4,121 matches
-
păstorul cel bun trebuie să urmărească oaia pierdută În noapte, chiar pe furtună și În pustie. Însă dacă oaia se preschimbă În lup și se preface că s-a rătăcit pentru a-l atrage pe păstor departe de turmă, atunci păstorul trebuie să facă grabnic cale Întoarsă și să se Înarmeze. Alegoria dumitale e sinistră, frate. Oare eu să fiu oaia În straie de lup? Sau Întreaga Florență, pe care eu o reprezint? — Dumneata nu reprezinți nimic, messer Alighieri. Iar foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se cufunde într-un dulce semiîntuneric, Broanteș simți nevoia să facă un gest tandru, s-o mângâie pe fată. în decursul istoriei, în vremea când ieșind aplecați și ușor buimaci din peșterile de la Neanderthal, oamenii se răspândeau care-ncotro în păstori și-n agricultori, asemenea gesturi aveau o certă semnificație cognitivă. Cu timpul, însă, datorită înăspririi relațiilor de producție și apariției la nivelul marilor imperii a unui rafinament greșit înțeles, gesturile de acest tip și-au pierdut conținutul lor gnoseologic, devenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au văzut atâtea la viața lor. Dar cine stă în mijlocul oilor, mai înalt și mai înțelept decât toate? — Bunul măgar! - răspunseră într-un glas boierii. Și măgarul, desigur - răspunse cam încurcat Sima-Vodă - deși nu mă gândeam la el, ci la păstor. Căci păstorul e acela care duce turma spre cele mai bune pajiști, el are grija lupilor, el tunde turma când turmei îi e prea cald, el mulge turma când turma mai dă lapte. Un păstor bun poate face dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atâtea la viața lor. Dar cine stă în mijlocul oilor, mai înalt și mai înțelept decât toate? — Bunul măgar! - răspunseră într-un glas boierii. Și măgarul, desigur - răspunse cam încurcat Sima-Vodă - deși nu mă gândeam la el, ci la păstor. Căci păstorul e acela care duce turma spre cele mai bune pajiști, el are grija lupilor, el tunde turma când turmei îi e prea cald, el mulge turma când turma mai dă lapte. Un păstor bun poate face dintr-o numeroasă turmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gândeam la el, ci la păstor. Căci păstorul e acela care duce turma spre cele mai bune pajiști, el are grija lupilor, el tunde turma când turmei îi e prea cald, el mulge turma când turma mai dă lapte. Un păstor bun poate face dintr-o numeroasă turmă slabă o minunată turmă mică în stare să pască și-n locurile pe unde au trecut tătarii, cazacii, leșii și cine mai trece în general, pe la noi. Am zis bine? Tot mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Luați loc, vă rog. Stați în genunchi. Boierii se uitară neliniștiți unii la alții, apoi îngenuncheară. — V-ascult - spuse Barzovie-Vodă. — Măria-Ta - zise venerabilul Samoilă - mă știi că n-am vorbă lungă. Vremurile sunt grele. Suntem acuma o turmă fără păstor și zice-o vorbă de-a noastră: o turmă fără păstor e ca o stână fără câini. Una peste alta, noi te vrem, Măria-Ta! — Voi? - făcu mirat Vodă. Voi, mă?! Noi ca noi - răspunse Samoilă - da’ te vrea țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unii la alții, apoi îngenuncheară. — V-ascult - spuse Barzovie-Vodă. — Măria-Ta - zise venerabilul Samoilă - mă știi că n-am vorbă lungă. Vremurile sunt grele. Suntem acuma o turmă fără păstor și zice-o vorbă de-a noastră: o turmă fără păstor e ca o stână fără câini. Una peste alta, noi te vrem, Măria-Ta! — Voi? - făcu mirat Vodă. Voi, mă?! Noi ca noi - răspunse Samoilă - da’ te vrea țara. — Da’ pe mine m-ați întrebat dacă vreau țara asta? - ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spune că un tuareg nu poate trăi? — În fiecare an, primăvara, la prima lună nouă, majoritatea nomazilor din regiune vin la un mare târg ce se organizează la Al-Raia, cam la șapte zile de mers spre vest. Acolo se adună păstori, vânători, traficanți de vite și comercianți care schimbă animale și piei pe sare, ceai, zahăr, semințe, cărți sau gloanțe. Noi obișnuim să mergem când avem cămile de vânzare, și așa ne aprovizionăm. Odată chiar am fost chiar la târgul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tuaregă, îl întrerupse nomadul, vădit nemulțumit. Și în legătură cu problema despre care vorbim, nici măcar nu e o lege. Este un aranjament murdar inventat de cei bogați, care încearcă să evite pedeapsa pe care-o merită oferind bani. Dacă ar veni un păstor de cămile sărman și m-ar amenința cu o armă, eu i-aș tăia mâna, și așa ar fi drept. Dar dacă ar veni șoferul unui automobil european, m-ar amenința cu o armă și eu nu i-aș tăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a oprit o mașină cu lapte În zori după petrecerea de adio gaudeamus igitur și sticla albă rece În cămașă piele de găină milițianul Întors cu spatele Împotriva vîntului să-și aprindă țigara laptele răcoros blînd deschide cămara nașterii veghea păstorilor Îngerii cu ramuri de măslin pace pace În țara făgăduită mimetismul cu care Îmi Însușesc gînduri și vorbe și Întîmplări străine nevoia de a mă acoperi cu o mască vie de a Îngropa Într-un nisip auriu acest excrement uman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de Paști. S-au înecat cu vreo două sute de ani în urmă, când s-a întâmplat acea „catastrofă naturală norocoasă, căreia întreaga stațiune îi datora existența“. După cum ți-am spus, s-au înecat în el o mie de miei, împreună cu Păstorul Necunoscut, care le mâna spre casă tocmai de Paști. „Doamne, o să-ți pară rău pentru asta, ai să vezi“ - o fi crezut el în timp ce se îneca, dar nici până azi nu s-a arătat vreun semn în această privință. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ziarele. Ici-colo, vârfurile brazilor continuau să se ițească din apă, crengile lor erau năpădite de alge, iar în locurile periculoase înotătorii dornici de tămăduială erau avertizați cu stegulețe roșii, ceea ce era frumos. Am ajuns în piață, la statuia ocrotitorului. Era Păstorul cel Bun. Nu Păstorul Necunoscut, ci, cu neobrăzare, Păstorul cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
