676 matches
-
în ceea ce privește relația text - scenă, datorită exagerărilor retorice, predilecției pentru gesturile eroico-patetice, cultului pentru tirada antitetică. Se înlocuiește astfel un formalism („cel calofil”), cu altul („al antitezelor”), încât nu se realizează un progres vizibil. După ce teatrul romantic avea să ducă la paroxism declamația, părăsind orice contact cu realitatea, urmează reacția naturalistă, care înseamnă, de fapt, chemarea spre realitate, chiar în sfera primatului textului. Teza naturalistă era cea a adevărului cu orice preț, evitându-se artificiul și simularea într-atât, încât se ajunge
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
uită prin jaluzelele ei curate-lună la zăpada de afară, la ninsoarea care s-a pornit la lumina felinarului din stradă și începe să-și tureze mașina de făcut griji. De obicei, trec doar câteva minute până când neliniștea îi ajunge la paroxism. „Pe unde o fi?“, geme ea de fiecare dată când pe stradă apare o pereche de faruri ce se dovedesc a nu fi ale lui. Unde, vai, unde-i sărmanul nostru Odiseu! Sus la etaj, unchiu’ Hymie e acasă, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
echipate exotic cu pene ample susținute de ștrasuri strălucitoare, traversează scena elastice și surâzătoare. Unduirile circulare de crupă și sânii sumar acoperiți cu minuscule cupe de satin alb fac deliciul ochilor libidinoși cu străluciri concupiscente ale unui public adus la paroxism de izbucnirile țiuitoare ale instrumentelor. Prin aerul amestecat cu fum și marcat de efluviile agresive ale parfumurilor scumpe, vin adieri ușoare de emanații axilare. În timp ce străbat cu infinite atenții sala restaurantului, din mulțimea risipită pe la mese apar tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
că în urma unui astfel de comportament trece în "partea cealaltă", lucru neîngăduit nici chiar pe timp de război când ucizi doar pentru că așa rămâi în viață. Iar firescul apariției acestui tip de emoție îl sperie. Nervii biciuiți și zgâriați de paroxismul ultimelor minute aproape că plesnesc atunci când simțurile sale aduse la intensitate maximă receptează niște pași care alunecă cu atenție peste dalele de piatră. Vizibil speriat, își face apariția un preot. Mic de statură și destul de îndesat, nu are nimic deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
considerat mai degrabă un aperitiv la ceea ce va urma, un stimulent sinistru și voluptuos. Se pare că, în acest punct, toate judecățile raționale își pierdură orice însemnătate. Războiul din Whipie ajunsese în sfârșit, după atâția ani de zile, la un paroxism binemeritat. Doar netrebnicii și cei care nu-și respectau părinții morți pe front ar fi îndrăznit să dea înapoi. Înaintea ultimei fabrici de bere, cele două armate înțeleseră perfect că cea din urmă și cea mai glorioasă bătălie nu suporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Când pasiunea ei începe să scadă, ea îți spune că prin prezența ta necontenită riști s-o îndepărtezi din cauza oboselii. Un cortegiu mortuar, agonia unui vecin de peste sală exasperează pasiunea a doi amanți, pentru că imaginile care evocă distrugerea vieții provoacă paroxismul instinctului creator. Ceea ce provoacă amorul unui bărbat e temperamentul femeii. Iar știința ne spune că temperamentul este fizionomia sensibilității organelor vieții vegetative. Dacă facem abstracție de punctul de vedere moral, ipocrizia bine reușită și bine susținută este victoria omului asupra
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
masă la noi. O surpriză, pregătită de mine (și-mi arătă palmele roze ridicate într-o clipă de fulger), după ultima ediție a ilustrului tratat La bonne cuisinière1. Ținuta de... promenadă, pentru după masă, să ascultăm greierii și cosașii! Criză. Paroxismul crizei. Simptomele nu lasă nici o îndoială: o lovitură ca de pumn în inimă când apare. Paralizia inteligenței când mă atinge din nebăgare de seamă. Senzația căldurii ei fizice de la distanță. Nevoia inexorabilă, care îmi oprimă respirația, de pulsația vieții ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
C-tin Ciopraga identifică romanul cu "analiza crizei sentimentale a unui cvadragenar de o luciditate extremă". Mihai Drăgan se menține în cadrul aceleiași situări, punctând însă patetic și inexact: "Adela este o dramă a îndoielii, complicată printr-o analiză adesea până la paroxism" (G. Ibrăileanu, Albatros, 1971, p. 189). Generalitatea, proprie oricărei definiții, o regăsim și în remarca lui Nicolae Manolescu: "Adela este, în definitiv, romanul unui bărbat care se autoanalizează în vreme ce observă comportamentul femeii iubite" (Arca lui Noe, II, p. 135). Opinie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fisării, alăturării selective a unor planuri așa de variate indică o imaginație ideologică, nu una epică propriu-zisă. Prozatorul procedează contiguu, demersul său este unul al contiguității. Aici însă, "scena" se constituie în jurul nucleului, stabilit ca un fel de titlu: "Criză. Paroxismul crizei..." (p. 136). Se simte efortul inteligenței de a descoperi argumente pentru demonstrație. Aprofundarea, ca în orice eseu, se desfășoară în amploare, nu în adâncime. Profunzimea eseului constă în varietate și ingeniozitate, în strângerea sub aceeași tutelă emblematică a situațiilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
