1,637 matches
-
Șârbu popa mult greșitul. Părinți blogosloviți”. În 1559, apar menționați alți doi preoți, de origine nobilă: Nicolae Popa și Petru Popa („Wolachus presbiter, in possessionis Szentpeter comorans”). În anii 1620-1621, un alt preot din Sânpetru, Ioan Românul (”Iwn Vlahu”), se ostenea cu caligrafierea unei copii a Alexiadei inclusă, împreună cu Floarea Darurilor, cu un fragment al unei Pravile și cu un alt text, în cunoscutul Codex Neagoensis. Biserica, prezentă pe lista monumentelor istorice românești 9HD-II-m-A-03444), este menționată în tabelele tuturor comisiilor de
Biserica de zid Sfântul Gheorghe din Sânpetru () [Corola-website/Science/326892_a_328221]
-
conducerea „războiului sfânt”. Cu toate că titlul de gâzi era destul de răspândit în lumea turco-musulmană, acesta va căpăta strălucirea maximă în perioada otomană. Martirajul reprezenta o altă recompensă pe care putea să o primească participantul la o gază. Conform textelor juridice, pentru ostenii musulmani, unul din principalele scopuri era câștigarea recompensei divine pe care Allah și Muhammad le-a promiteau celor care luptau pentru cauza lui Dumnezeu. Ibrahim al-Halebî definiea maritarjul în felul următor: „martiri sunt acei credincioși care nu mor de moarte
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
un obicei ca bărbații sa mănânce, să mestece qat, iar cultivarea qatului este o preocupare de bază a acestora, din care Yemenul pierde mult din apă. Apa și așa limitată ca existență. Într-una din zile când tatăl lui Najoud, ostenit de la munca câmpului, se oprește cu bărbații satului la o șuetă și la mestecat de qat, un bărbat în vârstă îi propune un contract de căsătorie, iar tatăl convins fiind că respecta legea statului cât și legea tribală, lipsit de
Nojoud Ali () [Corola-website/Science/329015_a_330344]
-
ori Imperiul lui Alexandru cel Mare. Armata mongola era organizată în sistemul decimal, trupele fiind împărțite în unități de zece soldați care se controlau reciproc. Se practică o variantă a decimării: daca dezerta un oștean din cei zece, ceilalți nouă osteni trebuiau să moară. După ce dădeau în primire par de la fiecare cal, ostenii depuneau jurământul de credință și supunere oarbă, până la moarte, față de han. Din par de cal se făcea „stindardul negru” (cunoscut și pe românește sub denumirea de "tui"). Este
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]
-
decimal, trupele fiind împărțite în unități de zece soldați care se controlau reciproc. Se practică o variantă a decimării: daca dezerta un oștean din cei zece, ceilalți nouă osteni trebuiau să moară. După ce dădeau în primire par de la fiecare cal, ostenii depuneau jurământul de credință și supunere oarbă, până la moarte, față de han. Din par de cal se făcea „stindardul negru” (cunoscut și pe românește sub denumirea de "tui"). Este și astăzi simbol național (este păstrat în custodia ministerului mongol al apărării
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]
-
prin disciplină severă, prin enormă mobilitate a trupelor, natura robustă a căilor și războinicilor, armele din dotare și prin tactică inteligență de luptă a comandanților mongoli. Fiecare călăreț avea doi sau trei căi, care îi dădeau posibilitatea schimbării căilor obosiți, ostenii oprindu-se pe un traseu numai pentru somn și hrană. Această constă preponderent din carne uscată făcută pulbere ("borts"), păstrată în bășica de vită prinsă la să. Mongolii erau antrenați de copii pentru a deveni călăreți și arcași excelenți. Vânătoarea
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]
-
în acea vreme doar la îndemână fiilor de nobili și a clerului. Răzvan scrie un pamflet la adresa domnitorului, pe care-l afișează în piață. Târgoveții îl citesc și râd. În piață vine boierul Bașotă, marele armaș, cu un grup de osteni și-i arestează pe târgoveți. Răzvan nu poate rabdă că altcineva să fie pedepsit în locul său și se autodenunța, desi știe că va fi pedepsit cu moartea. Boierul Sbierea vine și vede pungă să la Răzvan, constată lipsa unui galben
Răzvan și Vidra () [Corola-website/Science/305769_a_307098]
-
la o concepție unitară care cuprinde mai multe componente: ținerea cuvântului dat, iubirea de oaspeți, facerea de bine, mărinimia, spiritul dreptății, modestia, onoarea, înfrânarea, dispoziția de jertfă, umilința, credința în Dumnezeu. Mircea Eliade a scris despre George Racoveanu că "a ostenit întru ale cărturăriei duhovnicești" apreciindu-i textele "somptuoase și totuși concise".
