628 matches
-
sprijine pă opinia totală, a zis un șoz care iera o jicnire pă bune la purtarea și moaca mea. Da a avut succes! Ăl mai bine au zis că io ieram mai mult butuc ca alceva. Ce nu-și putea palpita bieții cristoși ie că mandea stam și ascultam dân dosu la paravan și-i Întreceam mișto și nu le perdeam nici o parolică. Da totu n-a mai fost nimic când pisălogu insuportabil s-a pus pă buchisit cu ciripitu lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
M-am evacuat la răscrucea cu Rodríguez Peña și foarte natural am defilat prin față la șpițeria Achinelli și p-ormă am ancorat În fine În Quintana. Să găsesc grosso modo număru dă la casă a fost decât chestie de palpitat lovele. Nici una, nici alta, cu autoritatea care i-o da bronzu dă la nasturi, portaru nu se Învoia să se șueteze cu mine pă teren dă frățească igalitate; da țoalile mele și-a făcut efectu: celtu a aceptat să urc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
i-ar fi tremurat sub imperiul emoției și să nu arate nici ce simte și chipul îi era aproape nepăsător, cu o sprânceană ușor ridicată, urmărind totul cu o atenție rece, ușor ironică, și doar fibrele subțiri ale mușchilor fălcilor palpitau, trădându-l. La fel și acum. Ca de fiecare dată când se simțea prea cuprins de emoție, se străduia să se gândească și la altceva, continuând să urmărească totul cu atenție, chiar cu curiozitate, fără să se lase subjugat; doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în care nu se zărea deloc forța în stare s-o poarte după ea, încăperi din ce în ce mai mici, încât probabil puteau fi desfăcute și așezate una într-alta, ca într-un joc, din ce în ce mai întunecoase, la răstimpuri izbucnind într-o lumină formidabilă, palpitând preț de o clipă, ca o respirație, orbind-o și răspândindu-i-se în creier, mușchi, membre, măruntaie, după care șirul de încăperi se desfășura mai departe, mereu mai întunecoase, toate cu un miros persistent de clor sau camfor sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
după care șirul de încăperi se desfășura mai departe, mereu mai întunecoase, toate cu un miros persistent de clor sau camfor sau iod sau toate la un loc, un miros ridicându-se din penumbrele pereților de sticlă, iarăși lumina orbitoare palpitând, încăperile se continuau mereu mai întunecoase, o cuprindea teama, simțea cum i se răspândește teama în trup, dar nu se putea împotrivi acelei formidabile înaintări de automat și nici atracției; și dintr-odată în apropierea ei, lângă ea, deasupra ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atenție cum i se încălzesc pielea și rochia; își privea mâinile de parcă le-ar fi văzut prima oară, își îndoia și dezdoia foarte încet degetele, urmărind cum se întind sau zvâcnesc tendoanele, cum se adună pielea în jurul nodurilor, iar venele palpită sub pergamentul uscat și îngălbenit; privea cutiile mari de lemn înșirate pe marginea balconului, așteptând să se oprească o șuviță de adiere în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, mici și grase ale acelei plante al cărui nume nu-l cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
astea aveau să-l frământe insistent câteva zile. Și nu numai ele. Pentru că se gândea, privind strălucirea pâlpâietoare în care se îmbrăcau acoperișurile, arborii, strada, orașul, că între spiritele noastre și lumină trebuie să existe o legătură, că lumina însăși palpită ca o inimă nu neapărat datorită naturii ei ondulatorii și corpusculare și nu numai datorită obstacolelor pe care le întâlnește în calea ei, ci pentru că, înconjurându-ne, se adaptează nouă și primește suflu din inimile noastre sau poate că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alături de acest om, află că n-ar fi de partea lui nici într-un fleac ca ăsta, pentru că, în fond, totul nu-i decât un fleac. Desenând cu vârful pantofului cercuri și linii pe lemnul cenușiu, doar mușchii feței îi palpitau, trădându-l, cuprins de emoție și străduindu-se în zadar să se gândească la altceva, pentru că era prea puternică senzația lui de umilință. Ridicând brusc fruntea, întrerupându-l: „Bine, mulțumesc. Nu-i nici o problemă. Am să văd eu ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privit la sfârșit pereții murdari pe care prinsese în ace cu gămălie peisajele nordice, aisberguri, fiorduri, păduri, lacuri înghețate, vălătuci de nori și de ninsoare ca niște fantome. Cu gândul la același lucru: după atâția ani... în vreme ce mușchii obrazului îi palpitau într-un ritm nesigur. Atunci Ioana Sandi izbucnind: „Nu mai ajungi odată să înțelegi lumea?! Pleacă odată în Portugalia la festivalul ăla și te liniștește! Nu te mai gândi!