1,244 matches
-
și meseriile tradiționale au dispărut, agricultura trece prin vremuri de restriște și, colac peste pupăză, tinerii pleacă în lume cât văd cu ochii și nu prea mai au la ce să se întoarcă. Cu totul altfel stau lucrurile în comunele păstorite de edili care conștientizează că trebuie să facă un efort minim financiar și să salveze localitățile prin cultură, să sprijine valorile locale care pot schimba soarta localității în bine, prin implicarea tinerilor. Drumul meu spre Bârlad pe care îl fac
“BĂCANII” – O REVISTĂ DE CULTURĂ NECESARĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1816 din 21 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377766_a_379095]
-
crearea în Orient a atâtor state, câte familii suverane existau în Europa, fiecare dintre ele urmând să ia în stăpânire câte un stat. Ce-i drept, calculul nu venea în contradicție cu esența iluminsmului politic (al „prințului bun și luminat” păstorind popoarele), dar contravenea manierei în care era receptat iluminismul în societatea „luminată” luată ca întreg, adică diminua până la eliminare cel de al doilea termen al ecuației sociale: supușii. Oricum, redescoperirea de umaniști a entităților etnice și atribuirea vechilor nume (Dacia
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Octav: Asta aștept și eu, părinte... să mă găsească... să mă declare oaia cea mai valoroasă... și să mă cumințesc. Preotul: Mda...! (către gropar) Și tu? Ți-ai găsit locul unde să-ți faci veacul...! Octav: El ce mă mai păstorește, părinte... și uneori chiar mă găsește... și iar mă pierde... Preotul: ... În loc să fii prezent la dezhumări... Octav: Dar este, părinte, este prezent... dezhumează tot timpul... Azi l-a dezhumat pe Platon... pe Aristotel... pe Socrate... dezhumează mereu... Preotul: Da mai
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
culturale etc.) devin tot mai frecvente, familiile nu mai sunt atât de unitare (pentru că părinții sunt plecați În străinătate, de pildă), consilierea și ajutorul spiritual nu mai sunt atât de dependente de proximitățile spațiale. Foștii enoriași Își pot găsi noi păstori acolo unde merg (biserici românești În orașe din Occident), dar la fel de bine pot rămâne „integrați” sau atașați „virtual” față de vechile lor lăcașuri de cult. Parohia tradițională (cea a bunicilor sau a părinților noștri) „explodează” din punct de vedere topografic, cunoaște
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
se confruntă dur cu sărăcia „puținei” sale eparhii, într-o cetate „roabă”, condiții agravate odată redeschis conflictul ruso-turc; nu peste mult, orașul e asediat de artileria rusească, iar eparhia, efemer reactivată, dispare în 1770 (în fapt, A.H. continuând a păstori aici un an sau doi). Neașteptat, în primăvara (vara) lui 1772 mai vizita Italia o dată, prilej cu care cumpăra la Roma cărți. Se stabilește la Zagavia, schit în apropiere de Hârlău, spre a se ilustra de-aici încolo pe tărâmul
AMFILOHIE HOTINIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285317_a_286646]
-
xilogravură). În 1708, e înălțat la suprema demnitate ecleziastică a Țării Românești. Dacă activitatea tipografică îi înlesnise ascensiunea, amestecul în politică îi va aduce sfârșitul. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu este cât pe ce să-și piardă scaunul mitropolitan. Iertat, păstorește în tihnă sub Ștefan Cantacuzino. Acum înalță Mănăstirea Tuturor Sfinților (1713), astăzi Antim, unde ar fi dorit să fie înmormântat. Mai puțin iertător decât Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat îi obține caterisirea. Acuzat de vrăjitorie și de alte „meșteșuguri satanicești”, dar și
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
în comparație cu masa păgânilor. Creștinii erau orășeni, proprietari, militari. Episcopia tomitană și-a continuat existența. După 324, anul morții lui Licinius, când s-a instalat pacea Bisericii în Orient, asistăm la dezvoltarea vieții creștine în Dobrogea (Scythia) în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinței niceene, care l-a înfruntat pe împăratul Valens, arian. În acest timp, Biserica s-a organizat în parohii, conduse de preoți, dioceze (eparhii), conduse de episcopi și provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliți. Pe vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe un "bărbat destoinic și renumit prin virtutea vieții sale", iar episcopul Teodoret al Cirului (392-458) scria despre el că era "plin de credință... a înfruntat stricarea dogmelor și fărădelegile săvârșite de Valens împotriva sfinților (credincioșilor)". Nu știm cât a păstorit, însă după moartea sa, episcopul Vetranion a fost canonizat, fiind pomenit în fiecare an, în ziua de 25 ianuarie. După Vetranion, în anul 381, printre participanții la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, se afla și episcopul Gherontie al TomisuluiSozomen îl
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nimic despre episcopia ortodoxă a "Gothiei", încetarea stăpânirii vizigoților a atras și dispariția acesteia, expresie a legăturii dintre ordinea politică și organizarea bisericească. Exista și o ierarhie sacerdotală, dar nu știm mai nimic despre ea, anumite nuclee creștine zonale erau păstorite de horepiscopi (în limba română "piscupi"). Consolidarea organizării bisericilor (comunităților) extra-carpatice s-a înfăptuit prin întărirea legăturilor cu cele din Imperiu, în urma a două evenimente importante pentru istoria creștinismului nord-dunărean. În primul rând, recunoașterea prin deciziile conciliului IV Chalcedon (451
