806 matches
-
umezi pe bolta senină, Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește: Lăngă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ca să-ți mai potolești arșița, uite eu o să-ți dau câteva din perele mele, Tudorel îți oferă niște prune, Cristinel chiar și-a lăsat crengile jos, jos de tot ; ia câteva din merele lui!”... Iar bunicul, care este, într-adevăr, ostenit, primește c-un zâmbet în colțul mustății tot ce-i dau dragii lui „nepoței”. Micile ajutoare ale bunicilor Mult se mai bucură copiii când au ocazia să stea prin preajma bunicilor, atunci când aceștia trebăluiesc prin ogradă, ori pe la bucătărie... Să le
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
își pierde mielul - Cuțulache care, nu se știe cum, l-a văzut pe micuțul rătăcit, mârâie la biata oaie, ca și cum i-ar spune: „Vino după mine!” Astfel, oița și mieluțul sunt, iarăși, împreună. Seara, când bunicul și bunica sunt tare osteniți, îl trimit pe el, care-i mai tânăr, să vadă dacă cotețul păsărilor este închis. Și dacă acesta nu i, Cuțulache împinge cu o lăbuță ușa și cu cealaltă apasă închizătorul. Copiii îl urmăresc cu mare luare-aminte și-l admiră
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Sau în adânc de suflet, când lacrimile curg. Ce taină te-nconjoară și îți îmbrățișează Fermecătoarea haină de galben călător? Ard stele și miresme pe roua ce oftează, Tânjind la hoinăreală alăturea de-un nor. Pe ce meleaguri, oare, cutreieri ostenită, Aprinsă în culoarea merelor aurii? Te caut cu privirea, de lacrimi răscolită, În frunza ce coboară, e semn c-ai să revii. Oprește-ți alergarea, rămâi măcar o clipă, Să îți ating hlamida din foc mistuitor, Când mii de candelabre
Arabesc de toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83227_a_84552]
-
apoi se năpusti în cealaltă margine a pădurii după o căprioară care tocmai trecea. Raza călători mai departe. Munți, dealuri, văi; ai ce cutreiera în lume când te-ai așternut la drum. Pe-un câmp, o grămadă de oameni prăfuiți, osteniți, aduși de șale, merg laolaltă. Pe umeri de-abia își duc puștile cu spăngile ascuțite. Raza îi urmărește; ar vrea să se înfășoare ca o sârmă de aur împrejurul spăngii călătorului celui mai obosit, rămas în urmă. Dar, deodată, un
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
moțăia, iar Wendy le Împărtășea celor care rămăseseră treji impresiile ei la cald. „O, Doamne, uitați-vă la oamenii aceia de pe marginea drumului. Sparg pietre ca să le transforme În pietriș cu care să paveze drumul... Ce fețe! Par atât de osteniți. Oare guvernul chiar crede că oamenii sunt niște roboți?...“. Deși de-abia intraseră În China, Wendy Își etala deja sensibilitatea la regimul despotic. Ca orice cățeluș exuberant, Wendy trebuia să Învețe ce Înseamnă „ssst“. Asta gândea Harry Bailley. Stătea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo." 11. Ei bine! Prin niște oameni cu buze bîlbîitoare și cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul. 12. El îi zicea: Iată odihnă; lăsați pe cel ostenit să se odihnească, iată locul de odihnă!" Dar ei n-au vrut să asculte, 13. și pentru ei cuvîntul Domnului va fi: "Învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo, ca mergînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
mele fuseseră nebunii. Realitatea era mult mai simplă. Viky făcea morală: "Ei, nu ți-am spus eu?!" Ai întîrziat pentru că mergea prost ceasul, pentru că n-ai găsit tramvaiul la timp, pentru că ai făcut înainte o plimbare pe Calea Victoriei. Mă găseai ostenită și rea!" Trăiești clipe teribile și apoi ele se așează la întîmplare în memorie. Nu le mai retrăiești cronologic și nici nu le alegi pe cele mai importante. Deodată, o scenă neînsemnată prinde proporții, te persecută, o analizezi cu toate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că a făcut toate poznele din lume. (Ioana arătând că-i cunoaște caracterul și sugerîndu-mi intimitatea lor!) Mă ducea pe o mulțime de străzi necunoscute, pretinzând că cunoaște o adresă sigură și discretă, dar, de fapt, ca să mai amâne. Eram ostenită, disperată, iar el în fața fiecărui nou hotel îmi spunea că: "Aici nu putem intra, dar mai avem puțin". În sfârșit, în fața unui hotel nou i-am pus condiția: "Acum ori niciodată!" L-am văzut bicisnic, ezitând caraghios, încercînd încă să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a unei măsuțe, fără să ne mai putem vorbi nimic), i-am spus, simplu și calm - simțeam că acum nu pot să nu-i spun: - Tu nu vezi că te iubesc? Întâi a tăcut. Apoi mi-a răspuns cu glas ostenit: - Da, nu mai putem trăi unul fără altul. Și-a lăsat fruntea grea pe mâinile puse pe masă și abia am putut desluși vorbele ei înăbușite: - Lasă-mă singură acuma... te rog... La o mișcare a mea, a ridicat capul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să las gândul să-mi treacă peste chip, Să-mi lunece priviri ca vremea-nceată, Ca în clepsidră firul de nisip, Am să mă scurg în nemișcarea mată. Sub fereastră... Sub fereastră s-a strâns singurătatea, Să-mi vindece tristețea ostenită, Și las să îmi cuprindă încet cetatea, Tăcerea grea atât de ruginită. Un vis captiv în lumea de cenușă, Suspină-n cripta-mi arsă și tresare, Când șoapte bat din ușă-n ușă, Purtând regrete de dorinți amare. Moare-n
