507 matches
-
lui Pascaly spre Iași, impus să-și aleagă specialitatea ce voiește s-o învețe"117. Gala Galaction scrie mai mult: "La Ipotești Eminovici își schimbă politica, închide pe Mihai, îl lasă numai în cămașă și-l ține așa, pînă ce paiațele din Botoșani își ridică boarfele și pleacă"118. G. Călinescu merge mai departe: "îl duse la Ipotești, unde îl ținu desbrăcat, pînă ce fu încredințat că trupa teatrală a plecat"119. Cu aceste pretinse precizări, s-au exagerat faptele atît
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și praf s-a făcut/ solidaritatea mea cu mulțimile cu omul din popor cu/ abisalii cheflii de la periferie" (fiul). Delimitarea se face, adesea, în termenii unei apostrofe de care histrionicul autor uzează fără menajamente (a se vedea frecvența termenilor ca "paiațe", "măști", "saltimbanci", "papagali"). În fapt, eul și lumea din care el s-a rupt sunt, în ciuda oricăror aparențe, două mulțimi disjuncte. Certitudine care are ca rezultantă lirică tocmai de-solidarizarea și închiderea într-un cerc al suferinței singulare, căci declanșate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trivializarea voită a noțiunilor constă în obligarea cuvintelor de a intra într-o relaționare vinovată rețetă aplicată în Tablă de materii: "Turtă dulce panorame tricoloruri bragă [...] miniștri pungași de buzunare [...] cai vite jandarmi [...] Deșteaptă-te, române sacîz sifoane [...] porci mătănii paiațe..." Alexandru George crede că atașamentul pentru această zonă "nu e decît rodul prea directelor contacte ale autorului cu o lume trivială, din care la urma urmelor putea chiar să fi făcut parte"; poate de aceea și eroinele sale au poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
câțiva mari scriitori sârbi din acest secol (Milos Crnjanski, Vuk Drasković), precum și, prin intermediul unei versiuni în limba sârbă, poeți chinezi contemporani. SCRIERI: Averse izolate, Timișoara,1984; Radiografia unui caz banal, Timișoara, 1988; Luna și tramvaiul 5, Timișoara, 1994; Piața cu paiațe, Timișoara, 1994. Traduceri: Zang Xiangua, Radesco Pusić, Antologie de poezie chineză contemporană, Timișoara, 1996. Repere bibliografice: Lucian Vasile Szabo, Radiografii literare, O, 1988, 52; Miomir Todorov, Dușan Baiski, „Radiografia unui caz banal”, „Banatske novine”, 1989, 1; Al. Țion, Secvențe critice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
Moulins") o mare diversitate a gesturilor specifice femeilor. În lucrarea ,,Cha-U-Kao, femeia-clovn" pictorul ne poartă în interiorul cabinei unei femei care, cu un gest stânjenit, își încheie costumul. Nelăsându-se dominat de convențiile sociale, pictorul ajunge în acest tablou să reprezinte ,,paiața", o femeie cu forme impunătoare care dansa în cabarete pariziene (vezi tablourile lui Lautrec 71). Futuriștii, pictori îndrăgostiți de viteză, energie, acțiune, zgomot, dinamism, au avut ambiția de a introduce în artă mișcarea. Umberto Boccioni, fondatorul și exponentul futurismului, considera
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
1973, Cazul consilierului de poliție, București, 1981; V. P. Borovicka, Cifruri secrete, București, 1984; Eugène Ionesco, Prezent trecut, trecut prezent, București, 1993, Între viață și vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, București, 1999; Georges Simenon, Școala crimei, București, 1999; Alexandru Ciorănescu, Paiața tristă, pref. trad., București, 2002. Repere bibliografice: Tania Radu, Esopismul discreției, LAI, 1995, 19 iunie; Mircea Anghelescu, Neobositul Don Miguel, LCF, 1995, 44; Z. Ornea, O prietenie amoroasă, RL, 1995, 46; George Munteanu, Mutații ale „orizontului de așteptare”, LCF, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286257_a_287586]
-
se poate limita la zona simbolicului, teatralului, sacrului, sacralizatului, chiar dacă e luată în derîdere; societatea nu ne poate cere să fim simultan mari preoți și să se permită filmarea "Bébête Show" ("Show-ul Nătărăilor") și "les Guignols de l'info" ("Paiațele informației"). Ceva se întrerupe în comunicare, prin principiul juxtapunerii; chiar dacă, pe de altă par-te, umoriștii au mult talent și chiar dacă e un ar-gument pentru democrație, una dintre consecințe e că nu mai există putere. E adevărat că toate astea
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
empatice despre Geo Bogza, Marin Preda, Paul Georgescu, Radu Petrescu, Ștefan Bănulescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mario Vargas Llosa, Italo Svevo, Saul Bellow ș.a., iar a doua fiind compusă din „fișe” despre persoană (personalitate, personaj) ca variantă. August, tip de paiață, apropiat de Polichinelle, „omul care primește palmele” și încurcă treburile altora, are variantele sale: Cațavencu, proletcultistul (sunt prezentate articole din presa vremii, „voci” ale unor personaje de jurnal) ș.a. Pe contur (1984) reunește eseuri repartizate în mai multe secvențe. Colegiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
