783 matches
-
pe Lista monumentelor istorice din anul 2015 din județul Vaslui la numărul 167, având codul de clasificare . Biserica "Sf. Ioan" din Vaslui a fost ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în cadrul Curții domnești din Vaslui, pentru a servi ca paraclis al curții. Ea se încadrează în rândul bisericilor orășenești construite de voievodul moldovean, alături de Biserica Precista din Bacău, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, Biserica Sfântul Ioan din Piatra Neamț, Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău și Biserica Sfântul Nicolae-Popăuți din Botoșani
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Vaslui () [Corola-website/Science/311597_a_312926]
-
turnul și clopotnița au rămas tot din lemn. În anul 1866, biserica a ars într-un incendiu, împreună cu toate cărțile, veșmintele și odoarele bisericești care se aflau acolo. Pentru a asigura continuitatea slujbelor în perioada reclădirii bisericii, a fost construit Paraclisul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unde se mai fac și astăzi slujbe, mai ales în sezonul de iarnă, biserica mare fiind greu de încălzit. Între anii 1872-1882 s-au efectuat lucrări de restaurare și extindere a locașului de cult al
Biserica lipovenească din Iași () [Corola-website/Science/306262_a_307591]
-
veacul al XVIII-lea din Transilvania, în Acta Musei Napocensis, VIII, 1971, p.607-622. · Uᗰile împărăteᗰti de la Onceᗰti ᗰi Budeᗰti Susani. Contribuᘰii privind icoanele maramureᗰene din sec. XVII, în Studia Universitatis, Historia, 16, 1971, fasc. 1, p.30-38. · Zugravii icoanelor “Paraclisului nou” din ᗠcheii Braᗰovului, în Acta Musei Napocensis, IX, 1972, p.571-585. · Zugravii iconostasului bisericii Sf. Nicolae din Hunedoara, în Acta Musei Napocensis, X, 1973, p.677-694. Icoanele moldoveneᗰti ale bisericii de lemn din Urisiu de Jos, jud. Mureᗰ, în
Marius Porumb () [Corola-website/Science/307140_a_308469]
-
regelui). În Roma antică bazilica era un edificiu public în formă longitudinală cu abside, adiacent unui forum. Forma bazilicală a fost preluată și readaptată de primii creștini pentru construirea propriilor lăcașuri de cult. Este o biserică ortodoxă de mici dimensiuni. Paraclisele se regăsesc în special în mănăstiri. Este o biserică de mici dimensiuni sau un spațiu construit alături de o biserică, în interiorul unei clădiri sau într-un cimitir. Este forma pe care o capătă planul bisericii în tradiția bizantină, caracterizată de brațe
Biserică (edificiu) () [Corola-website/Science/306006_a_307335]
-
imaginea șifonată, Episcopia Sloboziei și Călărașilor a numit-o stareță pe Marina Roșu, după ce fosta măicuță a făcut de râs breasla călugărițelor. Pe un deal din vecinătatea bisericii exista o troiță, aparținând mânastirii, ridicată în anul 1850, cu forma unui paraclis, imitând în miniatură biserica, având aproximativ 15 m2. Troița, închinată Sfintei Mucenițe Filofteia, a adăpostit moaștele sfintei Paraschiva care au trecut pe aici într-o perioadă istorică întunecată. Accesul spre mânăstire este indicat actualmente de o troiță zidită cu hramul
Tăriceni, Călărași () [Corola-website/Science/301129_a_302458]
-
cartierele cu specific turcesc din Istanbul (Turcia) sau în alte zone din preajma Mării Negre, cum ar fi Kutaisi (Georgia). După începerea lucrărilor de restaurare la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, în 1884, preotul paroh Gavriil Ursu a amenajat în această casă un paraclis, aducând aici Sfânta Masă, catapeteasma altarului Sf. Ștefan (unul dintre cele trei altare a bisericii, aflat pe latura nordică) și icoana Sfântului Mina Egipteanul, considerată a fi făcătoare de minuni. Casa Dosoftei a fost restaurată de către Direcția Monumentelor Istorice între
Casa Dosoftei () [Corola-website/Science/306825_a_308154]
-
au construit cu mari sacrificii o biserică modestă din chirpici, în apropiere de vechea biserică. În anul 1993, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucoinei a reînființat schitul cu hramul "Vovidenia" ("Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" - 21 noiembrie), ca paraclis mitropolitan, sub directa coordonare administrativă și economică a Centrului Eparhial Iași. În anul 2005, schitul a ieșit de sub administrarea directă a Mitropoliei, devenind mănăstire autonomă. Schitul are o obște de călugări, care are scopul să reînvie viața monahală în acea
Mănăstirea Stavnic () [Corola-website/Science/308572_a_309901]
-
și cu actualul nume. Mănăstirea Nucet a fost ctitorită de Gherghina Pârcălab și soția sa Neaga la sfârșitul secolului al XV-lea. I-au fost aduse transformări în 1746 și în secolul al XIX-lea. Se păstrează ruinele incintei, chiliilor, paraclisului, caselor egumenești și turnului clopotniță. Biserica a fost refăcută în anul 1840; grav avariată de seisme. Grupul Școlar Agricol Nucet, una dintre cele mai vechi școli de agricultură din România, a fost înființat în 1901. Fondatorul școlii a fost Spiru
