3,882 matches
-
lîngă mine. Încăperea era infestată de crucifixe. Atîrnau de tavan, unduindu-se la capătul unor sfori, și acopereau pereții, fixate În cuie. Erau cu zecile. Se puteau Întrezări În toate ungherele, zgîriate cu cuțitul pe mobilele din lemn, scrijelite pe pardoseală, vopsite cu roșu pe oglinzi. Urmele de pași care ajungeau pînă În pragul ușii trasau o dîră prin praf În jurul unui pat gol, pînă la somieră, din care mai rămăsese un schelet din alamă și lemn mîncat de cari. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
rujul stacojiu de pe buze, vezi totuși ridurile bătrâneții și urmele desfrâului. Unele poartă combinezoane negre și ciorapi de culoarea pielii. Altele au părul încrețit, vopsit blond, sunt îmbrăcate ca fetițele cu rochițe scurte de muselină. Prin ușa deschisă vezi o pardoseală de gresie roșie, un pat mare de lemn și pe o masă de brad un ulcior și un lighean. Pe strada asta se plimbă o mulțime pestriță - matrozi indieni de pe vase orientale de cursă lungă, nordici blonzi de pe un vapor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat de un stâlp. Căutând să Își Învingă durerea, sărmanul se aplecase și mai mult, aproape atingând pardoseala cu fruntea. Dante se năpusti spre el, apucând frânghia cu toate puterile, Într-o Încercare de a-l Împiedica pe zbir să Îl schilodească de-a binelea. Simțind o prezență În preajmă, omul Își ridică fața tumefiată. - Ajunge... ajunge... spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
când, se făceau auzite din odăile de la primul etaj. După ce se asigură că Însoțitoarea sa, purtând vălul, era absolut de nerecunoscut, Dante pătrunse În curtea interioară, Îndreptându-se către vechiul impluvium, transformat În adăpătoare pentru caii clienților. Străvechiul mozaic de pe pardoseală, o corabie Înconjurată de delfini, continua să se ruineze sub copitele animalelor, Într-un naufragiu fără sfârșit. De acum, doar umbra formelor de odinioară mai apărea ici și colo, printre porțiunile desfundate, unde buruienele creșteau În voia lor. Aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care se afunda spre subsol. - E vechea criptă. Aici... Se Întrerupse. Apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, coborî el primul, urmat de poet. Muta o pornise și ea după dânșii, parcă temându-se să nu rămână părăsită În biserică. Sub pardoseala abației se deschidea o subterană vastă. Pardoseala, din străvechi dale de marmură, era presărată cu plăci funerare, iar sarcofage romane erau aliniate de-a lungul pereților. Cândva, acela trebuie să fi fost cimitirul micii comunități de monahi, Însă urmele vremii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
criptă. Aici... Se Întrerupse. Apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, coborî el primul, urmat de poet. Muta o pornise și ea după dânșii, parcă temându-se să nu rămână părăsită În biserică. Sub pardoseala abației se deschidea o subterană vastă. Pardoseala, din străvechi dale de marmură, era presărată cu plăci funerare, iar sarcofage romane erau aliniate de-a lungul pereților. Cândva, acela trebuie să fi fost cimitirul micii comunități de monahi, Însă urmele vremii și ale părăsirii erau evidente. - Acesta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
eternitate? Dar, dacă așa stăteau lucrurile, cum se lega moartea suveranului de faptele care, cu o jumătate de veac mai târziu, tocmai umpleau Florența de sânge? Continuă să privească În jur, În acea peșteră a minunățiilor. Lângă un sarcofag, În pardoseală, se deschidea o crăpătură care dădea spre o altă cameră subterană. Se aplecă, coborând lampa În acel spațiu de trecere. Pe sub criptă trecea un coridor larg, cu pereți de cărămidă, care părea să se facă nevăzut către Arno. Fundul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
legănându-se precum fumul lumânărilor care se aduna În aer. Încetișor, Își dădu drumul să lunece pe covor, ghemuindu-se În dreptul tablei de șah, În timp ce Închidea ochii, În căutarea odihnei. Probabil că se mișcase În timpul somnului, alunecând de pe covor. Răceala pardoselii Îi intrase În oase și o durere intensă Îi punea stăpânire pe membrele care Îi amorțiseră și Îl furnicau. La un moment dat, i se păru că cineva se apucase să deplaseze oglinzile În alte poziții, În centrul sălii. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
