5,484 matches
-
măruntaiele lui răscolite. Fu gata-gata să i se facă rău și să se prăbușească și el peste parapet. Meștere, strigă lipit de scândurile vagonului, îmbrățișând muchia metalică să nu cadă. Strigătul lui în vacarmul nopții răsună ca un hohot de plâns. Pregătiți-vă să săriți! Vă deschid ușa! Izbi ștanga-n acoperișul vagonului, apoi se târî pe coate și genunchi cu senzația ascuțită, care-l înnebunea, că arcadele podului vin peste el, să-i trăsnească fruntea. Se prăvăli moale, amețit. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
le cunoască și să le aprofundeze, reproduc aici poezia amintită: Lupta Vieții Copiii nu-nțeleg ce vor A plânge-i cuminția lor. Dar lucrul cel mai laș în lume E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui ? Ești un nemernic Când n-ai un țel hotărâtor. Tu ai pe ai tăi ! De n-ai pe nimeni Te lupți
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
Nu doar pentru de-ale gurii. Au venit și vin puhoi Să ne fure ce-avem noi Au venit din toată zarea În puhoi mare ca marea. Ce vor oare-n țara asta? Că ne-aduseră năpasta, Foamea, lacrima și plânsul, Sărăcia-n tot cuprinsul Dragei noaste țărișoare. Căci românul, are, n-are, Trebuie dus la pierzare! Așa-i pricazul cel mare. și cum tot românul are Darul lui, de Sus, se pare, Trebe musai să-l îndoaie, Să-l jupoaie
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
de caracteristic Școlarului Durerii. Uneori, prin "fotografierea" surprinzătoare a unei "cămări vrăjite", a unui zid, a unei "mohorâte rochii de bal" se realizează așa-numitul fantastic al apropierii din tehnica cinematografică 29. Fotografierea detaliului este evidentă, de pildă, în versul "Plânsul tău nu e rouă și lacrimile diamante...?". La fel de evidentă este intenția ironică a poetului, prin uzitarea unor meta-fore-clișeu (plâns-rouă, lacrimi-diamante), care aruncă în desuet și pulverizează în deplorabil întreg universul. Limbajul obiectelor provoacă o "ruptură de sistem" (Carlos Bousoño), transgresând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu avem cum să știm. I-au reparat mamei fetei, o căsuță batrânească, Flora Stănescu - undeva mai În fundul curții și au silit-o să se retragă acolo. Fostă soție, devenită soacră. Ce va fi Îndurat numai ea știe, că de plâns, mereu o vedeam plânsă. Așa sunt femeile, adună În ele necazuri și numai ce auzi ca s-au stins. Te mai și Întrebi, de ce, că doar nu o știam bolnavă. Au trecut anii, tatăl vitreg și tânăra-i soție au
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
deschis cu o mare foame senzorială către lume. Autoarea își ascultă atentă trupul, îi pândește reacțiile, îi trăiește cu intensitate satisfacțiile. Din asemenea atitudini de dăruire tâșneste o exaltare lirică a fiziologicului. Sunt cântate mângâierile mării, sărutul nisipului, îmbrățișarea copacilor, plânsul ploii și fluturii ce devin mesageri ai iubirii. Manuela trăiește voluptăți secrete autocontemplându-și gesturile ascunse altor priviri: scoaterea ciorapilor de culoare neagră, alegerea bijuteriilor, pieptănăturii sau parfumului, îmbrățișarea așternutului sau a apei băii. Descriem martori indiscreți ai dialogurilor între femei
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
imposibil. Cum trebuie să-l fi adorat femeile și să se fi zdrobit de stavila voinței lui ! Și el trebuie să fi iubit...Fiul omului !... Lungul val al părului Magdalenei, resturnat în gestul lui etern de amor nefericit, își scurse plânsul ca al unei sălcii de aur ”. Citind acest fragment este cutremurătoare viziunea blasfemică, eretică, de neînțelegere a fenomenului religios, de care dă dovadă scriitoarea. Se vorbește despre un IIsus dominat de slăbiciuni omenești izvorâte, culmea, din impulsul unei iubiri declanșatoare
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
dintre loc și păgânirea gândurilor și simțurilor ei încâlcite. Iubirea pentru Vâlsan este singura realitate pe care o are, iubirea ei pentru el este fiul ei, parcă un fiu ar fi murit și o mamă l-ar fi plâns. Senzațiile plânsului sunt trăite acut, dar gestul lipsește, totul este trăit și nu manifestat concret, o puternică închipuire auditivă, închipuire vizuală ce nu pot fi oprite decât prin moarte : Poate că sfârșitul e o moarte”. Ce poate să mai însemne moartea, forma
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
