1,318 matches
-
și e ceață. În lumina roșie a felinarelor totul pare o pânză subțire de nervi și sânge înnodată ici colo în câte un pieton întunecos. Sunt singură în tot universul, îi trece prin cap în timp ce tocurile de la pantofi țăcăne pe pavaj. Singură cu umbra mea. Aceasta i-o ia înainte așternându-se oblic pe asfaltul ud. Datorită ritmului stâlpilor de iluminat, umbra crește, se divide, apoi în patru, în opt, apoi scade până devine un punct, apoi începe din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
descuie portiera. Când o deschise, Brunetti se gândi la cât de diferite erau lucrurile În Nord. În sudul Italiei, orice carabinier care auzea un sunet neașteptat din spatele mașinii s-ar fi lăsat imediat jos sau s-ar fi ghemuit pe pavaj lângă mașină, cu arma În mână, poate trăgând deja spre sursa sunetului. Dar aici, În somnoroasa Vicenza, tot ce făcu acesta fu să Întindă mână fără nici o Întrebare pentru a-i da drumul străinului În mașină. — Inspectorul Bonnini? Întrebă șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
jos la ceea ce se afla la picioarele ei, În curte. Viscardi căzuse cu fața În jos, așa Încât găurile căscate de pușcă În pieptul lui erau ascunse, deși sângele nu putea fi oprit să se scurgă pe pietrele de granit din pavaj. Lângă corpul lui, dar mai aproape de signora Concetta, pușca zăcea acolo unde-o aruncase ea. Lupara răposatului ei soț Își servise scopul și răzbunase onoarea familiei. Brunetti se apropie de femeie. Ea ridică privirea spre el, recunoscându-l, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
arici sau capsă. Nu era pentru prima dată când Hugo bănuia că în producția materialelor pentru copii era implicat un sadic care ura bebelușii. Cu cât ploua mai tare, cu atât creșteau în intensitate și urletele lui Theo. Îngenuncheat pe pavaj, cu apa inundându-i pantalonii, Hugo simțea că-i vine și lui să urle în timp ce se chinuia disperat cu aricii recalcitranți și cu capsele și perforațiile fără soț ale bucăților de plastic. Colac peste pupăză, copertina căruciorului, care, în teorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a strigat Hugo. Alte ovații. Între timp, pe chipul lui Alice se citea că în ea se dădea o luptă pe viață și pe moarte. Se vedea că pe jumătate exulta și pe jumătate îi venea să se scufunde în pavaj. — Așa că nu înțelegi, Alice? a zbierat Hugo. După ce se încheie divorțul, pot să mă recăsătoresc. O să-l am pe Theo. Așa că tot ceea ce trebuie să faci tu e să divorțezi de Jake, pe motiv de comportament inacceptabil, și după asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de sămânță. Și, abia când nivelul curiozității atinse înălțimi amețitoare, demară. - Era... dacă nu-mi joacă vreo festă celula nervoasă, prin vara capricioasă a lui 1982... Într-un scuar umbros și ospitalier... Colț de pământ susținând, pe dorsalele sale, atât pavajul din pietre de râu al Căii Plevnei, cât și imensul imobil, adăpostind Casa de Cultură a Studenților "Grigore Preoteasa"... - Preoteasa? Ăsta nu-i tipul despre care s-a considerat că avea un atât de puțin potrivit nume de ministru de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Garnisită cu furnici zburătoare. Întețită cu unsoare de bicicletă. De să-ți sară și tic-tacul din piept și să vorbești dintr-o dată în toate bolile pământului... Că d-aia s-o fi apucat și ea apoi de-a ciuruit toate pavajele și spinarea străduțelor... - ...Bre, păi atunci pe lângă ce halește ea, ce șmenuiesc eu de prin gunoaie e curată mâncare de restaurant!... Cum să-și pună ea, bre, dihania, bunătate de gingie, pe unsoarea de la bicicletă?!... Nu ți-am parlit că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cărăbuș cu nestemate, pentru nici o coardă de împărat... Mai bine, dacă l-ai găsit, urci pe Stoian Militaru, faci la stânga, suni la numărul 245... 54 DANIEL BĂNULESCU pe tranșee! Asta, de groaza noastră, vede ea totul în roșu și sparge pavajele!... Sparge-i-s-ar fața de către miliție!... - ...Și încasa-o-ar în bot și de la toți ăi cu roșu pe la caschetă! îi ținu hangul batjocoritor și negriciosul. - Ce te rînjești?... Și de grija noastră, te pomenești că pitește ea sticloanțele, printre blesteme!... Juca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei completă, Bucureștioara nu se mai regăsește pe nici o hartă. Doar actualii dezgropători ai rețelelor de canalizare ai I.C.A.B.-ului mai înțeapă, când și când, cîte-o vână de pământ viu, gras, miezos, îndopat cu împuțiciunile asimilate, semn că, pe sub scoarțele pavajelor centrale ale Bucureștiului, mai pulsează ceva din inima pârâiașului care circumscria punctele descântate ale orașului. 98 DANIEL BĂNULESCU - Dar de ce, fă? De ce-mpietrește?... Ce le-arăți? Din încăperile podidite de întuneric și de răcoare ale imobilului se prelinse un clănțănit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
