830 matches
-
Zi, pe cine chemi tu „băiete“? Jones luă coada măturii și o împinse cu forță spre altar. Doar n-oi fi Scarla O’Horror. * Ignatius se instală în taxi și îi dădu șoferului adresa de pe Constantinopole Street. Scoase din buzunarul pardesiului o coală cu antetul firmei Levy Pants și, folosind drept pupitru tăblița cu clamă a șoferului, începu să scrie, în timp ce taxiul intra în traficul dens de pe St. Claude Avenue. Mă simt într-adevăr destul de obosit acum, când prima mea zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tocăniță și o vărsă într-o cratiță. Este cumva și vreo fată drăguță care lucreaz-acolo? Ignatius se gândi la domnișoara Trixie și spuse. — Da, este una. — Nemăritată? — Așa pare să fie. Doamna Reilly îi făcu cu ochiul și îi aruncă pardesiul deasupra dulapului. — Uite ce, drăguțule, am pus tocana la încălzit. Deschide-ți o conservă de mazăre și găsești pâine-n frigider. Am luat ș-o prăjitură de la German, dar nu țin minte unde am pus-o. Uită-te și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cineva. Agentul de stradă Mancuso tocmai spunea ceva când trecură pe sub fereastra lui și o voce răgușită de femeie adăugă: — După mine, suntem în siguranță, Irene. Luminile nu-s aprinse. Trebe să se fi dus la cinema. Ignatius își îmbrăcă pardesiul și alergă prin hol la intrarea din față, pe când ei deschideau ușa de la bucătărie. Coborî treptele și văzu automobilul alb al agentului Mancuso parcat în fața casei. Aplecându-se cu mare efort, Ignatius își înfipse un deget în valva uneia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se întorsese încă. Domnul Gonzalez îl auzi pășind greoi și încet pe scări. Ușa fu larg deschisă și minunatul Ignatius J. Reilly apăru, legat în jurul gâtului cu un fular cadrilat mare cât o broboadă, care avea un capăt băgat sub pardesiu. — Bună dimineața, domnule, spuse el maiestuos. — Bună dimineața, răspunse încântat domnul Gonzalez. Te-a adus bine mașina până aici? — Potrivit. Am bănuiala că taximetristul avea veleități de pilot de curse. A trebuit să-i cer tot timpul să fie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
că are de căutat ceva într-un sertar, domnul Gonzalez evită privirea teribilă pe care Ignatius o îndreptase spre el. — Voi termina crucea, spuse în cele din urmă Ignatius, scoțând două cutii cu vopsea din buzunarele ca niște pungi ale pardesiului său. — Minunată idee. — Crucea are prioritate absolută pentru moment. Registrele, clasificarea alfabetică, totul trebuie să aștepte până voi termina acest proiect. Apoi, când crucea va fi gata, va trebui să merg să vizitez fabrica. Bănuiesc că oamenii aceia plâng după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
s-ar putea închide pentru mai multe săptămâni. — Atunci trebuie să mergi chiar astăzi în fabrică, admise cu entuziasm șeful de birou. Domnul Gonzalez își îndreptă privirea plină de speranță spre Ignatius, dar nu obținu nici un răspuns. Ignatius își puse pardesiul, fularul și șapca într-una dintre despărțiturile pentru registre și începu să lucreze la cruce. Pe la ora unsprezece o dădea cu primul strat de vopsea pe care îl aplica meticulos cu o mică pensulă pentru acuarelă. Domnișoara Trixie era tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Pune-ți asta. Scoase din dulap ceva ce părea să fie un halat alb și i-l înmână lui Ignatius. — Dar ce e? întrebă fericit Ignatius. Pare o mantie de academician. Ignatius îmbrăcă halatul, trecându-l peste cap. Pus pe deasupra pardesiului, îl făcea să arate ca un ou de dinozaur din care e gata să iasă puiul. — Leagă-l la talie cu cordonul. — Nici nu mă gândesc. Chestiile astea sunt făcute să fâlfâie libere în jurul corpului omenesc, deși ăsta nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în graba mare. Cămașa de noapte din flanelă roșie zbură și rămase atârnată de lustră. Își îngrămădi picioarele în cizme și apoi își îmbrăcă țopăind pantalonii de tweed, pe care abia mai putea să-i încheie la talie. Cămașă, șapcă, pardesiu, Ignatius și le puse pe el orbește, în antreu, lovindu-se de pereții înguști. Tocmai pornise spre ușa din față, când se auziră trei lovituri puternice în jaluzele. Se întorsese domnul Levy? Valva lui transmise un semnal de disperare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