așternut, ca un val în mare. În clipa aceea, un răcnet răgușit, nepământean, a izbucnit din pereți, ușa debaralei s-a trântit de perete, și Fratele mai mic al Mamei a dat buzna în cameră, cu fața schimonosită într-un paroxism de mortificare. Încleșta în mâini, de parcă ar fi încercat să-l sugrume, un penis falnic, năvalnic, care, ignorându-i intențiile, îl mâna ca un bici prin cameră, făcându-l să lanseze, odată cu strigătele de extaz sau de disperare, jeturi mari
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
este vorba de magia scenei, hiperconștientă de iluzia în care se complace și pe care crede că doar o mimează, dar constată că nu o poate depăși. Absența este fundamental polisemantică, populată de viziuni. Prin implozia naturii (absență dusă la paroxism) se videază scena. Actorul lipsit de scenă (spațiu sacru!), ca și de recuzită, este un nonsens: Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? Jocul actorului este în sine o dramă. El e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
odată cu ea. ... Era la o săptămână după Sf. Maria-Mare. În toată ziua aceea de 23 August, pe toate canalele de televiziune au fost transmise aspecte din "epoca de aur" de dinainte de 1989, în perioada când cultul personalității lui Ceaușescu atinsese paroxismul. La "marea sărbătoare" era obligată să participe toată suflarea românească, cu mic cu mare... pe străzi, în piețe și pe stadioane, slăvind ore întregi, pe "conducătorul iubit". Nu se admitea nici o absență, își aminti Iorgu cu groază, cine lipsea de la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
după ce mulțumi pentru ospitalitate, Încredințează această taină, care Îl lasă pe tata perplex: Am de gând să-l sfătuiesc pe rege ca să cedeze acest teritoriu bulgarilor deoarece numai așa vom avea liniște deplină din partea Bulgariei. Uluiala părintelui meu crescu până la paroxism, când Îl auzi pe marele istoric continuând astfel: Și-așa bulgarii de aici, din Cadrilater, sunt mai numeroși decât românii. De aceea Îl voi Îndemna pe suveran nu numai să renunțe la acestă mică provincie, care nu ni se cuvine
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
brațe. Abia apoi ne-am lăsat amândoi pe sofaua cu cearșafuri boțite. Toate femeile rămase goale sânt frumoase în semiîntunericul albastru al serilor de iarnă, au toate atunci ceva grav și vrăjitoresc... întîlnirea noastră a fost scurtă, stângace și violentă. Paroxismul m-a golit parcă nu doar de conținutul canalelor seminale, ci de toate viscerele corpului meu, dizolvate într-o gelatină cenușie și omogenă. M-am întors pe spate cuprins de o deprimare oribilă. 84 De sentimentul că sânt terminat, că
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
scaunele sălii de concert imnul lor, ar fi trebuit sa-i lege pentru totdeauna, potrivit afirmației naratorului. Din punctul de vedere al muzicalității scriiturii și al varietății temelor care vor fi permanent reluate, romanul acesta ascunde o mică bijuterie muzicală. Paroxismul delirului pe motive muzicale e atins atunci când în nuvela Halucinații eroul își imaginează înmormântarea, într-o variantă modernă a elegiei emisciene”, după observația lui Nicolae Manolescu <footnote Nicolae Manolescu, op. cit., p. 165 footnote>; măreției spectacolului nocturn de „sunet și lumină
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
VII, de speranța luminoasă către viitor a popoarelor, de bucuria resimțită de masele largi la aflarea căderii lui Napoleon. Iată de ce muzicologul Karl Schnewolf, denumește Simfonia VII-a ,,Simfonia 1812”. Optimismul care străbate Simfonia VII, bucuria fără margini, dusă până la paroxism, care irumpe din sunetele ei, ne apar cu totul explicabile. Însă în această ,,apoteoză a dansului” (cum a numit-o Wagner), apăsările unui întreg trecut de suferințe rămân prezente; sunt prea aproape pentru a putea fi inundate de bucuria frenetică
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