infiltrarea elementului oniric și grotesc, creează cadrul unei neobișnuite confruntări a autorului cu umbrele sale, reificate și adunate în carte. Disprețuitor al cerințelor poeticii (al logicii chiar), M. își manevrează avatarurile, ce tind către o independență pirandelliană, ca pe niște paiațe de circ și, cu toate că își definește scrierea drept ,,drumul cel mai scurt dintre două inimi”, nu o dată se manifestă ireverențios și persiflant atât față de ele, cât și față de cititor: ,,A venit peste noi. A și apărut scriitorul. Stai așa, nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
volume de proză scurtă, precum și de o serie de romane, deschisă în 1932 de Fundătura cimitirului no. 13. În alte cărți a adunat cronici și note literare, amintiri, portrete literare: Oameni și cărți (1922), Oameni de ieri... (1938), Oameni și paiațe (1967), Scara vieții (1976). Din 1948 și până la începutul anilor ’60 i s-a luat dreptul de semnătură. În 1964 a primit Ordinul Muncii clasa I. În proza scurtă T.-B. se concentrează, cu precădere, asupra vieții celor umili și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
1938; Prințul, București, 1944; ed. îngr. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1998; Scandal, București, 1945; ed. îngr. și pref. Constantin Darie și Paul Ion Teodorescu, București, 1988; Primăvara apele vin mari, București, 1960; Oameni și paiațe, îngr. Constantin Darie și Victor Adrian, postfață Victor Adrian, București, 1967; Scara vieții, îngr. și pref. Constantin Darie, București, 1976; Pavilionul de vânătoare, îngr. Constantin Darie, București, 1986; Între presă și literatură, I-II, îngr. și pref. Constantin Darie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
Și faima poate. Dar mai mult ca orice, putința de a rămâne pe scenă. Pe cât de amar gustul și intensă drama, pe atât de caraghioasă forma ei în plan concret. E un bufon ca aceia din textele lui Shakespeare, o paiață înțeleaptă care îndărătul fiecărui giumbușluc ascunde singurătate și contemplare a singurătății, dar și dorința nemărturisită de comuniune și de completare. Apariția Sufleorului (Marian Râlea) îl întremează și-l animă. Urmează să-și joace ultima carte, rolul vieții lui, toate rolurile
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
aceasta. Printed in ROMANIA VAL GHEORGHIU CINCI DEGETE-N OCHI JURNAL (1990-2006) Prefață de Liviu Antonesei INSTITUTUL EUROPEAN 2007 CUPRINS Un jurnal public 7 Cuvînt înainte 11 1990 Revenire la Peleș 13 1993 Umorul bolnavilor 30 1994 Adio, "căruță cu paiațe"! 37 1995 Casa Poporului, Socola și alte complexe 44 1996 Cîte nu spune omu' la un Beaujolais! 88 1997 Happy-end cu bisturiu 111 1998 Pastel cu pubele 158 1999 Cu, pardon, creionul prin București 176 2000 ... Anonimul venețian 221 2001
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a ajuns această piesă de patrimoniu în incinta pomenită, cine este răspunzător de degradare, care-i este actualmente statutul patrimonial? E de salvat o piesă de valoare (cel puțin documentară). Dacă, nu cumva, e prea tîrziu. 1994 Adio, "căruță cu paiațe"! 16 noiembrie Am bîntuit o viață Teatrul Național. Am stat în stal, în lojă, la galerie, în culise, am urcat în podul celest, am coborît în subsolurile lui Hades. Tot atît de împătimit am bîntuit și sufletele actorilor, multe din
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că numai atunci vor fi ei mari, cînd... vor avea directorul care le convine. Oricum, știu că repulsia mă va împiedica de-acum înainte să mai pun piciorul în teatrul la care atît de mult am ținut. Adio, "căruță cu paiațe"! 3 decembrie E adevărat, au greșit (ce vreți, oameni și ei!) comisarii poporului punînd, în marșul lor triumfal, elemente ale clasei muncitoare în ascensiune să facă bucăți, cu baroasele, monumentul Marii Uniri de lîngă Fundația Regele Ferdinand (Biblioteca Centrală), au
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lui Molière. Pe cînd aici, pe piciorul de plai al reziduurilor paternalist-comuniste, dimpotrivă, cei din descendența unui Millo se simt onorați să fie primiți de personajul care descinde, la rîndu-i, din subteranele înaintașilor săi clandestini și subversivi. O "căruță cu paiațe"! și-o fi zicînd în șmechereasca lui jovialitate de periferie. Și nu cumva o fi avînd dreptate? 19 decembrie Dacă n-ar avea substrat tragic, așa cum numai istoria noastră poate produce fără să obosească atunci povestioara cu Insula Șerpilor s-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a articolelor lui S. a fost strânsă în volumul postum Teatralitatea teatrului (1981). Nici piesele nu s-au tipărit în timpul vieții autorului, fiind adunate în volumul Măști (1973). I se mai datorează două scenarii de film, Școala cea mare și Paiața sau Angela cu ochii de azur (după romanul Baletul mecanic al lui Cezar Petrescu), precum și o revistă, Bimba-Bimba, singurul text reprezentat în timpul vieții sale. Monologul de înrâurire pirandelliană Paricidul („Revista Fundațiilor Regale”, 1947) instituie un pariu esențial în dramaturgia autorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