am gândit că poate știe franceză, spuse bărbatul și ridică din umeri. Presupun că nu e cazul. O ploaie ușoară începu să picure din coronament. Ceilalți turiști își băgară aparatele de fotografiat la loc. Unul își puse pe umeri un pardesiu subțire, transparent. Hagar își șterse sudoarea de pe frunte. În față, trei urangutani tineri se agitau în jurul unei tăvi cu papaya, așezată pe pământ. Turiștii își întoarseră privirea spre ei. Dinspre cupolă se auzi un mârâit: — Espèce de con. Auziră fraza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
aceea. Nu-mi place mirosul de cocină”. Dar nici de data aceasta n-am avut puterea să-i arunc adevărul în față. Îmi pare rău, nu știu decât să renunț. „Plec chiar acum”, i-am zis și mi-am luat pardesiul, punându-mi la repezeală câteva lucruri într-o mică valiză de voiaj. O clipă, ajungând la poartă, am fost tentat să mă urc din nou pe acoperiș, dar îmi era lehamite. Puteam să jur că știam dinainte dialogul: „S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la glezne și Îi Întinde o mînă caldă, care stătuse pînă atunci În mănușă. Wakefield i-o strînge ferm și o urmează pînă În parcare. VÎntul vălătucește zăpada proaspătă, dar lui Wakefield Îi e destul de cald În puloverul lui, În pardesiul de marcă și cu pălăria lui cu boruri largi, despre care crede ca Îl face să semene cu un gangster. Mașina lui Maggie, o utilitară sport Încrustată În gheață, planează ca În vis prin preeria albă. Ea Îi Înmînează programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
prietenoasă la bar, dar nu sînt decît directorași tineri și Înțepați În cur care se uită unul la altul prin martiniurile lor uriașe. După o noapte de somn fără vise, Îmbăiat și ras, purtînd haina lui de toate ocaziile și pardesiul gros de lînă (mulțumesc, Zelda), cu o cană de cafea foarte neagră În mînă, Wakefield o așteaptă În holul hotelului pe Susan, legătura lui de la Muzeul Artelor lumii. Are senzația că o și cunoaște, pentru că au schimbat mesaje pe e-mail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a unui siloz de rachete din Wyoming. Băieții de la FBI voiau să afle pentru ochii cui era scris articolașul și nu le-a fost ușor să creadă că nu trimite nici un fel de semnale sovieticilor. Uneori mai văd tipi cu pardesie negre și cu pantofi lustruiți dînd tîrcoale blocului. Cu siguranță, din țara lui Telescu. Poate că mai e ceva aici pe care ar vrea să pună mîna... Vocea lui Susan se frînge. — Dar acum am armă. Dacă ăia vine aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și Tylenol. Wakefield ia pastila din mîna lui Susan. Este exact lucrul de care are nevoie capul lui bubuitor. Ziua este cenușie, cerul e plumburiu, greu de zăpadă gata să cadă, dar nu este frig deloc și Wakefield Își duce pardesiul pe braț umblînd alene pe aleile Parcului Arhitectural Internațional, alături de Mariana. Numai că nu sînt la plimbare, Mariana ține strîns o servietă care nu se potrivește deloc cu ia ei lungă și cojocul de oaie cu marginile Împodobite cu broderie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a alege după pofta inimii între ciorapii cu jartiere și dresurile ca de uniformă, dar după șase pahare de sangria, Fran se hotărî s-o ignore. Se sprijini deodată cu spatele de peretele care, fiind lângă cuier, era căptușit cu pardesie și paltoane și aproape că o fură somnul. Trebuia să se adune. Avea guturai, asta era tot. — O, Doamne, șuieră când Jack Allen se smulse din ghearele diafanei făpturi și se îndreptă spre ei, vine încoace! Stevie o bătu încurajator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spre bieții oameni de serviciu din hol. Duceți-vă ! Lăsați-le ! Noi rămînem toate trei holbîndu-ne ca niște copii proști la ușa limuzinei, care tocmai se deschide. O clipă mai tîrziu, din mașină coboară un bărbat blond, Îmbrăcat Într-un pardesiu bleumarin. Poartă ochelari negri, iar În mînă are o servietă care pare foarte scumpă. Uau. Arată de mori. Graham Hillingdon și ceilalți sînt deja afară, aliniați pe trepte. Dau mîna cu tipul rînd pe rînd, apoi Îl conduc Înăuntru, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