George Racoveanu () [Corola-website/Science/305053_a_306382]
-
să-l vadă pe Hiyoshi. — Vom încercam să ne găsim timp pentru a veni la Hachisuka să ne aducem omagiile în persoană, spuse Sutejiro. Te rog, transmite-i Domniei Sale cele mai alese salutări. Îți mulțumim din nou că te-ai ostenit să faci atâta drum. Soțul, soția, Ofuku și slujbașii se înclinară adânc. Hiyoshi îl urmă pe Takumi afară din curte, făcându-le cu mâna. În timp ce treceau pe lângă colinele Komyo, Hiyoshi se întrebă cu tristețe: „Oare ce-o mai fi făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
amonte. „Și asta numesc ei instrucție de înot!” își spuse Hiyoshi, uimit. În majoritatea, opinia populară era greșită. Se spunea despre Nobunaga că ra violent și slab de minte, dar când cereai o dovadă, se părea că nimeni nu se ostenise cu adevărat să verifice dacă era adevărat sau nu. Toți îl vedau pe Nobunaga părăsind castelul primăvara și toamna, pentru a merge la pescuit sau la scăldat, și nimic mai mult. Văzând totul cu ochii lui, Hiyoshi își dădu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
oamenii dumneavoastră fugărind dușmanii și am pornit cu ei. În regulă. Dar tu? La fel și eu, domnule. Credeam că luptam alături de camarazii mei dar, când am privit în jur, mă aflam aici, în grupa Înălțimii Voastre. Tokichiro nu se osteni să-i chestioneze și pe ceilalți. Probabil unii din oamenii lui muriseră în luptă, iar alții de amestecaseră prin alte unități. Dar nu numai soldații indiviuali se dezorientaseră în toiul bătăliei. Unitatea lui Tokichiro era despărțită de grosul armatei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Shingen, soțiile membrilor clanului și servitoarele lor - toate erau înecate în lacrimi, ținându-se unele de altele pe când plângeau sau își strigau copiii pe nume. Ace de păr din aur și alte podoabe rămâneau în drum și nimeni nu se ostenea măcar să le ridice. Cosmeticalele și bijuteriile erau mânjite cu noroi, însă nici o pereche de ochi nu le privea cu regret. — Mai repede! De ce plângeți? Asta înseamnă să te naști ființă omenească. Vă veți face de râs în fața țăranilor! Katsuyori călărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
timp era considerat un strateg inteligent și recunoscut ca fiind atât de aplecat spre intrigi încât, ori de câte ori făcea câte ceva, oamenii se grăbeau să afirme că Shibata Katsuie revenise iarăși la vechile lui trucuri. În asemenea momente, însă, nici nu se ostenea să-și ascundă emoțiile cu o nonșalanță prefăcută. Această parte a caracterului său era cea pe care Nobunaga o înțelesese atât de bine. Considerase curajul lui Katsuie, mintea sa conspirativă și cinstea ca trăsături distinctive, pe care le putea întrebuința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cea mai ușoară treabă. Să-l atragă, să atace nemilos, să pândească prilejul de a-l repune pe Nobutaka pe picioare, să-și unească forțele cu soldații din Gifu și să nimicească Nagahama. Contrar așteptărilor lui Kazumasu, Hideyoshi nu se ostenise să ocupe castelele mici, ci hotărâse să atace principala fortăreață a inamicului. În acel moment Hideyoshi începu să primească mesaje urgente din Nagahama, Sawayama și Azuchi. Situația nu era deloc simplă; norii și valurile care răvășeau lumea se schimbau de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hideyoshi din Mino, pentru a-l informa despre urgența situației. Forțele lui Sakuma de pe Muntele Oiwa își instalară acolo o tabără provizorie și, convinse de triumf, se odihniră mai mult de două ceasuri, începând cam de la Ora Calului. Războinicii erau osteniți după luptele intense și lungul marș care începuse în noaptea trecută. După ce-și mâncară merindele, însă, începură să fie mândri de mâinile și picioarele lor scăldate în sânge; ici și colo se legau conversații nepăsătoare, iar oboseala fu uitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
unice grije, de M[aiestatea] Sa Domnul. Se vorbește de vitejia armatei, nicăiri însă că cu aceeași vitejie Domnul însuși s-au espus focului dușman și că ghiulele zburau împrejurul capului său. Republicanismul nu poate merge departe. A doua piesă, Ostenii noștri, consistă din următoarele peripeții și conflicte cumplit de dramatice. Un ofițer asupra însurătorii pleacă la război. Mai întîi ia adio de la tatăl său și plâng, apoi ia adio de la iubita sa și plâng, apoi de la mumă-sa și plâng
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
