888 matches
-
istorie a literaturii române (I-III, 1971-1987), constituie una dintre puținele încercări postbelice de abordare integrală a evoluției istorice a literaturii române. A doua ediție, revizuită (I-VI, 1994-2001), se extinde mult atât în timp, de la Ovidiu și autorii scrierilor patristice din epoca străromână până în anul 2000, cât și în spațiu, înglobând și literatura română din Basarabia, Bucovina, Banatul sârbesc, Israel și diaspora românească de pretutindeni, precum și poezia și proza aromână, un al șaptelea volum urmând să cuprindă critica, teoria și
ROTARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289386_a_290715]
-
Mihălcescu, și eliberându-se de înrâuririle lui Hristos Andrutsos, profesorul său de la Atena (al cărui tratat deschide șirul impresionant al traducerilor pe care S. le-a făcut - Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene, 1930), el a orientat cercetarea acestei discipline „spre scrierile patristice și postpatristice, cu apelul la texte, pe care le-a pus la dispoziția învățăceilor și cititorilor prin tălmăciri în colecția «Părinți și scriitori bisericești»”, „dând prospețime, adâncime și autentic duh teologic expunerilor dogmatice” (Dumitru Radu). În înțelegerea sa, dogmatica ortodoxă
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
prospețime, adâncime și autentic duh teologic expunerilor dogmatice” (Dumitru Radu). În înțelegerea sa, dogmatica ortodoxă își va păstra ecumenismul și va fi deschisă către dezbatere câștigând un temei filosofic. Învățatul român a știut să descopere încărcătura ontologică prezentă în scrierile patristice fără a depăși primejdios delimitările propuse de dogme: centralitatea lui Hristos (acestui obiectiv fundamental al credinței creștine i-a consacrat, între altele, studiul Iisus Hristos sau Restaurarea omului, 1943), semnificațiile Sfintei Treimi, Biserica și rosturile ei, energiile divine increate (abordate
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
din Scripturi, de la Exod pînă la Apocalipsă. La origine, aceste citate fuseseră preluate dintr-o versiune biblică anterioară celei datorate lui Ieronim, însă ulterior, în Evul Mediu, au fost corectate în conformitate cu Vulgata. Opera datează din 427. Bibliografie. Ediții: pentru Erezii: Patristic Studies 90, The Catholic University of America, Washington, 1956 (G.L. Müller); pentru Oglinda: CSEL 12, 1887 (Fr. Weihrich). în 430, cînd catastrofa ineluctabilă care dezagrega vechea civilizație greco-romană din Occident atinsese apogeul, Augustin moare. Africa fusese deja invadată de vandali
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că a apărat o cauză care în Occident a produs o gravă schismă. în realitate, a fost o personalitate de prim ordin, atît ca teolog cît și ca polemist... De fapt, el ne apare ca ultimul mare teolog al epocii patristice și pare emblematic faptul că și el a fost fiul acelei Africi care dăduse creștinătății primul mare teolog, Tertulian, și pe cel mai mare, Augustin.” Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 90A, 1974 (J.-M. Clement, R. Van der Plaetse). 4. Verecundus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dată fiind originea sa, acest așezămînt avea la bază principii sub multe aspecte diferite de cele pe care le respectă de obicei monahii, deoarece aici se studiau știința, literatura și gramatica (chiar dacă studiul era orientat apoi mai ales către textele patristice). Despre Vivarium vom vorbi mai tîrziu. Cassiodor a murit foarte bătrîn, în jurul anului 580. b) Operele din perioada laică Participarea la viața politică l-a făcut pe Cassiodor, ca și pe Boetius, să-și construiască opera pe două niveluri - profan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
putea să contribuie la supraviețuirea culturii antice și să furnizeze Bisericii candidați pentru nivelurile cele mai înalte ale ierarhiei. Așa cum spune el însuși, educația sa a fost serioasă, însă unilaterală: a studiat Scriptura, dar nu cunoștea mare lucru din operele patristice; Orosius, Sulpicius Severus și Prudentius îi erau mai familiari decît Ieronim sau Augustin. Mai tîrziu, a încercat să umple lacunele din educația sa recurgînd și la cultura clasică, însă cunoștințele sale sînt mai ales indirecte și se limitează la scriitorii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dialogului polemic dintre creștini și iudei. însă genul literar cel mai caracteristic al epocii este florilegiul dogmatic. Producția marilor teologi din secolul al IV-lea dusese la crearea unei vaste biblioteci teologice și crease condițiile pentru folosirea intensivă a argumentului patristic. Am văzut cum Chiril recursese pe scară largă la „Părinți” pentru a-și consolida pozițiile teologice; un florilegiu se găsește