din ce-am discutat - absolut orice - am să spun tuturor că sforăi. — Ba nu sforăi ! sare Jemima oripilată. — Ba da, spune Lissy. Mai ales după ce bei alcool, se aude pînă la parter. Și o să spunem tuturor că ți-ai luat pardesiul Donna Karan de la un depozit cu reducere. Jemima rămîne fără aer. — Ba nu-i adevărat ! spune, și tot sîngele Îi năvălește În obraji. — Ba da. Am văzut sacoșa, nu mă las. Și am să mai fac public și faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
panoramă uriașă a orașului. În anii lui mai târzii, arareori avea nevoie să apeleze la mijloacele publice de transport, dar se descurca foarte ușor, vorbea limbajul orașului. Tineri de culoare Îl opreau pe stradă ca să‑l Întrebe de costumele, de pardesiul lui sau de pălăria de fetru. Se familiarizaseră cu eleganța lui rafinată. Le vorbea despre Ferre, Lanvin. Despre cămășarul lui de pe Jermyn Street. - Filfizonii ăștia, explica el, se dau În vânt după modă. Costumația bulevardiștilor cu sacouri țipătoare și pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Universității, când am ieșit În stradă pe o zi de iarnă Însorită, cu o vreme uscată, rece și cristalină, am Întâlnit o cunoștință care se numea Battle. Era un profesor, un englez care străbătea străzile Înghețate Îmbrăcat doar Într‑un pardesiu vechi, subțire. Un om de vreo șaizeci de ani, solid, rumen, cărnos, cu o față lată, Înfrigurată, plină ca un ardei roșu, gras. Avea un păr des și lung și, uneori, Îmi amintea de quakerul de pe cutia de fulgi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de quakerul de pe cutia de fulgi de ovăz. Pulsa de suficientă energie pentru a Încălzi doi oameni deodată. Numai umerii Înălțați Îți sugerau că temperatura era sub nivelul de Îngheț - umerii Înălțați spre urechi și mâinile adânc vârâte În buzunarele pardesiului, dar cu degetele mari afară. Își ținea picioarele lipite unul de altul. Nu era ceea ce obișnuiam noi să numim un „dandy”, dar purta Întotdeauna pantofi fini. Despre Battle se spunea că e un om de o cultură vastă. În privința asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
visați. Chiar acolo, în inima Ghiolul Negruui, a ieșit acela din visul Siței, a întins mâna spre ea, a tras-o spre el pe luciul apei și a prins a o strânge în brațe. Era un ins lungan, într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi, șuierându-le că venise ceasul liniștirii. Lunganul și-a încheiat zorit pardesiul, a fluturat verzeala eșarfei, încolăcindu-și gâtul, și a zâmbit abătut: „Madam’ Andromanda, noaptea asta, de fapt, era rândul lui Limonadă să iasă la produs. Dar l-a reținut Chirul într-o discuție aprinsă despre... Știți, politica asta a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de la arhivă aveau încă unele neclarități, ba că martorii nu fuseseră aleși cum trebuie, azi anemia asta, data viitoare cine mai știe ce altceva aveau să născocească. Cufundat în gânduri, nu observă cum lângă el pășea un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri, cu o șapcă de piele, neagră, soioasă. Ținea în mâna stângă, dinspre el, o servietă la fel de voluminoasă ca a lui, aproape identică. Doar că servieta aceluia avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă, nedumerit, gemea, din când în cînd, scărpinându-se cu o riglă pe spate, pe sub cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
piuiau, când le țineai aplecate. Și sâmburi de măsline. Și pământul ăla ars, să nu te bage la idei, oare ce să fi fost în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise din oglindă și se drăgănea cu Scheihainimé? Nu. Cadâna adormise, cu ciorchinele pe piept și cu șalvarii învăluind-o ca un mătăsos cerșaf. Insul tot agita revista aceea, ca și cum i-ar fi făcut semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]