1,530 matches
-
bicicletă o cazma și o lopată; Baronu adusese o sapă grea, ascuțită, făcută dintr-o jumătate de talger de discuitor; Ectoraș, băiatul cam nevolnic al Directorului de școală, luase din magazia lui taică-său un topor și niște perii și pensule, așa cum văzuseră cu toții la oamenii veniți de la oraș să scormonească În pământul galben după ce coaja lui o luase la vale, dimpreună cu gospodăria unui rudar. Vieru Îi Încredințase pe ceilalți doi că aveau să meargă la sigur: prea erau multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ei, pe când organele de anchetă cercetau Împrejurările misterioasei dispariții pentru totdeauna a profesorului, porțelanurile Îngălbenite de timp și de miile de cafele și ceaiuri pe care le găzduiseră fuseseră dibuite Într-o lădiță de lemn, alături de tuburi cu vopseluri uscate, pensule cărora li se scuturaseră perii de cum le mișcaseră mâinile celor ce scotoceau, tocuri vechi de lemn, câteva penițe pe care Încă se păstrau resturi de cerneală scorojită, Înfășurate Într-o filă de abecedar unde era Înfățișată o fetiță Încruntată care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi zis de mâhnirea de‐a nu fi murit mai de mult. Un obraz palid și văros, ochii îngropați departe în găurile negre ale unei frunți cernite de marginile mari ale pălăriei enorme. Mustața albinală stuf oasă și o pensulă de barbă aspră dedesubt. Slab, slab, sfios ca un întârziat, călcând cu economie asfaltul, el umbla ca un străin sărac, refugiat în București dintr‐o străinătate de undeva și retras parcă din niște lupte politice în care și‐ ar fi
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
paravanele din Azuchi, se prefăcuse bolnav și refuzase. La urma urmei, fusese vasal al clanului Saito, pe care Nobunaga îl distrusese. Era ușor de înțeles că Yusho se simțea prea mândru pentru a decora locuința lui Nobunaga cu propria sa pensulă. Expresia „moale pe dinafară, tare pe dinăuntru“ i se aplica foarte bine caracterului lui Yusho. Yusho nu putea avea încredere în logica după care trăia Mitsuhide. Dacă Mitsuhide avea o scăpare, fie și numai una singură, bariera care-i stăvilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
E grosolan din partea mea s-o spun, dar presupun că și dumneavoastră aveți un plan, stăpâne. — Nu te contrazic. Vă pot întreba mai întâi care e al dumneavoastră? — Hai să ne scriem amândoi ideile pe hârtie, propuse Hideyoshi, aducând coli, pensule și cerneală. După ce terminară de scris, cei doi schimbară între ei foile de hârtie. Hideyoshi scrisese un singur cuvânt, „apă“, câtă vreme Kanbei scrisese două: „atac cu apă“. Râzând sonor, Hideyoshi și Kanbei ghemotociră hârtiile și le vârâră în mâneci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
picta, copiind dintr-o carte deschisă. — Ei, ce faci? se opri Mitsuharu lângă el, privind, mulțumit de calmul lui Mitsuhide și bucuros că puteau împărtăși ceva. — Mitsuharu? Nu te uita. Nici acum nu pot picta în fața altora. Mitsuhide puse jos pensula, manifestând o sfială rareori văzută la oamenii trecuți de cincizeci de ani. Era atât de jenat, încât ascunse schițele la care renunțase. — Te deranjez? râse Mitsuharu. Cine a pictat cartea pe care o foloseai ca model? — E una dintr-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se atinse de hârtia din fața lui. Încă avea cotul rezemat de brațul scaunului și părea să privească afară, în întunericul grădinii, unde fremătau frunzele. Se pare că vă scormoniți creierii după strofă, stăpâne, îl tachină Shoha pe Mitsuhide. Mitsuhide luă pensula și scrise: Toată țara știe Că a sosit vremea, E luna a Cincea. La o asemenea petrecere, odată ce era compusă prima strofă, participanții adăugau, la rândul lor, versuri, până se însumau între cincizeci și o sută de strofe. Cenaclul începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seppuku în locul meu. Deși refuzase oferta lui Gessho, Muneharu îi permise să-l însoțească în barcă. Se simțea împăcat. Chemându-și pajii, le ordonă să-i pregătească un kimono albastru subțire, ceremonial, în care să moară. Și aduceți-mi o pensulă și cerneală, ceru el, amintindu-și să le scrie o scrisoare soției și fiului său. Ora Calului se apropia cu repeziciune. Fiecare strop de apă potabilă era esențial pentru viața oamenilor din castel, dar, în acea zi, Muneharu ordonă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Tot ce mai rămâne acum de făcut e schimbul de declarații. Priviți ceea ce am scris, iar apoi voi trimite un mesager după angajamentul clanului Mori. Ekei privi declarația, după care i-o înapoie, cu respect, lui Hideyoshi. Acesta ceru o pensulă și semnă. Apoi, își crestă vârful degetului mic și aplică o pecete de sânge lângă iscălitură. Tratatul de pace era semnat. Peste câteva ore, tabăra clanului Mori fu cuprinsă de șoc și căzu pradă dezolării, ca un vârtej de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