Comuna Nucet, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301181_a_302510]
-
de loc mitic. Pădurarul Neculai Peceneaga, care-i este paznic și ocrotitor, afirmă că "„asta-i pădure apărată de Dumnezeu (...). Dacă n-ar fi apărată, n-ar fi stat până acuma în picioare.”". Într-o poiană din codru, numită La Paraclis, se adună în noaptea de Sânziene soborul animalelor și stau la sfat, grăind întocmai cum grăiesc oamenii, potrivit unei credințe străvechi a poporului român. "„În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea prea
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
Niculescu se construiește la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea în mănăstire . În 1956 bisericile mănăstirii au fost renovate de Comisia Monumentelor Istorice, iar după 1990 redevine mănăstire de călugări. În 1991 se construiește un paraclis pictat de arhidiaconul Gabriel Sibiescu, o casa arhierească și se renovează pavilionul mare în care se află trapeza și camera pentru oaspeți. A devenit din nou mănăstire de călugărițe în 2010. În decembrie 2014 un alt incendiu a distrus două
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
din cimitir este tot din lemn, în formă de navă, fără abside. Are o singură turlă joasă pe pronaos. Acoperișul este din șindrilă. Intrarea în incintă se face prin gangul clopotniței, care se afla la 40 m în dreapta bisericii mari. Paraclisul este clădit tot din lemn și a fost pictat de catre arhidiaconul Gabriel Sibiescu. In incintă mai sunt trei cladiri, una de lemn și două din zid pentru chilii, precum și alte clădiri cu rol de anexe gospodărești. Schitul Muntioru cu hramul
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
Biserica Sfântul Dumitru-Poștă ("Sfântul Dumitru de Jurământ") aproape de Muzeul Național de Istorie a României (fost Palatul Poștelor, de unde și denumirea bisericii), a fost ridicată în 1819, pe locul unei mai vechi biserici, de prin secolul al XIV-lea. Este paraclis universitar al Bucureștiului și adăpostește mai multe sfinte moaște: ale Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Haralambie, ale Sfinților Antipa și Nicanor. Totodată, este singura biserică din Capitală unde veți găsi o icoană veche cu Sfântul Iuda Tadeul. Adresa exactă a Bisericii
Biserica Sfântul Dumitru - Poștă () [Corola-website/Science/333597_a_334926]
-
Financiară Sinaia); (1892, cu extinderi între 1918-1939); , format din gară regală (1870) și gară de călători (1930-1940); (1918); (sfârșitul secolului al XIX-lea); (1911-1912); (începutul secolului al XX-lea); (1923-1926); mănăstirea Sinaia (1690-1695), ansamblu alcătuit din biserică „Adormirea Maicii Domnului”, paraclis, stăreție, chilii și zidul incintei vechi; nu în ultimul rând, ansamblul castelului Peleș (1873-1883), format din castelul propriu-zis, castelul Pelișor, castelul Foișor, vila Economat, uzina electrică (fosta moară a mănăstirii Sinaia), Casa Ceramicii, vila Cavalerilor, vila Șipot, vila Casă Veche
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
Zarandului până în podgoria Aradului. Existența unui așezământ monahal la Feredeu este menționată pentru prima dată în urmă cu mai bine de 215 ani, când în imediata apropiere a locului unde a fost înălțata mănăstirea, se află un schit cu un paraclis lângă un izvor cu apă făcătoare de minuni. După unele informații care s-au transmis din generație în generație, rezultă, ca schitul a existat și în perioada anilor când o bună parte din teritoriile de pe Valea Mureșului Inferior, din Banat
Mănăstirea Feredeu () [Corola-website/Science/312439_a_313768]
-
în mână ridicată de-asupra capului cotropitorilor păgâni să părăsească aceste meleaguri. În primii ani din secolul XX, la inițiativa profesorului Nicolae Baru, au fost demarate primele demersuri în vederea preluării de către credincioși din așezările situate în jurul Siriei, a schitului și paraclisului de la Feredeu. În ziua de 12 mai 1920, Nicolae Baru, proaspăt hirotonit preot, însoțit de câteva sute de credincioși ortodocși, au urcat la Schitul de la Feredeu și în cadrul unei ceremonii religioase au sfințit apă izvorului. În cursul anului 1926, acelasi
Mănăstirea Feredeu () [Corola-website/Science/312439_a_313768]
-
Hunedoarei, Timotei Seviciu în anul 1986 a avut inițiativa reînființăarii Schitului de la Feredeu. În cursul aceluiași an, în ziua de 7 august, sub conducerea PC Ieromonahului Ilarion Tăuceanu, au demarat lucrările de reparație, renovare și refacere a bisericii și a paraclisului, care timp de aproape două decenii au fost distruse în cea mai mare parte. În cadrul acestor ample lucrări de construcții, fostă clădire a vechii biserici a fost extinsă și reconstruită în întregime, iar vechiul izvor a fost reamenajat pe direcția
Mănăstirea Feredeu () [Corola-website/Science/312439_a_313768]
-
