1,200 matches
-
de vreo cincizeci de ani, era băiat bun, donator, prieten, om cu milă, om cu vână, un calculator lucid al procentajelor, un tip dornic să facă un împrumut caritabil deși nu-și putea nici măcar scrie numele, un om care dăruia pergamente la sinagogă, un protector al rudelor de origine poloneză. Se știa; Einhorn le notase pe toate. Și se pare că toată lumea știa tot. O grămadă de franchețe și respect se perinda de la unul la altul. Și de asemenea, tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Milcov de artiștii din vremea „domniei Radului vodă celui Mare, împărăției nu domniei sămănătoare și pentru lucrurile și tocmelile casei lui i-au dzis Radul vodă cel Mare“14. Cel de-al doilea portret, așezat în colțul din dreapta sus a pergamentului, pe un fond de culoare albastră, „perechea“ aceluia de pe actul din 9 decembrie, l-am descoperit acum patru ani, în zilele în care am redactat o comunicare despre portretul votiv al lui Ștefăniță vodă Lupu, miniat pe un hrisov din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
heraldică; de acum înainte, "cea mai dragă căutare din viața lui au fost cărțile, cărțile, mereu cărțile" (Russell 1908: 42). Totuși, cu puțin înainte de perioada petrecută cu Lambert, învățase și să reconstituie arbori genealogici ai aristocraților și blazoanele lor din pergamente vechi adunate de tatăl său din arhiva bisericii St. Mary Redcliffe. A făcut exact acest lucru pentru un anume Henry Burgum, un tinichigiu îngîmfat din Bristol, care a fost fascinat să audă de la Chatterton că era urmaș al străvechilor nobili
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
biserică și depozitate în clădirea școlii; mama lui le adusese acasă cînd fusese nevoită să părăsească locul. Există o relatare, oferită de William Smith (prietenul apropiat al lui Chatterton), care detaliază acest eveniment: Atenția lui Chatterton a fost atrasă către pergamentele vechi cînd mama lui le folosea ca hîrtie pentru făcut sfoară. Desigur, devenise familiarizat cu pergamentele la biroul pentru copiști, așa că, preluîndu-le pe acelea pe care le folosea mama lui, a descoperit că erau foarte vechi și că semnăturile de pe
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
locul. Există o relatare, oferită de William Smith (prietenul apropiat al lui Chatterton), care detaliază acest eveniment: Atenția lui Chatterton a fost atrasă către pergamentele vechi cînd mama lui le folosea ca hîrtie pentru făcut sfoară. Desigur, devenise familiarizat cu pergamentele la biroul pentru copiști, așa că, preluîndu-le pe acelea pe care le folosea mama lui, a descoperit că erau foarte vechi și că semnăturile de pe verso erau scrise cu caractere diferite de cele aflate în uz acum. (apud Ingram 1916: 38
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
cu caractere diferite de cele aflate în uz acum. (apud Ingram 1916: 38) A înțeles de la mama sa că documentele fuseseră descoperite în arhiva bisericii, de aceea a mers și el personal să cerceteze acea cameră. După ce a explorat toate pergamentele găsite în posesia mamei sale (folosite și ca învelitori pentru cărți sau căptușeală; cf. Maunder 2010: 64), a afirmat că "aflase o comoară și era bucuros că nimic nu se putea compara cu ea" (apud Ingram 1916: 38). Nu încape
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
George Catcott, tinichigiu, iubitor al tavernelor și autor, al cărui frate, Alexander Catcott, era vicar al bisericii parohiale din Bristol; depozitul era cel mai probabil "Arhiva" ("Muniment Room") aflată în vîrful Portalului nordic, adăpostind șase sau șapte cufere încuiate, conținînd pergamente, dosare, acte și alte documente, printre care și "Cufărul lui Canynge" (cf. Masson 1874: 45-46; vezi Russell 1908: 6, ilustrația care prezintă faimosul Portal nordic). În foarte scurta sa viață - nu împlinise încă vîrsta de optsprezece ani cînd s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
fuseseră create pentru a-i păcăli pe cei care (în speță Catcott și Barrett) încercaseră să îl înșele pe el primii (dintre cei doi, cel puțin Catcott pesemne ar fi crezut că Chatterton nu avea nici o idee privind valoarea vechilor pergamente, astfel că ar fi încercat să le procure fără cheltuială; cf. Russell 1908: 83-84). Cînd Chatterton a plecat de la Bristol spre Londra în aprilie 1770, se pare că deja se hotărîse: avea să se sinucidă în duminica de Paște, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
