1,132 matches
-
ai școlii austriece de economie. Denumirea de "neoclasică" subliniază, pe de o parte, atașamentul față de libera concurență ca formă de organizare a economiei, iar pe de altă parte, modificările fundamentale aduse mai ales teoriilor valorii și plusvalorii. Generalizarea că eșafodajul paradigmatic neoclasic se sprijină pe un întreg aparat matematic, adică pozitivist, nu este întru totul adevărată. Într-adevăr, unii marginaliști se revendicau de la o asemenea perspectivă științifică, însă la fel de adevărat este că alții, precum Menger sau Clark, aveau perspective total diferite
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Administrative/1420_a_2662]
-
proximitatea sa, deoarece sacrul echivalează cu puterea, cu realitatea: „puterea sacră Înseamnă, În același timp, realitate, perenitate, eficacitate”. (/14) Relația instituită Între cei doi termeni atribuie o notă de greutate sacrului, ce devine referentul, semnificație esențială și prin caracterul său paradigmatic, condiția actului de semnificare. Eliade insistă În Întreaga sa operă, și uneori Într un mod remarcabil, asupra Înțelegerii valorii sacrului. Fără a identifica sacrul cu credința În Dumnezeu, În zei, În spirite, filosoful român Îl concepe drept „experiența unei realități
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
fi apreciat ca moment inițial, fundamental al descifrării tuturor structurilor religioase, ontologice. El Întemeiază o serie ale cărei componente sunt tot atâtea imitații, repetări. Structură stabilă, constantă, arhetipul determină acte de imitație, nu mai puțin constante ale unor modele „transumane”, paradigmatice. Deci, se poate aprecia că datorită lor viața umană capătă sens și omul religios se realizează În orizontul său specific: „omul religios tinde periodic către arhetip, către stările „pure”, de aceea tendința de reîntoarcere la clipa dintâi, de repetiție a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
descoperirea unei dinastii de faraoni” (/47). Este vorba, desigur, de simbolismul religios, așa cum apare el În preocupările lui Eliade, simbolism care limitează și face ordine În multitudinea de teorii ale simbolului. Simbolismul religios are un statut originar (deci anterior) și paradigmatic pentru toate categoriile de simboluri, inclusiv cel lingvistic. De nenumărate ori, Eliade a arătat rolul considerabil În Înțelegerea vieții spirituale și existenței umane prin descifrarea simbolurilor. Infrastructura simbolică, universul arhetipicsimbolic este temelia culturilor și civilizațiilor arhaice, Încât putem spune că
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
mută același scenarii de la unul la altul, oferă replici ale propriilor scrieri etc. Cercul de ochi, Zeii obosiți (1969) și Dincolo (1970) sunt exerciții epice în care este stabilită tematica și se deprinde modelul prozei psihologice. Metafora „zeilor obosiți” devine paradigmatică pentru rețeta tipologică a autorului, personajele fiind ființe abulice, strivite de propria interioritate, ratați atipici, amnezici în planul și în „timpul social” (Ioan Holban). În Zeii obosiți se reține îndeosebi efortul de a scoate din materialul epic descentrat și difuz
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
desfrânate ale somnului. În dialog, Socrate tratează despre cumințenie în legătură cu nechibzuința și nebunia). Și „dacă Socrate are dreptate, atunci toate ne sunt străine, în afară de viața noastră”. Dacă el are dreptate, noi nu trăim în adevăr și nu suntem, ca el, paradigmatici. Dacă el are dreptate, atunci, cum îi spune Callicles în Gorgias, „viața noastră e întoarsă pe dos”. Dacă Socrate are dreptate și ceea ce este cu adevărat esențial este să te preocupi de viața ta, atunci fiecare ar trebui să încerce
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lui Platon, să seducă și să amăgească prostia în numele plăcerii, fiind așezată, pentru acest motiv, la mare cinste. Artele propriu-zise, pentru a fi admise în cetate, trebuie sa fie ele însele supuse grilei procustiene a artei măsurii. Arhitectura este modelul paradigmatic pe care Platon îl are în vedere. Celelalte arte sunt privite ca științe aplicate ori diverse tehnici supuse în diferite grade unei matematizări accentuate. Măsura este criteriu de valoare. Cel care stăpânește măsura justă este politician. Această măsură nu stă
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe sofist („imitatorul prefăcut” - Sofistul, 268a) și eirōnikon - sofistica ignobilă. Cf. Republica, 337a. Cf. Gorgias, 489d-e. Cf. ibidem, p. 31. Prestigiul „ironiei” crește, ca să fiu ironic, cu fiecare răsunător eșec pe care-l înregistrează. Cf. ibidem, p. 32. Ca eirōn paradigmatic declanșează Socrate o schimbare în conotațiile lui eirōneia. Convine sau nu, noua eirōneia datorează lui Socrate spectaculosul ei destin. Cf. Petru Creția, loc.cit., p. 65. Foarte interesant că Alcibiade, cu o noapte înainte de a muri, a visat că era
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lor, uneltind și scornind suplicii inimaginabile. Însă mucenicii i-au înfruntat pe acești persecutori cu forța credinței în Hristos și un curaj pilduitor pentru toate generațiile de creștini de pretutindeni și dintotdeauna. În Actele martirice sunt nenumărate astfel de episoade paradigmatice: „Probus zise: «Ori aduci jertfă, ori te pun la chinuri». Montanus răspunse: «Mă bucur dacă ai să faci așa, ca să mă aflu părtaș la patimile Stăpânului meu, Hristos». Atunci Probus dă poruncă să fie pus la chinuri; și când era
Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
motivațiilor producerii și consecințelor distribuirii lucrărilor / evenimentelor de artă cu semnificații sociale, politice, economice, tehnologice și altele. Ca practică și disciplină alternativă esteticii, studiile vizuale caracterizează acel segment al culturii privite cu înțeles și reprezentate prin coduri vizuale culturale. Articularea paradigmatică a teoriei post- estetice oferă un complex de perspective asupra instrumentalizării studiilor vizuale. Dacă dintr-o perspectivă disciplinară studiile vizuale sunt identificate ca fiind noi modalități de reconsiderare a istoriei artei ținând cont de contextele biografice, sociale, diplomatice, istorice (etc.