în Apologia celor douăsprezece anatematisme, altul a fost prezentat de Chiril la conciliul de la Efes. El se folosise deja de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în secolul al V-lea, apocrifele au fost totuși puțin numeroase, cu excepția falsurilor apolinariste, intenționat folosite de Chiril. Cel mai important florilegiu din secolul al V-lea este cel din scrierea Eranistes a lui Teodoret și conține 238 de citate patristice, extrase din 88 de autori; alt florilegiu era inclus în Tomul către Flavian al papei Leon. însă aproape că nu există scriere dogmatică în care să nu existe și un apendice cu „opinii ale Sfinților Părinți”. Acestea tind tot mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a văzut în triumful florilegiilor și al dialecticii (care le permitea teologilor să pună de acord textele Sfinților Părinți pe baza unui sistem de definiții necunoscute acestora) trăsăturile care i-au permis să situeze în vremea lui Iustinian „sfîrșitul epocii patristice” și să afirme: „într-un sens ce trebuie precizat, «epoca scolastică» începe în Orient în secolul al VI-lea” (Le chalcédonisme et le néo-chalcédonisme en Orient, citat mai jos, în bibliografie). Bibliografie. Pe lîngă studiile generale de istorie a creștinismului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
textele, adăugîndu-le de fiecare dată un comentariu în care demonstrează că, înțelese în contextul lor, pasajele din operele lui Chiril sînt favorabile monofizismului. în această confutație sînt citate adesea, pe lîngă contextele fragmentelor din Chiril aflate în discuție, alte texte patristice, fie în sprijinul propriei teze (de exemplu, în cazul lui Atanasie), fie pentru a le respinge (cazul citatelor din Teodoret). în anii petrecuți ca patriarh la Antiohia, Sever a început să scrie cel mai complex tratat al său, Contra gramaticului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată”, și nu despre două naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostasuri, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugînd apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată existența a două naturi distincte în Cristos după unirea ipostatică. în perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trecute în revistă relațiile lui Chiril cu orientalii, pentru a demonstra concordanța dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. în partea a treia se critica un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie; urma, în fine, un florilegiu de texte patristice. Unele fragmente din această operă, în greacă, se găsesc și în florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți privitoare la întruparea Cuvîntului (Doctrina Patrum de incarnatione Verbi), sub numele de Eulogiu din Alexandria. Cercetări recente, mai cu seamă ale lui M. Richard
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestea sînt separabile doar în mod abstract, astfel încît „nu înțelegem cele două naturi separat, ci spunem că există una a unei singure ființe”; după Efrem, „una” desemnează ipostasul, și nu natura. El dezvolta apoi, cu ajutorul unui dosar de extrase patristice, o argumentare prin care nega echivalența dintre physis și hypostasis. Scrierea ar putea fi aceea din care se cunoaște un fragment ce ar proveni „din a treia carte contra lui Sever”, dedicată celor două tipuri de voință, divină și rea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a trimis în 543 celor cinci patriarhi un Tratat contra nelegiuitului Origen și a odioaselor sale doctrine, din care s-a păstrat exemplarul trimis lui Mena, patriarhul de Constantinopol. în el erau stigmatizate și respinse cu ajutorul unor citate biblice și patristice mai multe teze atribuite, uneori fără îndreptățire, marelui Alexandrin: Fiul este inferior Tatălui, iar Duhul Sfînt Fiului; Fiul nu-l poate vedea pe Tatăl, nici Duhul Sfînt pe Fiul; Fiul și Duhul Sfînt sînt creaturi; noi sîntem cu Fiul într-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o parte, pe Nestorie să afirme că sînt două ipostasuri (ca o consecință a separării naturilor), iar pe de altă parte, pe Eutihie să admită o singură natură (ca o consecință a unirii ipostatice). Tratatul se încheie cu un florilegiu patristic. în opinia lui M. Richard, scrierea nu atacă atît cele două erezii menționate, ci pe adversarii antiorigeniști ai autorului. A doua operă a trilogiei este un dialog împotriva calcedonienilor, care s-au lăsat amăgiți de aftartodocetiști, a căror doctrină Leonțiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Antiohia cu Iulian din Halicarnassus. Și al treilea tratat îi combate pe aftartodocetiști, care, crede autorul, au comis aceleași erori ca și Pavel din Samosata, Diodor din Tars, Nestorie și Teodor de Mopsuestia. La sfîrșitul tratatului și înainte de obișnuitul florilegiu patristic, Leonțiu citează și respinge numeroase texte ale acestuia din urmă. Rezolvarea (Epilysis) silogismelor propuse de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori nu au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de aporii, adică de probleme propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sînt rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rîndul lor, se compun din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al „întrebărilor și răspunsurilor”. încheierea scrierii (coll. 1900A