“. Dar acum i-ar fi răspuns: de nici un folos n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui, colorate, sclipind, strălucind, vibrând, vuind, ca un curent electric, aproape ca niște ființe sau oricum ceva ce va fi avut viață pentru că elipsa, spirala, cercul, linia nu erau decât învârtejirea nemaipomenit de rapidă a unui punct luminos, viu, care palpita, zbârnâia când pe o traietorie, când pe alta, însă știind de fiecare dată ce face și încotro se îndreaptă, lăsând în urmă o dâră luminoasă diferit colorată ce nici nu apuca să se stingă înainte ca punctul viu și palpitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
palpita, zbârnâia când pe o traietorie, când pe alta, însă știind de fiecare dată ce face și încotro se îndreaptă, lăsând în urmă o dâră luminoasă diferit colorată ce nici nu apuca să se stingă înainte ca punctul viu și palpitând să fi ajuns totul din urmă și chiar să-și fi întrecut propria urmă, producându-i oricui spaimă, chiar și celui ce ar sta nemișcat în centrul ghemului aceluia de linii luminoase ce se strâng și se rotesc ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ea zicându-i brusc: „hai, băiatule“, și trăgându-l mai departe, în vreme ce mintea lui refăcea în flashbackuri scurte esențialul celor aproape o mie de zile, iar emoția s-ar fi trădat în palmele lor transpirate și strânse una în cealaltă, palpitând la răstimpuri, ca niște inimi. Și mai apoi ea l-a mai strâns o dată în brațe, cu capul pe umărul lui, îndârjită, furioasă, aprigă, nebună, în timp ce, abia acum, el îi spunea că o va aștepta, după care ea a pășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în el. Nimic altceva decât un gol care-l absoarbe, de marginile căruia încearcă să se agațe, cu disperare. A înghițit în sec de câteva ori, i se părea că are un gust de cocleală în gură. Mușchii obrazului îi palpitau. S-a gândit repede la un șir de întâmplări care nu voiau să rămână în fața lui și, abia chemate, fugeau. Și-a amintit de jocul pe sârmă, dătător de spaime, al unui bărbat în primul spectacol de circ pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era ca și cum în acea clipă ar fi simțit în umăr împunsăturile zvâcnite ale bețișorului ce-l îndemna să răspundă. Dar toate erau inutile, pentru că nici una din amintirile astea nu reușea să rămână cu el și pierea și mușchii obrazului îi palpitau nervos, gustul de cocleală îi cuprindea gura și gâtlejul și el aluneca absorbit de un gol cu margini lustruite. „Stai o clipă! Stai o clipă!“ Se simțea ca un pește în aer. Era convins că așa s-ar simți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi supus cu o nemăsurată greutate și după plăcere vine durerea și nu mai e liber. Voia să-și recapete libertatea și spiritul lui se frământa și se încovriga și izbucnea între legături și odgoane, ca o inimă energică palpitând într-un spațiu sufocant de strâmt. Se învârtea în capul lui un gând pe care nu mai știa unde îl citise, că pieri totdeauna prin eul pe care ți-l asumi. Ce vrea să însemne asta? Adică să-și poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Simțindu-se de parcă s-ar fi aflat într-o încăpere cu parchetul din senin scârțâitor în care este cu încetul spânzurat, și iară, și iară. O dorință atât de puternică, încât devenea insuportabilă, răspândită în întreg trupul obosit și încordat, palpitându-i în brațe, în pulpe, în mușchii bazinului, în fiecare celulă, credea, dar incapabil să afle de unde pornește în valuri constant urmând unele altora, ca împinse de o forță incredibilă și nevăzută, incapabil să afle acel punct nu numai pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toate curg la fel, nu indiferente, dar ca și cum ar fi indiferente, de jur împrejur orașul care trăiește arzând, cu zidurile lui mohorâte și neprimitoare, cu blocurile lui disprețuitoare, cu aburul