939 matches
-
lexico-gramaticală cu adverbe: frumos, urât, încet; „Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet” (M. Eminescu, I, p. 32) $adjectiv$$/„Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie.” (M. Eminescu, I, p. 234) $adverb$$. • adjective rezultând din participii verbale: ruginit, îngălbenit, ascuțit, copt, obosit etc. Dintre cele două clase omonime (participiul adjectival și participiul - formă verbal-nominală), sunt adjective termenii care se caracterizează, în planul lor semantic, prin convertirea sensului dinamic, procesual, într-un sens static; termenii nu mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
duios, încet” (M. Eminescu, I, p. 32) $adjectiv$$/„Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie.” (M. Eminescu, I, p. 234) $adverb$$. • adjective rezultând din participii verbale: ruginit, îngălbenit, ascuțit, copt, obosit etc. Dintre cele două clase omonime (participiul adjectival și participiul - formă verbal-nominală), sunt adjective termenii care se caracterizează, în planul lor semantic, prin convertirea sensului dinamic, procesual, într-un sens static; termenii nu mai exprimă acțiuni încheiate, ci însușiri: glas ascuțit, vârful ascuțit al săgeții, voce ruginită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, p. 32) $adjectiv$$/„Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie.” (M. Eminescu, I, p. 234) $adverb$$. • adjective rezultând din participii verbale: ruginit, îngălbenit, ascuțit, copt, obosit etc. Dintre cele două clase omonime (participiul adjectival și participiul - formă verbal-nominală), sunt adjective termenii care se caracterizează, în planul lor semantic, prin convertirea sensului dinamic, procesual, într-un sens static; termenii nu mai exprimă acțiuni încheiate, ci însușiri: glas ascuțit, vârful ascuțit al săgeții, voce ruginită, frunze ruginite, arme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adjective termenii care se caracterizează, în planul lor semantic, prin convertirea sensului dinamic, procesual, într-un sens static; termenii nu mai exprimă acțiuni încheiate, ci însușiri: glas ascuțit, vârful ascuțit al săgeții, voce ruginită, frunze ruginite, arme ruginite etc. Sunt participii verbal-nominale termenii care păstrează în planul lor semantic sensul de procesualitate, concretizat în sensul de „pasiv” sau numai de „acțiune încheiată”: „Cu perdelele lăsate/Șed la masa mea de brad.” (M. Eminescu, I, p. 105)1 Clase semantice de adjectivetc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
multiplicative sunt adjective și adverbe.” (G.A.I, p. 193), „Numeralele adverbiale (de repetiție) sunt adverbe.” (I, p.195), „Numeralele fracționare... exprimă un număr abstract sau un număr concret cu valoare substantivală.” (I, p. 192), ” Numeralele multiplicative sunt, de fapt, participiile (...) unor verbe de conjugarea a IV-a.” (G.A., vol.I, p. 190), " Numeralul (...) colectiv poate avea valoarea unui adjectiv ( amândoi copiii) sau a unui substitut (Are doi copii; amândoi sunt elevi.), "Numeralul multiplicativ funcționează preponderent ca adjectiv(eforturi înzecite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai mult sau mai puțin redus al flexiunii lor. Se îndepărtează de auxiliare prin strânsa lor dependență de context, prin neatingerea gradului maxim de abstractizare specific auxiliarelor. Sintagme de tipul am cântat, constituite din auxiliarul a avea și tema de participiu a verbului, reprezintă, în orice context ar apărea, ca și în afara vreunui context, timpul perfectul compus. Auxiliarul verbal introduce în planul expresiei tocmai elementul necesar constituirii opoziției morfologice cu alte forme flexionare ale verbului. Sintagme de tipul „Trebuie să cânte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei sintagme verbale, semiauxiliarele își realizează funcția numai sintactic și numai în enunțuri sintactice îndeajuns de lărgite, de multe ori superioare unității sintactice de bază - propoziția. Pe de altă parte, auxiliarele intră în sintagme predicative cu teme verbale (cu tema participiului: am cântat; cu tema infinitivului: voi cânta etc.), semiauxiliarele preced forme verbale morfologice deja constituite (conjunctiv: „Trebuie să fie bolnav...”; prezumtiv: „Trebuie să fi plângând pe undeva...”; infinitiv: „Mă pot îmbolnăvi dacă...” etc.) Semiauxiliarele se apropie de verbele predicative prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent indicativ, persoana I), cânt| (prezent indicativ, persoana a III-a), cântAM (imperfect indicativ, persoana I), cântAȚI (imperfect sau prezent indicativ, persoana a II-a, plural), cântASEȘI (mai mult ca perfect indicativ, persoana a II-a, singular), cântÎND (gerunziu), cântAT (participiu) etc. Este adevărat că rădăcina acestor verbe prezintă numeroase variații fonetice (mai cu seamă în partea finală), dar toate acestea sunt modificări - regulate, legice - determinate, fie de interacțiunea dintre sunete, venite în contact sau de la distanță, fie de interacțiunea dintre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect, fu-(-sei etc., -seseși etc.), o rădăcină pentru o a doua formă de perfect simplu, f-(-ui, -uși etc.), o rădăcină comună pentru infinitiv, gerunziu, conjunctiv și imperativ, fi (-i, -ind, -iu, -ii etc., -ii!), o rădăcină pentru tema participiului, fost (am fost, să fi fost etc.). Verbul a lua, mai puțin neregulat, prezintă doar două rădăcini diferite: una, ia-(ie-), pentru tema de singular a prezentului (ia-u, ie-i etc.) și alta, pentru toate celelalte teme verbale: lu-a, lu-înd