în perioada 1843-1845 un nou corp de chilii. Din fostul corp se păstrează până astăzi doar temelia care se vede înaintea intrării în noul corp. De asemenea, tot atunci s-a supraînălțat cu un etaj turnul clopotniță. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846. Prin decretul nr. 1176 din 1904, Consistoriul arhiepiscopesc al Mitropoliei Bucovinei și Dalmației a declarat Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava ca mănăstire independentă, scoțând-o din administrarea Mănăstirii Dragomirna. În urma Decretului
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
pe aici intrându-se în incinta mănăstirii. La parter, el este străbătut de un gang boltit, cu aspect gotic subliniat de arcuri împodobite cu ornamente vegetale ce se găsesc pe bolțarii arcadelor gangului. La primul etaj se află un mic paraclis, iar la etajul al doilea camera clopotelor, cu largi arcade deschise pe fiecare latură. În incinta mănăstirii, la dreapta turnului clopotniță, se află trapeza, unde se hrăneau la un loc călugării. Încăperea principală a acestei clădiri este o sală mare
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
vest și nord ale incintei se află casele egumenești și chiliile călugărești cu parter și etaj. În decursul timpului, aceste clădiri au fost reconstruite de mai multe ori. Actualele clădiri datează din perioada 1843-1845, în timpul stăpânirii austriece. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846. Corpul de chilii se termină pe latura de nord cu un mic paraclis cu hramul "Nașterea Maicii Domnului". Acesta a fost construit în 1976, la etaj, pentru a permite oficierea slujbelor religioase în
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
clădiri au fost reconstruite de mai multe ori. Actualele clădiri datează din perioada 1843-1845, în timpul stăpânirii austriece. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846. Corpul de chilii se termină pe latura de nord cu un mic paraclis cu hramul "Nașterea Maicii Domnului". Acesta a fost construit în 1976, la etaj, pentru a permite oficierea slujbelor religioase în vremea sezonului rece. În martie 1885, în ziarul grecesc "Ἕσπερος" din Leipzig a fost publicată o inscripție în greaca veche
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
puțin probabil). Fapt e că în partea de jos a cimitirului, aflat pe un pinten de rocă la circa 30 de metri înălțime deasupra firului văii, prin 1950 se mai puteau vedea urmele unei fundații, care putea fi a unui paraclis sau chiar a unei biserici de mici dimensiuni. O cercetare deosebită ar merita cimitirul, cu cele două tipuri de cruci, de piatră și de lemn, evident ultimele dintre ele depreciate și dispărute, iar cele de piatră adâncite în pământ, doar
Biserica de lemn din Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/316778_a_318107]
-
ars. Prima atestare documentara scrisă, referitoare la această mănăstire, datează din a doua jumătate a sec. al XIV-lea, din timpul domniilor lui Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418). În anul 1453 Vladislav al ÎI- lea zidește un paraclis cu hramul "Bună Vestire", scufundat în jurul anului 1600, ale cărui uși împărătești se păstrează la Muzeul Național de Artă. În jurul anului 1456 Vlad Țepeș, dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari
Mănăstirea Snagov () [Corola-website/Science/303342_a_304671]
-
la circa doi kilometri mai la vale, înființând a doua mănăstire, Celicul Mic sau Celicul de Jos. Aceasta a fost însă distrusă de incendiu. Arhimandritul Lisifenco (1800-1880, considerat ctitorul mănăstirii; osemintele i se află într-o raclă argintată, depusă în paraclis, în dreapta) și Dosoftei Crihana au construit în 1841-1844 o bisericuță cu chilii în formă de patrulater pe valea pârâului Celic-Dere. Astăzi o troiță arată locul în care s-a aflat acea bisericuță. În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere s-a
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
biserică se află casa călugăriței Paisia, în curtea căreia a fost amplasată o troiță pe locul bisericii edificate în 1910, cu sfânta masă protejată de un acoperiș de tablă și de racla cu moaștele (mâna neputrezită) ctitorului Athanasie, depusă în paraclis. Potrivit Marelui Dicționar Geografic al României, în 1902 erau 83 de maici și că lângă mănăstire se afla și o peșteră, unde începând din 1860 erau înhumați morții. Peștera are o lungime de câteva sute de metri, începând de la mănăstire
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
strane, policandrul și sfeșnicele lucrate în 1928 la fabrica de laminate din Brașov. În anul 1953 a fost adusă aici și instalată (funcționând un timp) moara de vânt. Ea a fost restaurată și declarată monument istoric în anul 1977. În paraclisul mănăstirii, pe partea stângă, lângă altar, se găsește icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, îmbrăcată în argint și poleită cu aur, care a scăpat de două ori din foc. Iocana a aparținut unei familii de credincioși din comuna Nărușăi, județul
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]