așa că, aveți puțină răbdare. Mitsuhide clătină din cap, pentru a da de înțeles că bandajarea rănii nu era necesară. Mâinile i se mișcară de parcă ar fi căutat ceva. — Ce este, stăpâne? — Un penel... Shigemoto scoase grăbit hârtie, cerneală și o pensulă. Cu degete tremurătoare, Mitsuhide luă pensula și privi hârtia albă. Shigemoto știa că avea să-și scrie poezia morții și începu să aibă o senzație de sufocare în piept. Nu suporta să-l vadă pe Mitsuhide scriind așa ceva, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de la pământ. Întinzând mâna dreaptă, apucă penelul strâns, mai-mai să-l frângă, și începu să scrie: Nu există două porți: loialitatea și trădarea. Dar mâna îi tremura atât de tare, încât păru incapabil să scrie versul următor. Mitsuhide îi dădu pensula lui Shigemoto: — Scrie tu restul. Rezemându-se de poala lui Shigemoto, întoarse capul spre cer, privind, câtva timp, luna. Când culoarea morții, mai palidă chiar și decât aceea a lunii, îi cuprinse chipul, vorbi cu un glas eliberat surprinzător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a îndoit picioarele și m-a sărutat și după aceea era deasupra mea și bluza i se ridicase și... Eva stătea jos și asculta fascinată. Putea să vizualizeze scena cu atâta claritate - chiar și mirosul de vopsea din atelier, și pensulele... Sally avusese o viață atât de incitantă, atât de plină de evenimente și atât de romantică, deși într-un mod destul de tragic. Eva încercă să-și aducă aminte de viața ei de la paisprezece ani, când nici măcar nu se întâlnea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
încerc să nu fiu atentă la gândurile lui, ca să mă pot concentra pe plăcere. Îmi îndrept ochii în altă arte, la un suport pentru creioane de pe biroul lui. E făcut dintr-o legătură de bețe de bambus. E plin de pensule și stilouri, care stau în sus, spre tavan, ca un mănunchi de orhidee limba-dragonului. Sunt stimulată în mod ciudat. Am creat un mit, spune el mai departe. Le-am spus generalilor mei să fie jucăuși cu Chiang Kai-shek. Să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Despre crearea Armatei Roșii. După aceea, se prăbușește și merge să doarmă precum un cadavru în sicriu. Fata continuă să redacteze scrisoarea pe care i-a promis-o lui Lao Lin. Stă la masa lui Mao și se joacă cu pensulele și stilourile. În mintea ei e un gol. E plictisită. Numără caracterele la fiecare câteva rânduri. Știe că trebuie să umple o pagină întreagă, ca scrisoarea să fie acceptabilă. Bășină, bășină și iar bășină, scrie ea, apoi șterge, apoi scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dulce chiar și după ce a fost transformat în mobilă. Manuscrise originale, legate manual, zac desupra standurilor înguste și lungi. În mijlocul camerei e un birou cu o suprafață de opt picioare pe patru picioare. Pe el se află un set de pensule de scris, o călimară, o cană de ceai, o scrumieră și o lupă. Camera dinspre interior servește drept dormitor pentru Mao. Are pereți alb-gri și draperii prăfuite de culoarea vinului. Patul din lemn, în formă de barcă, are multe rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe mine să fac treaba asta, în timp ce el își savura țigara. Între noi nu a existat niciodată o discuție despre ce anume nu a mers în relația noastră. Dilema s-a hrănit cu amănunte triviale. El se semnează cu o pensulă roșie. Noul împărat. Trecutul este încă foarte clar. Nu pot să uit clipa în care m-am îndrăgostit de bandit! Imaginile mângâie țărmul memoriei mele. Le simt tandrețea. Săptămâni și luni de zile stau în camera mea, visând cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
