45,675 matches
-
sufletul îi era încă atât de vioi, încât și prin el Hristos s-a dovedit biruitor (II Cor. 2, 14). Când ostașii l-au adus la tribunal dregătorii orașului și toată mulțimea care îl însoțea intonau cele mai deosebite strigăte, parcă ar fi adus tocmai pe Hristos însuși. Oricum și el a adus o bună mărturisire (I Tim. 6, 13)”. (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a cincea, I, 29-30, în PSB, vol. 13, p. 185) „Am fost eu însumi de
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
în nici un chip, cu toate că aceștia stăteau singuri și goi în arenă, făcându-le semne cu mâinile, după cum le porunciseră, dar fiarele n-aveau nici gând să-i atingă. De câte ori se îndreptau spre creștini, de atâtea ori se întorceau înapoi, îndemnați parcă de o putere dumnezeiască. Priveliștea aceasta s-a prelungit vreme îndelungată, încât nu mică era mirarea tuturor când vedeau că dacă prima fiară nu ataca, adeseori se întâmpla ca împotriva unui singur creștin să fie asmuțite și a doua sau
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
pe nas, prin urechi, cubii aceștia, cubușoarele, eu nu mai sunt eu, eu sunt altul, aaaaa! și privirea îi rămâne ațintită la ochii sticlind pe fața neagră de lângă fereastră - pe ei îi acuză vocea de lângă ușă, pe ochii aceia înghețați parcă, dar nu pricep cuvintele, sunt grele, sunt amare, și deodată i se ridică un țipăt din adânc: de ce? de ceee? - te mai întrebi? îi răspunde acesta de lângă ușă, era cazul să calci tu, dar l-ai împins pe dânsul, și
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
ceee? - te mai întrebi? îi răspunde acesta de lângă ușă, era cazul să calci tu, dar l-ai împins pe dânsul, și zidul s-a surpat și l-a strivit, erai acolo și ai văzut - eram acolo, face cu capul nepăsător, parcă ar fi vorba de un altul și nu de dânsul, care stă aici, la fereastră - la fereastră? dar el e la ușă! - la ușă? - stai, ce-i cu mine? cine-s eu? unde sunt? - ascultă! răsună iar glasul dinlăuntrul lui
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
Bunăoară, în tonul unei muzici (,a patra" de Beethoven, aceea după care se înnebunea - cine? păi cine, Caragiale...), cît rulează banda pe-o singură fața, viața amintită își întoarce multe dedesubturi. Un meci pierdut, o carieră de cronicar sportiv refuzată parcă fără motiv, la ce bun, let the sleeping dogs lie, iubiri și parcuri, redacții, redactori. Și tender is the night, cu renunțările ei neexplicate, cu epilogul amărui, nu, în nici un caz acru, cînd foste cunoștințe, lîngă care ai trăit, îți
Lângă Mântuleasa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10429_a_11754]
-
șaselea din opt frați și, la nici o lună după venirea la Madrid, găsise deja doi elevi pe care-i medita la desen tehnic. Dacă nu vorbea bine de taică-său și se referea la el doar cu particula "don", de parc-ar fi vorbit de un străin, asta era din alt motiv. Don Aristóbulo era judecător și lucrase ani în șir într-un Tribunal de Ordine Publică. Și asta tare-i plăcea fascistului de el, pot să vă jur, ne-a
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
și m-am apucat să torn whisky în pahare în timp ce el răsucea o țigară monumentală cu hașiș. Și pe-asta o făcea bine, al dracului de bine. Niciodată n-am mai fumat țigări ca acelea. Când am tras primul fum, parcă m-a lovit în cap un boxer profesionist. - Maica mă-sii! am exclamat. - E bună, așa-i? Jaime mi-a zâmbit de parcă ar fi vrut să-și toarne zâmbetul în ochii mei și să-l țină acolo, așa că am mai
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
legătură reciprocă, profundă și invizibilă, care ne transforma în victime obligate în același timp la o armonie specială, o singură persoană cu trei corpuri, trei capete, trei perechi de brațe și picioare. Fiecare mișcare a noastră, fiecare cuvânt, fiecare gest parcă era sincronizat, calculat, integrat într-o secvență perfectă care n-apucase să aibă un început și n-avea să ajungă niciodată la final. Hașișul nu produce halucinații, știam asta, totuși simțeam că niciodată nu fusesem singură, că n-am să
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată râzând, ci doar zâmbind; nu-i pot uita privirile sale melancolic-tulburătoare, gestul frecvent de a încerca să evadeze, îndreptându-se automat spre ferestrele încăperii unde era și rămânând mult timp tăcut, absent parcă, în fața lor. Dar nu evita niciodată să te privească în ochi, ci, dimpotrivă, căuta privirile celor din jur; poate și pentru a deduce un consens, o tacită aprobare..." (p. 107) Covorul cu scorpioni de Gelu Ionescu este o carte fascinantă
Spovedaniile unui exilat by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10425_a_11750]
