14,576 matches
-
trandafiri era străjuit de două ziduri: unul care Îl despărțea de grădina de zarzavaturi, și altul - foarte Înalt - care izola aproape complet, cu excepția unei portițe, locul pe care doctorul Forester și Johns Îl botezaseră, cam eufemistic, „Pavilionul special“. Despre acest pavilion nu sufla nimeni o vorbă, dar se bănuiau lucruri sinistre, ca existența unei odăi capitonate și a cămășilor de forță... Din grădină se vedeau numai ferestrele de sus, care erau zăbrelite. Fiecare dintre locatarii sanatoriului era conștient de vecinătatea acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
unuia ca Davis - toate aceste simptome, la fel ca și violența, vădeau boala. Pacienții Îi cedaseră, sub semnătură, doctorului Forester propria lor libertate, În speranța că vor scăpa de „mai rău“. Dar În cazul cînd acest „mai rău“ se producea, „Pavilionul special“ era pregătit pentru a-i primi: nu era nevoie să fie transportați la un ospiciu. Numai Digby nu se simțea apăsat de umbra acestei clădiri sinistre: „Pavilionul special“ nu era făcut pentru un om fericit ca el... Înapoia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de „mai rău“. Dar În cazul cînd acest „mai rău“ se producea, „Pavilionul special“ era pregătit pentru a-i primi: nu era nevoie să fie transportați la un ospiciu. Numai Digby nu se simțea apăsat de umbra acestei clădiri sinistre: „Pavilionul special“ nu era făcut pentru un om fericit ca el... Înapoia lui se auzeau, dinspre terenul de tenis, glasuri ațîțate: — Mingea a căzut Înăuntrul terenului! recunoscu el vocea lui Fishguard. — Ba În afară! — Mă acuzi că trișez? Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Ar trebui să te duci la oculist! Vocile trădau o ostilitate atît de profundă, Încît ai fi zis că posesorii lor vor ajunge curînd să se ia la bătaie. Dar cei doi nu ajungeau niciodată pînă acolo. Poate de frica „Pavilionului special“. Deodată, vocile amuțiră, ca un cîntec urît. Iar către seară, Still și Fishguard aveau să se Întîlnească din nou, În salon, ca să joace șah... Uneori, Digby se Întreba dacă nu cumva „Pavilionul special“ era rodul unei imaginații bolnave. Firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ajungeau niciodată pînă acolo. Poate de frica „Pavilionului special“. Deodată, vocile amuțiră, ca un cîntec urît. Iar către seară, Still și Fishguard aveau să se Întîlnească din nou, În salon, ca să joace șah... Uneori, Digby se Întreba dacă nu cumva „Pavilionul special“ era rodul unei imaginații bolnave. Firește, clădirea exista aievea, cu zidurile ei de cărămidă roșie, cu ferestrele zăbrelite și cu zidul Înalt care o Împrejmuia. Exista și un personal special, cunoscut de ceilalți pacienți de la seratele lunare, la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
invitați și unii localnici - pastorul, cîteva doamne În vîrstă, un arhitect scos la pensie - Îi ajută pe pacienți să se readapteze la viața socială și să deprindă din nou regulile vieții În societate). Dar putea cineva spune cu siguranță dacă „Pavilionul special“ era sau nu locuit? CÎteodată, Digby avea impresia că Pavilionul nu era mai real decît iadul În concepția vreunui teolog inimos: un loc pustiu menit doar să slujească drept avertisment. Deodată, Îl văzu din nou pe maiorul Stone. Mergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
scos la pensie - Îi ajută pe pacienți să se readapteze la viața socială și să deprindă din nou regulile vieții În societate). Dar putea cineva spune cu siguranță dacă „Pavilionul special“ era sau nu locuit? CÎteodată, Digby avea impresia că Pavilionul nu era mai real decît iadul În concepția vreunui teolog inimos: un loc pustiu menit doar să slujească drept avertisment. Deodată, Îl văzu din nou pe maiorul Stone. Mergea cu pași grăbiți, dar cînd Îl zări pe Digby o porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Vin acuși! Îi răspunse un glas. Digby se simți deodată copleșit de o neliniște nelămurită, ca și cum cineva i-ar fi șoptit la ureche „Ferește-te!“, dar mult prea Încet astfel Încît nu putea fi sigur că Înțelesese bine. Pe poarta „Pavilionului special“ ieși un individ Îmbrăcat Într-un halat alb, aidoma celui purtat de Johns cînd era de serviciu, deși mai puțin curat. Era un omuleț cu o mutră arogantă și niște umeri diformi, uriași. La iaz! Îi spuse Johns. Omulețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
