sau a sintaxei (insolita juxtapunere și amestecul dintre poezie și proză). Tânărul poet se distinge prin ridicarea lumii obiectelor la un fel de modus vivendi al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
plecarea soției, mama copilului său, obsesia iubirii pentru ea, obsesia trecutului împreună, a cuplului / familiei destrămate etc. Iubirea rămâne tema principală a liricii lui P., o poezie autentică, trăită, prin care el se apropie mai mult de nouăzeciști decât de optzeciști. Formula combinației dintre liric și narativ, dintre descrierea minimalistă și sugestia inefabilă, atracția concretului, înfășurat în multiple foițe de realități sufletești imponderabile și dublat de dorința de a căuta simbolicul, generalul, arhetipalul, construcția poemului liric-narativ- reflexiv în volute largi, precum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
Laurențiu Ulici, Fenomenul literar „nouăzeciștii”, „Curierul românesc”, 1996, 2; Dan Silviu Boerescu, O nuntă grea - contractul matrimonial al genurilor, LCF, 1996, 23; Alex. Ștefănescu, „Banchetul. Echilibrul stabil”, RL, 1998, 48; Marin Mincu, „Mișcarea obiectelor” poeziei, CNT, 1999, 44; Bucur, Poeți optzeciști, 159-163; Cistelecan, Top ten, 9-11; Octavian Soviany, Textualism, postmodernism, apocaliptic, Constanța, 2000, 130-133; [Iustin Panța], „Euphorion”, 2001, 4 (număr special); Nicoleta Sălcudeanu, Delicata impostură, „Cuvântul”, 2001, 7; Mircea Petean, Justin, ST, 2001, 9; Ruxandra Cesereanu, La moartea lui Iustin, ST
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
fost distins cu mai multe premii, între care cele acordate de Uniunea Scriitorilor (1985), Asociația Scriitorilor din Timișoara (1994, 1997) și de ASPRO (1996). Descoperit de Sorin Titel și recomandat Editurii Cartea Românească, V. se atașează post factum grupului bucureștean optzecist. Împreună cu criticul Vasile Popovici a încercat stăruitor să editeze o antologie intitulată Celălalt veac al XVIII-lea francez, urmărind să modifice imaginea convențional-acceptată a literaturii din epoca Luminilor. Cartea care îl impune, Povestiri cu strada depozitului, poartă în mod frapant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
de ani și nu și-a putut vedea textul tipărit, încă și bilingv! De altfel, se împlinesc cifre rotunde de la ambele nașteri: 130 de ani de la întâia citire a "Poveștii..." la "Junimea" și 20 de la scrierea replicii lui Nedelciu. Prozatorul optzecist avea un comportament de fată mare și o delicatețe aproape feminină. Nu l-am bănuit niciodată c-ar fi capabil de asemenea defulare sarcastică și de capacitatea condimentării sugestiilor erotice cu șarje politice de tot hazul (trist). Nedelciu imaginează o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Ori în Vest sterilizate". Cărticica arată imensa distanță dintre pornografia de doi bani, practicată de reprezentante ale noului val în proza autohtonă "modernă" și tematica similară atacată cu umor zdravăn și sănătos, iată, nu numai de clasici, ci și de "optzeciști". Cutez o neînsemnată corectură: Creangă n-a fost popă, cum Cajvana, baștina lui Pițu, nu-i oraș. N-a fost decât diacon. Ferit, așadar, de "zvâcul" și "zmâcul" imaginat de humuleștean în finalul acestei mici bijuterii ce se cuvine citită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Potențial vorbind, mișcarea onirică pare să conțină dezvoltarea ulterioară a literaturii române, adică și textualismul, și postmodernismul.” În anii 1990 și 2000, această pretenție de a prezenta o. drept anticipator al evoluțiilor textualiste și postmoderniste i-a iritat pe unii optzeciști, care au refuzat sau omis să-și recunoască în oniriști precursorii, fie și parțiali, iar unii critici au ironizat tentativa ex-„caidului” oniric de a afirma retrospectiv importanța o. De pildă, Alex. Ștefănescu nota, cu oarecare maliție (într-un articol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
Corin Braga, Halucinaria - resurecția onirismului, RL, 1992, 6; Gabriel Dimisianu, Onirismul subversiv, RL, 1992, 10; Corin Braga, Onirism estetic și onirism halucinatoriu, RL, 1992, 21; Dumitru Țepeneag, Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite, Iași, 1993, passim; Octavian Soviany, Onirici și optzeciști, CNT, 1994, 7; Nicolae Oprea, Modelul oniric legislativ, VR, 1994, 2; Sultana Craia, Vis și reverie în literatura română, București, 1994, passim; Dumitru Țepeneag, Tentativa onirică, după război, CC, 1996, 4-5; Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Momentul oniric, îngr. Corin Braga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