-
asta poate fi falsă./ și eu am umblat, deci, odată cu o amintire/ în brațe / (și mă gîndeam, cu un rînjet/ rău, că într-o carte celebră, nu mai știu cine/ umbla cu propriul său cap prin infern, luminîndu-și/ drumul). și parcă nu e totuna?" (dar sînt și amintiri adevărate). Dornică de-a se elibera prin extrapolare obiectuală, anxietatea poetului recurge și la o referință istorică: "sînt acuma în afară de mine - însă asta nu înseamnă/ că eu mi-am azvîrlit spaima acolo, pe
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
cele mai vechi timpuri a exprimat perfecțiunea. Nu există pe suprafața sferei locuri privilegiate sau defavorizate; simetria și omogenitatea sunt totale. Mingea se oferă fiecărui jucător cu aceeași dărnicie, se lasă posedată de oricine, fără discriminare. Ca și viața, ea parcă spune fiecăruia: Sunt a ta, exist pentru plăcerea ta, tu decizi ce vrei să faci cu mine (un antrenor recomanda echipei sale să savureze jocul, să joace de plăcere), dar sunt și a hazardului, iar rolul tău este de a
Ofsaid by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/10423_a_11748]
-
fragment de New York pus ca santinelă la apus de Paris, ahtiat să vadă tot ce mișcă, dar și vanitos în a fi privit și admirat fără rest. Blocuri chipeșe îndestulează dimensiunea verticală a unui spațiu pe care plictiseala îl îngheață parcă în ramă. O verticală ce nu-și pune cu ardoare problema echilibrului de raporturi între ce și cum se oglindește. Ca în muzica lui Gilles Racot, unde conglomeratele sonore de tipul aliajelor spectrale minuțios laminate, pe de o parte ating
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
crezi pe cuvînt și te lași pe mîna lui, spunîndu-ți că America nu poate fi decît așa cum o înfățișează el. Citindu-l, trăiești cu senzația că cineva îți dă prilejul să privești pe gaura cheii strania intimitate a acestei civilizații. Parcă te simți inițiat într-un univers ale cărui detalii, chiar dacă ai fi fost acolo, nu ai fi avut ochi să le vezi. Senzația aceasta de inițiere într-o lume radical diferită de a noastră are darul de a ne satisface
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
poate vedea, aproape debile, inclusiv sub raportul versificației, autoarea luând - sau înțelegând - din tradiționalismul pe care ambiționează să-l continue numai aspectele exterioare. O dată găsite perechile nu/ umplu, mor/ dor, vedem/ tandem, zădărnicie/ știe, strofele sunt gata: autoarea le scrie parcă de la dreapta la stânga, umplând spațiul cu rumeguș lexical și aberații semantice. Pentru Carolina Ilica, norii care stau sunt "stătuți", iar Florența "resimte", "știe", "o doare dorul din dorința ta". Din necesități volumetrice, unele versuri reiau, pur și simplu, cuvintele, având
Degradarea poeziei by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10431_a_11756]
-
cu sesizarea și utilizarea diferitelor registre ale limbii. Aceasta se observă în poeziile sale "de atmosferă", în care apar, din loc în loc, termeni dintr-un alt decor verbal. Stridențele sunt imediat perceptibile: Abia gust vinul. Nu iau din bucate,/ De parc-aș bănui c-ai pus otravă./ Vorbim de moarte. Cu intimitate." (Zburător); De la-nceputul lumii-ascunde/ O taină-n veci ținută,/ În care nimeni nu pătrunde./ Precum o surdo-mută." (Luna); "plopi foarte drepți/ lumânări până-n cer/ având frunzele-n formă de
Degradarea poeziei by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10431_a_11756]
-
recuceresc lipsa de succes pe care-am avut-o timp de 30 de ani în literatură." Fragmentul e transcris de Lucia Dărămuș dintr-o conferință pe care autorul Levantului a susținut-o, cu câteva luni în urmă, în fața studenților clujeni. Parcă în răspăr cu moderația și eleganța care transpar din aceste rânduri, dăm peste o anchetă intitulată (cu umor îndoielnic) De ce îl iubesc femeile pe Mircea Cărtărescu? E adevărat că unele răspunsuri sunt de un bun simț care le imunizează (Gabriela
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10465_a_11790]
-
partitură. Apoi jocul actorilor. Într-un suprarealism magic, într-o lume codificată în care lipsește cheia codului, vorba lui Mircea Cărtărescu, nu trebuie să cauți înțelesuri ascunse. Cuvintele sunt rostite de-a valma, într-un fel de dicteu automat, conceput parcă de mintea lui Buńuel atunci când scria Hamlet, prima piesă suprarealistă spaniolă, cam în aceeași perioadă în care Daniil Harms scria Elisaveta Bam. Sunt șase actori: intră în rol și nici nu știi din ce unghi să-i privești, Irina Petrescu
De ce mi-a plăcut Elisaveta Bam? by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/10460_a_11785]
-
