567 matches
-
Palatului Tuileries de către revoluționarii marxisto-anarhiști îl vor determina pe Dostoievski să își piardă cu totul speranța în cultura europeană. Spre sfârșitul vieții va exprima în "Jurnal" idei extremiste: xenofobie, antieuropenism, antisemitism, anti-catolicism și anti-protestantism, toate pe fondul unui slavofilism și ortodoxism exacerbat. Cu toate acestea, succesul "Jurnalului" este imens. Numerele din 1876 au 2.000 de abonați, iar alte 2.000-2.500 de copii se vând separat. În 1880 și 1881, cifra vânzărilor crește la 6.000, respectiv 14.000 de
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
practică, smulgându-le prin aceasta aureola ». Verhovenski distribuie manifeste, organizează proteste muncitorești, incendiază orașul, stârnește teroare, pentru ca în cele din urmă să comită crima supremă: îl asasinează pe Ivan Șatov, un fost membru al grupului care s-a reconvertit la ortodoxism și slavofilism, abandonând cauzele socialismului. În ultimele capitole, evenimentele se precipită tot mai haotic, aruncând întreaga comunitate într-o confuzie și panică generală, și sfârșesc cu un deznodământ tragic pentru aproape toate personajele. Titlul (dar și laitmotivul romanului) este explicat
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
rezervat de fapt unui roman viitor, pe care Dostoievski nu a mai reușit să-l scrie. O altă opoziție interesantă este cea dintre starețul Zosima și schimnicul Ferapont, două fețe diferite ale creștinismului ortodox. Dacă Zosima reprezintă latura luminoasă a ortodoxismului, manifestată prin cunoaștere, studiul și aplicarea Evangheliei, umanism și sentimentul comunității ("соборность"), caricaturalul Ferapont scoate în evidență obscurantismul, superstiția, nevoia de a fascina masele prin miracole, mortificări, sforțări ascetice și pretenții de sanctitate. Prin Ferapont, Dostoievski vrea să atraga atenția
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
străbună, "rodina" ("родина"), ca în cazurile lui Raskolnikov, Kirilov, Stavroghin sau Ivan Karamazov. De aici și latura slavofilă a lui Dostoievski, care se manifestă prin idealizarea comunității rurale rusești, "obșina" ("община"), o structură socială organică, unitară, bazată pe tradiție și ortodoxism. Descoperirea acestei lumi primordiale de către intelectualul francofil Stepan Verhovenski, la sfârșitul romanului "Demonii", demonstrează credința scriitorului că occidentaliștii, rușii „corupți” de ideile Europei, mai pot fi încă recuperați de "obșina". Într-un articol neterminat, intitulat "Socialism și creștinism", Dostoievsi împarte
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
trăirea "nemijlocită". Încrederea lui Dostoievski în importanța comunității este similară conceptului slavofil "sobornost" ("соборность"), care desemnează o asociere liberă a creștinilor, bazată pe credință, iubire și responsabilitate. Dostoievski credea că Rusia are o misiune mesianică de a răspândi în lume ortodoxismul, singura formă autentică (credea el) a creștinismului. Catolicismul, reprezentat în special de Franța, s-ar fi construit pe temeliile Romei păgâne, însetate de putere, infailibilitatea papală constituind pentru Dostoievski expresia supremă a celei de-a treia ispite diavolești. Conform scriitorului
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
acel concept căruia să i se opună. Scriitorul era convins că în scurt timp Franța și Germania își vor disputa din nou, după Războiul franco-prusac (1870-1871), supremația asupra Europei, într-un conflagrație care va antrena și Rusia și din care ortodoxismul va ieși biruitor. Nu avea cum să anticipeze însă ca În viziunea lui Dostoievski, religia și naționalitatea sunt legate indisolubil, deoarece o națiune se naște prin intermediul unei religii: În romanul "Demonii", personajul Șatov, un reprezentant al lui Dostoievski, mărturisește că