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
determinată de complexitatea contextuală a vieții culturale ale cărei relații de putere represive și productive ar regulariza corpurile, instituțiile și comunitățile 2. Percepută ca un set relativ omogen și nediferențiat de atitudini, practici și structuri cognitive, cotidianitatea devine o matcă paradigmatică a reflecției culturale, implicând probleme legate de performativitatea raționalității, de etica intersubiectivă și de structurarea ideologică a conștiinței vieții de zi cu zi. Descrierea și analiza legăturii intime a istoriei teoretizării "vieții cotidiene" cu dinamica modernității și a postmodernității sunt
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ale operelor de artă și la distincțiile lui Richard Sclafani 12 între sensul clasificatoriu, care ar indica apartenența unui lucru la o categorie de artefacte, sensul secund / derivat, care ar indica proprietățile comune ale unui lucru și ale unei opere paradigmatice, și sensul evaluativ, care ar lua în considerare caracterul prețios al proprietăților comune, George Dickie consideră că artefactualitatea ar fi condiția necesară, genul proxim al sensului clasificatoriu, iar statutul ar fi condiția suficientă, diferența specifică manifestată ca proprietate non-aparentă a
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
specifică atât cu obiectul de artă, cu contextul producerii și receptării lui, cât și cu publicul de artă, cu diferitele tipuri de percepție în funcție de diferitele credințe, convingeri și afecte, formate diferit în diferite împrejurări, devine unul dintre genurile de discurs paradigmatice pentru legitimarea teoriei post-estetice în condițiile culturale actuale. Semnalarea unora dintre reperele criticii de artă contemporane, situate în raporturi de comunicare contradictorii, însă în fin acord cu dezvoltarea practicii artistice dinspre modernism către post-modernism, întăresc argumentarea cu privire la relevanța structurării teoriei
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
operând atât după modelul palimpsestului, cât și după cel al progresiei matematice. Aceste modele recomandă preocuparea alegoriei pentru proiectarea structurii ca secvență, întruchipând astfel contra-narativitatea prin substituirea unui principiu al disjuncției sintagmatice în favoarea unei combinații diegetice și inducând o lectură paradigmatică. Propunând un raport de reciprocitate între vizualitate și verbalitate, pe baza observației că cuvintele sunt adesea tratate ca pure fenomene vizuale, în timp ce imaginile vizuale pot apărea ca scenarii oferite descifrării, alegoria poate lua înfățișarea unei scrieri compusă din imagini concrete
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Pilkington și David Rushton, care conduceau revista Analytical Art, și Charles Harrison, editorul revistei Studio International între 1966 și 1971. Art & Language a lansat o critică susținută asupra condițiilor ideologice de producție, expunere, diseminare, receptare și critică, devenind o grupare paradigmatică prin provocarea teoretică a convențiilor artei și istoriilor ei160. Într-un interviu realizat de Catherine Millet în 1971 pentru revista Art Vivant, editorii grupului Art & Language propun o distincție critică între două componente ale logicii artei: una "interogativă" (uzitată de
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de școala lui Greenberg la strategiile funcționaliste propuse de conceptualiști poate fi de asemenea exemplificată printr-un alt proiect al lui Dan Graham publicat pentru prima oară în 1969 sub titlul Subject Matter și care indica în subtitlul său schimbarea paradigmatică în curs din artele vizuale ale timpului: 1. the subject (rather than the object), 2. matter (as process not as object) / 1. subiectul (mai curând decât obiectul), 2. materia (ca proces, nu ca obiect). În acest text Graham pune problema
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
stadiu incipient, in-formal, al chestionării conceptului tradițional al artei, care va căpăta însă puterea de a se transforma teoretic odată cu deschiderea autocritică a practicii artei contemporane. Transformarea strategică a criticii de artă din ultimii ani a fost condiționată de transformarea paradigmatică a practicii artistice, în special prin reflecția teoretică a artiștilor conceptuali care au in-format câmpul de acțiune al studiilor vizuale contemporane. Dezvoltând premisele unei teorii post-estetice, preocupată de articularea semnificațiilor, mai curând decât de contemplarea experiențelor perceptive și emoționale, critica
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