portretul, reluă Dante Negro, înclinându-se din nou. Cred că acum putem începe lucrul. Atelierul era destul de spațios. Cuprindea o adunătură veselă de obiecte. Tablouri și rame rezemate de pereți, stive de mape cu desene, fel de fel de schițe, pensule, borcănele cu vopsele, crete și creioane din cărbune... Într-unul din colțuri erau un podium mic și mai multe spaliere. În celălalt colț faldul unei draperii ascundea un loc de odihnă pentru oaspeți. O sofa, un taburel, câteva perne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să ignore un reprezentant diplomatic al Franței. Pe drum, furia viră în speranță. „Ah, de l-aș mai vedea măcar puțin!” La atelier, însă, nici urmă de fecior. Nu-l găsi decât pe Luciano. Migălea ceva la portretul prințului, cu pensula într-o mână și paleta în cealaltă. Nici măcar nu întoarse capul. ― Aveți vreo treabă specială? Maestrul a lăsat vorbă că vine târziu. Foarte târziu. Ledoulx se bâlbâi că era doar în trecere, mormăi ceva și despre o chestiune fără importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
reveneau mereu asupra cerceilor și asupra șalului. Șalul, mai ales, părea să fie piesa de bază a tabloului și purtătorul de mesaj. De ce ținuse Marioritza să fie imortalizată cu cele două daruri primite din partea prințului? Dante Negro își aruncă deodată pensula în borcanul cu ulei. ― Nu merge! Lipsește ceva! Îi șopti ceva lui Luciano și acesta părăsi imediat atelierul. Alteță, dacă nu aveți nimic împotrivă, o să facem o mică schimbare. S-ar cere un contrast. Luciano reveni cu un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de toate neamurile și tot felul de biscuiți și napolitane, ciocolate și bomboane în ambalaje multicolore, nemaiântâlnite pe aici, baxuri de sucuri și fructe exotice, jucării și jocuri pentru copii de toate vârstele, caiete, cărți, truse de creioane și pixuri, pensule și tuburi de vopsele pentru pictură, mingi, rachete de tenis, biciclete, combine muzicale, calculatoare, televizoare, aparate video, casete cu filme și camere video și câte și mai câte. Și cei din schimbul de noapte veniseră să pună umărul, și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
la mama și pornisem la drum pe strada aceea lungă, imediat înainte de colț mă aștepta clădirea aceea puțin înclinată, iar la ultimul etaj, mansarda plină de vopsele și pânze și miros ascuțit de terebentină. El îmi deschide ușa, cu o pensulă în mână și ochii îngustați, ca o persoană cu vederea scurtă încercând să deslușească de la distanță semnele de circulație de pe stradă, și, deși nu spune nimic, știu că se bucură să mă vadă, îmi indică cu pensula un fotoliu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de ce îl ascunzi, ai un gât de lebădă, iar eu îmi îndrept ținuta sub privirile lui, nu mă mai simțisem niciodată atât de frumoasă sau poate că nu era vorba despre frumusețe, mă simțeam un om nou, cu totul nou. Pensula lui șterge straturi întregi de frustrări, depresii și frici, mă reconstruiește din temelii, făcându-mă exact așa cum îmi doream să fiu, o lebădă tăcută și nobilă, demnă și mândră, iată cum trupul meu se reîntoarce la mine după o călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Vii mâine, mă întreabă el, iar eu spun, vom vedea, și el râde, e bine, eu sunt aici, nu trebuie să mă anunți dinainte, iar eu știu că el îmi va deschide întotdeauna ușa cu o fericire tăcută, cu o pensulă în mână și cu ochii îngustați, știu că va fi întotdeauna singur printre picturi, și deja aștept dimineața următoare, dar Noga se trezește arzând toată din pricina febrei, o pun pe pieptul meu, sufocându-mi dezamăgirea, ea este zguduită de frisoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întrebasem ce face când eu nu sunt acolo, întreaga lui existență era compusă în mintea mea numai din acele dimineți cu mine, iar acum nu îmi dă de ales, stau jenată pe fotoliu, el stă în picioare în fața mea, fără pensulă, vulnerabil peste măsură fără arma sa, și mă întrebă pe un ton gutural, vrei să mergem sau să stăm aici? Te-ai săturat să mă pictezi, îl întreb eu, iar el spune, din contră, asta îmi face cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă pictezi, îl întreb eu, iar el spune, din contră, asta îmi face cea mai mare plăcere, când am învățat să desenez, am studiat același model timp de trei ani, iar de la an la an devenea din ce în ce mai interesant, își ia pensula și mă privește, apoi privește tablourile din jur, dar șevaletul rămâne gol, ca și când prezența mea l-ar deranja, eu privesc acoperișurile roșii ca niște câmpii înflorite, nu departe puteam recunoaște clădirea în care locuiam noi, la marginea cartierului, îl privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]