1,126 matches
-
ale cărui mișcări fuseseră lente și graduale, ataca brusc principalele organe, luînd proporții gigantice. Oamenii infectați se făceau albi ca varul, se prăbușeau pe stradă, se umflau și crăpau ca niște saci putrezi de orz, și fiecare grăunte era un păduche mișunător. Apoi păduchii crăpau și scoteau din mădulare insecte înaripate atît de minuscule, că îți puteau intra prin pori în piele. în mai puțin de un secol, Puripăduchele a infectat și a mîncat orice altă formă de viață de pe glob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fuseseră lente și graduale, ataca brusc principalele organe, luînd proporții gigantice. Oamenii infectați se făceau albi ca varul, se prăbușeau pe stradă, se umflau și crăpau ca niște saci putrezi de orz, și fiecare grăunte era un păduche mișunător. Apoi păduchii crăpau și scoteau din mădulare insecte înaripate atît de minuscule, că îți puteau intra prin pori în piele. în mai puțin de un secol, Puripăduchele a infectat și a mîncat orice altă formă de viață de pe glob. Pămîntul a devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de minuscule, că îți puteau intra prin pori în piele. în mai puțin de un secol, Puripăduchele a infectat și a mîncat orice altă formă de viață de pe glob. Pămîntul a devenit o simplă stîncă sub o crustă umflată de păduchi de toate dimensiunile, de la cîțiva centimetri la un metru și jumătate. Apoi au început să se devoreze unii pe alții. La sfîrșit a rămas unul singur, un titan încolăcit în jurul ecuatorului ca o rîmă în jurul unei pietricele. Corpul ultimului Puripăduche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nu poți.“ „De ce? De ce? De ce?“ „Ți se împute mintea. Mințile fără iubire se hrănesc mereu cu viermi.“ „Cum să ajung la iubire?“ „Nu poți. Nu poți.“ Ceva se întîmplă la puțină vreme după cinci dimineața. Lupta împotriva gîndurilor legate de păduche și împotriva somnului care-i făcea să pară reali, cînd îi apăru imaginea lui Molly Tierney, ca o boare răcoroasă peste o frunte înfierbîntată. Se culcă simțind cum se umple încet cu o senzație de ușurare. Va merge la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ne facem nevoile în el și să-l vărsăm, pe rând, dar nu puteam dormi pentru că numai oamenii înzestrați cu însușiri speciale pot dormi în picioare și nu aveam de ce să mă rezem ca să dorm; de-a lungul pereților mișunau păduchii. Când izbuteam să ațipesc un pic, pe vine, ghemuit undeva, pe cimentul muced, venea un om, unul gol, se spunea că ar fi nebun, în orice caz, era nebun de profesie, ceea ce e cam același lucru, și mă ungea pe
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-o cu vederea, dar nici așa : «Salvatorule !». Simțeam că mi se face greață... Mă uitam la ea, avea fața cioplită parcă în var nestins și părul îl avea ca de argint, nu-mi mai luam ochii de pe el. Avea și păduchi...“ „Avea“, a convenit doamna Gerda, „cum să nu aibă ? Eha bolnavă, nu se putea pieptăna...“. Glasul îi tremura ușor, între jenă și duioșie. Mi se părea că o jignisem. „Dumneavoastră sunteți o femeie cultă“, am continuat eu, „și nu se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că o jignisem. „Dumneavoastră sunteți o femeie cultă“, am continuat eu, „și nu se poate să nu știți că până și în vechea Eladă existau cazuri asemănătoare. Câțiva filozofi, altminteri destul de curați, au pierit chiar, uciși de boala numită a păduchilor. Umblau pe ei, ca niște cuvinte. S-ar părea că până și Platon...“. „Se poate“, a oftat doamna Gerda, „dah în familia noasthă...“. „Nu contează“, am spus. „Fiecare ținut și fiecare familie își are păduchii săi...“ * Matusalem, decanul de vârstă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