5 dimineața, cu genele cârpite de somn, Gabriela P. Mocanu (alungată de către fermecătoare în brațele spectrului invocat ca fiind cel al Profesorului de Istoria Religiilor) călca pe dalele curții din strada Perone, pentru a tîrî pubelele de gunoi către poartă. Pavajul, altădată stabil, al aleii, se legănă o dată spre dreapta, se hâțână de două ori către stânga. Și, alunecând pe un soi de mâzgă marină, ucenica se prăbuși, bătând aerul cu brațele, într-o peliculă de apă sărată, ce-o acoperi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lanțuri muntoase din pulberi răsturnate din cutiile de detergenți și înălbitor. Ungîndu-l, tacit, drept un soi de adept al interminabilelor lui comentarii, Spectrul întîrzie pe banchetă alături de Genel, pentru a-l dăscăli cum să-și scoată taxiul din mocirlă, până pe pavajul din strada Perone și pentru a-l ajuta și cum să și-l și desponosească, aducîndu-i-l adică, prin vrăji standardizate, la materialitatea și dimensiunile normale. Săltîndu-se cu măiestrie într-un braț, peste buza copăii de faianță, Ho diábolos, părăsind pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în urmă o dâră de bună dispoziție, pe ulicioara spoită, în culori de Ev Mediu, de pâlpâirile unei luni capricioase și dezinhibate. Cum dezinhibat, din gangul de la numărul 26, aproape că se prăvăli peste ei și aproape îi împrăștie pe pavaj, un grăsan. În sacou cu nasturi metalici și oribili. Și care, în loc de-a le prezenta scuzele lui bâlbâite de pântecos abțiguit, numai ce se înghesui în ei, și îi presă, cu o ușurință absolut de neînțeles, către zid, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care îl înnodase la limbă și pe el. Și, într-adevăr, atunci, pe la ora 14,25, cum ședeau și se uitau localnicii, mai buimăciți unii la alții, (neștiind nici măcar de ce se uitau, fiindcă, de văzut, se mai văzuseră), taman atunci pavajul din pietre lustruite și lăcuite de râu întins sub tălpile lor, o dată se bulbucă și se cutremură. Dar nu îndeajuns de înspăimîntător. Sau exagerat. Nu mai puternic decât clănțănitul în gol al unui dulău mânios. Ori decât duruitul unei tarabe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Înserarea sosise. Soarele dăduse el însuși turnanta. Meteorologii diurni se cărăbăniseră către case. 393 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI O frântură din mulțimea adunată liorpăia deja, nu din cale afară de deranjată, prin șervețelul de apă întins de gravitație pe pavaj. Lumea urmărea, stăpânită dacă nu și de-o ușoară mulțumire adiată, că, uite tocmai băietanul de la dânșii din cartier, ce-și înjghebase stilul ăsta neobișnuit de viață, n-o fentase, o dăduse în asemenea chip, încît neobișnuitul nu-și luase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de lângă ginere. Dar nu se întîmplă nimic. Vecinii se împrăștiaseră. Alături, vioriștii moțăiau. Rudele socrului strigau ar-monistului: - Ziceți, mă, cu suflet, că vă spargem diblele-n cap! Ghiță BQcu, aprins la fată, asudat tot, numai în cămașă, juca sârbește pe pavajul curții, înconjurîdu-și femeia, care pocnea din degete: - Și-așa! Și-așa! Cuscrul Vasile o răsucea pe soacră ca un titirez, lovea din călcâie și striga răgușit: -Hă-tu!Hă-tu! Stere cântărea paharele în palmă, se mai uita la Lina și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de-a lungul noului drum comercial. O zarvă veselă se auzea de departe. Tramvaiul scrâșnea pe șinele-i de fier, uneori caii se speriau, se aduna lumea grămadă, chip de-l mai pornește! Camioanele pline cu cărămizi hurducăiau prin gropile pavajului. Deasupra străzii pluteau nori de praf. Pretutindeni se ridicau prăvălii și curți. Țiganii descărcau nisipul și varul. Zidarii nu mai lăsau mistria de când dădea soarele până în noiembrie. Între Grivita și șoseaua largă care ducea spre nordul orașului, pe limba lată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și i se vedea pieptul păros prin despicătura cămășii de noapte. O dată a simțit sluga că-l taie cineva la inimă cu un cuțit. Jupânul stingea lămpile din curte, să nu se facă risipă de gaz. Vântul ridica praful de pe pavaj. Sus, la ferestrele chiriașilor se luminau geamurile. Calul bătea cu copita. Înțepa un friguleț de primăvară. Înghețase sufletul în Mielu. S-a apropiat iar de stăpân, și i-a spus cu gura pe jumătate: - Domnu