imagini speculare și de reflexe simulate, Îngrozitoare, ca și când un cosmos nebănuit s-ar fi concretizat În spațiul Încăperii. Simțea cum, de dincolo de suprafețele de sticlă, apăsau diavoli În flăcări, cu cozile lor șerpești vibrând ca niște tentacule, târându-se pe pardoseală, Încolăcindu-se pe candelabre. I se păru că se ridicase În picioare, cu toate că Încă mai simțea relaxarea somnului, și făcuse câțiva pași Încercând să se Îndepărteze, ajungând până la colțul unde Își amintea că era poarta acelei abații infernale. Dar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirea sa teribilă de piatră dură. Se apropie, cuprins de dorința de a privi de aproape acel rod al nebuniei sculptorului. Apoi, Îi atrase atenția capacul sarcofagului. Piatra trebuia să fi fost deplasată, și Încă recent, judecând după urmele de pe pardoseală. Cu un efort, o Împinse preț de câteva degete, deschizând o crăpătură. Ridică opaițul, Încercând să lumineze În interiorul mormântului. Se aștepta să zărească oseminte din vechime. În schimb, lumina tremurătoare se reflectă Într-o mulțime de tăișuri de oțel. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă, croindu-și drum prin mulțime, dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele meseriei, rămase În ordine pe bancul de lucru. Din ce Își putea aminti Dante, nimic nu fusese atins. Lăzile și scrinurile nu fuseseră forțate, ca și când asasinul nu ar fi avut nici un interes privitor la conținutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
peste câteva ore. Începu să Își frângă mâinile, pe sub mânecile hainei, simțind În inimă toată durerea neputinței. Dar nu trebuie să cedez În fața disperării, hotărî el. O porni Înainte cu grijă, repezindu-se la adăpostul unei mici coloane. În jurul lui, pardoseala era plină de cadavre sfâșiate. Câte unul, Încă În agonie, gemea Încetișor, Încercând să se târască spre un adăpost de neatins. Nici unul din trupurile de pe jos nu purta vreuna din uniformele pe care le văzuse afară. Probabil că atacatorii Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
copleși, iar ochii i se umplură Încă o dată de lacrimi. Un vuiet de cascadă Îi năvăli În mintea ce se stingea În somnul straniu al sufletului care fuge. Își reveni În simțiri după un timp oarecare, dezorientat. Era Întins pe pardoseală și toate mădularele Îl dureau din pricina căderii. În câteva ceasuri, mandatul său avea să se Încheie: trebuia să se Întoarcă la San Piero și să pregătească transmiterea consemnelor către noii priori. Însă, mai Întâi, voia să repună ordinea În acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi dat În vileag dintr-o dată. Respira anevoie aerul sufocant, cu privirea ațintită În ochii stinși ai lui Arrigo. Poetul scoase din traistă schema lui Bigarelli. Dar astrologul, reînsuflețit cu o forță nebănuită, Începuse deja să străbată cu pași mari pardoseala Baptisteriului, ca și când În mintea lui acea schemă ar fi fost Întipărită cu litere de foc. - De mii de ori am citit acel proiect diabolic, mii de zile m-am trezit cu imaginea sa dinaintea ochilor, mii de nopți m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și coacăze roșii. Lysia așteptă în fața treptelor Castelului în timp ce primarul, intrat de unul singur, îi expunea lui Destinat cererea. Procurorul îl primi în picioare, în vestibul, unde tavanul era la zece metri deasupra, în răcoarea pătratelor albe și negre ale pardoselii, care alcătuiau tabla de șah a unui joc început în noaptea vremurilor, în care oamenii sunt pioni și există doar cei bogați, cei puternici și războinicii, în timp ce, de departe, căzând unul câte unul, îi privesc slugile și muritorii de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
strălucitori precum o țeastă pleșuvă după o vară cu mult soare, precum crusta unui pământ arid sau ca ploaia scânteind peste o piele tăbăcită, rigidă și goală pe dinăuntru. Dar acum, înaintea pantofiorilor compromiși de noroi ce redesenau modelul de pe pardoseala de marmură - și universul odată cu el -, totul se petrecu altfel, ca și cum întreg mersul lumii fusese dat peste cap. Destinat luă mâna micuță într-a lui și o privi mult timp. — O eternitate, povesti mai târziu primarul. O eternitate, și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se întoarse în aceeași seară în vestibul, în penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din stradă, pentru a se convinge de ceea ce văzuse, pentru a privi urmele subțiri de noroi