822 matches
-
studii despre limba și cultura română. Am rămas fără grai când Enzo, într-o zi de la finele lui mai, după un nou consult medical, mi-a spus că "Teresa a decis să ne lase"! Am sunat-o și, cu vocea ostenită, dar fermă, mi-a spus că e o slăbiciune trecătoare, după care își va relua curând toate preocupările. Făcea planuri de viitor! Nu voia cu nici un preț să-i tulbure pe cei apropiați, pentru că învățase foarte bine de la vântul ce-
Teresa Ferro (1956-2007) by Ioan-Aurel Pop () [Corola-journal/Journalistic/9500_a_10825]
-
verbul, entitatea fundamentală a creației în cauză, n-are parte decît de un tratament exterior, aventuros rece, de-o abstractizantă ținută, scurtcircuitată de artificiu, precum o vagă parodie a manierismului abscons, nichitastănescian. Incredulitatea se ramifică în figuri ale unei imaginații ostenite parcă de propria-i încordare, sugerînd o discreditare a textului în presupusa-i funcție taumaturgică: Creierul meu va descăleca de pe cal și se va culca lîngă ea și atunci/ cuvîntul iarbă va naște pămînt și cuvîntul cal va trage căruțe
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
întrucît în această lume inanimată pare a se fi retras grația divină ofensată de imperfecțiunea umană. Marginea, periferia, secundarul, ne încredințează gînditorii creștini, poartă holografic duhul întregului, nu o dată cu o prospețime, cu o intensitate ce nu se mai regăsesc în ostenitele reprezentări centrale. Iar un fenomenolog precum Henri Maldiney e de părere că "prin marginal lucrul comunică nu cu alte lucruri, ci cu temelia lumii". Pentru Abăluță cultul concretului obiectual e un mod de integrare în cosmos, o consubstanțiere mistică cu
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
avem voie să fim de față. rămânem atunci singuri și neconsolați toată ziua în bloc și nimeni nu ne ia în seamă." (p. 30) Iar Pantelimon 113 bis, unde "autobuzele umblă pline cu morți. dimineața, în stația din fața blocului morți osteniți așteaptă autobuzul 101". (p. 33) seamănă cu o Serenadă argheziană. Loc-locuirea reprezintă motivul-umbrelă sub care ar putea fi adăpostite toate cele trei volume semnate de Ioan Es. Pop și în funcție de care ar putea fi explicitat universul său poetic. Aplicând o
Pantelimon Ioan Es. Pop by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17089_a_18414]
-
Ganser. Este cu adevărat o feerie, în care cei mici, dar și părinții și bunicii, se reîntâlnesc cu „Albă ca zăpada și cei 7 pitici”, „Fram ursul polar”, „Zâna zăpezilor”, „Fetița cu chibrituri”, „Balaurul cu 7 capete”, „Pasărea albastră”, „Rândunica ostenită”, „Motanul încălțat”, „Regina neagră”, „Micul prinț”, alături de ansamblul de balet al Operei. Regia artistică aparține Marinei Emandi Tiron, care la premieră a mărturisit într-un elocvent „Cuvânt înainte”: „Spectacolul urmărește drumul inițiatic pe care copiii unei familii, ajutați de părinți
?Steaua de sticl?? by Oana Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/84020_a_85345]
-
care este spus. Actualizarea ei, traducerea în respirația și în ritmul de azi, face enorm pentru o montare. Cum rămînerea într-o variantă așa-zisă clasică, învechită, cu un cîmp semantic irelevant, duce spectacolul implicit, fără nici un dubiu, în zone ostenite, prăfuite de la început. Versiunea pe care Nina Cassian a lucrat-o pe traducerile, singurele atunci, ale lui Vladimir Streinu, Ion Vinea, Leon Levițchi, Dragoș Protopopescu a însemnat enorm pentru spectacolul lui Alexandru Tocilescu din 1985, de la „Bulandra". Energia și fermitatea
Forța cuvîntului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6330_a_7655]
