608 matches
-
au început să se umfle de apă. Dar în loc să răcorească aerul, să-l destindă, ploaia îl înfierbîntă parcă și mai mult. Ajungem târziu la Uxmal. Autobuzul se oprește și suntem parcă prea obosiți ca să mai putem coborî. Rămânem câteva clipe pironiți pe scaune. Apoi ne hotărâm să ne dăm jos. Furtuna a rămas în urmă. Plouă mărunt acum, pietrișul scârțâie sub tălpi și în bătaia farurilor se văd tufe de bambus și un palmier. Suntem la o hacienda, ni se explică
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ei. — Finito! Am ieșit pe ușa din dos, nimerind pe o alee. Mă temeam pentru soarta lui Lee. Doi bărbați în costume sclipitoare frecau menta sub un felinar. De cum m-au zărit, au început să-și târâie picioarele, cu privirile pironite în pământ, de parcă murdăria de pe jos ar fi devenit dintr-odată fascinantă. Am rupt-o la fugă. Scrâșnetul pietrișului din urma mea îmi spunea că ăia doi alergau după mine mâncând pământul. Aleea dădea în intersecția dintre strada ce ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Polițistul detectiv se Îndreptă către bar, luând cu sine portofelul inspectorului. Steel se aplecă mai aproape de Logan, transformându-și vocea Într-o șoaptă conspirativă. — Fie voba-ntre noi, am impresia că e un pic beat. Se lăsă pe spate și-l pironi cu privirea. Știi, acum că Inschy s-a fript cu chestia aia cu pantomima și Hoitarul și Cleaver care a fost eliberat, e clar c-apare cel puțin un post de inspector! Logan nu avea ce să-i răspundă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
siguranța pe drumuri. Logan privea În liniște cum mașina scrâșnea oprindu-se, dar nu Înainte de a lovi un băiat care traversa strada. Puștiul era mic, radiatorul și bara de protecție Îl izbeau Într-o parte, Îi Îndoiau picioarele și-l pironeau pe capotă, crăpându-i capul la contactul cu metalul, Înainte să-l arunce pe asfalt. Era filmat cu Încetintorul, fiecare lovitură fiind coreografiată și oribil de clară. Explicația „CURMĂ VITEZA, NU VIAȚA UNUI COPIL“ străbătea ecranul. Logan privea pierdut ecranul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mele cu aceeași dorință de a străbate zidul de convenții spre a atinge o Înțelegere pură, o contopire Într-un sentiment ce era și religios, dar și erotic. Ochii ei erau mai intenși, prin fixitatea grea a privirilor ce le pironea din când În când În mine, penetrându-mă fulgerător din firul de păr până În vârful unghiilor, am fost electrizat de sentiment pe loc. De atunci, mă duceam cât mai des la biserică, nu pentru că eram un mistic, ci ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aminte. O face cu o mină plictisită, a unuia ce ar vrea să treacă peste aceste gesturi banale. Este Îngrozitor de egal cu sine, nu pare să aibă nici o plăcere. Doar când vorbește, ochii lui se Însuflețesc, căutând mereu spre Înalt, pironindu-se undeva Într-o zonă inaccesibilă. Doamne, cât mi-aș dori să fiu aceea care să-l scoată din armura de fier a ideilor abstracte, să-l fac să-și plece privirea și să mă vadă numai pe mine, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În schimb, cel ce m-a ridicat de jos mă iubește la nebunie. Ce iubiri Întortocheate sunt pe lumea asta! Ce iubiri fără rost... Acum sunt la bibliotecă. În fața mea citește imperturbabil Martin. Cei din jurul meu studiază atenți, cu privirile pironite deasupra grăunțelor negre ale literelor. Câte unul Își ridică deodată capul și privește pe deasupra tuturor. Se gândește poate la Întâlnirea de diseară, la discretele strângeri de mână sau la mult mai mult, poate se gândește că va agăța o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Închisese telefonul. — Da. Situația nu e deloc roz. Îmi pare rău, Ruby, dar trebuie să mă duc la el. Sigur că trebuie. Știu cât de drag Îți e. Pot să te ajut cu ceva? Nu prea cred. El avea privirea pironită În tavan. Chiar și În lumina slabă a dimineții putea să-i vadă expresia de disperare Întipărită pe față. Întrebă cum făcea Irene față. —E bine, dar vrea să vin ca să mă asigur că Buddy are parte de cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mici cu balustrade subțiri. Vieți modeste se perindau dincolo de geamurile întunecate. Toți își întorceau capul după automobilul funerar, unii cu un gest superstițios, alții făcându-și cruce. Se întorceau copiii care jucau mingea în piețele