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Homo, biograf al lui Aurelian, evacuarea Daciei, la anul 275, nu putea fi integrală: au rămas țăranii, care trăiaui în bune raporturi cu goții și care n-ar fi permis plecarea lor -ce puteau face barbarii, care nu erau nici păstori, nici plugari, cu pământul gol (fără oameni)"?15 În legătură cu părăsirea Daciei de către Aurelian, în 275, s-a născut "una din cele mai vajnice întrebări din istoria poporului român" (Xenopol): populația locală, daco-romană, a rămas în nordul Dunării, după părăsirea regiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un cuib restrâns, ci o regiune întinsă. În sud-estul Europei, la începutul evului mediu, poporul român era (și a rămas) cel mai numeros. În evul mediu, românii erau un popor de spații mari (întinse), ei nu aveau orașe, ci erau păstori și agricultori (țărani). Românii, ca popor, s-au închegat pe un spațiu mult mai întins, care includea Dacia (nordul Dunării) și regiunea sud-dunăreană (balcanică). Marginile romanității răsăritene se pot stabili pe temeiul numelor latine din inscripții și a a denumirilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cornus), pomăt (pometum). Alți termeni: moară (mola), a pisa (pinsare), piuă (piela), făină (farina), a cerne (cernere), ciur (cibrum), apă (aqua), aluat (allevatum), cârpător (crepatorium) sau țest (testum), coacere (coquere), cuptor (coctorium), pâinea (panis-em), plăcintă (placenta), vărzare (viridiaria), păsat (quassatum). Păstorit și creșterea animalelor: oaie (ovem), miel (agnellus), berbece (vervecem), arete (arietem), capră (capra), ied (haedus), bou (bovis), vacă (vacca), vițel (vitellus), taur (taurus), cal (caballus), turmă (turma), păcurar (pecorarius), păstor (pastor), staul (stabulum), pășune (pastionem), lapte (lactis), muls (mulgere), chiag
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1000, când apar voievodate puternice cu reședințe permanente, instituția horepiscopilor nu mai corespundea noii etape istorice. Astfel, susține Pr. Păcurariu, conducătorii politici ai acestor formațiuni urmăreau să aibă în reședințele (cetățile) lor un episcop în toată puterea cuvântului, care să păstorească duhovnicește peste preoții și credincioșii acestora. Era în în tradiția și specificul rânduielilor ortodoxe ca organizarea bisericească să urmeze îndeaproape pe cea politică. Acceptând această premisă, putem susține că în reședința formațiunii respective se afla și o episcopie, pentru hirotonirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și estul Munteniei. Mitropolia Vicinei a fost înființată în prima jumătate a secolului al XIII-lea, mai precis între 1204-1261, pe vremea Imperiului de la Niceea, concret, s-a descoperit un sigiliu al patriarhului Gherman II (1222-1240). În 1285, la Vicina, păstorea Teodor, participant la sinodul din Constantinopol, care semna: "...mitropolit al de Dumnezeu păzitei cetăți Vicina". În 1302, este amintit mitropolitul Luca, menționat pe vremea împăratului Andronic II (1285-1328). În 1317-.1318, sinodul patriarhal făcea referire la mitropolitul Vicinei, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
până în Panonia, schimbându-și mereu corturile. Apreciind puterea lor, Const. Porphyrogenetul vedea în ei un obstacol în calea rușilor și ungurilor. De la scriitorul persan Gardizi (secolul XI), aflăm că pecenegii dețineau numeroase turme de animale, aur și argint. Pecenegii erau păstori și crescători de animale-ca și alți nomazi, ei locuiau în regiunile întinse de cîmpie necesare pentru turmele lor. În anul 915, după vechea cronică rusă, a avut loc prima expediție a pecenegilor împotriva Rusiei kievene, iar după încheierea păcii cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau dări din produsele vegetale și animale. Relațiile autohtoni-alogeni (migratori) n-au fost mereu războinice, erau și legături comerciale între ei. Nomazii erau mai curând păstori, dar ei practicau și activități meșteșugărești, confecționau arme, podoabe, echipament de luptă. Deși neamurile turce au locuit o perioadă îndelungată în regiunile extra-carpatice, acestea viețuiau separat de români, deosebirile radicale de sistem economic și social, ca și cele etnice și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lexicale (arhaisme sau neologisme) care le dezvăluie starea socială sau nivelul de cultură. A mai compus o comedie cu cântece, în patru acte, nepăstrată, Tribunalul femeilor, jucată în 1846. C. a tradus din franceză, pentru aceeași trupă ieșeană, melodramele Viața păstorească sau Munți, târguri și prăpăstii (apărută în 1844), Gabrina sau Odaia leagănului (1844) de J.-E. Alboize de Pujol și Capodopera necunoscută sau Mikel Anj (1845) de Ch. Lafont, ultimele două reprezentate, dar nepublicate. SCRIERI: Plete lungi și minte scurtă
COPCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286405_a_287734]
-
1844), Gabrina sau Odaia leagănului (1844) de J.-E. Alboize de Pujol și Capodopera necunoscută sau Mikel Anj (1845) de Ch. Lafont, ultimele două reprezentate, dar nepublicate. SCRIERI: Plete lungi și minte scurtă, Iași, 1845. Traduceri: [Autor francez neidentificat], Viața păstorească sau Munți, târguri și prăpăstii, Iași, 1844. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XIX, II, 65-66; Massoff, Teatr. rom., I, 365, 555; Dicț. lit. 1900, 214. L.V.
COPCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286405_a_287734]
-
prima tinerețe, intră, apoi, în cinul monahal. Se crede că petrece perioada de noviciat la Putna; revine însă la Suceava unde, din martie 1599, slujește la biserica domnească din cetate. În iunie 1600, e ridicat la treapta de episcop, și păstorește până în septembrie la Rădăuți (cât ține efemera guvernare în Moldova a lui Mihai Viteazul). După întoarcerea lui Ieremia Movilă din Polonia, cedează eparhia și se retrage pe proprietatea sa de la Dragomirești (danie de la Petru Șchiopul, pentru „credincioasă” slujbă). Va priveghea
CRIMCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286493_a_287822]
-
Monarchies stabilește drepturile divine ale regilor, explicând de ce, în conformitate cu legile biblice, regii sunt superiori oamenilor obișnuiți." Regii sunt numiți zei de către profetul-rege David, deoarece stau pe tronul lui Dumnezeu pe pământ și Lui îi vor da seama pentru cum au păstorit [...] cea mai înaltă treaptă este și cea mai lunecoasa." <footnote Willson, David Harris, King James VI and I, Jonathan Cape Ltd, Londen 1956, p. 131: "Kings are called gods by the prophetical King David because they sit upon God His
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
e alienantă și nedemocratică; din fericire, noi avem una specială, religia ieșirii din religie, care conduce drept la democrație; adresați-vă Occidentului laic și creștin. Idem. Public specializat mulțumit. Nu e o rețetă, e o obligație de generozitate pe care păstorii turmelor o cunosc din vremuri străvechi. E pastorala fricii și a eliberării, a suspansului și a happy end-ului, a scandalului și a vindecării. Acest du-te-vino al fericirii e firesc pentru noi. Hitchcock și Bossuet îl practică la fel de bine amîndoi
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
2), „Cela ce ma hrăneaște” (Gen 48,15) (SC); „mă paste”, „Cela ce paști” (Ps 79,1), „Cela ce ma hrăneaște” (Gen 48,15) (Blaj); „mă paste” (Ps 22,1), „Cel ce ești Pastorul” (Ps 79,1), „Care m-a păstorit” (Gen 48,15) (BVA); „Pastor” (G-R, C); „mă paste” (BS); ho poimaínÄn (Ps 80/79,2), ho tréphÄn (Gen 48,15) (LXX); „pascit” (Vg); „berger”, „pasteur” (BJ); „shepherd” (RSV). Contexte: YHWH Ro‘ lo’ ’eƒs"r (Ps 23/22,1): „Domnul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
YÄsep (Ps 80,2/79,1): „Pastor al lui Israel, ascultă, Tu care călăuzești că pe o turmă pe Iosif!” (t.n.) ... h"-’Elohm h"-Ro‘eh ’oÖ mQh ‘o: ‘a: hayyÄm hazze (Gen 48,15c): „... Dumnezeul care ma păstorește din tinerețea mea și până în ziua de astăzi” (t.n.) La un popor de pastori nu putea lipsi această metaforă aplicată lui Dumnezeu, cel care poartă de grija ălor săi și îi călăuzește în direcția bună. Totuși ea nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cel de-al treilea exemplu, acelasi participiu are valoare verbală, fiind urmat de acelasi pronume personal de persoana I precedat de această data de particulă de acuzativ. De regulă apare verbul, la un mod personal (17 ocurente) sau la imperativ („Păstorește poporul tău” - Mih 7,14; Ps 28,9). Isaia 40,11 dezvolta o amplă comparație a lui Dumnezeu cu un pastor: „Precum pastorul își paste turmă, cu brațul sau adună mieii și îi ridică la pieptul sau, si de cele
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
i se consacră un adevărat cult. Iată cum se explică faptul că pe Marcu Magicianul îl găsim alături de femeile cele mai frumoase - mărturisește Irineu. Primatul Galiilor precizează că Marcu a făcut victime până și în ținutul Ronului pe care-l păstorea. Fermecătoare, elegante, bogate, el le inițiază în practicile sale minunate - sau magice - cu ajutorul unor cupe în care transvazează niște lichide de culoare roșie pentru a lăsa să se înțeleagă că este sângele lui. însemnat cu niște stigmate, el poate așadar
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]