695 matches
-
mâhnire. S-a coborât în două ori devale, până la Sebeș. Când se întorcea a doua oară la deal, la începutul lunii lui noemvrie, se întâmplase a fi o zi călduță, cu soare de aur. Munții cei mai depărtați visau în pâcle, iar pădurile de la malul Frumoasei aveau în ele ca o dulceață a unor păreri de rău. Când a ajuns la o cotitură și la un pod, a văzut aproape, numai la o zvârlitură de băț, două căprioare care stăteau neclintite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deasupra peisagiului nemuritor al Cornului de Aur. Pe dealul din fund, între chiparoși, era cimitirul Eyub; în altă parte, la țărmul mării deschise, temnița împărătească de la Edicule, unde au putrezit și unii din voievozii de la Carpați; în larg, departe, în pâcla ușoară de pe Marmara, insula Prinkipo. De la Vechiul-Serai la Vlaherne, minunata așezare fără pereche pe pământ se odihnea în soare, așteptând rodul florilor primăverii. Într-o joi am făcut un drum pe la Silivri-Capù, dincolo de zidurile împăratului Constantin, ca să vedem mănăstioara Balâclî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu mai existau. Erau amestecate cu noroi. 24 decembrie Augusta e plecată. M-a lăsat singur. E ceață, seară? Uneori se aude câte un autobuz trecând. Apoi liniște. O pâclă umedă învăluie zidurile și copacii. Ieslea e rece. Christos se naște mort. 25 decembrie Fratele Augustei a venit să-mi reproșeze că o neglijez. I-am zis: Nu e nevoie să fii mitocan. Reputația pe care o ai în privința asta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca să-și arate fără ocolișuri neplăcerea de a mă vedea. Mă simțeam printre ei însemnat, ca Marta, cu fierul roșu. Dacă mă prindea cumva seara acolo, mi se făcea frică. Odată m-am dus destul de târziu. Se simțea în aer pâcla serii. Nu mai exista nici o măsuță liberă. Patronul a scos una pentru mine, a șters-o de praf cu mâneca și mi-a adus un scaun. După ce mi-a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că mai e puțin, când deodată din urmă s-a auzit un șuierat care creștea venind de pe Doctor Felix. O pală de praf înecăcios m-a împins de la spate și coloana de aer greu a trecut lăsând pe bulevard o pâclă din adâncul scâr nav al timpului pe care îl trăiam. În lumina plăpândă, blocurile sprijinite unul într-altul păreau decorurile dintr-un studiou de filme de groază. Nu-mi aduc aminte cum am ajuns acasă, săltând sacul mai bine pe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
glasurile care dintr-odată au început să ajungă până la el, nimic distinct, doar câte o vorbă sau și mai puțin, un oftat sau doar icneli, ca niște țipete înfundate, atunci când solzii înfierbântați se fărâmau de caldarâm, urmărind cu privirea și pâclele de fum, la început doar rotocoale și colaci negri deveniți acum o masă mai mult cenușie, ca o pânză, cu forme schimbătoare în fiecare clipă sub colții vântului care bătuse toată ziua, urmărind toate acestea s-a gândit mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu zicea nimic, o singură dată a grăbit-o, știind că are mult de lucru. N-a protestat, l-a privit doar câteva clipe intens, apoi s-a concentrat asupa drumului, cu ochii în lacrimi și lăsând între ei o pâclă de tăcere. În fond, și-ar fi putut termina treburile și în timpul nopții! Nu-i zicea nimic și Ioana Sandi povestea, povestea, cu mâna pe genunchiul lui, știa că vorbele astea erau goale, nici unul nu le da atenție, dar erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în stare să spună ce o doare cu adevărat. Dar nu-și înțelegea durerea cu mintea, era numai o certitudine a trupului de care și-a dat seama doar după un alt timp, când avea senzația că se ridică niște pâcle asemenea vălurilor de pe creierii ei, încă îmbâcsiți cu anestezice, încât nu ar fi fost în stare să-și spună dacă se trezește sau dacă e doar la limita mereu oscilantă dintre somn și trezie ori dacă, mai rău, toate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
răgaz, dar totul era în jurul ei ușor tulbure. Existau clipe de perfect discernământ, în care zărea și dârele șiroinde, și stropii grei, auzea distinct ciocănitul neîncetat al ploii în pervazul de tablă, dar mai tot timpul plutea în jur o pâclă ușoară, cerul i se părea prea întunecat, chiar și seara lumina becului era prea gălbuie și îndepărtată, iar ea nu avea în gură decât un gust de fiere, pe care îl are mereu de atunci. Se gândea că nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