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
dintr-un important grup de exegeți ai lui Dostoievski care consideră că scriitorul rus a avut o afinitate mai puternică cu rebelii atei decât cu apologeții creștini din romanele sale. Pentru acești critici, adepți ai existențialismului, adeziunea lui Dostoievski la ortodoxism nu este una autentică, iar voci precum cele ale lui Ippolit, Kirillov, Ivan Karamazov sau Marele Inchizitor trădează o conștiință măcinată de îndoială. Religiozitatea jucată de Dostoievski, nu ar fi astfel decât o "mauvaise foi", în sensul dat de Jean-Paul
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
între bărbați și femei în Belarus este de circa 0,88. Speranța medie de viață este de 68,7 ani (63 ani pentru bărbați și 74,9 ani pentru femei). Peste 99% din belaruși știu să citească și să scrie. Ortodoxismul este religia practicată de 80% din populație. Catolicismul este răspândit mai ales în vest, existând și diferite culte protestante (datând în special din timpul ocupației Suediei protestante). Alte minorități practică iudaismul și alte religii. Mulți Belaruși au trecut la Biserica
Belarus () [Corola-website/Science/297847_a_299176]
-
al Academiei Române. Părinții săi au angajat în mod special dascăli străini, pentru învățământul primar particular, care au pus bază pe însușirea mai multor limbi străine precum franceza, germana, latina, elina și evident slavona, care era și limba de cult a ortodoxismului din Principatele Române. Nu se cunoaște unde a efectuat pregătirea școlară preuniversitară, dar este de presupus că a urmat atât studii de agricultură cât și de drept. A fost membru al Partidului Conservator în cadrul căruia a ridicat adesea în parlament
Dimitrie C. Sturdza-Scheianu () [Corola-website/Science/307165_a_308494]
-
Onciul, Ion G. Sbiera, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga, Alexandru Boldur, Gheorghe I. Brătianu, Ștefan Ciobanu, Petru Ursache, Dan Horia Mazilu, Ovidiu Pecican, Mihai Ungheanu. Narațiunea despre aduce în discuție un mit fundamental al culturii române, mitul romanității românilor și al ortodoxismului și al superiorității lui față de catolicism. Ovidiu Pecican observă că textul este hibrid, fiind alcătuit din două părți narative, anume "Gesta lui Roman și Vlahata" și, respectiv, "Legenda lui Dragoș Vodă", continuate prin niște anale moldovenești care se opresc odată cu
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
autocrație. Nepotul ei Karl Petru Ulrich a fost chemat în Rusia și desemnat moștenitor al ei în 1742. În 1745, Elisabeta a aranjat o căsătorie între Petru și prințesa germană Sofia Augusta Federica de Anhalt-Zerbst care s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Ecaterina. Abia după nouă ani Ecaterina a născut primul ei copil, Pavel. Deși împărăteasa a dovedit un oarecare interes față de guvernare, luarea decizilor obișnuite a rămas în mâinile demnitarilor cu vechime. Ea și-a menținut
Elisabeta a Rusiei () [Corola-website/Science/308549_a_309878]
-
Anatoliei. După ce Leon a devenit împărat, Artabasdus s-a căsătorit cu fiica acestuia, Anna. După devenirea lui Constantin V împărat, Artabasdus s-a revoltat, și după ce Constantin a fugit la Amorion, Artabasdus a devenit împărat. El a revenit imperiul la ortodoxism, și, după câtva timp de la încoronare, și-a numit soția "Augustă" și fiul cel mare co-împărat. În Mai 743, Constantin V a reînceput conflictul, învingându-l pe fiul lui Artabasdus, Nicetas, pe 2 Noiembrie; mai târziu intrând în Constantinopol și
Artabasdus () [Corola-website/Science/306873_a_308202]
-
