KorAP: Find »[drukola/base=pipăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...124 >

3,087 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

teuton. Iolanda pur și simplu, Înainte de a se hotărî să fie cumva pentru Încă o zi. Lenevind sub cearceaf, cu tâmpla lipită de umărul lui, părea un vâsc vermion În care pulsa egal o inimă de Împrumut. Închise ochii. Își pipăi obrazul țepos, pomeții ascuțiți, buzele cărnoase. Cu vârful limbii obtură pentru o clipă fisura dureroasă dintr-o plombă veche pe care ar fi trebui să o arate unui dentist și Își spuse: cel din Întuneric sunt eu, Petru Șendrean, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
copilărie pe când palma se Îndepărta de Întrerupător, alunecând pe zidul răcoros mirosind a humă: Ioachim... Rămase În ușa deschisă a băii: În vana orbitor de albă un bărbat tânăr Își spăla sexul. Nu se simți câtuși de puțin tentată să pipăie fantoma care Îi zâmbea confuz de sub duș și nici să-i adreseze vreun cuvânt. Se Întoarse În camera ei Înghițindu-și plânsul. În adâncul ei, spaima, mânia și ura strangulau sunetul pur, inconfundabil al conviețuirii cu himera... Pășea Înainte Îngândurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
velină. Brândușă luă foaia, aruncă o privire cifrelor trecute În dreptul fiecărei lucrări, apoi se apropie de tablourile panotate cu rafinament de Iolanda și Începu să le privească cu ochiul unui expert sau al unui colecționar pretențios... Se apropia, se depărta, pipăia, mirosea, le privea separat și Împreună, aduna În gând cifre, fără să se mai Încurce cu zerourile care oricum nu contau, afișând Însă acel aer blazat de om care Își tocise pingelele prin muzee și colecții particulare, gata oricând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
care el pătrunsese prin efracție. Cum altfel? În timp ce ea dădea probe pentru compania de dans a lui Teshigawara. Scăparea Îi venea din buzunarul stâng al cojocului pe care acum Îl ținea În brațe ca pe un partener adormit. Degetele ei pipăiau ambalajul inelului opalin În care ea Își punea de fiecare dată nădejdea În momentele ei tot mai dese de disperare, În timp ce se Întreba dacă merita să riște doar pentru a sancționa o presupusă violare a nu știu cărui cotlon al ființei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

nimic nu mi se părea nici cunoscut. Toate erau doar acolo; lucruri cu nimic ieșite din comun, însă străine mie. M-am gândit că poate am căzut și am suferit o comoție, doar că nu mă durea nimic. Mi-am pipăit craniul ca să mă asigur, dar nu, nimic nu mă durea. M-am ridicat cu grijă în picioare, însă nici noul unghi de vedere nu mi-a ajutat cu nimic memoria. Și acela a fost momentul când primele împunsături adevărate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
așezat la colțul unui drum principal abandonat, plin de gunoaie, într-o lumea părăsită și pustie. Nu. Haide, asta nu te ajută. M-am frecat la ochi cu podul palmelor, încercând să-mi înăbuș spaima și să-mi limpezesc gândurile. Pipăindu-mi pantalonii, am găsit un portmoneu. Am trecut în revistă bancnotele, chitanțele, biletele de autobuz și-un carnețel de timbre gol, apoi am dat peste un permis de conducere. M-am uitat țintă la poză și la numele de pe el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă urechea dreaptă, pregătit să dobor pe oricine sau orice s-ar fi ivit din întuneric, am intrat cu pas șovăit, pipăind pereții. În cele din urmă, am găsit un întrerupător și-am aprins lumina. În mijlocul camerei se afla un fișet roșu-aprins. Și nimic altceva. Nu era nimeni acolo. Încăperea era mai mică decât dormitorul, mult prea mică pentru ca acele ecouri răsunătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Întinzi mâna peste margine și simți răceala apei, legănarea neîntreruptă a lacului, apa urcând și coborând ritmic pe degete tale. Îți retragi brațul; savurezi amorțeala pe care răceala apei ți-a lăsat-o în degete. Întinzând mâna, închizi ochii și pipăi mecanismele infinitezimale ale gravitației și rezistenței pe când lichidul își găsește făgașe pe pielea ta, se acumulează în picături de-o greutate precisă, apoi cade, fiecare strop dispărând cu un plescăit sonor. Acum, chiar în clipa în care se aude acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
gândurile. — E cineva aici? am strigat din nou, de data asta mai tare. Pereții și praful și podeaua în carouri răspunseră doar cu o serie scurtă de ecouri. Stânga sau dreapta? Am ales coridorul din dreapta. Am pornit-o prin întuneric, pipăind pereții, încercând clanțele atunci când degetele mele fremătătoare le întâlneau. Am dat peste o ușă deschisă și am străbătut o magazie plină de scaune cu rotile răsturnate și cutii prăfuite și am ieșit într-un birou al personalului, prevăzut cu geamuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
oprit la ea și, încercând să nu caut cu îndârjire o logică, am introdus-o în yala din fața mea. Am rotit-o fără mari speranțe. Clic. Am pus cheile înapoi în buzunar și am apăsat clanța. Ușa se deschise. Am pipăit prin întuneric peretele în căutarea comutatorului. Clic. Am pășit înăuntru. Un dormitor. În spatele ușii se afla un dormitor mic și ordonat. Un pat simplu, un raft de cărți bătut în cuie pe perete, deasupra lui, un dulap de haine, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
M-am lăsat din nou pe scânduri. Am simțit ceva, o vagă vibrație ca o firavă zvâcnire musculară în spatele coapsei. Sunt rănit, mi-am spus, sunt spintecat și răceala amorțește durerea. Am dus o mână jos și-n spate ca să pipăi și-am găsit vederea în buzunarul din spate al pantalonilor scurți. Am atins-o din nou și, da, părea că micuțul dreptunghi de carton zumzăia. Am scos-o cu grijă din buzunar, sprijinindu-mă cu coatele de epavă ca să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