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la 1 decembrie 488, Ioan a devenit episcop de Maiuma. Opera sa, Pleroforiile, a fost scrisă în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, adică între 512 și 518, așa cum rezultă din text (cap. 24). Plêrôphoria e un termen important din vocabularul patristic, prețuit în special de Capadocieni și de tradiția monastică și hagiografică, și desemnează siguranța plină de încredere care se naște în sufletul celui ce are conștiința prezenței lui Dumnezeu și a ajutorului divin. în lungul titlu al operei, termenul este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
IV‑ Sorbona, între anii 1997 și 2002. Doresc să mulțumesc tuturor celor care au contribuit, în diferite moduri, la finalizarea acestei lucrări, în primul rând doamnei Monique Alexandre, care a reprezentat pentru mine, pe parcursul acestor ani, nu doar modelul cercetătorului patristic, ci și un model de gândire și viețuire. Îi sunt profund recunoscător pentru ajutorul său statornic și generos, pentru sfaturile întotdeauna binevoitoare, pentru euergesia sa. Versiunea de față a beneficiat din plin de observațiile făcute de membrii comisiei la momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ierusalimului, aproape toți Părinții Bisericii care tratează această temă se referă în mod explicit la Cartea lui Daniel, citând și comentând mai ales versiunea lui Theodotion, care datează probabil de la începutul secolului I d.Cr. Vom analiza în continuare trei comentarii patristice la Cartea lui Daniel: al lui Hipolit (cca 202‑204), al lui Ieronim (407) și al lui Theodoret al Cyrului (433), comentarii în care, pe lângă elementele specifice, se remarcă și multe elemente comune. Exegeza pe care autorii menționați o propun
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puterea, autoritatea și tronul lui Dumnezeu (12,5 și 10)” . Beasley‑Murray folosește termenul „Anticrist” relativ la „cele două fiare” din Apocalipsă. Acesta este însă atribuit în mod eronat. În ciuda faptului că trăsăturile principale ale fiarelor vor fi reluate în variantele patristice ale mitului anticristic, nu este vorba de un singur personaj. Tandemul „fiară marină - fiară terestră” are drept model vetero‑ și intertestamentar faimosul tandem Leviatan‑Behemoth (Iov. 40-41; 1Enoh 60,7‑8; 4Ezr. 6,49‑52; Ap. Bar. 29,4). Leviatanul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiecare dinte de o palmă, degetele ca niște coase, urmele tălpilor lungi de două palme, iar pe frunte scris: Anticristul. El se va înălța până la cer și se va coborî până la iad, scornind tot felul de închipuiri mincinoase.” Spre deosebire de textele patristice, scrierile apocrife sunt interesate și de trăsăturile fizice ale Anticristului. Acestea propun portrete care pentru noi, cititorii secolului al XXI‑lea, par suprarealiste, dar care aveau pentru cititorul din vechime o înaltă semnificație simbolică. La originea acestor portrete se află
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
F. Vial). Dictionnaire encyclopédique du judaïsme, sous la direction de G. Wigoder, adapté en français sous la direction de S. A. Goldberg avec la collaboration de V. Gillet, Sérandour, A. et Veyret, G. R., Paris, 1996. Lampe, G.W.H., A Patristic Greek Lexicon, 11e éd., Oxford, 1994. The Encyclopedia of Religion, M. Eliade (éd.), New York, 1987. The Oxford Dictionary of the Christian Church, F. L. Cross, E. A. Livingstone (éd.), Oxford, 1974. Theological Dictionary of the New Testament, G. Kittel (éd.), trad
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
siglo II, Burgos, 1979. Filoramo, G., „L’escatologia di Agostino tra tempo ed eternità”, în Atti delle III giornate patristiche torinesi, R. Ugolino (éd)., Turin, 2002, pp. 289-309. Firpo, G., Le rivolte giudaiche, Rome-Bari, 1999. Florovsky, G., „Eschatology in the Patristic Age”, în Studia Patristica, K. Aland, F.L. Cross (éd.), Berlin, 1957, II, pp. 235-250. Flusser, D., „The Apocryphal Book of Ascensio Isaiae and the Dead Sea Sect”, în Israel Exploration Journal, 3, 1953, pp. 30-47. Flusser, D., „The four empires
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]