-
Caragiu este unul cel puțin onorabil. Ironic și autoironic este și bon-viveur-ul Ștefan Ciubotărașu. Admirabil interpret al lui Ion Creangă, maestrul se imaginează poetic într-o ipostază familiară imaginii noastre despre humuleștean: "Închisă-n sine doarme orice larmă/ Se tolănește ostenit orașu/ Pe bulevarde doar un om cu armă/ Se-apropie, și e Ciubotărașu.// Miroase-a vin gustos și-a bucurie/ Și orice bec parcă imită țoiu/ Cu Tache-alături, plin de poezie/ Apare și-Alexandru Andrițoiu// Să bem atâtea sticle parfumate
Între Calliope, Erato și Thalia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8050_a_9375]
-
ochiului meu/ caut speranța și adîncime// cît despre suflet/ el e un alt înțeles/ gol/ fără nici o oglindă în jur/ partea din mine/ care primește lumină" (Poemul despre transcriere). Deznădăjduitul antilirism simbolic nu e însă decît un lirism al nădejdii ostenite, însă cu atît mai tulburătoare, avînd ca obiect o renaștere extramundană: "sîngele meu e o teamă subțire/ alcătuită din frig/ din scrum luminos// sîngele meu/ orînduiește o altă făptura" (Ruga la St. Patrick). Poeta își filtrează meticulos făptura carnala pînă
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
sine al ruperii de muncă este important, ne va interesa, mai Întâi, ceva de dinaintea lui, și anume lumina din odaie: de vreme ce-și caută patul, Înseamnă că cel muncit a stins-o. Ca În Scrisoarea I: Când cu gene ostenite sara suflu-n luminare. Pentru versul acesta am Îmbinat câteva tradiții editoriale, și, În căutarea obiectului propriu-zis, a sursei luminii, ele trebuie deslușite filologic. Prima tipărire a Scrisorii I, din Convorbiri literare, 1 februarie 1881, are termenul luminare, ca În
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
să ne lămurească În privința luminii din interiorul odăii. Manuscrisul și prima publicare (Nerva Hodoș,1902) ne vorbesc despre luminare: Încet te-ardici și sufli 'n luminare. Este aceeași expresie pe care am Întâlnit-o În Scrisoarea I: Când cu gene ostenite sara suflu'n luminare. Am dedus că acolo este vorba de lampă, poate aceeași din Singurătate (A târziu când arde lampa) și că poetul suflă Încet și prelung deasupra sticlei de lampă ori jos, În focar, după ce-l ridică de pe
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
pot fi surprinse frăgezimi, delicatețuri cum petale de floare prinse-n vîrtejul unui torent. Dar ele au doar rostul de a sublinia dezastrul. Singura consolare autentică a bardului damnat o reprezintă o evanescență a suferinței, precum starea unei ființe foarte ostenite, uneori cuprinse de torpoare. Din nou un bacovianism anesteziant: „mi-aduc aminte sfîrșitul/ tresar și nu mi se-ntîmplă nimic” (Scîncind încet sau doar). Raportabil pe tărîm autohton la Bacovia sau la Stelaru, impresionantul craiovean Ionel Ciupureanu ar putea fi asociat
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
crin umplut cu chit Tija i-am rupt cupa lui grea Lăsat-o-am lîng-o cișmea De fontă gri ce-și picura Amiezile la infinit... Pe urmă iarăși ne-am iubit și-am tot umblat pe la flori mov Tîrîndu-mi trupul ostenit și sufletul și mintea zob și coapselor m-am umilit Rugîndu-mă la amîndouă Să-mi dea măcar un strop de rouă și melcilor ajuns-am rob și gîtul mi-am tăiat c-un ciob Casa ți-am ars-o c-
Romanță by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9075_a_10400]
-
cumpărat un toc cu peniță de aur, o sticlă cu cerneală și cîteva foi albe de scris. Cînd a isprăvit cumpărăturile, cheltuise un maldăr de bancnote aproape fără valoare, bune doar să aprinzi cu ele un foc de lemne verzi. Ostenit, s-a oprit la un birt de lîngă capitoliul încununat de cupolă, și s-a așezat la o masă sub un copac. A băut o cană dintr-o fiertură pe care birtașul o numea cafea procurată în pofida blocadei deși, după cum