și la instalarea stăpânirii daneze, în 1013. Creștinarea, însă, s-a dovedit a fi soluția pe termen lung împotriva atacurilor barbare. Scandinavia fusese recent creștinată, iar în regiune au apărut regatele Norvegiei, Suediei și Danemarcei. Rusia Kieveană, recent convertită la ortodoxism, era cel mai mare stat al Europei. Islanda și Ungaria, au devenit ambele creștine în jurul anului 1000. Tot în această perioadă a început dizolvarea Califatului musulman, o entitate unitară până atunci. Existau conflicte între șiiți și suniți, precum și între perși
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
de Trakai, a continuat să se pronunțe în regiunea de nord-vest. Mama lui Vladislav, Uliana de Tver, l-a îndemnat pe fiul ei să se căsătorească cu Sofia, fiica prințului Dmitri din Moscova, care îi cerea să se convertească la ortodoxism. Această obțiune era impusă pentru a opri cruciadele Cavalerilor Teutoni împotriva Lituaniei. În schimb, Vladislav a ales să accepte o căsătorie cu o prințesă de origine poloneză, pentru a deveni catolic, astfel, s-a căsătorit cu Hedviga a Poloniei, când
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
drept un eșec în aderarea la valorile susținute de restul societății. În mod realist însă, majoritatea celor ce practică poliamorul nu filozofează, ci doar sugerează că acesta este modul de viață potrivit lor. În prezent, conform religiilor creștine majore (catolicism, ortodoxism, protestantism etc.), o persoană trebuie să își aleagă un singur partener conjugal. Religiile ce permit relațiile non-monogame le limitează, de cele mai multe ori, la o formă strictă de căsătorie - poliginia. Din punct de vedere istoric (mai precis, până în Evul Mediu), toate
Poliamor () [Corola-website/Science/302213_a_303542]
-
fi modificat unilateral textul unui Conciliu (antic), care are o autoritate absolută și deci nu poate fi modificat decât de către alt Conciliu comun al întregii Creștinătăți. În acest sens, Biserica Romano-Catolică ar deveni schismatică (cea care ar provoca divizarea creștinilor). Ortodoxismul consideră adaosul Filioque la Crez(Crezul Sfintei Trinități) ca pe o erezie antitrinitară, întrucât afectează sau dezechilibrează relațiile dintre persoanele Sfintei Treimi. Suportul evanghelic invocat este Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetul 16, unde Iisus Hristos spune Apostolilor (după ce, în
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
română. În toamna anului 1875 insurecțiile antiotomane ajung până la Dunăre și chiar la nord de ea, căci majoritatea revoluționarilor bulgari erau primiți în țară. În 1876, pe fondul ostilităților dintre bulgari și turci, marile puteri negociau, rușii ca protectori ai ortodoxismului intervenind împotriva Porții. România trebuia să se folosească de aceasta criză în favoarea ei, pentru a intra în război și a-și cuceri independența. Carol și-a jucat onoarea și poziția sa din viitor când a decis să implice țara în
Monarhia în România () [Corola-website/Science/302686_a_304015]
-
legiferată, de ce în acest caz li se refuză, în continuare, drepturile pe care le au și romano-catolicii. Inocențiu Micu a fost chemat la Viena pentru a da explicații cu privire la tulburările din Transilvania legate de întoarcerea unor comunități la legea grecească ("ortodoxism"). De la Viena a plecat însă la Roma, unde va muri după 24 de ani de exil impus de Curte imperială. Fuga s-a datorat atât speranțelor puse în justiția papală pentru românii transilvăneni, cât și fricii de autoritatea imperială de la
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
părăsească credința catolică să fie obligați să urmeze un curs de șase săptămâni de catehizare catolică, trebuind să plătească un zlot pe zi referentului. Ca urmare a prevederilor edictelor românii din unele sate din Făgăraș și Hunedoara au trecut la ortodoxism, punându-se sub ascultarea episcopilor sârbi rezidenți în sudul Transilvaniei. În 1784 fusese instalat la Blaj Ioan Bob, fost protopop greco-catolic de Târgu Mureș. Acesta a dus o politică de catolicizare și de înstrăinare de interesele românilor, fie ele și