deși mai puțin curat. Era un omuleț cu o mutră arogantă și niște umeri diformi, uriași. La iaz! Îi spuse Johns. Omulețul clipi din ochi, dar rămase locului, măsurîndu-l pe Digby cu o curiozitate obraznică. Făcea parte, desigur, din personalul „Pavilionului special“, nu din cel al grădinii, căci mîinile și halatul lui păreau pătate cu tinctură de iod. — Trebuie să ne grăbim, Îi zise Johns. Doctorul e foarte Îngrijorat... — Oare nu ne-am mai Întîlnit undeva? Îl Întrebă Poole pe Digby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu un soi de satisfacție. Firește că da, sînt sigur că ne-am mai Întîlnit! — Ba nu, protestă Digby. — Ei, atunci ne cunoaștem acum, rînji Poole, și adăugă pe un ton satisfăcut, arătînd cu un braț lung de maimuță spre „Pavilionul special“: Eu sînt paznicul! Nu te cunosc, și nici nu vreau să te cunosc! răcni Digby, și Înainte de a-i Întoarce spatele avu răgazul să surprindă privirea mirată a lui Johns, care pornise grăbit spre iaz Împreună cu Poole. Întîlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
N-aș vrea să fiu silit să te internez ca alienat mintal... Dar știți bine că sînt la fel de sănătos la minte ca și dumneavoastră... — Și maiorul Stone credea la fel despre sine. Și totuși a trebuit să-l transfer În „Pavilionul special“... Avea o obsesie ce-l putea Împinge oricînd la acte de violență... — Dar eu... — Simptomele dumitale sînt foarte asemănătoare. Ațîțarea asta... Și doctorul Își puse mîna pe umărul lui Digby - o mînă caldă, catifelată și umedă. Nu te teme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din partea prietenului nostru Johns... Și nici o discuție intelectuală, firește... — Dar domnișoara Hilfe? Întrebă Digby. — A fost o greșeală din partea mea, mărturisi doctorul Forester. Nu sîntem Încă suficient de Înzdrăveniți. I-am spus domnișoarei Hilfe să nu mai vină. CAPITOLUL II PAVILIONUL SPECIAL „De ce te ferești de mine? Ce-am făcut, oare, ca să te temi de mine? Ți-ai plecat urechea la zvonuri mincinoase, copilul meu!“ Micul duce 1 CÎnd vrei să ștergi urma unui creion, trebuie să-ți dai osteneala să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fi dezlegat, poate, niciodată enigma dispariției lui Johns, Johns ar fi continuat să practice cultul eroilor, iar maiorul Stone s-ar fi cufundat poate și mai adînc În nebunia lui, lîncezind Între cei patru pereți capitonați ai unei celule din „Pavilionul special“. CÎt despre Digby, ar fi rămas fără Îndoială... Digby. Tocmai aceste linii aproape șterse avură darul de a-l ține treaz, după o zi de singurătate și plictiseală. Nu poți respecta un om care n-are curajul opiniilor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Înainte de a-l vedea pe Poole, Digby se gîndise doar la o revoltă neînsemnată - bunăoară o vizită În camera lui Johns, pe care avea certitudinea că-l va Îndupleca să vorbească. Acum, Însă, deveni mai cutezător; va pătrunde chiar În „Pavilionul special“ și va sta de vorbă cu Stone. Pacienții trebuiau să facă front comun Împotriva tiraniei! Digby Își aminti de o delegație pe care o condusese pe vremuri la directorul școlii, pentru a protesta Împotriva lecțiilor de trigonometrie impuse clasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ca să le citească, dar o asemenea ispită măruntă nu se potrivea cu aprigul său dor de aventură. Da, astă seară va săvîrși o faptă pe care nici un alt pacient nu cutezase s-o săvîrșească Înaintea lui: va intra nesilit În „Pavilionul special“. În timp ce cobora tiptil, cu băgare de seamă, scările, Îi veneau În minte cuvinte ca „pionier“ și „indian“. În salon luminile erau stinse, dar, cum perdelele nu fuseseră trase, Încăperea era scăldată În razele lunii. Se auzea susurul fîntînii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
orice posibilitate de retragere. Atent la orice zgomot, Își auzea inima bătînd cu putere În coșul pieptului. În fața lui se afla acum ușa, acoperită cu o draperie verde, pe care n-o văzuse niciodată deschisă, iar dincolo de ușa aceea era „Pavilionul special“. Digby se simțea ca În copilărie cînd se furișa afară din dormitor, vădind mai multă Îndrăzneală decît ar fi dorit În realitate pentru a-și pune la Încercare curajul. Spera că va găsi ușa Încuiată și că nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