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rămas după înlăturarea flectivului din structura unei forme verbale, cele patru rădăcini ale verbelor a da și a sta ar fi: (1) - rădăcina da(sta-), la tema de singular a prezentului (da-u, sta-u etc.) și în structura temei de participiu (da-t), (2) - rădăcina d(st-), în structura temei de plural a prezentului (d-ăm, d-ați, st-ăm etc.), la tema infinitivului (d-a, st-a) și la tema gerunziului (d-înd), (3) - rădăcina dea(stea-), formă verbală împlinită pentru conjunctiv, persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme sub care se prezintă rădăcina verbelor a da și a sta: d(st-) și da(sta-), ar putea fi considerate variante ale unei singure forme: da(sta-). La tema de plural a prezentului și la temele infinitivului, gerunziului și participiului, se poate vorbi de o suprapunere a sufixului tematic peste vocala finală a rădăcinii: da(sta-) + -a/ă > da(sta-)/dă(stă-), în dăm/dați (stăm/stați), da(sta-) + -ă > dă(stă-); da(sta-) + -înd> dând (stând); da(sta-) + -a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
libere temele verbale constituite din rădăcina verbului și unul sau mai multe sufixe gramaticale, în afara unor relații cu dezinențe (dezvoltate doar în cazuri excepționale și când formele nu mai aparțin integral sferei lexico-gramaticale a verbului). Sunt teme libere temele infinitivului, participiului și gerunziului. Dintre acestea, tema gerunziului este, în același timp, și o temă autonomă, purtând, adică, în ea însăși un sens gramatical împlinit: cântând. Celelalte două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații morfologice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intră în relație de interdependență morfologică cu prepoziția-morfem a, exprimând, prin această structură complexă, sensul gramatical de infinitiv: a cânta; precedată de auxiliarul vei, va etc. generează sensul de viitor: vei cânta ș.a.m.d. Aceeași este situația temei de participiu. Exprimă sensul de perfect absolut, la perfectul compus al indicativului, de exemplu, după ce a intrat în același tip de relații morfologice cu prezentul auxiliarului a avea: am cântat, ai cântat etc. Sunt teme legate temele care intră în relații de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
iar tema verbală prezintă un component „lexical”- rădăcina, și un component gramatical, flectivul tematic: cânt + at. Sintagma perfectului compus-indicativ, de exemplu, se caracterizează printr-o organizare și funcționare pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde și o a doua componentă - morfemul temei de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și funcționare pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea (morfem liber) + tema de participiu am + cântat / ai + cântat 2. verbul auxiliar este prima componentă a unui morfem discontinuu care mai cuprinde și o a doua componentă - morfemul temei de participiu: Auxiliar (morfem liber) + Rădăcină + Flectiv tematic (morfem conjunct) a-m - cânt - at a-i - cânt - at Sintagma prezentului prezumtiv: 1. Auxiliarul va fi + tema de gerunziu (voi fi, vei fi) va fi cântând/știind/fiind bolnav 2. Auxiliarul (morfem...) + Rădăcină
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și persoană: fi (să fi cântat, mers etc.) iar verbul a avea, ca auxiliar al viitorului indicativ (forma a doua) are structura verbului liber de care, în limba literară, nu se deosebește. Temele liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în structura timpurilor compuse, exprimând sensul de „anterioritate”; rămâne invariabilă: perfect compus-indicativ: am + cântat Ț am cântat viitorul anterior indicativ: voi fi+ cântat Ț voi fi cântat perfect-conjunctiv: să fi + cântat Ț să fi cântat perfect-potențial optativ: aș fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
varietatea de asociere a acestora. Cu toate acestea, sufixul se poate constitui într-un criteriu pentru distingerea unor subclase de verbe. Pentru identificarea, în interiorul claselor verbale mai largi, a unor subclase, prezintă importanță deosebită, de exemplu, sufixele prezentului, imperfectului și participiului. Din această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
veghe-(m), îngenunche-(m). • De la tema primară a perfectului se constituie alte trei teme, secundare: cu sufixul-Ø, tema perfectului simplu: cânta-Ø(i) etc.; cu sufixul -SE-, tema mai mult ca perfectului: cânta-SE-(m) etc.; cu sufixul -T, tema liberă a participiului: cânta-T. B. — Tema I a prezentului (pentru singular și persoana a III-a plural); este o temă primară, legată, monovalentă. În funcție de realizarea concretă a sufixului constitutiv, diferențiază verbele în doua clase: Tipul I1 (tipul I de flexiune, clasa 1
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păr-ÎND. E. — Tema I a prezentului. Cuprinde rădăcina verbului și sufixul tematic specific -Ø: par-Ø, par-Ø(i), să par-Ø(ă) etc. Tipul IV de flexiune Se cuprind aici o parte din verbele conjugării a III-a: cele care constituie tema participiului cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -Ø: cer-Ø, cer-Ø(i), să cear-Ø(ă) etc. Tipul V de flexiune Se cuprind aici verbele din conjugarea a III-a care au sufixul -S în structura temei de participiu și un grup de verbe cu sufixul -T. Flexiunea lor prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: prind-E A2: tema II a prezentului: prind-E-(-m, -ți) etc. B. — Tema imperfectului. Este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putut apoi extinde, prin analogie și la alte forme.) • De la tema primară a perfectului se formează, la aceste verbe, numai două teme secundare: a perfectului simplu: prinSE-(i) etc. și a mai mult ca perfectului: prinSE-(sem) etc. F. - Tema participiului. Este o temă liberă, formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la aceste verbe, are două realizări, determinând, prin aceasta, constituirea a două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema perfectului are drept ultimă consoană realizată fonetic lichida l (mulse-(i) - mulS), cele mai multe din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]