limbi și-n rusește sub ferestrele trenurilor. De pe undeva din vecini, cîntecul lui Demis Roussos despre inutilul "paradis pentru doi". Mai tare se aud tomnițele (cum li se zice în Moldova greierilor) scrijelind întunericul. Văzul, auzul, mirosul ca forme de pipăit. Aristot știe de ce. Și Poetul. "Cu pumnul inimii să nărui vămile anilor"§§§... Cu pumnul inimii să nărui... Cu pumnul inimii... Cu pumnul. Dar cum s-or fi strîngînd degetele în pumn? Cărcălicii "N-ai idee cîți proști vulgari sînt în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
cobalt 60, nu-mi fac iluzii că mă vindec, că am să dau un concert fără egal, că mai compun pentru orchestre de cameră". Sarcastic? Eu cred că era scîrbit cînd i-a văzut pe cei doi împletindu-și degetele, pipăindu-se pe apucate, sărutîndu-se pe gură, așa cum i-am văzut și eu. La criza care l-a sufocat a contribuit și cuplul Bradutz-Patrick. Detesta sodomia. Îi detesta pe bărbații ambigui, gravitînd pe orbita sexului masculin. Folia erotică (plaisir de descendre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
un cadou pentru tine". M-am dus. M-a primit în efervescență lirică. Livingul era plin de statuete africane: războinici cu falusuri reliefate. Printre ele, surpriza. Leandru, în papucii gazdei și-n costum cu vestă. Ioana îmi spusese în tramvai, pipăindu-mi pletele cu vîrfurile degetelor grăsune. Mi s-au părut vîscoase, mi se lipeau de păr. "Relaxează-te, iubito. Profesorul L.L. te place. Vine șef la voi, la "Ora", s-a decis. Dacă n-aș fi așa grasă (și aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

pot fi sincer, pentru că nu faceți parte din lumea mea. Da, eu sunt foarte sincer în afirmația mea și nu știu ce s-ar întâmpla dacă ar trece mai multe zile și nu i-aș auzi vocea în celular, nu i-aș pipăi trupul în metrou sau măcar să-i fi văzut scrisul bine alcătuit în mesaje lungi și întortocheate. Se aude o voce iritată din audiență. Un spectator se urcă pe scenă și se repede la Maurizio, îl împinge cu brutalitate afară în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
n-ar putea să-i interpeleze telefoanele și e-mail-urile? De ce copiii nu se joacă pe internet și nu spionează e-mail-urile tatălui lor? Unde este intriga? Unde este drama? În piesa asta nu se întâmplă nimic.... Nu vedem nici măcar cum se pipăie în metrou! (se aude o altă voce din audiență) (Liniște completă pe scenă. Se stinge întâi soarele, apoi pe rând toate luminile. Se aude din nou vocea rezonerului de la început.) Drama este în sufletele noastre. Ea nu se derulează pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
gata s-o trosnească. Păi așa de urât mă vezi, cucoană? Ia ține niște complimente din partea comitetului de plajă! Dar în loc să izbească, spre uimirea și spaima prietenelor, își lasă senzual bastonul asupra trupului mlădios al mamei și începe s-o pipăie sau mângâie cu capătul lui falic și brusc domesticit. Mama, înmărmurită și ea pentru o clipă, se desprinde subtil de sub mângâierea insistentă, sare într-o parte și se reapucă de desenat, propunându-i o nouă postură, din profil. Și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pentru frumusețea lor. Vezi ce delicate și mlădioase sunt? Cu cât sunt mai înalte și mai suple par mai maiestuoase. Parcă ar fi din altă lume! Floarea e ceva mai mică și gingașă, tulpina fină și elegantă. Și "tata" le pipăie senzual tulpina, la fel cum ar masa-o pe mama pe picioare. Mă gândesc la floarea mică din colțul careului. Seamănă leit cu florile gigantice din această curte, are gâtul de lebădă ușor cambrat, floarea mică și delicată de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