curente, ideea că în literatura română p. este perfect echivalent cu optzecismul, fiind manifest exclusiv în literatura generației ’80. Analize mai nuanțate - datorate chiar unor reprezentanți ai generației ’80 (cum este Mircea Cărtărescu) - vin să precizeze termenii chestiunii: nu toți optzeciștii sunt pe deplin și în egală măsură postmoderni, p. ar fi reprezentat în poezie numai de câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
80 (cum este Mircea Cărtărescu) - vin să precizeze termenii chestiunii: nu toți optzeciștii sunt pe deplin și în egală măsură postmoderni, p. ar fi reprezentat în poezie numai de câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
în poezie numai de câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare anterioare, optzeciștii care și-au asumat postura de corifei ai p. - Mircea Cărtărescu, în studiul Postmodernismul românesc (1999), și Ion Bogdan Lefter, critic de direcție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare anterioare, optzeciștii care și-au asumat postura de corifei ai p. - Mircea Cărtărescu, în studiul Postmodernismul românesc (1999), și Ion Bogdan Lefter, critic de direcție și ideolog al p. optzecist - îi recunosc drept precursori pe reprezentanții Școlii de la Târgoviște (Mircea Horia Simionescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare anterioare, optzeciștii care și-au asumat postura de corifei ai p. - Mircea Cărtărescu, în studiul Postmodernismul românesc (1999), și Ion Bogdan Lefter, critic de direcție și ideolog al p. optzecist - îi recunosc drept precursori pe reprezentanții Școlii de la Târgoviște (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu) și pe unii mari poeți - considerați a fi fost marginalizați - contemporani cu epoca modernismului postbelic (Leonid Dimov, Mircea Ivănescu). Din epocile mai vechi este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
unui „dosar” prin excelență complicat. Deși e evident că „puțini autori și puține opere întregi sunt pur postmoderne” (Mircea Cărtărescu), susținătorii p. ideologic tind să afirme că p. literar ar fi reprezentat integral și exclusiv de o fracțiune a generației optzeciste și să ignore - cu unele excepții - premise sau anticipări postmoderniste prezente în scrierile antecesorilor și ale contemporanilor lor moderniști. Dar încă în „Caiete critice” din 1986, într-un studiu dens și documentat, care viza cu precădere modernismul și p. literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
F de D. R. Popescu. Acelor exemple le-ar putea fi adăugate altele, tot din operele unor preoptzeciști, precum Marin Sorescu sau oniricii Dumitru Țepeneag, Vintilă Ivănceanu ș.a. În Poetica postmodernismului (1996) Liviu Petrescu face referiri nu numai la proza optzecistă, ci și la Galeria cu viță sălbatică de Constantin Țoiu, la romanele lui Paul Georgescu, la Corn de vânătoare de Al. Ivasiuc și chiar la Huliganii de Mircea Eliade, scrieri în care depistează manifestarea uneia sau alteia din trăsăturile ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
scrieri în care depistează manifestarea uneia sau alteia din trăsăturile ce vor defini poetica p. Trebuie însă menționat că, deși există argumente serioase care să susțină existența efectivă a orientării în literatura română contemporană, ilustrată nu numai de unii dintre optzeciștii canonici, ci și de scriitori ceva mai tineri, afirmați după 1990, cum ar fi prozatorii Adrian Oțoiu și Dan Perșa, totuși scenariul întrucâtva triumfalist acreditat de exegeza militantă a p. românesc - linia Cărtărescu-Lefter - nu se bucură de o acceptare unanimă. Contestările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
ales, fără iluzii; - fără iluzii, în sensul că folosirea unui termen nou nu ne face neapărat mai inteligenți sau mai talentați, că literatura noastră nu devine mai valoroasă sau mai «competitivă» pe plan universal dacă «avem și noi postmoderniștii noștri».” Optzecist disident - față de vulgata lefterianistă și cărtăresciană privind p. românesc -, Mușina și-a afirmat poziția critică, a susținut necesitatea și legitimitatea în poezie a unui „nou antropocentrism”, pe care l-a teoretizat, și a continuat să critice îndârjit fetișizarea fenomenului prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
faptul că un consens cu privire la identitatea, natura, particularitățile, amploarea și importanța fenomenului pe tărâm românesc e departe de a se fi produs. Nu numai pe plan teoretic, ideologic și principial, dar și la nivelul scrisului literar propriu-zis p. „canonizat” al optzeciștilor e supus unor provocări de natură să îi fragilizeze aparenta preeminență. P. literar nu rămâne monopolul unei generații de creatori. Câțiva autori afirmați în anii ’90 - Adrian Oțoiu, Daniel Bănulescu, Dan Perșa, Ioan Es. Pop ș.a - pot apărea ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]