comune, focalizându-și atenția asupra unor modalități specifice de manifestare a tensiunilor sociale și de rezistență la sistemele dominante printr-o critică productivă și performativă a instituțiilor sociale și a politicii 256. În cazul activităților grupurilor de artiști, ca mod paradigmatic de exercitare a creativității artistice colective, dispunerea non-ierarhică și dispoziția lor autonomă ține de atingerea unui anumit nivel de ordine instituțională, de structură operațională și de misiune organizațională. Experiențele colectivităților iau de cele mai multe ori forma forțelor transformaționale ale indivizilor în
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
interpretare Cum se Întâmplă frecvent În istorie (În istoria pe care noi o reconstruim mental și cultural, adică singura care ne este, de fapt, accesibilă), primele texte ce evidențiază conflictul social pe care Îl implică sărbătoarea instituie deja o schemă paradigmatică, un scenariu originar ale cărui recurențe vor structura Întreaga poveste ulterioară. Conflictul În discuție se prezintă ca o dramă cu trei personaje: țăranul, retranșat În timpul creștin al sărbătorii, administrat și protejat de Biserică; seniorul, care Încearcă să i-l fure
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
nu mai puțin agresivă, a autorului antiutopiei pe care o "practică" destinul său: tabloul lui Breugel este pe peretele celebrei grote, pe care ochii caută adevărul și nu descoperă decât "copiile" sale"25. Marian Papahagi observă - dar nu comentează - valoarea paradigmatică a tabloului în contextul în care Ioana Olaru vede viața ca pe un șir de refugii: "Analizându-și viața, ea [Ioana Olaru, sublinierea mea] o înțelege ca pe o căutare a unor refugii (în căsnicie, în prietenie - episodul Victoria Oprea
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
ocupă un loc important în roman, în relațiile următoare cu Anton și, apoi, cu Sabin) ce se dovedesc toate iluzorii. Parabola finală a orbilor lui Breugel (reproducere atârnă pe unul din pereții cabinetului lui Vlad Cosma) își conturează deci valoarea paradigmatică, iar ultimele cuvinte ale cărții ("Trebuie să mă eliberez cumva, își spuse. Nu-ți poți contempla la nesfârșit înfrângerile, mizeria, umilința. Trebuie. Acum când nu e prea târziu.") au pentru noi semnificația simbolică a unei înlocuiri a introspecției (și retrospecției
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
ținea de sacrificarea primului copil. Narațiunea veterotestamentară continuă cu întâmplările lui avraam și ale fiului său isaac, ale nepotului său iacob și ale lui iosif. Tradiția susține că toate acestea formează Împreună perioada patriarhilor. istoria iudaismului continuă cu alte evenimente paradigmatice relatate tot în Biblie. În sinteză, ele ar fi următoarele: instalarea lui iacov și a fiilor lui în Egipt; persecuția declanșată, câteva secole mai târziu, de către un faraon care a ordonat exterminarea primilor născuți ai israeliților; peripețiile lui Moise (miraculos
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
recepta primele manifestări ale absurdului în literatura europeană. Urmează cartea cea mai coerentă ca viziune și lectură hermeneutică a lui B., Lupta cu absurdul (1971). În primul capitol (Preliminarii. Absurdul, fenomen de criză), autorul demonstrează că motivul „absurdului” reprezintă elementul paradigmatic al unei perioade, când el se manifestă în toate domeniile: estetic, filosofic, moral, cotidian. Absurdul este un „fenomen de criză”, așa cum fusese melancolia în vremea romanticilor. Estetica speculează cu privire la absurd, teatrul absurdului a invadat scenele, opiniile despre un univers absurd
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
într-adevăr, cu două universuri diferite, deși referitoare la aceeași realitate, care generează două lingvistici diferite, deși drumurile li se intersectează în permanență". (2000: 123) Benveniste distinge între o lingvistică a limbii-sistem sau "semiotică", care semnifică, a cărei funcționare este paradigmatică, și a cărei unitate este semnul, și o lingvistică a discursului, sau "semantică" care comunică și a cărei unitate este fraza 5. Atunci cînd schițează în "Aparatul formal al enunțării" (2000, vol. II: 67-74) o primă recapitulare a conceptelor operatorii
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
a fi posibile: înlănțuiri narative, despre care s-a discutat deja, în parte, în care legătura "post hoc, ergo propter hoc" între două sau mai multe propoziții ține loc de raport cronologic; înlănțuiri descriptive guvernate de operații net ierarhizante și paradigmatice de integrare semantică; înlănțuiri dialogale și explicative (dominate de structura întrebare-răspuns-evaluare). Astfel, de exemplu, o frază complexă precum: (28) Bărbaților le plac femeile care au mâinile fine. degeaba este ea o unitate semnificantă a limbii și, prin aceasta, perfect inteligibilă
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]