locul unde muncește sau nivelul său de cultură nu-i dau aceleași avantage ca vecinului său mai fericit. Capătul pârghiei, care odată era ridicat și plecat de puterea omenească, e astăzi pus în mișcare de o putere elementară, care nu ostenește niciodată, care se hrănește cu jăratic, asemenea cailor năzdrăvani din poveste, care produce în minute ceea ce omul singur ar produce în ceasuri sau în zile, puterea oarbă a aburului întemnițată în cilindrul mașinei cu vapor ridică pârghia la un capăt
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
Breslau. Și pe lângă toate acestea acest ton nespus de obraznic și de cîrîitor: acest om se scutură de plăcere de câte ori poate spune germanilor vro mârșăvie. Alături cu asemenea hulă în contra Germaniei d-sa are o imensă prezumpțiune. D. Graetz nu ostenește de-a sfătui pe consângenii săi să aibă "mîndrie de strămoși", le vorbește despre "străvechea lor nobilitate". N-am nimic de zis împrotivă, dar cine gândește astfel mai, poate stigmatiza pe germani ca pe "inventorii nobilimei feudale"? D. Graetz susține
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
m-o fi insultând femeia asta? exclamai și eu, de astă dată tare și uitîndu-mă absent pe deasupra capului ei pe fereastră, care se albăstrea sub înserare. Ce dracu ți-am făcut, ce-ai cu mine, cotoroanță isterică? Nu te mai osteni, știu totul, nu m-ai iubit, m-ai pândit, vrei să spui că și cei doi ani când m-ai făcut s-o cred au fost o minciună, că te-am sedus, tânără fecioară!" " Da, strigă ea, au fost doi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
așteptau, ca să-mi slăbească forța mea morală. "Așa e că n-ai băut nimic?" zise mama după ce el plecă. "Puteam să beau", îi răspunsei liniștit. "Bine, să-ți dau acum un pahar de vin, te-am văzut, ești și tu ostenit... N-ai nici o grijă, o să vin eu să-ți gătesc, ca pe vremuri, și să stai liniștit să citești..." Și deodată ridică o mână în sus, care întîrzie mult în aer și furia mea că a doua oară tatăl meu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
el o farfurie sau un pahar... Și acuma, la trei ani, face caca pe el, dar cu timpul revin toți la normal... fiica mea e de vină. Îi trece totul prin sită, carne, zarzavaturi, chiar și cartofii, să nu se ostenească, săracul, să mestece și să digere și el ca toată lumea." De astă dată pisălogeala ei îmi făcea bine, îmi alunga supărarea și decepția și mai ales mă împiedica să iau lucrurile în grav. Tasia îmi adusese un curcan și servitoarea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îți era pulsația inimii încît moartea o priveai cu robustețe și în loc să împrumuți aerul funinginos din Mortua est! corectai chiar deznădejdea Omului sacrificat pentru umanitate. (...) Spre deosebire de Petrarca bătrîn, primul "uomo finito" al mileniului, care se socotea "zdrobit de ani și ostenit de drum", dumneata, la o vîrstă înaintată, te-ai simțit deodată tînăr și ai început să te pui în slujba Partidului, să denunți șomajul din societatea capitalistă, să dai un exemplu de vitalitate și de combativitate. (...) Cititor al lui Goethe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pururea meșteșuguri (metode) de păzire a celor ce au dobândit-o pe ea. Iar credința zice: De nu va zidi Domnul casa și nu va păzi cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește și în deșert s-ar osteni ziditorul (Ps. 126, 1). Niciodată cel ce se roagă cu credință nu se folosește de metode și nu umblă cu ele. Căci cunoștința laudă în tot locul frica, cum a spus înțeleptul: Fericit este cel se teme (Înț. Sir. 33
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
e vedere, e experiență. Iar voia noastră opusă credinței e un perete care ne desparte de ele. (n.s. 261, p. 184) footnote> Nu cumva nu voi putea să-l trec, ci, rostogolidu-mă, mă voi întoarce iarăși jos, după ce m-am ostenit? Și alte multe de acestea, pe care cel ce are credință că Dumnezeu este aproape și nu departe, nu le socotește niciodată. Acela aleargă drept spre Dumnezeu, Cel ce are toată puterea și stăpânirea, toată bunătatea și iubirea de oameni
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Rana aceasta i-a adus sfârșitul vieții. Dar cine i-a făcut această rană, binemeritată, nu se știe până astăzi. Unii spun însă că cineva nevăzut a făcut aceasta, iar alții, că un păstor dintre ismailiteni, alții, că un soldat ostenit de drum și de foame. Dar fie că a fost un om, fie că a fost un înger, e limpede că a săvârșit acest lucru la porunca divină. Căci se spune că după ce a fost rănit, și-a umplut mâna
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]