uciși de boala numită a păduchilor. Umblau pe ei, ca niște cuvinte. S-ar părea că până și Platon...“. „Se poate“, a oftat doamna Gerda, „dah în familia noasthă...“. „Nu contează“, am spus. „Fiecare ținut și fiecare familie își are păduchii săi...“ * Matusalem, decanul de vârstă al peștilor de acvariu din Europa, a încetat din viață, la Berlin, în vârstă de 55 de ani. 21. Începusem să regret că o jignisem. „Poate am greșit, doamnă Gerda“, am spus, „dar de ce mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu atâta poftă. Am observat că bucuria e cel mai bun medicament, asta chiar și papa acceptă. Și probabil că și atât de supăratul domn Gerota. 2 După ce o pieptănă pe mamă-sa uitându-se dacă n-a luat iarăși păduchi de pe undeva și după ce-i strânse părul încărunțit prea devreme cum putu el mai frumos, Nicu pregăti masa de dimineață. Era bucuros s-o știe acasă, mai ales în zilele de iarnă, și-i îndeplinea toate voile, ca unui copil
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Untura-i pe căminiță Capul ei cât o căpiță, C-acuma-i anu - ncheiat De când nu s-a periat, Și la umbra capului Șede ciurda satului. Când își perie capul Se strânge întreg satul, Cu securi și cu topoare Ca păduchii să-i omoare. Ese-afară-n capul gol, Fug vițeii, mai nu mor, Că gândesc că-i boala lor, Ese afară pe uliță Și gândești că-i bivoliță. 181 {EminescuOpVI 182} 126 Ce hazna-i să trag a casă Că n-am
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
care sânt vidanjor... să vadă ăștia că m-am cufurit pe mine?" "Ce rîzi?" au zbierat ei. Uite așa, ce n-am voie?" i-am înfruntat. Atunci unul din hoți le-a spus celorlalți: "Lăsați-l, bă, că e un păduche. Hai, cară-te", s-a întors spre mine. Dar eu nu vroiam să mă mișc deloc. "N-aveți decât să vă cărați voi. Eu aicea rămîn". Și m-am așezat jos ca să nu priceapă pricina curajului meu. Au bombănit și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga "Sîntem salvați! Sîntem salvați!", iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat în barăci, unde mă mâncau păduchii. Cineva mi-a explicat că, pentru a ajunge la țărmul oceanului, trebuia să străbat un deșert. M-am hotărât să încerc. Localnicii mă priveau lung, neîncrezători. Cum, fără cămilă? Mi-au dat totuși fructe. Apă. Un fierar mi-a făcut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ai și în gura cui nimerești. Oricum pute. Lasă prostiile și nu mai bea", încearcă doctorul Dinu să-ți ia sticla din mână. Dar tu te înfierbînți: "Ascultă. Dacă ești deștept, trăiești fără să te mai gândești la nimic. Ca păduchii. Sau ca broaștele. Atunci nu ți se mai întoarce stomacul pe dos. " Îți aduci aminte ceva și te umflă rîsul: Am auzit că Aristide de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: "Și-acum
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că nu mai puteam pleca fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
directă la Basarabia. Pleava s-a băgat printre manifestanți la Chișinău, fâlfâind cuvinte mincinoase și făcând promisiuni perfide. În loc s-o vezi adunată în vreo șandrama sau opărită și dată porcilor în lături, pleava comunistă a Basarabiei a ieșit ca păduchii în frunte, să se vadă că pleava rusofilă n-a dispărut. Și vor să răsucească iar destinele Basarabiei spre Răsăritul cel hrăpăreț de pământuri străine. Pleava se crede bob și vrea să dea rod. În „Domnișorii”, conchide că: „Astăzi... se
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
își băteau joc de ei, îi ardeau. Probabil mulți oameni nevinovați au trecut prin această fabrică a morții” (pag.89). Dezvăluind ororile din gulagul sovietic, arată că: „Viața în închisorile gulagului era nemaipomenit de grea: foame, frig, umezeală, mucegai, duhoare, păduchi, înjosiri, bătăi și chiar omoruri... când nu le convenea ceva, împușcau omul pe loc, fără judecată” (pag.115) . Nici un pic de legalitate. Care legi? Parcă ocupația are legi? Au năvălit ca tătarii, ca hoții, ne-au luat tot, până și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