care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care se nasc valuri-valuri hățișuri mlădioase, la fel de vuitoare, în care se pierde și care îl atrag și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mirosului și a luminii cenușii. În urma lor venea un soldat Înalt, purtînd ghete strîmbe și un șort militar englezesc. Avea pieptul gol, iar coastele lui slabe păreau o colivie de păsări, În care Jim aproape că-i putea vedea inima palpitînd. — Bravo, băiete... Îi aruncă lui Jim un zîmbet chinuit și Îl mîngîie pe cap. Se așeză repede jos, sprijinit de perete, cu fața cadaverică Întoarsă spre cimentul umed. O a doua echipă de sanitari lăsară jos targa, lîngă el. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
-i ceară binecuvântarea. Pentru nimic în lume Leontes nu ar renunța la această „nebunie” de a-și imagina că inanimatul trăiește: „the pleasure of that madness”, nebunie din care refuză să se smulgă, nebunia iluziei că în forma fără viață palpită o inimă vie. Operația magică de „animare a statuii”, cu care culminează scena, se va sprijini tocmai pe acest delir al imaginației. Minunea „învierii” statuii este rezultatul unei magii despre care Paulina n-ar vrea să se creadă că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lume, a făurit pentru înțelegătorii de frumusețe și adevăr, o frescă uriașă de poezie sonoră. Sărăcia, iubirea și moartea: iată materialul cu care acest vrăjitor suia pe scara cerului. Întreaga sa operă este străbătută de noțiunea celor veșnice, în ea palpită suflul eternității, cu rostul de a fi și de a trece. Amintirea întâlnirilor noastre mă va petrece până la capăt. Mă primea ca pe un frate. Parcă-l văd, fără haină și guler. Un buton de cilic îi prindea la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
jaluzelele trase. Încercam să nu mă gândesc la asta. Începusem deja să mă simt ca o halcă de carne deosebit de savuroasă dintr-o măcelărie. Totuși nimeni nu m-a strigat ademenitor de după ferestrele oblonite. Seducători subtili, ale căror minți șirete palpitau în apartamentele întunecate. Mi s-a părut că aud totuși ceva. O cutie în care fusese suc înghețat de portocale zbură printr-una dintre ferestre și era cât pe ce să mă lovească. M-am oprit și am ridicat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
anul, dacă dorești. Zău, Cartierul arată uneori ca un bal mascat. Uneori nu reușesc să-mi dau seama dacă cineva mi-e prieten sau dușman. Dar dacă ești împotriva costumelor îi voi informa pe toți, deși micile lor inimi vor palpita de decepție. N-am mai avut o petrecere reușită de luni de zile. Nu mă voi împotrivi să avem printre noi câțiva mascați decenți și de bun-gust, spuse în cele din urmă Ignatius. Ar putea să creeze o atmosferă internațională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce-i drept, tresăltînd pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stîncii o bătucise de atîta somn Împovărător, de atîta Încremeneală a trupurilor, ori cînd mai palpitase lutul trupului, cînd mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mîncase de la duritatea diamantină a stîncii grotei. Zăceau cu fața-n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de pe-atunci ce voiau de la noi stelele de pe cer și ce spunea umbra dealurilor În Întuneric. Numai că atunci răspunsul era simplu. Dar Îl uitase. Se ștersese. Deși pentru o clipă Fima avu senzația că răspunsul acela exista și palpita la marginea amintirii, Întinde numai vârful degetelor și o să-l prinzi. Se lovi cu capul de sticlă și se Înfioră de frig. Bialik 1, spre exemplu, susține că stelele l-au Înșelat. Au promis și nu s-au ținut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
umple un gol, ca să mascheze o carență, să sal veze Întregul din teroarea principalului amănunt al ființei sale. Urîtele și urîțelele vor să domine din start ori, tot din prima, dau să te tragă de mînă după ele, asta dacă palpită de partea dinamică a jocului. Altfel, eroinele placidității te plictisesc cu cîrtitul la adresa universului care, În cazul cu pricina, Începe cu tine, te omoară cu jeluirile, cu revolta lor mocnită Împotriva imperfecțiunilor de tot felul. Puține, prea puține izbutesc să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]