expresia aceea de adîncă Îngrijorare și simț al răspunderii. Un lucru este limpede: nebunii Își păstrau personalitatea chiar și În acest loc. Nici o nebunie nu putea stinge În sufletul lui Stone simțul datoriei ostășești față de semenii săi. Recunoașterea făcută În „Pavilionul special“ se dovedi mai ușoară decît se așteptase Digby, care nu sperase ca doctorul să lipsească atît de mult. Ajuns repede la ușa acoperită cu draperia verde, care scîrțîi Într-un fel ce-i aminti de gemetele lui Stone - parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Bietul Stone a surprins o scenă ciudată, de aceea a fost Îndepărtat... — Spre binele lui, spuse Johns, cu glas rugător. Doctorul Forester știe ce face. E un om excepțional, crede-mă, Digby! — Pe dracu spre binele lui. Am fost la „Pavilionul special“ și-am vorbit cu Stone... — Ai intrat acolo? exclamă Johns. — Dumneata n-ai fost niciodată? — E interzis! Dumneata faci totdeauna ce-ți poruncește doctorul Forester? — E un medic eminent, Digby! Nu poți să-ți dai seama... creierul e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
om Înarmat cu o pușcă. — Așteaptă un moment, i se adresă doctorul Forester, Încă nu ți-am spus totul. După ce vei afla adevărul, vei putea să alegi Între metoda lui Conway și metoda lui Stone. Mai e destul loc În „Pavilionul special“. — Dumneata ar trebui să fii acolo, doctore Forester, Îl Înfruntă Digby. — Ești un prost, Îl repezi doctorul. Un prost amorezat... Am obiceiul să-mi țin sub observație pacienții și nu mă Înșel asupra lor. Ce rost are să te Îndrăgostești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai binevoitor - sau cel puțin așa i se păru lui Rowe cînd Îl auzi: — Spune-ne ce-ți amintești, așa cum Îți vine, indiferent În ce ordine. — Altfel nici n-aș putea... Întîi Îmi vine În minte Poole. E gardianul unui pavilion special al sanatoriului, unde sînt internați cei furioși... deși nu cred că-s totdeauna furioși. L-am mai Întîlnit pe Poole o dată, Înainte de a-mi fi pierdut memoria. Îmi amintesc de-o odăiță mizeră și de un tablou cu Golful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
scoțiană al costumului său pluti peste masă, pînă la nările lui Rowe. Ai o părere bună despre sanatoriul doctorului? — E un sanatoriu bun, atîta vreme cît nu te cerți cu doctorul... — Ha, ha... exact. Și apoi? Apoi, te pomenești În pavilionul rezervat furioșilor. — Uluitor! exclamă domnul Prentice, mîngîindu-și mustața pleoștită. Orice s-ar spune, e ceva ieșit din comun... N-ai nici un temei să te plîngi? — M-au tratat foarte bine. Da, firește, mă așteptam la asta. Vezi dumneata, dacă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Da, firește, mă așteptam la asta. Vezi dumneata, dacă s-ar plînge măcar vreunul dintre pacienți - toți intră de bunăvoie acolo - am avea un pretext să ne vîrÎm și noi nasul... De cînd aștept un asemenea pretext! — Odată internat În pavilionul acela, e prea tîrziu. Chiar dacă nu ești nebun, Îți pierzi mințile... Zbătîndu-se orbește printre amintirile lui, Rowe Îl uitase pe Stone. Acum, Își aminti de vocea rugătoare ce venea de dincolo de ușa celulei și se simți vinovat. — În pavilion a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În pavilionul acela, e prea tîrziu. Chiar dacă nu ești nebun, Îți pierzi mințile... Zbătîndu-se orbește printre amintirile lui, Rowe Îl uitase pe Stone. Acum, Își aminti de vocea rugătoare ce venea de dincolo de ușa celulei și se simți vinovat. — În pavilion a Închis de curînd un om care nu-i cîtuși de puțin furios, spuse el. — L-au Închis pentru că nu Împărtășește vederile doctorului Forester? Spunea că i-a văzut pe doctor și pe Poole - supraveghetorul pavilionului - Îndeletnicindu-se cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se simți vinovat. — În pavilion a Închis de curînd un om care nu-i cîtuși de puțin furios, spuse el. — L-au Închis pentru că nu Împărtășește vederile doctorului Forester? Spunea că i-a văzut pe doctor și pe Poole - supraveghetorul pavilionului - Îndeletnicindu-se cu ceva suspect, pe Întuneric, În camera lui Poole. Și mai spunea că i-ar trebui o fereastră de la care să poată trage... E cam țîcnit, săracul, dar nu-i furios deloc, ci dimpotrivă... — Continuă, continuă... — Stone era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de o femeie pe nume Yonge... care a scris și Micul duce. Dacă dumneavoastră ați fi pe neașteptate smuls din lumea copilăriei și silit să vă exercitați meseria pe care-o aveți, ați rămîne și dumneavoastră perplex. Jones și cozonacul, pavilionul special, bietul Stone... tot ce se vorbește azi despre un individ pe nume Hitler... dosarele dumneavoastră, pline de fotografii Înfiorătoare... toată viața asta crîncenă și absurdă... E ca și cum aș fi fost trimis În explorare cu o hartă greșită. SÎnt gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]