să îmi amintesc femeia bătrână cu o plapumă roșie în cârcă, de la vulcanii noroioși, de la Nehoiu, de pe lângă Buzău, pe care o salutasem trecând pe lângă ea... Bună ziua, coană Marioară! - Bună să-ți fie inima - da^ cum îmi zisăși, de unde știi, că parcă n-ai fi dă p-aici - se-ntorsese ea spre mine cu palpumă cu tot - (în Muntenia, nu riști dacă unei femei necunoscute, la țară, îi spui Marioara...). îmi adusese aminte, fiindcă, fimeia mea, de aici, din cazul ăstălalt, pe
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
funcționarea, adică veridicitatea ei, este condiționată de fidelitatea cu care un opus poate fi restituit de către interpreți. O restituire care, în ceea ce privește Tombeau pentru pian și percuție de Philippe Hurel, presupune un șir de obstacole tehnice anevoie de escaladat, obstacole înălțate parcă de o tristețe incomensurabilă, lucrarea fiind o reacție și, totodată, un omagiu la dispariția confratelui Gérard Grisey. De altfel, punctul ei de plecare se identifică în cadența pianului din Vortex Temporum a compozitorului prematur plecat dintre noi, cadență ce împrumută
Mitul ca realitate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10461_a_11786]
-
cow-bells-urilor ori a tamburelor de lemn. Totul aduce cu un ritual în care sunt abandonate referințele și formalizările pentru a se deschide larg poarta subiectivității și spontaneității. Despre muzica lui Hurel, Grisey însuși spunea că este prin excelență una obiectivă. Parcă ar fi vorbit de propria-i operă. Căci, oricât de protagonist într-ale spectacolului, ca expresie sublimată a unui naturism sonor imuabil și implacabil, Gérard Grisey s-a dovedit a fi, dincolo de rafinamentul și subtilitatea mijloacelor, un controlor acerb al
Mitul ca realitate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10461_a_11786]
-
să-ți pui cenușă în cap pentru timpul pe care l-ai lăsat să treacă fără să scrii despre ele. Numai așa îți mai poți răscumpăra ceva din vina de a nu le fi semnalat apariția la momentul potrivit, molipsit parcă de o inerție generală a cărei întîrziere poate împinge atîtea lucrări de referință în conul de umbră al indiferenței noastre. Iar nevoia de a-ți răscumpăra întîrzierea ține exclusiv de gîndul că, nesemnalîndu-le atunci cînd trebuia, ai greșit de două
O lucrare de referință by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10456_a_11781]
-
puțin după 12, intrând în anul cel nou, mă pomenesc cu un telefon de la Radu Tudoran. Și nici măcar nu eram prieteni... Ne știam din scris, - eu admirându-i proza, bărbată. }in minte că îl tachinam mereu pe chestia basarabencei, Ludmila, parcă, din Un port la răsărit. Când cei doi amanți, locotenentul și ea, stau în pat, dimineața, după o noapte năpraznică de amor, și când fata, somnoroasă încă și ciufulită, mormăie, printre căscături, replica celebră: Dar noi doi nici n-am
Expediție în interior by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10495_a_11820]
-
Cu mirare, deci, întrucât doar cu vreo unșpe ore în urmă, cu Octav făcusem bancuri, prefăcându-mă. Ca într-o veșnică întoarcere, expediție în interior... Pe catafalc, el zâmbea, puțin încurcat. Cum face fizionomia pielii umane, încă intactă, încă vie, parcă, cu ale ei. Iar cei ce mor de inimă, se știe, întineresc subit. Munții, așadar, străluceau cu spinările lor ninse, cu nepăsarea lor gigantică. A, și ce-i mai spusesem eu atunci,Valeriei?... îi spusesem că,... dar ce mai contează
Expediție în interior by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10495_a_11820]
-
spune și altora despre satele și oamenii ce se află dincolo de gardul de spini, dincolo de poarta de aramă, în tainița bălaurului cu ghiarele de oțel" (p. 4). Își găsește un bun însoțitor în boierul bucovinean Nicu de Flondor, ce joacă parcă rolul unui Vergiliu conducându-l pe Dante prin infern. Basarabia este pentru Nicolae Iorga un infern guvernat de Rusia, punând la cale cele mai cumplite încercări pentru o românitate nefericită și fără speranță. Nicolae Iorga străbate ținuturile Basarabiei de la nord
Pitorescul prozei de călătorie by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10472_a_11797]
-
slujitori obtuzi ai unui regim obtuz, el însuși criminal. În atitudinea copilărească, naivă a unei femei, de fapt, care, cu lațul unei condamnări aberante și nedrepte, naște situații în care prostia se amestecă cu nebunia învinuitului fără vină care apelează, parcă, la basm, la fantasme copilărești, ca să scape de formele unui absurd șocant. Toate astea cu farmec scenic. Șerban Cellea, de asemenea, m-a surprins ca voce, în primul rînd, și el cu o partitură grea. Morga personajului său Piotr Nikolaevici
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]