prăfuite, femeile de la ferestre, bărbații pironiți în fața barurilor, ridicându-și privirea de pe paginile ziarelor. Multă lume se plimba pe străzi și atunci mi-am adus aminte că era sâmbătă. Am trecut prin fața unei biserici cu niște scări atât de abrupte, încât aproape păreau să se prăvălească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile puternice perlate de rouă, cu ochii prădalnici pironiți în ceața solară, cu inima dormindu-i într-un dulce plictis la adăpostul pieptului călit în furtuni; împrejur, liniștea proiectată de îndepărtatele zvonuri ale pământului, iar acolo, sus, în vârful cerului, două stele gemene revărsând un balsam invizibil. Un țipăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scurt și sec, și ochii Eugeniei, pe un chip plin de prospețimea vieții și pe un trup ce nu părea să apese deloc podeaua, dăruiră scenei o nouă și misterioasă lumină spirituală. Și Augusto se simți liniștit, enorm de liniștit, pironit pe scaun de parcă ar fi crescut ca o plantă din el, ca un ce vegetal, uitându-și de sine, absorbit în misterioasa lumină spirituală ce iradia din ochii aceia. Și numai când auzi că doña Ermelinda începea să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu durează mai mult decât ceea ce se face în clipă și pentru clipă. Să repet expresia mea favorită, eternizarea momentaneității? Gustul meu înnăscut - și atât de spaniol! - pentru antiteze și conceptism m-ar împinge să vorbesc despre momentaneizarea eternității. Să pironești roata timpului! [S-au și împlinit doi ani și ceva mai mult de jumătate de când am scris la Paris rândurile acestea și azi le reparcurg aici, în Hendaya, cu ochii la Spania mea. Doi ani și ceva mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
față. Brațele din jurul gâtului meu mă strângeau de moarte. Nu știam că soția mea e atât de puternică. Îmi trase corpul înapoi. Capul mi se lovi de peron. Îmi trase și picioarele în sus, mă împinse de lângă margine și mă pironi cu propria ei greutate. Un bărbat puternic nu m-ar fi ținut la pământ cu o asemenea forță. —Ce e asta? Îmi vârî în față biletul cu combinația de la seif. — Ce naiba e asta? I-am spus că era combinația de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cozile. Pensionara de alături scoase, ca din somn, un țipăt slab. Scârțâitul intens se opri apoi deodată. Putui să deslușesc zornăitul pașilor împintenați, îndepărtându-se pe coridor. Priveam de la fereastră șiroaiele de sânge, reflectate pe asfaltul ud de felinarul roșu pironit la poarta casei. - Sărut mâna și zi-mi „bonjur”, mi se adresă domnișoara, îndreptându-mi cu degete tremurătoare cravata în neorânduială. - Duminică dimineața să nu vii niciodată, că sunt la biserică, adăugă ea. Vorbea, încheindu-și unul după altul, butonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
păroase, slăbănoage, fără ciorapi, vârâte în niște ghete întoarse, diforme și scâlciate, cu gumilasticul ros de mărăcini. Când Peter Hille întârzia vreme mai îndelungată, se vestea poliția care pornea la vânat și întotdeauna cu multă greutate, se izbutea descoperirea omului pironit la trunchiul unui arbore, cu ochii ațintiți pe craca de unde curgeau perle de cântec păsăresc. Peter Hille a lăsat un mănunchi restrâns de versuri. Poezia lui e scurtă, construită din patru, cel mult opt rânduri, fiindcă spațiul alb de la îndoitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
căldurii, va trebui să mă ridic. Vreau ca trupul să mi se așeze încă o dată în patru labe și capul meu, fără sprijin, răsucit brusc în jurul gâtului la o sută optzeci de grade, să mi se oprească, cu ochii plesniți, pironiți spre bolta cuptorului. Atunci mă voi opri iar o dată, până când întreaga clădărie a trupului se va prăbuși pentru totdeauna pe pulberea fină a măruntaielor mele prefăcute în cenușă. Omul cu drugul de fier va deschide apoi capacul iadului de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca să te poți urca din stradă ca pe o scară de pompieri, pe ramificațiile coarnelor mele, cu vârfurile sprijinite pe cerceveaua acoperișului”. - „De ce atâta oboseală?” în întrerupsei pe tonul cel mai amical, sprijinindu-l până la poarta pensiunii. Acolo, Ferdinand Sinidis, pironit în prag, deveni subit preocupat de ora prea înaintată. Era pe la amiazi... „Vreau să cunosc adevărul” strigă omul meu, după ce trecui în camera