900.000, după unii autori). Biblioteca a iscat și conflicte: rivalitatea cu biblioteca din Pergam l-a determinat pe Ptolemeu al Vlll-lea să interzică exportul papirusului din Egipt. Cei din Pergam și-au pus mintea la contribuție și au inventat pergamentul, făcut din piele de oaie, de capră sau de vițel, mult mai rezistent. Timpul si conflictele dintre oameni nu au cruțat biblioteca din Alexandria. Se spune că, în anul 47 Î.Hr., în timpul războiului, biblioteca a fost incendiată de Caesar
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
pe materialele consemnate mai sus, copiștii perioadei postexilice dispuneau în mod sigur de materiale mult mai bune. Dintre acestea, cel mai des folosit pentru consemnarea în scris a textelor mai lungi, așa cum erau și textele Vechiului Testament, era sulul de pergament (rps tlygm) pe care textul se scria în coloane (twdld), fiecare coloană având 30-55 de litere pe rând. Nu se știe cu siguranță când a apărut papirusul pentru prima dată; era folosit probabil în timpul lui David, la redactarea scrisorilor. În
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Bulele purtau motive ornamentale din repertoriul greco-persan. Un alt exemplu interesant de utilizare a bulelor a fost descoperit în 1909 la Avroman, în îndepărtatul Kurdistan. Acolo a fost scos la lumină un vas de piatră conținând mai multe documente pe pergament, rulate și sigilate cu bule. Trei dintre ele s-au păstrat. Două dintre documente sunt în greacă și unul în aramaică, datând din secolul al III-lea î.Hr. Ele au fost scrise și sigilate astfel: textul a fost scris de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
păstrat. Două dintre documente sunt în greacă și unul în aramaică, datând din secolul al III-lea î.Hr. Ele au fost scrise și sigilate astfel: textul a fost scris de două ori, o dată în original, în partea de sus a pergamentului, iar a doua oară în „copie”, în partea de jos, cu un spațiu lăsat între cele două scrieri ale textului; partea de sus era apoi împăturită și legată cu o sfoară care era trecută prin niște găuri mici făcute în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
prin niște găuri mici făcute în porțiunea goală dintre cele două texte. Bucăți de argilă erau apoi aplicate prin apăsare pe sforile ce legau documentul și erau imprimate cu sigiliile tuturor părților implicate în contract. Textul din partea de jos a pergamentului rămânea deschis pentru a putea fi oricând controlat, nefiind sigilat. Aceste documente de la Avroman sunt exemple rare de „documente duble”, ce prezintă o jumătate sigilată cu bule și o alta nesigilată. În latină, porțiunea împăturită era cunoscută sub numele de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de scris, un fel de stilus, era folosit la scrierea cu cerneală. Se cunosc două tipuri de cerneală: una pe bază de funingine de la lampă, iar alta pe bază de metal și acid; primul tip era folosit la scrierea pe pergament, cel de-al doilea la scrierea pe papirus 1. Este clar că astfel de materiale de scris puteau fi cauza multor greșeli care se produc în procesul de copiere a textelor: tăblițele de lut se puteau sparge, foile de pergament
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pergament, cel de-al doilea la scrierea pe papirus 1. Este clar că astfel de materiale de scris puteau fi cauza multor greșeli care se produc în procesul de copiere a textelor: tăblițele de lut se puteau sparge, foile de pergament se puteau uza în urma unei folosiri repetate, papirusul se putea rupe. Pergamentele se întăresc cu timpul, pentru ca în cele din urmă să se desprindă din ele bucăți mici care ar putea conține prima sau ultima literă dintr-un rând, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
că astfel de materiale de scris puteau fi cauza multor greșeli care se produc în procesul de copiere a textelor: tăblițele de lut se puteau sparge, foile de pergament se puteau uza în urma unei folosiri repetate, papirusul se putea rupe. Pergamentele se întăresc cu timpul, pentru ca în cele din urmă să se desprindă din ele bucăți mici care ar putea conține prima sau ultima literă dintr-un rând, sau chiar o corecție completă care a fost scrisă pe marginea textului copiat
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în cele din urmă să se desprindă din ele bucăți mici care ar putea conține prima sau ultima literă dintr-un rând, sau chiar o corecție completă care a fost scrisă pe marginea textului copiat 2. Dacă un strat de pergament era împăturit și despăturit de mai multe ori, rândul scris care se afla pe pliu devenea cu timpul ilizibil; acesta este motivul pentru care, mai târziu, mai multe straturi de pergament erau cusute laolaltă formând un sul care putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pe marginea textului copiat 2. Dacă un strat de pergament era împăturit și despăturit de mai multe ori, rândul scris care se afla pe pliu devenea cu timpul ilizibil; acesta este motivul pentru care, mai târziu, mai multe straturi de pergament erau cusute laolaltă formând un sul care putea fi înfășurat. Aceste materiale puteau de asemenea cădea pradă diferitelor microorganisme sau molii care aduceau mari daune textelor copiate. Apoi, ne putem imagina cum dispărea cerneala de pe pergamente dacă erau expuse la