continuau să se ițească din apă, crengile lor erau năpădite de alge, iar în locurile periculoase înotătorii dornici de tămăduială erau avertizați cu stegulețe roșii, ceea ce era frumos. Am ajuns în piață, la statuia ocrotitorului. Era Păstorul cel Bun. Nu Păstorul Necunoscut, ci, cu neobrăzare, Păstorul cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
apă, crengile lor erau năpădite de alge, iar în locurile periculoase înotătorii dornici de tămăduială erau avertizați cu stegulețe roșii, ceea ce era frumos. Am ajuns în piață, la statuia ocrotitorului. Era Păstorul cel Bun. Nu Păstorul Necunoscut, ci, cu neobrăzare, Păstorul cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de teorie. De teorie încă nu s-a vindecat nimeni, dar s-au tâmpit mulți, spunea adeseori. Plante și organe, uneori animale întregi. Locuri care nu există pe hartă și zile ce lipsesc din calendar. Îmi povestea despre lac, despre păstor, despre turmă și îmi arăta de la fereastră locul în care, de ziua catastrofei, apare an de an Câinele. Se proțăpește în mijlocul lacului, pe cel mai înalt trunchi de brad, unde așteaptă până ce luna ajunge în vârful Stâncii Roșcate, apoi pășește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cu tot. Mi-am imaginat în pripă cum se împotmolește în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu copacii plini de alge. Și un Soare, numai pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de mare pe șubă. Doarme, nu păzește, compozitorul începe să cânte, din corzi răzbat bule de aer, mașinăria e mută. Iar de teamă, mieii o iau la goană printre copacii putreziți. Dau fuga la mal. Pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fiorii pe toți. Dintre astea îmi povestea Engelhard când discutam despre evoluția mea. Și că, într-o seară de vară, Amália s-a aruncat cu halat cu tot în lac după Baár. Nebunul s-a dus să-l viziteze pe Păstorul necunoscut și s-a agățat cu chiloții de alge. L-au reanimat pe mal o jumătate de oră. Și, după ce i-au scos toată mocirla din burtă, în loc să le mulțumească, el a început să peroreze despre inventivitatea naturii. Și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tînăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi apăreau ca-n vis, poate chiar fusese doar un vis, coșmarul vieții și coșmarul morții, coșmarul iubirii neîmplinite, coșmarul timpului și al veșniciei. În preajma sa, la stînga și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepămînteană, presimțind mai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepămînteană, presimțind mai la stînga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepămîntean și Îmbălsămat al cîinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lîngă stăpînul său, veghindu-l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe velința răpănoasă, a cărei jilăveală n-o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și-și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să-i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, cînd Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mîinile spre cer, chemînd numele Domnului, ca apoi iar să se stîrnească zarva. Și dacă fusese doar vis? Dacă fusese doar visul unui lunatic, un vis În vis, mai aievea decît visul visat, și asta pentru că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împînzi cu fumul torțelor și de mireasma tămîii, toți cîntau Într-un glas Întru slava Domnului, preoți, copii și ei trei, Dionisie, Malhus și cuviosul păstor Ioan, cîntau Într-o simțire psalmi Întru slava lui IIisus Nazarineanul, Făcătorul de Minuni și MÎntuitorul. Și dacă și ăsta fusese vis? Și dacă și ăsta era o nălucire, dacă se aflau deja la porțile raiului? Era oare capătul coșmarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pornind-o cu ei prin găvanele grotei, purtîndu-i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingîndu-i cu umerii lor puternici, În vreme ce mulțimea le lumina pașii și calea, cîntînd laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mîinile Împreunate a rugă Își șoptea o rugăciune simplă, atît de dragă Domnului; apoi urma Malhus cel cu lunga-i barbă cînepie, Îl Înfășuraseră și pe el cu straie țesute În fir de aur, iar imediat venea legănat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe care-l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce-l strîngea la piept pe cîinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgîn, purtîndu-l peste abisuri și hăuri, ținîndu-l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii-n pămînt, neîncumetîndu-se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]