glasurile care dintr-odată au început să ajungă până la el, nimic distinct, doar câte o vorbă sau și mai puțin, un oftat sau doar icneli, ca niște țipete înfundate, atunci când solzii înfierbântați se fărâmau de caldarâm, urmărind cu privirea și pâclele de fum, la început doar rotocoale și colaci negri deveniți acum o masă mai mult cenușie, ca o pânză, cu forme schimbătoare în fiecare clipă sub colții vântului care bătuse toată ziua, urmărind toate acestea s-a gândit mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se gândească la imaginea asta, pe care a derulat-o de mai multe ori, ca în filmele urmărite cu încetinitorul din dorința de a descoperi un detaliu ce va fi ascunzând ceva, i se părea că se află într-o pâclă coborâtă de mult timp din care ieșea exact în măsura în care se îndepărta de țărm și de aerul sărat, dându-și seama că se îndepărta nu urmărind înșiruirea de arbori, coline cu struguri necopți, câmpuri secerate, sate ce coborau în întunericul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
printre vălătucii albicioși, ca niște ciosvârte de fantome. Frunzișul ruginise în mare parte aproape peste noapte. Zgomotele păreau mai diluate. Lumina pâlpâia o vreme, izbucnea treptat într-o explozie caldă ce risipea ceața și alunga umbrele. Dar ceva ca o pâclă invizibilă rămânea agățată peste tot, ușor apăsătoare, doar mai târziu lumina și ziua redeveneau cele știute. Apusurile păreau mai înfierbântate și cerul ardea în nuanțe succesive incredibile de roșu aprins, auriu și violet, în timp ce pâcla invizibilă urca de la pământ, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
umbrele. Dar ceva ca o pâclă invizibilă rămânea agățată peste tot, ușor apăsătoare, doar mai târziu lumina și ziua redeveneau cele știute. Apusurile păreau mai înfierbântate și cerul ardea în nuanțe succesive incredibile de roșu aprins, auriu și violet, în timp ce pâcla invizibilă urca de la pământ, dintre arbori și case, îmbrăcându-le, căpătând consistență, redevenind aburul tremurător în care se stingeau fantomele blocurilor albe din zare, mai întâi, ce închideau orizontul, apropiindu-l. În balconul-terasă, Andrei Vlădescu se minuna de strălucirea crepusculară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nedefinită, fără obiect real, aproape ezoterică, apăruse voința de a respinge compromisurile, de care, iarăși, era conștient, dar în măsura în care poți fi conștient de o ceață în care bâjbâi și, prin urmare, îți refuzi înaintarea sau și mai bine: de o pâclă ce învăluie mintea lui, cel mai adesea la o beție și pe care orice efort al brațelor ori al simțurilor nu reușește s-o alunge. Așa cum apăruse, mai înainte, voința de a îndura, adică de a îndura la un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu s-ar putea spune că-și dădea seama de asta. Simțea doar că se prăbușește. I se părea că intrase pe neștiute în ape tulburi, nu mai distingea între înainte și înapoi, acestea se amestecau și se confundau în pâclele dense pe care ar fi trebuit să le străbată, cu mirarea piciorului și a trupului și a gândului care n-ar mai fi sigure de terenul în care înaintează și dacă înaintarea nu este cumva întoarcere. Să se oprească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi trebuit să le străbată, cu mirarea piciorului și a trupului și a gândului care n-ar mai fi sigure de terenul în care înaintează și dacă înaintarea nu este cumva întoarcere. Să se oprească și să aștepte risipirea pâclelor a căror apariție n-o înțelegea? Atunci sporea în el nemulțumirea că nimic nu este cum ar dori el. Îl cuprindea o stare de agitație, întruna izbucnind din străfundurile lui în unde care nu se mai terminau, precum lava, fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
luat-o la fugă, urmat de ceilalți tîlhari. CÎnd sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să-i mulțumească misteriosului monarh-protector, care Îi salvase de la pieire, de pe locul unde nu de mult stătuse cu brațele Întinse spre cer se Înălța o pîclă ușoară, iar firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbînda finală va reveni totuși Necuratului. Într-o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