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
o despăgubire pentru diferența cuvenită celor care nu au acceptat trecerea. În 1 octombrie 1948 are loc la Cluj „un sinod” al protopopilor și preoților greco-catolici (în număr de 37 sau 38 de participanți), hotărându-se în unanimitate, „revenirea” la Ortodoxism. Un participant a leșinat în timpul „sinodului”. „Sinodul” a fost prezidat de protopopul unit de Țichindeal, Traian Belașcu. În toamna anului 1948, s-au strâns liste de semnături, obținute prin teroare, din aproape toate parohiile greco-catolice, în toate hotărându-se trecerea
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
a fost prezidat de protopopul unit de Țichindeal, Traian Belașcu. În toamna anului 1948, s-au strâns liste de semnături, obținute prin teroare, din aproape toate parohiile greco-catolice, în toate hotărându-se trecerea nu la Catolicismul Roman (latin) ci la Ortodoxism. Listele de semnături au fost înaintate atât Departamentului Cultelor cât și primăriilor locale, conform legislației vremii. Participanții la sinodul de la Cluj au fost excomunicați „ipso facto” de episcopul Iuliu Hossu. Episcopului Iuliu Hossu i s-a propus, în cazul acceptării
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
semnături au fost înaintate atât Departamentului Cultelor cât și primăriilor locale, conform legislației vremii. Participanții la sinodul de la Cluj au fost excomunicați „ipso facto” de episcopul Iuliu Hossu. Episcopului Iuliu Hossu i s-a propus, în cazul acceptării trecerii la ortodoxism, scaunul Mitropoliei Ortodoxe a Moldovei, propunere pe care, însă, episcopul a refuzat-o. Pe 3 octombrie 1948, delegația protopopilor și preoților greco-catolici vine la București, înaintea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a patriarhului Justinian. În cadru solemn ei
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
la această hotărâre. Răspunsul a venit curând, sub forma acordului scris pentru unirea cu Biserica Ortodoxă Română a cca. 500 de parohii unite și liste cu semnăturile a zeci de mii de credincioși uniți. Procesul de trecere a uniților la ortodoxism a continuat și în luna noembrie. Trebuie precizat că un rol important în mișcare l-au avut presiunile regimului bolșevic. Ca urmare și presiunile autorităților de stat, în multe cazuri însoțite de amenințări și chiar arestări forțau trecerea la una
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
a răspuns acestor „fanfaronade”. „Gata cu pacea!” a afirmat țarul, „El sau eu, eu sau el: nu mai putem domni împreună!” La 9 octombrie 1793, Alexandru s-a căsătorit cu Louise de Baden, cunoscută drept Elisabeta Alexeievna după convertirea la ortodoxism. Împreună au avut două fiice care au murit de mici. Alexandru a avut mai mulți copii nelegitimi: Cu Sofia Sergheievna Vsevolozhskaia: Cu Maria Narișkina (1779-1854): Cu Marguerite-Josephine Weimer: Cu o metresă necunoscută: Cu Veronica Dzierzanowska: Cu Barbara Tourkestanov, Prințesă Tourkestanova
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
mai de seamă boieri din Divan. Cunoștea profund limba și întreaga cultură grecească. S-a ocupat timp de peste un deceniu de traducerea și tipărirea unor lucrări de cult, acțiune inițiată de domnitorul Șerban Cantacuzino, al cărui program politic urmărea întărirea ortodoxismului în zona Balcanilor drept armă împotriva turcilor. În 1693, Radu Greceanu devine cronicarul oficial al domniei lui Constantin Brâncoveanu, calitate păstrată până la sfârșitul tragic al domnitorului în 1714. Portrivit cercetătoarei Aurora Ilieș, este plauzibilă ipoteza surghiunului lui Radu Greceanu în
Radu Greceanu () [Corola-website/Science/303359_a_304688]