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai multe straturi de pergament erau cusute laolaltă formând un sul care putea fi înfășurat. Aceste materiale puteau de asemenea cădea pradă diferitelor microorganisme sau molii care aduceau mari daune textelor copiate. Apoi, ne putem imagina cum dispărea cerneala de pe pergamente dacă erau expuse la soare mai mult timp, sau cum se deteriora textul dacă venea în contact cu apa. De asemenea, nu trebuie să uităm că ustensilele cu care se scria nu erau de foarte bună calitate; în funcție de vârsta, greutatea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
prezintă cel mai mic număr de scrieri găsite este zona Țării Sfinte, pe teritoriul și în jurul Israelului antic. S-au descoperit doar câteva texte vechi care sunt în mare parte foarte scurte. Din cauza condițiilor climatice, textele scrise pe papirus sau pergament au dispărut. Ceea ce a supraviețuit sunt câteva inscripții în piatră și rocă, câteva tăblițe de lut, bucăți de vase inscripționate și, mai nou, colecția de bule ebraice din timpul lui Ieremia 2. Papirusul se obținea din tulpinile plantei de la care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
condus la dezvoltarea unei adevărate industrii exportatoare; din nefericire, climatul umed al celorlalte țări făcea practic imposibilă păstrarea îndelungată a papirusurilor scrise, excepție făcând regiunea Mării Moarte, cu un climat foarte uscat, unde s-au descoperit câteva papirusuri biblice importante. Pergamentul este un material pregătit din piele de vită, capră, oaie sau cerb, ale cărui începuturi datează din mileniul al III-lea î.Hr. Potrivit lui Pliniu, care îl citează pe scriitorul roman Varro (sec. I d.Hr.), pergamentul a fost inventat de către Eumenes
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
descoperit câteva papirusuri biblice importante. Pergamentul este un material pregătit din piele de vită, capră, oaie sau cerb, ale cărui începuturi datează din mileniul al III-lea î.Hr. Potrivit lui Pliniu, care îl citează pe scriitorul roman Varro (sec. I d.Hr.), pergamentul a fost inventat de către Eumenes din Pergam, atunci când Ptolemeu al Egiptului, invidios pe un rival de-al său, colecționar de cărți, a fixat un embargou la exportul de papirus. Deși cele mai vechi pergamente inscripționate datează din timpul Dinastiei a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
scriitorul roman Varro (sec. I d.Hr.), pergamentul a fost inventat de către Eumenes din Pergam, atunci când Ptolemeu al Egiptului, invidios pe un rival de-al său, colecționar de cărți, a fixat un embargou la exportul de papirus. Deși cele mai vechi pergamente inscripționate datează din timpul Dinastiei a XII-a egiptene, tehnica pregătirii pergamentului s-a perfecționat în secolul al II-lea î.Hr., în orașul Pergam, de la care și-a luat numele 1. Istoria scrisului a trecut prin etape foarte dificile 2
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
din Pergam, atunci când Ptolemeu al Egiptului, invidios pe un rival de-al său, colecționar de cărți, a fixat un embargou la exportul de papirus. Deși cele mai vechi pergamente inscripționate datează din timpul Dinastiei a XII-a egiptene, tehnica pregătirii pergamentului s-a perfecționat în secolul al II-lea î.Hr., în orașul Pergam, de la care și-a luat numele 1. Istoria scrisului a trecut prin etape foarte dificile 2 privind transmiterea corectă a textelor, ori de câte ori s-a pus problema unor schimbări
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și-a luat numele 1. Istoria scrisului a trecut prin etape foarte dificile 2 privind transmiterea corectă a textelor, ori de câte ori s-a pus problema unor schimbări: a materialelor de scris (de la tăblițele de lut la papirus sau de la papirus la pergament), a modului de legare a materialelor de scris (de la sul sau volumen la codex sau carte), a tipului de litere (de la caracterele paleoebraice la scrierea pătrată sau de la caracterele grecești unciale la cele cursive). Sulul este cunoscut în limba ebraică
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]