lui din pensiune. „Și îl voi cunoaște!” urmă el amenințător, cu capul plecat pe umărul stâng și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de fum întinse, de la fereastră spre tapetul negru. Distingeam în cameră neorânduiala cumplită a vestmintelor mele, aruncat la întâmplare pe covor. Gulerul și vasul de noapte, făceau două pete albe alături de pantofiorii ei minusculi, ca de japoneză. „Gloria... - începeam liniștit, pironindu-mi privirea în colțul plafonului, - dacă vrei să mori, de ce nu te arunci în stradă? Eu nu pot să despic cu securea fruntea ta de fier, fiindcă nu am descoperit între strămoșii mei, nici un pensionar al ocnei. Crapă-ți capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de a mă deforma, ascunzându-mi firea adevărată, a fost până mai deunăzi, grija mea de căpetenie, reluă dânsul discuția, lăsându-se în fotoliu, pe coada șifonată a jachetului. Îl ascultam atent, privind totodată cum își soarbe cafeaua, cu privirea pironită pe cilindrul aruncat lângă piciorul de lemn al lavoarului. Vorbea, cercetând din când în când pereții: ... „Aș fi dorit să fiu burghezul cumsecade, dar din străduințele depuse m-am ales cu o viață fără rost... Sunt un prag în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Eva. - E ultima oară, îmi spuse dânsa, vineri, și văd că se ține de cuvânt. Trebuie să o cunoști neapărat... De sub pălăria ei de pai galben îi văd ochii verzi ca de pisic, neobișnuit de mari și limpezi cum se pironesc de colțul mesei. E locul unde îmi place s-o răstorn. Are chip picant de cârnă și gurița circomflexă, ca un semn de sânge. Când își scoate pălăria, fredonează Valsul Imperial, cu buzele strânse. Refrenul pare un zumzet de albină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să dea fuga într-acolo, copiii fugiseră și paiele ardeau cu flacără înaltă și mistuitoare. Ținea mult trompetul ca vecinii să nu intre în pușcărie, și ca să nu le rămână copiii pe drumuri. Ofițerii, văzând că tace mereu, cu ochii pironiți în dușumele, îl lăsară să se reîntoarcă, însă cu escortă întărită, „ca să ne mai țină de urât”, ne zicea Gheorghe cu surâsul tainic. Trecuse cam la vreo două săptămâni de viață liniștită. Niță Anghel ne părăsise între timp, mulțumită nevestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Gheorghe de dincolo de ușă, destul de limpede, ca să-l putem auzi: „iertat să-mi fie” mai rosti ca pentru rugăciune, și câteva secunde mai târziu, ușa fu deschisă și flăcăul apăru în prag, cu chipul alb ca hârtia și cu ochii pironiți în depărtări. Avea privirile limpezite și înălțate dincolo de moarte. De sub mantaua încheiată îi coborau izmenele albe ca zăpada, legate în jurul gleznelor. Pe cap își pusese capela cazon, care-l prindea minune, iar în picioare încălțase o pereche de sandale noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
orice o dramă“, a spus după un timp. Nu i-a răspuns. A ridicat numai din umeri. „Pur și simplu nu-nțeleg“, a mai spus după un alt timp, învelindu-se în fum albăstrui, rămânând cu gândul în urmă, ca pironită într-o idee. El se apleca asupra pachetelor cu cărți, legându-le cu sfoară, și nu i se auzea decât icnetul cu care strângea înainte de-a face nod. „Te iubesc“, a spus din nou. „Știi asta. Ești sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ea era întinsă pe spate și pielea ei era cenușie și translucidă în lumina argintie de afară, pâlpâind uneori și devenind albastră când fulgerele brăzdau cerul nopții. Deși era acoperită mai mult de jumătate astă-seară, a fost suficient să mă pironească locului, lângă cuvertura bleu, sorbindu-o lacom cu ochii mei sticloși și impotenți din ușă - era un loc sigur, întunecat. Am stat și am privit; dar curând, în mod ciudat, m-am pomenit că îi priveam fața - fața pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
oră și jumătate În urmă. — Ahn-dre-ah, mașina mea trebuie luată de acolo și dusă În parcare. Ocupă-te imediat de asta, pentru că o să avem nevoie de ea diseară ca să mergem În vizită la familia Hampton. Asta e tot. Rămăsesem acolo, pironită pe covor În fața imensului ei birou, dar ea uitase deja de prezența mea. Sau, cel puțin, așa Îmi Închipuisem eu. Asta e tot, Ahn-dre-ah. Treci imediat la treabă, adăugase ea, tot fără să-și ridice privirea. Ăă, da, sigur, Miranda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]