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
spectacol făcut de Dan Vasile la Teatrul Național din Iași pentru care a fost nominalizat la ediția ultimă a Galei Uniter la Premiul pentru debut) a constituit-o pentru Dan Vasile, pentru trupă și spectatori și această mizanscenă cosmetizată, dar ostenită. Regizorul nu a fost ajutat nici de scenografa Alina Herescu. Ea n-a rezolvat un spațiu în care să fie amplasată drama (a găsit o singură soluție: locul Casandrei, care a rămas doar o prelungire, un apendice față de reședința principală
Electra în 2001 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16162_a_17487]
-
perle peste smîrcuri: "De-atunci, Ioana, la toți, seară de seară,/ Le-a fost cînd floare de jar, cînd nor, cînd vioară." Un joc. Un altul, joacă de sine, e Atavism: Dacă e joc, opriți jocul afurisit!/ Căci mă simt ostenit.../ Mi-e gura amară și trupul greu,/ De parcă aș duce-n mine un Dumnezeu...". Renunțările, știute, ale modernismului. Poezia care, însă, combină imagini din recuzita comună a marilor clasici ai perioadei, într-un fel care nu-i al lor, ci
Vise rele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7816_a_9141]
-
de cei de mai sus, si categoric nu rezultat al unei simple coincidențe, un anumit simt tragic al lumii. Complet neașteptat, de asemenea. Nimic din optimismul contagios al surîsului american, nimic triumfalist și emancipator, ci mai degrabă un aer ușor ostenit, șovăielnic, trist. Nu poate fi o întîmplare faptul că eroii povestirilor apartinîndu-le celor mai importanți scriitori ai secolului (nu doar în America) parcurg experiențe tragice, sînt imigranți măcinați de neliniștea noului început, temători și adeseori sortiți să eșueze, ori înși
Cele mai frumoase povestiri ale veacului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17456_a_18781]
-
american, ci rămîne victima unei alte identități, care îl ucide prin procura. Dacă America e țară emigranților prin definiție, ea e totodată și tărîmul la care unii nu au ajuns niciodată, un spațiu simbolic, o năluca, fantasma a unor minți ostenite, cum este și protagonistul lui Nabokov, pentru care Noul Continent e o destinație, nu o lume în sine. O America imaginara sau una ratată, pe pămîntul căreia trăiești fără să o vezi, fără a fi cu adevarat conștient de prezența
Cele mai frumoase povestiri ale veacului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17456_a_18781]
-
neslăbit o clipă. Se așează astfel pe calea unei demonii care, deconstruind fața onorabilă a moraliilor (blîndețea, luciditatea, sapiența), construiește una în răspăr, ca o eliberare din chingile convențiilor, ca o pulsație a unei primitivități agresive ce se opune rafinamentelor ostenite, mortificatoare: „Nu-mi întoarce binele pe care ți-l fac. Te pîndește/ caricatura blîndeții și lucidității tale: prostia și răceala./ Mîine vei vedea cu adevărat ce ai zărit astăzi: există în tine o briză adormită! Poți zbura deasupra/ trupului tău
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
definitiv, văd ghilotine!/ Golgota e aproape... Sub hlamidă,/ Iubirea tace, inima-i lividă!/ Groparul, de-ntristare, nu mai vine!// Ce mort frumos voi fi întru vecie!/ Țărâna rimelor mă va înghite/ Slujindu-te pe tine, Poesie!// Zălog etern al Clipei ostenite/ Fi-vor doar lacrimile unor urme/ În care nici Uitarea n-o să scurme...” Autorul visează Poezia ca pe un ritual complicat și dramatic, ca pe un mod de viață fastuos și fabulos. Theodor Răpan se dovedește poet născut, nu făcut
Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
centrul uzat, compromis de poncifuri. Un centru împovărat de "filosofeme, de absconsități fabricate ori de felurite tendențiozități, moralizatoare, etniciste, politice etc. "Omul concret" bacovian, aparent amorf în conul de umbră în care zace, se arată capabil a se substitui rafinamentului ostenit al omului alterat prin exces analitic. Cu aerul său dezarmat, dezadaptat, "învins", el captează un mister al lucrurilor în primă instanță. Banalitatea se înzestrează cu o energie ce îi dă posibilitatea de-a deveni producătoare de fantastic: "ploaia a spălat
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
celebrul sonet 89, scris în 1534, în tălmăcirea lui C.D. Zeletin: "Cu ochii tăi văd o lumină lină,/ ce-n ochii-mi orbi nu prinde să răsară./ Cu pașii tăi, la fel, port o povară/ ce-i pentru pașii-mi osteniți străină.// Arípa-ți, fără pene, mă anină,/ roșesc la bunul plac ori sunt de ceară,/ mi-e iarna cald, îngheț în toi de vară/ și-n cer mă-înalță mintea ta senină. Dincolo de buticari și Fane Spoitoru Noul primar general al
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16902_a_18227]
-
de ironie, de gag fin, de consistență. Ridicolul lui Malvolio poate fi măsurat în umbra enormă ce-i crește și se proiectează pe cortina din spatele său. De pildă. Din păcate, iarăși, l-am găsit pe Florin Mircea în Malvolio parcă ostenit, fără anvergură și aplomb, executantul doar al unui traseu stabilit impecabil de Beatrice Rancea, o formă interesantă, dar fără vlagă. Și-am suferit. Ca și pentru Bufonul lui Petru Ciubotaru. Chiar dacă rolurile nu sînt împlinite, discuția se menține în jurul unor
Comedia erorilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14338_a_15663]
-
Șinca Nouă, care, într-o dispută legată de un teren, a găsit această cale ca să se răzbune pe biata femeie. La noi, absurdul și terfelirea bunului simț sunt la ele acasă și s-ar zice că țin de normalitate. Lucrătorul ostenit Nu mai puțin de cinci pagini, foarte interesante, dedică revista ORIZONT memoriei lui Nicu Vladimir, de la a cărui dispariție (10 octombrie 1995) tocmai s-au împlinit cincisprezece ani: un interviu realizat de Mircea Mihăieș și Adriana Babeți cu Anda Niculina
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6009_a_7334]
-
Pittiș, cea care i-a fost soție acestui adevărat hippie român din deceniul al optulea, câteva amintiri semnate de H.-R. Patapievici, Andrei Oișteanu, Mimo Obradov și Călin-Andrei Mihăilescu, o pagină de poeme inedite și o recenzie la volumul Lucrătorul ostenit, recent apărut la Editura Blumenthal datorită eforturilor empatice ale lui Daniel Silvian Petre și Emil Kindlein. Plecat peste Ocean cu puțin înainte de prăbușirea comunismului, Nicu Vladimir avea să constate pe pielea lui falia dintre America visată, în spiritul căreia trăise
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6009_a_7334]
-
laolaltă. Sau, ca în cazul de față, simpla mirare a cititorului (eu) surprins să descopere splendoarea de crisalidă impecabil păstrată sub geamul prăfuit al unei colecții încuiate într-o clădire părăsită (spre a improviza în spirit nabokovian), alături de masivul, însă ostenitul urs împăiat din sala cea mare a muzeului. Nuvelele lui Nabokov, multe dintre ele apărute inițial în reviste literare (sau dispuse să găzduiască uneori literatura) precum "Atlantic Monthly" și "New Yorker" în anii '40 și '50, mi se par, astăzi
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]