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din Sărățeni? Da! răcni repede crâșmarul; boierul Niculiță! Și așeză cu grijă, pe masă, trei păhărele de țuică. Vânătorul sorbi încet băutura, cu ochii pe jumătate închiși. Puse paharul la loc și-și șterse mustățile zbârlite. Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu, neică Marine, pe onoare! Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu el, neică Marine?... —Eu? cu el? nimic! Când vine, îi duc vânat și pește - atât. Și pentru asta îmi dă voie să mă hrănesc din bălți un an, că numai atât mi-a rămas: pușca și căsuța... Mă privea ostenit, cu fața întunecoasă, cu ochii verzi, rotunzi, și dădea din cap. Într-un rând îmi zise scurt: — Și dumneata te-ai teme ca și mine... De ce să mă tem? Zici că n-ai avut nimic cu el. Dar cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i grele, privindu-mă iscoditor cu ochii lui verzi și rotunzi. Zise cu vocea-i joasă, ostenită: — Atuncea n-am așteptat... Era vremea urâtă... Știam că n-ai să vii... Și cum mă privea, o neliniște ciudată mă învălui ca o negură, dintrodată. Îmi întorsei privirile în altă parte, spre calul pe care-l ducea Sandu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de unde să bănuiască. Liniștit, își umplea pipa cu tutun. Și-o puse în gură și mă privi lung: — Ce ai dumneata, boierule Niculiță? Nu te simți bine? Parcă ești tras la obraz... Ești ostenit? — Da, am umblat mult pe câmp... Ostenit însă nu eram, și nu înțelegeam ce puteam avea - deși greutatea, negura care mă învăluise, mă apăsa încă. Fără voie, ținteam cu ochii mânile uriașe și pline de noduri ale pușcașului. Și dintrodată simții frica mânilor acelora mari, care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit, lângă mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu, mă, ai făcut ca ălălalt, ca ăl de-a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dându-l îndărăt. Paznicul rezistă, clipind pripit; apoi se supuse și se așeză. — Ha-ha! a strigat Ieronim Dragu, cine spune că-i bolnav Culi? De ce poate să fie bolnav Culi? Am fost greu bolnav, domnule doctor, a răspuns cu voce ostenită Ursake. Micu îi pipăia fruntea, îi lua pulsul. Ionaș Popa se lipise cu umărul de sobă și-l privea lung. Culi era, într-adevăr, un sărman tovarăș de breaslă exilat la marginea lumii. Nana Floarea nu avusese vremea să dezvălească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru numele Domnului, nu te uita așa la mine! EDNA: Bei din rachiul de la bietul tata, zi și noapte. Sora mea devine o bețivă! MARTINE: Nu sunt o bețivă. (își tamponează tâmplele cu o batistă albă, delicată) MARTINE: Dar sunt ostenită, ostenită, atât de ostenită. Am citit replicile Martinei și mi s-a părut că m-am descurcat binișor. Mai ales propoziția cu „foarte ostenită“. —Bine. - Merrill părea surprins. - Da, foarte bine. Foarte bine, au zis bărboșii. Cum te putem contacta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
numele Domnului, nu te uita așa la mine! EDNA: Bei din rachiul de la bietul tata, zi și noapte. Sora mea devine o bețivă! MARTINE: Nu sunt o bețivă. (își tamponează tâmplele cu o batistă albă, delicată) MARTINE: Dar sunt ostenită, ostenită, atât de ostenită. Am citit replicile Martinei și mi s-a părut că m-am descurcat binișor. Mai ales propoziția cu „foarte ostenită“. —Bine. - Merrill părea surprins. - Da, foarte bine. Foarte bine, au zis bărboșii. Cum te putem contacta? I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
te uita așa la mine! EDNA: Bei din rachiul de la bietul tata, zi și noapte. Sora mea devine o bețivă! MARTINE: Nu sunt o bețivă. (își tamponează tâmplele cu o batistă albă, delicată) MARTINE: Dar sunt ostenită, ostenită, atât de ostenită. Am citit replicile Martinei și mi s-a părut că m-am descurcat binișor. Mai ales propoziția cu „foarte ostenită“. —Bine. - Merrill părea surprins. - Da, foarte bine. Foarte bine, au zis bărboșii. Cum te putem contacta? I-am dat lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
MARTINE: Nu sunt o bețivă. (își tamponează tâmplele cu o batistă albă, delicată) MARTINE: Dar sunt ostenită, ostenită, atât de ostenită. Am citit replicile Martinei și mi s-a părut că m-am descurcat binișor. Mai ales propoziția cu „foarte ostenită“. —Bine. - Merrill părea surprins. - Da, foarte bine. Foarte bine, au zis bărboșii. Cum te putem contacta? I-am dat lui Merrill una din cărțile mele de vizită de la Candy Grrrl. —Faină carte de vizită! OK, tre’ s-o ștergem. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
iviră pâlcuri dese de copaci, într-o stare deplorabilă. Merse până nu se mai zăriră deloc clădiri, până începură să urce șerpuit pe la poalele dealurilor, iar Sampath simțea aerul rarefiat în jurul său și prospețimea vegetației în floare în oasele sale ostenite. Urcau din ce în ce mai departe. O cotoroanță bătrână se mută ca să stea mai aproape de el. Avea atâtea bidoane cu ea că fu obligat să se aplece de-a dreptul pe fereastră și să se țină bine de dragul vieții sale. Și, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Și-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă Frunzișul, în târgul ploios. Dar
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
feminine ; Pe alb model de forme fine, Acum, se-nșiră scene de viol... Poemă în oglindă În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Și grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citești nazalizând O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Și privirea-ți cade vagă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]