mâna, dar din care se naște o altă nesfârșire, din fața căreia orizontul se retrage. Așa și curba noastră, doar că ducea greșit. De la est la sud, pe când ea trebuia să fie de la vest la nord. "E clar, zise baba după ce pipăi atentă urma cusăturii. Nu mai văd! Mi-o fi și mie, maică!" Și, trântindu-se îmbufnată, adormi, sprijinită în genunchi cu dosul în sus, cu capul frânt și mâinile dislocate, 37 de zile. Vestea că bătrâna plăpumăreasă avea să meargă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
timpul nu însemna treptele sale, spațiul în care trăiam nu cunoștea acest concept, dacă așa cum spune. Autorul, care mă consemnează acum în această scriere, că timpul e o formă de energie, greșesc. Pentru că aici spațiul înseamnă energie. Pot să-l pipăi și să urlu: ESTE! Timpul, acest balaur nevăzut, spiralează pe undeva pe afară. Pot să-ți spun că îl vedeam. Se străduia, sărmanul, să pătrundă la mine! Zidurile îl opreau. Ar fi putut să se strecoare, odată cu apa prin colțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
totul era la fel ca înainte. Dar setea tot nu mi-o potolisem. C argobot, după ce se urină sub Luna care tocmai se ridica dintre blocuri (dărâmând două antene parabolice și un releu de telefonie mobilă), se întoarse în subsol. Pipăi de-a lungul țevilor sticla pusă bine de cu seară. Simțind-o între degete, mormăi ceva aducător a bucurie. Își umezi buzele uscate cu câteva picături scăpate din vedere în cursul nopții. Mâinile îi tremurau și și le înfipse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ajunserăm în visurile materiei. T oată lumea e călare pe toată lumea îi zise Cargobot strângându-i mâna cu căldură. Pe unde mi-ai fost, Autorule, îl luă la rost Mioara. M-am rătăcit între cuvinte, le-am căutat, le-am pipăit, le-am dezbrăcat, am făcut dragoste cu ele până la epuizare, nesătule de a fi care mai de care principese, toate vreți să fiți regine? Nicio femeie simplă de la țară? Nu, vrem să fim fete de oraș, damele tale de companie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
depărtare. Cum pilotul se uită câș, paznicul îl dumiri. Haiducia s-a dus, nene, suntem în era atomică. Pilotul îi arătă o hartă care părea a Brăilei, dar fără Dunăre. Eu vin dintr-un timp invers, viitorul-trecut. Siiiiiigur! spuse paznicul pipăindu-și tocul pistolului. Adică vrei să spui matale că după moldoveni vor fi broaște, sau invers? Bravo, ai priceput, frate-miu, ăștia au fost de la Facerea Lumii arătă pilotul pe hartă zona Moldovei, care era întinsă până în Finlanda. În viitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
lângă sobă. Străinii s-au oprit privind bestia. Un soldat trase un glonț. Glonțul trecu prin câine și ricoșă în pământ. Ăștia-s tot din viitor! gândi paznicul și-i chestionă în limba română. Ciudații se uitară la paznic, îl pipăiră ca și cum arăta altfel decât ei și dispărură mormăind spre oraș. Câinele îi conduse lătrând la o distanță respectabilă, deși glonțul nu-i rănise decât amorul propriu. Ca și la Superman, paznicul ruginit ghici cu greu identitatea personajelor. Erau soldații damnați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Mioara și Autorul percepeau, totuși, existența fiecărei ființe și fiecărui obiect în parte, simțindu-le importanța pe care acestea o emanau. Toate radiau orgoliul. Când Mioara spunea: Simt orgoliul de om, Autorul răspundea: Radiază importanță. Uneori, miroseau și atunci când o pipăiau, nu auzeau zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul a didacticism voalat. Numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]