maiestuos către bolta cerească. Siluetele care punctau ziua ca un roi de furnici se mișcau acum grăbite, ca niște fantome subțiratice, intrând și ieșind din prim-plan. Clădirile gotice și chiliile erau infinit mai misterioase, așa cum se iveau brusc din pâclă, conturată fiecare de nenumărate pătrățele de lumină gălbuie. Nedefinit, un clopot a bătut de undeva sfertul de oră și Amory, oprindu-se În dreptul cadranului solar, s-a Întins cât era de lung În iarba udă. Răcoarea Îi scălda ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și granițe păzite, Mănuși - dar nu de aruncat, Mii de emoții vechi. O platitudine pentru fiecare, Cântece În vremuri de ordine, Și limbi, ca să le cântăm .“ SFÂRȘITUL MULTOR LUCRURI Prima jumătate a lui aprilie a lunecat pe lângă ei ca o pâclă - o pâclă de seri lungi pe veranda clubului, cu gramofonul cântând Înăuntru Sărmane fluture... căci Sărmane fluture fusese melodia de succes din ultimul an. Războiul nu părea să-i afecteze și dacă n-ar fi fost instrucția de front din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
păzite, Mănuși - dar nu de aruncat, Mii de emoții vechi. O platitudine pentru fiecare, Cântece În vremuri de ordine, Și limbi, ca să le cântăm .“ SFÂRȘITUL MULTOR LUCRURI Prima jumătate a lui aprilie a lunecat pe lângă ei ca o pâclă - o pâclă de seri lungi pe veranda clubului, cu gramofonul cântând Înăuntru Sărmane fluture... căci Sărmane fluture fusese melodia de succes din ultimul an. Războiul nu părea să-i afecteze și dacă n-ar fi fost instrucția de front din fiecare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pomenit În mijlocul unui șantier naval dezordonat de lângă doc. În jurul lui zări cocile multor ambarcațiuni În diferite faze de reparație. Mirosea a rumeguș și a vopsea și se simțea miasma abia distinctă a fluviului Hudson. Un om s-a apropiat prin pâcla deasă. - Hello, l-a salutat Amory. - Ai permis? - Nu. E o proprietate privată? - Este Hudson River Sporting and Yacht Club. - O. N-am știut. Mă odihneam doar. - Păi... a Început omul, șovăielnic. - Plec dacă vrei. Omul a produs În gâtlej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
chip de bou” sau „de buhai” (taur) sau este tras de Sf. Ilie „cu un bou” (20, pp. 144-145). De asemenea, în popor, la negură („norul lăsat pe pământ”) i se mai spune și „buhaiu”, iar în cimilituri negura sau pâcla e desemnată printr-o „vacă surie” (20, p. 64). Când norul nu este negru, ci cenușiu, ființa demonică își schimbă și ea culoarea : vaca devine „surie” sau „grivă” (cenușie, pes triță), iar apelativul ei nu mai e Murga, ci Griva
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Tanaka își privi sabia, am să-l omor, chiar dacă e tălmaciul nostru. Prostule! râse Matsuki. Dacă-l omori pe tălmaci, cum o să ne mai îndeplinim noi însărcinarea de soli în Nueva España? De câteva zile, corabia a intrat într-o pâclă. Pâcla deasă pe care o întâlnește orice vas când traversează marele ocean prin nord. Întinderea nesfârșită a valurilor e încețoșată de negura fumurie, iar de pe punte, cât vezi cu ochii, totul împrejur apare împăienjenit, de parcă s-ar fi lăsat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
își privi sabia, am să-l omor, chiar dacă e tălmaciul nostru. Prostule! râse Matsuki. Dacă-l omori pe tălmaci, cum o să ne mai îndeplinim noi însărcinarea de soli în Nueva España? De câteva zile, corabia a intrat într-o pâclă. Pâcla deasă pe care o întâlnește orice vas când traversează marele ocean prin nord. Întinderea nesfârșită a valurilor e încețoșată de negura fumurie, iar de pe punte, cât vezi cu ochii, totul împrejur apare împăienjenit, de parcă s-ar fi lăsat un văl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zilnică de apă. Cei patru soli cărora li se dădeau înainte două căușe dintr-un ciubăr, acum primesc numai unul. Din fericire, nu se mai abătu asupra lor nici o altă furtună și nu întâlniră nici acalmii, așa că vasul înaintează prin pâclă liniștit spre răsărit. Scurgerea monotonă a timpului a fost întreruptă de o întâmplare neașteptată. Un marinar spaniol a furat un ceas și câteva monede de aur din cabina căpitanului Montaño. Căpitanul însoțit de Velasco a intrat în cabina solilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]