pe tabla în alb și negru a pardoselii, și a se uita apoi în ochii îndepărtatei lui soții, care surâdea și ea, dar cu zâmbetul de altădată, pe care nimic nu-l mai lumina, și care i se părea, de aceea, infinit de departe de el. Începură apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vocilor, al râsetelor, al rumorii, al disputelor, al viselor și al suspinelor. Înăuntru nu era frig. Nu era praf, nici pânze de păianjen, nimic din acea dezordine de care te-aștepți să te împiedici când forțezi lacătele mormintelor. Vestibulul, cu pardoseala lui în alb și negru, părea o imensă tablă pentru un joc de dame ale cărui piese fuseseră furate. Se găseau acolo vaze și măsuțe de preț, console aurite pe care cupluri de dansatori, împietriți în porțelanul de Saxa, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
arcade, li se pare lor că arcadele sunt un semn al bunăstării, vine clientul cu o revistuță din astea cu grădinițe, căsuțe, hop și el, Măria Sa, Clientul cu Bani. Toți ăștia vor case cu mansardă, cu gresie din Italia, vor pardoseală din granit, garaje, altul vrea coloane, acuma, nici nu mai primesc pe oricine, selectez, odată, am avut un client din Chitila, unul din lumea interlopă, și-am zis că nu-mi mai trebuie o mie de ani, își pierduse orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
prejudecăți. Era timpul să devină un om mai bun, dacă liniștea asta și drogul și luxul însemnau să fii un om mai bun. - Te-ai trezit? - Da, Contesă. Contesa apăru ca o zână de cleștar. Mătăsuri reci, acvamarine, pluteau pe pardoseala de marmură, ca și deasupra capului ei. Părul însuși părea acvamarin, în timp ce corpul Contesei, deși albastru și departe de privirea bărbatului, părea subțire și gol. În jurul gâtului Contesa ținea o pisică albă cu un safir la propriul gât. Colierul colierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
preoți. Veniți la masă, copii, și îndată familia se așează și așteaptă momentul plăcut al cinei. Ca de obicei, Rainer vorbește cu mama când are să‑i spună ceva tatei. Spune‑i că‑i iau acuși cârjele și‑o să cadă pe pardoseala de piatră. Vreau să compun o poezie și nu găsesc aici terenul potrivit. Ba da, ai de ales între o podea de cameră țărănească, frumoasă și plăcută, și o pardoseală de piatră, spune Anna, exprimându‑se cam prea popular pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
i că‑i iau acuși cârjele și‑o să cadă pe pardoseala de piatră. Vreau să compun o poezie și nu găsesc aici terenul potrivit. Ba da, ai de ales între o podea de cameră țărănească, frumoasă și plăcută, și o pardoseală de piatră, spune Anna, exprimându‑se cam prea popular pentru felul ei de‑a fi. Tata zbiară imediat ca un taur furios și spune că‑i rupe picioarele dacă mai vorbește așa necuviincios. Atunci fiul o să fie olog de‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pastilele alea? Să nu cumva să le iei cu altcineva În afară de mine, ai Înțeles?“ Mai aveam vreo cincisprezece minute până la ora Întâlnirii, așa că m-am dus la toaletă să-mi șterg transpirația și să trag două fumuri de țigară; pereții, pardoseala, tavanul, toate erau Îmbrăcate În marmură. Hârtia cu numărul de telefon pe care mi-o dăduse vagabondul era deja mototolită toată, dar o păstram ca pe un porte-bonheur În buzunarul interior al jachetei. Ceainăria spre care am fost condus se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Îi dădusem răspunsul meu la Întrebarea despre urechea lui Van Gogh. Yazaki părea că nu vrea să-și facă Încă apariția. Am mai băut două Coca-Cola. Soarele era la asfințit și razele oblice pătrundeau pe fereastră, desenând umbre lungi pe pardoseala barului. Am trecut pe bere. Am băut pe Îndelete două Miller Lite, dar Yazaki tot se Încăpățâna să nu apară. M-am dus de câteva ori să-mi examinez fața În oglinda crăpată de la toaletă. Rușinea mi-era zugrăvită pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
la care el dădu din cap fără a se opri din frecat la ochi. În afară de canapeaua pe care se lungise Yazaki, mobilierul camerei consta dintr-o masă de sufragerie, un pat așezat lângă fereastră și un radiocasetofon așezat direct pe pardoseală. Am rămas În picioare așteptând ca Yazaki să se scoale de pe canapea. Între timp am mai băut un pic de apă minerală. Sticla de un litru era deja aproape goală. În cele din urmă Yazaki se ridică În capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]