Bică, aș avea o rugăminte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gata... Ologu vorbea de frig. Soarele se decupa ca o farfurie întoarsă pe cerul plumburiu. Vântul se zdrențuia în crengi, ușuind ciorile. Deodată, Ologu, care era cel mai înalt dintre ei și vedea până departe, țopăi, lovind cu cârjele în pavaj. — Vine mașina Jandarmeriei ! strigă. Hai s-o ștergem de-aici ! — Jandarmii nu s-au luat niciodată de noi, spuse orbul, adulmecând aerul în căutarea primejdiei. Crezi că n-or fi având și ei podele de spălat ? — S-au oprit... observă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să nu sfâșie pe dinăuntru, se toceau os peste os, i se trăsese noul nume : Macairodus. Și pe acela ar fi vrut, într-o zi, în păcăniturile tenebroase ale motorului, să-l deseneze cu roțile unse cu vopsea fosforescentă, pe pavaj. Privi spre ferestre. Huruitul motocicletei făcea geamurile să vibreze, ca și cum blocurile ar fi clănțănit din dinți. Și totuși, îndărătul ferestrelor nu se vedea nicio mișcare, ceea ce nu era pe potriva strădaniilor pe care Maca le depunea, accelerând întruna, pentru ca lucrurile să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
învoirea lui, cu un altul, el însă, ca să nu-și calce jurământul, n-a făcut cununie. - Bravo, Botticelli! exclamă Ioanide. Merită să închinămun pahar în cinstea cavalerismului tău! Cei trei bărbați ridicară paharul, dar, cum Hagienuș vărsă puțin vin pe pavajul cavoului în fața gurilor mormintelor, de sufletul morților, ceilalți doi repetară și ei gestul, și după acest ritual deșertară câteșitrei paharele pe gât. Peste câteva zile, Smărăndache răspândea în toate cercurile cunoscuților vestea că Ioanide și Hagienuș au făcut orgie cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vedea că aveau această intenție. Principalul era să fie ținuți pe loc până la înnoptare. Gavrilcea îndreptă revolverul spre geamul portocaliu al cavoului opus ușii și trase în el un număr de gloanțe. Sticla pocni și căzu sonor în cioburi pe pavajul circular din afara monumentului. Chiar și după aceasta, Gavrilcea continuă să tragă pe fereastră. Ținta lui era de a face să se creadă că sunt mai multe persoane care se apără în cavou și mai ales că în alte cavouri existau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
împușcătură nu urmă, bănuiră că Gavrilcea nu mai are gloanțe, nu fără a păstra precauție ca nu cumva asediatul să profite de apropiere spre a deschide focul. Pica mișcă cu dificultate lada din fața intrării și deschise ușa, care, zgâriind jos pavajul, scoase o scârțâitură sonoră. Amețită de diferența optică între întunericul dinăuntru și benzile oscilante de lumină de afară, precum și din incapacitatea de a-și imagina, în ciuda realității, o semnificație mai gravă a lucrurilor, toată întîmplarea părîndu-i o reprezentație inexplicabilă, uită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Fereastra era de tipul cel mai confortabil, de stejar masiv, deschizîndu-se numai înăuntru. Odăile aveau grinzi de stejar de o lățime Ghiveci (span.). G. Călinescu considerabilă, ușile erau în dulgherie complexă, baia - de tipul cel mai somptuos și bălțat, cu pavajul făcut din bucăți triunghiulare de marmură, albastre și albe. De tavan atârnau cercuri groase de fier forjat, încărcate cu lumânări electrice. Tot ce pietrăria, dulgheria și celelalte arte constructive aveau mai special și mai solid, Botticelli, ca om de branșă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
obloane, iar înăuntru cu pereți din boaserie lăcuită. Scoase stâlpii orientali ai lui Saferian și-i folosi ca ornamente în prispa de la intrare. Instală sobe de teracotă, făcând exterior un horn de granit. Aruncă blocuri de piatră în chip de pavaj în jurul casei. Ca unul ce avea relații cu furnizorii, împrumută ceea ce-i lipsea și, înainte ca vremea să se strice, Ioanide invită pe Elvira să se mute. Pentru cărți făcuse rafturi date cu lac, de-a dreptul în perete. Isprava
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
crengile pomului din grădina alăturată. Am urcat scările care leagă François Pinton de Claude Monet și am constatat, ușurat, că nu mințisem. Totul era la locul lui: vilele cochete cu grădini misterioase, gardurile acoperite de plantele care se revărsau pe pavaj, succesiunea străduțelor: Villa Cronstandt, Villa des Boers, Miguel Hidalgo... Și mai ales casa, casa cu bârnele placate pe fațada în forma unui triunghi cu vârful în jos, grădina minusculă, așezată exact la mijlocul pantei, cu poarta care te întîmpină brusc, la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]