acord cu asta. Cum e cu sexul neprotejat? Boli venerice? — Stai puțin, spuse Brad. Nu vreau să intru în ... — Sunt sigur că nu vrei, zise Johnson, și asta nu e surprinzător, ținând cont de cele trei cazuri de pediculosis pubis - păduchi. Două episoade de gonoree, unul de chlamidia, două episoade de condilom, sau vegetații veneriene, inclusiv una ... hmm, aproape de anus. Și asta numai în ultimii cinci ani, conform fișelor doctorului tău din California de Sud. — Cum ai făcut rost de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
a acoperit cu el bolul de argint. — Nu vreau să mai văd asta. Am aflat ce-am vrut să aflu... Dar n-ai văzut totul, s-a Împotrivit domnul Bitter pe un ton aspru. Nu ți-am povestit Încă despre păduchi. — Pă...pă-duchi? s-a bâlbâit mătușa Banu. Hotărârea care-o determinase să pună capăt acestei ședințe părea s-o fi părăsit. A ridicat vălul și s-a uitat din nou la bol. — O, da, păduchi, stăpână, e un detaliu important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ți-am povestit Încă despre păduchi. — Pă...pă-duchi? s-a bâlbâit mătușa Banu. Hotărârea care-o determinase să pună capăt acestei ședințe părea s-o fi părăsit. A ridicat vălul și s-a uitat din nou la bol. — O, da, păduchi, stăpână, e un detaliu important, a spus domnul Bitter. Îți amintești partea În care mica Shushan a dat drumul mâinii fratelui ei și s-a pierdut dintr-odată În mulțime? A luat păduchi de la o familie de care s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
uitat din nou la bol. — O, da, păduchi, stăpână, e un detaliu important, a spus domnul Bitter. Îți amintești partea În care mica Shushan a dat drumul mâinii fratelui ei și s-a pierdut dintr-odată În mulțime? A luat păduchi de la o familie de care s-a apropiat În speranța că avea să primească ceva de mâncare. Familia nu prea avea nici ea ce să mănânce și a alungat-o. Câteva zile mai târziu mica Shushan era mistuită de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
prelung. — Eram acolo. Am văzut totul. Shushan a căzut În genunchi. Nimeni din convoiul ăla de oameni nu era În stare s-o ajute. Au lăsat-o să zacă În țărână, cu fruntea scăldată În sudoare și părul plin de păduchi! — Destul! Mătușa Banu s-a ridicat În picioare. — Nu vrei să asculți partea cea mai bună? Nu vrei să știi ce i s-a Întâmplat micii Shushan? a Întrebat domnul Bitter părând jignit. Vroiai să afli despre familia musafirei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Shushan a fost descoperită de două turcoaice dintr-un sat din apropiere. O mamă și o fiică. Au luat-o pe fetița bolnavă acasă la ele și au spălat-o cu bucăți de săpun de tulichină și i-au scos păduchii din păr cu poțiuni făcute din ierburi culese din vale. Au hrănit-o și au vindecat-o. Trei săptămâni mai târziu, când un ofițer de rang Înalt s-a oprit În satul ăla Împreună cu oamenii lui și au luat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care sunt vidanjor... să vadă ăștia că m-am cufurit pe mine?” „Ce râzi?” au zbierat ei. „Uite așa, ce n-am voie?” i-am înfruntat. Atunci unul din hoți le-a spus celorlalți: „Lăsați-l, bă, că e un păduche. Hai, cară-te”, s-a întors spre mine. Dar eu nu vroiam să mă mișc deloc. „N-aveți decât să vă cărați voi. Eu aicea rănim”. Și m-am așezat jos ca să nu priceapă pricina curajului meu. Au bombănit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga „Suntem salvați! Suntem salvați!”, iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat în barăci, unde mă mâncau păduchii. Cineva mi-a explicat că, pentru a ajunge la țărmul oceanului, trebuia să străbat un deșert. M-am hotărât să încerc. Localnicii mă priveau lung, neîncrezători. Cum, fără cămilă? Mi-au dat totuși fructe. Apă. Un fierar mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai și în gura cui nimerești. Oricum pute”. „Lasă prostiile și nu mai bea”, încearcă doctorul Dinu să-ți ia sticla din mână. Dar tu te înfierbânți: „Ascultă. Dacă ești deștept, trăiești fără să te mai gândești la nimic. Ca păduchii. Sau ca broaștele. Atunci nu ți se mai întoarce stomacul pe dos”. Îți aduci aminte ceva și te umflă râsul: „Am auzit că Aristide de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: «Și-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]