într-o altă lumină dilemele apărute în registrul tematic al criticii caragialiene și ar anula contradicțiile nelipsite, firesc, din interpretările alocate personajelor "mai vii, mai de neuitat decât corespondenții lor din lumea reală"8, în viziunea lui Ibrăileanu, sau dimpotrivă "paiațe automate, [...] păpuși reduse la o singură formulă energică"9, din perspectiva lui Lovinescu. Majoritatea aserțiunilor critice referitoare la personajul caragialian sunt polarizate la aceste extreme. Astfel, Mihail Dragomirescu aprecia: "Atât de viu trăiesc oamenii dramaturgului și atât de complet, că
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mare o epocă de cinste, libertate și dreptate!...99 Satira politică pe coordonatele impuse de Caragiale cunoaște o viguroasă ilustrare prin piesa lui George Mihail Zamfirescu, Schimbarea la față, scrisă în 1938 în variante cu alte titluri sugestive precum Parada paiațelor, Cutia cu maimuțe, Mascarada, însă rămasă necunoscută, deși a fost publicată postum. Silvia Cucu, în monografia George Mihail Zamfirescu și teatrul, precizează sursa unui astfel de demers dramatic oarecum inedit în cazul acestui scriitor: "În calitate de redactor la Adevărul și Dimineața
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al moravurilor politice, George Mihail Zamfirescu avea la dispoziție un bogat material faptic atunci când a simțit nevoia să scrie o piesă în care să condamne demagogia politicienilor burghezi"100. Cu excepția finalului axat pe un deznodământ moralizator decurgând din spectacolul prăbușirii paiațelor politicianiste ca piesele unui domino și a câtorva replici vizionare ale atotputernicului răzbunător Pamfil, această piesă cu un pronunțat caracter pamfletar se susține prin situații verosimile și bine gradate din punct de vedere dramatic. Din suita de reprezentări ale temei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al unor veritabili "nebuni fățarnici", dar și ignoranța tragică a acestora, în schimb, amoralitatea, mania sincerității, voluptatea autodemascării sau trendul "autocriticii", transformă personajele lui Teodor Mazilu în paiațe perfect conștiente de lipsurile lor. "De câte infamii sunt capabil!"82 exclamă adesea "scârbit de el însuși"83 Gogu, Gore, Sile etc. fie el delapidator, șef de fabrică sau escroc sentimental. Demascarea lor este practic inutilă, din moment ce se proclamă singuri
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
O perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice a literaturii, Ediția a II-a, Editura Polirom, 2000, p. 11. 48 Gérard Genette, Palimpsestes. La litérature au second degré, Edition du Seuil, 1982. 49 De exemplu, în ultimul act din piesa Căruța cu paiațe (Matei Millo) a lui Mircea Ștefănescu, citarea unor ample pasaje din O noapte furtunoasă este procedeul predilect, folosit pentru a evidenția, prin intermediul unui teatru în teatru, perfecta ancorare în realitate a dramaturgiei caragialiene: "Catrinel: "Stai, țațo, să-ți spui și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
muncitoare, morga, și-și dezvăluie odată cu josnicia caracterului, mizeria morală. Nici Victor Hugo în al său Napoleon le Petit n-a știut să prindă ca Marx amestecul de murdărie, fanfaronadă și cinism care definea cariera și personalitatea lui Ludovic Bonaparte-Crâpulinschi, «paiața gravă», «vrăjitorul precupeței din Hale», golanul princiar cum îl denumea Marx. Chiar masca gravă de fier a lui Bismark se năruie sub apostrofa lui Marx care dezvăluie aplicațiile intime ale junkerului prusac, gata, de îndată ce nu mai e preocupat de intrigile
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
viscerale, uneori neașteptate. "Astăzi se dorește, adaugă el puțin mai încolo, ca actorul să aibă suflet, iar sufletul sub mască este precum focul sub cenușă." Suprimând masca, Goldoni își desprinde personajele din tipologia strâmtă care le reducea la rangul de paiațe. Pantalone, în mod tradițional un bătrân avar libidinos, devine, în teatrul său, un negustor onorabil, uneori chiar un bun tată. Dacă, în câteva piese rare, Goldoni îi conservă unele din caracteristicile tipului din commedia, este o mare distanță între personajul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care autorul, îndrăgostit de adevăr, ar reuși să recreeze cu adevărat atmosfera epocii, să redea viață oamenilor din trecut. Cred că am indicat chiar eu că drama istorică ar câștiga interes numai în ziua în care autorii, renunțând la paiațele de fantezie, își vor da seama că trebuie să reînvie personajele reale, cu temperamentele și ideile lor, cu întreaga perioadă care îi înconjoară." Autorul ar trebui atunci, după părerea lui Zola, să se înhame la o muncă de documentare enormă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]