prima seară la telefon, a doua În direct - foarte frumos secondat de domnul Tucă - care aici a arătat că știe să și tacă zâmbind malițios În semn de aprobare a porcelii. Nu Înțeleg de unde dozele astea de nesimțire aduse la paroxism. Eu cred că asemenea personaje publice, indiferent din ce strat vin, ar trebui verificate la specialiști În ale istericalelor. Nu de alta, dar s-ar putea să se creadă chiar mari. Și de ce asta? Să vedem! Pentru că domnul Pruteanu afirmă
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
alături, care m-a privit o clipă, a avut impresia că am intrat brusc în meditație, ca cineva cuprins deodată de un acces de reculegere. Și m-am gândit chiar în acea clipă dacă nu cumva o durere ajunsă la paroxism n-are ceva extatic în ea. Și am mai făcut un pas, cu altă întrebare: chiar așa, cu junghiul acesta puternic și neîngăduitor, nu pot oare să-l depășesc? Să mă dedublez adică, să știu că junghiul există și mă
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Revoluție, după 1989, "situarea afectivă" a societății românești, Befindlichkeit-ul ei, s-a ridicat cu câteva grade, asemeni febrei măsurate de un termometru. Corpul social colcăia de afecte: de spaime, de speranțe, de ură, de iluzii risipite. În acest context de paroxism afectiv, de coborâre patetică până la stratul ultim al ființei noastre sociale, până la crusta groasă de minciună, ticăloșie și duplicitate, am scris rândurile intitulate Apel către lichele și, apoi, vreme de doi ani, textele "patetico-politice" strânse într-o carte sub acest
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar trebui lecuit degrabă. Studiu de campanie (I): Ce se întâmplă cu mesajul într-o campanie prezidențială ? Campania prezidentială reprezintă, și în România, un moment privilegiat de dezbatere, de proliferare a discursului public construit în condiții de maximă tensiune socială. Paroxismul informațiilor și al mesajelor provine dintr-un imaginar discursiv pe care îl regăsim în toată media, ceea ce îi conferă o importantă dimensiune socială. Ne întrebăm ce se întâmplă, în aceste condiții, cu mesajul, construit într-un moment discursiv particular și
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
a genului uman. Nu se poate concepe forță fără boală. Nu în zadar oamenii cei mai primejdioși sânt acei a căror sănătate e atinsă. Istoria e mânată de oameni care-și pipăie necontenit pulsul. Elementele care definesc boala: excesul conștiinței; paroxism de individuație; transparență organică; luciditate crudă, energie proporțională "pierderii"; respirație în paradox; religiozitate vegetativă, reflexă; orgoliu visceral; vanitate rănită a cărnii; intoleranță; delicatețe de înger și bestialitate de călău. Un Dumnezeu care cerșește la poarta Raiului pare a fi orice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vraja îndurerării, se-nlănțuie pe flăcări tremurătoare, răsărite din atâtea focuri nevăzute - ce nume-ți poți tu da ca să nu fii toți? Ceea ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există. Pe când în durere, ființa atinge un paroxism existențial - în afara firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât existența. Doamne, de-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Și oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
multiple și diferențiate se contopesc și se dezvoltă într-o efervescență din cele mai fecunde. O senzație de actualitate, de prezență complexă a conținuturilor sufletești se naște ca un rezultat al acestei creșteri, asemănătoare unei înălțări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuți, nu în sens de orgoliu, ci de bogăție, a fi chinuit de o infinitate internă și de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încît simți cum mori din cauza vieții. Este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
devin lirici numai în momentele capitale ale vieții lor; unii numai în agonie, când se actualizează întregul lor trecut și-i năpădește ca un torent. Cei mai mulți însă devin în urma unor experiențe esențiale, când agitația fondului intim al ființei lor atinge paroxismul. Astfel, oameni înclinați înspre obiectivitate și impersonalitate, străini de ei înșiși și străini de realități profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toți oamenii fac poezie atunci când iubesc dovedește că mijloacele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se caracterizează printr-o fază lirică, în care toate barierele și limitele obișnuite dispar pentru a face loc unei beții interioare dintre cele mai fecunde. Astfel se explică productivitatea poetică din fazele prime ale psihozelor. Nebunia ar putea fi un paroxism al lirismului. De aceea ne mulțumim a scrie elogiul lirismului pentru a nu scrie elogiul nebuniei. Starea lirică este o stare dincolo de forme și sisteme. O fluiditate, o curgere interioară contopește într-un singur elan, ca într-o convergență ideală
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]