posibil, să nu mă mai faci "găinușă", că... Că ce? Căă... Și Ilinca nu mai putu continua. Simți deodată că o părăsesc toate forțele, că nu mai găsește nici cuvinte, că... în sfîrșit, se văzu dezarmată total și izbucni în plîns. Plînge Ilinca! șopti mai mult pentru el Tomiță. Da' ce-i, bre, cu voi? se auzi întrebarea autoritară a lui Vlad. Virgil nu observase încă nimic pînă atunci. Auzindu-l însă pe Vlad vorbind și, mai ales, ajungînd pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui o și vedea pe sărmana fată cu un deget zdrelit... ori cu o rană adîncă la picior... ori mușcată de o viperă... Dar imediat alungă din minte astfel de vedenii groaznice, ca nu cumva să izbucnească și el în plîns. Ce ai, Ilinca? mai întrebă o dată. N-am nimic! Lăsați-mă-n pace! răspunse Ilinca printre sughițuri și-și șterse ochii cu mîneca treningului. De ce plînge? îl întrebă Vlad încet pe Bărzăun. Pe cuvînt de onoare că n-am habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
intrase Ilinca, îmbrăcată într-o rochiță roz, cu săndăluțe albe și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea cu brațele deschise. O prinse de umeri, o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun lîngă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și după aia să te legăn, să te alint, să te pocnesc, să te las naibii să putrezești și să te cobor din lift pe tocuri cui, vopsită cu Londa și cu oja sărită. Să te port prin tramvaie cu plânsul în gât și să te mărit cu sacoșa de piață, dacă am chef. Dacă am chef... Să fii răvășitoare. Cu ciorapii tăi colorați. Cu rochia ta de seară. Scurtă. Strâmtă. Scurtă. Aiureală. Cu voce gâjâită. De roșcată, fie. De roșcată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
soții de seniori ascunse în fortăreața de la Úbeda, îi sfâșia hainele negre, îi înăbușea țipetele cu fâșii de postav transformate-n căluș. După o noapte plină de hohote în iatacul lui improvizat, avea să-i taie gâtul, plictisit de atâta plâns. Dreaptă, fără un cuvânt, Omalissan a înțeles să-și poarte safirul ca pe o chezășie a faptului că nu va sfârși ca Blanca, cel puțin nu în noaptea aceea. Musa, mai puțin sângeros, a lăsat-o să-și lepede singură
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
arme al stăpânului lui e deja o stafie. Cuvintele lui vin din trecut. — Atât. Oare știe că pe ea o cere Tariq? Idris și Tayyib, oamenii lui de încredere, pregătesc deja de drum darurile lui Musa. Printre măslini, se aude plânsul Rimei. E îmbrăcată în văluri aurii și poartă bani de argint la glezne. Nu are mai mult de șaptesprezece ani. E mai tânără și mai frumoasă decât Omalissan. Ahmet îi aude podoabele clinchetind stins pe alte pardoseli, captive în jurul unei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
i se dezlipiseră dureros despărțite de vis de sforăitul lui François. Se întorsese după două zile, parcă întinerit, cu un apetit sănătos și câteva idei bune de desert. O găsise pe Dominique în bucătărie. Cocea cartofi. Avea ochii roșii de plâns și chipul subțiat ca de boală. Îi zâmbise ca-n alte anotimpuri, dar refu zase blând să guste din vinul adus de el. Seara, când creta galbenă se terminase pentru prima oară după mult timp, Ivan își stâlcise mintea cum
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
murit în patul ăsta corabie; mai târziu i l-a dat mamei, care și-l scotea, din când în când, de pe deget și mi-l dădea să mă joc cu el) în întuneric, geamănă cu ochii mamei, albăstriți de un plâns neîntâmplat, sticlos ațintiți către o prerie a ei. David adormit la ea în brațe, cu mânuța lui mică, pe care tot nu a atins-o nimeni, strânsă în jurul unei șuvițe din părul ei. Eu, brusc transformat în spectator, în Alex
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cu mânuța lui mică, pe care tot nu a atins-o nimeni, strânsă în jurul unei șuvițe din părul ei. Eu, brusc transformat în spectator, în Alex Hriavu, care păstrează imaginea unui băiețel cu tricou în dungi și ochii roșii de plâns cuibărit între cearceafuri undeva, pe un memory stick abandonat (și el?) deocamdată. Deocamdată, am spus. Și ce se întâmplă mai departe? Ei, uite, asta e o întrebare bună. Idioată, în esența ei, dar bună la suprafață. Întotdeauna am urât obsesia
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
marți oarecare, o găsesc răsfoind un album cu poze. Nu știam de el. Îl scosese dintr-o cutie de pantofi, din cămară. Fac urât. Ca un proprietar jefuit de o identitate misterioasă. Bat, marital, cu pumnul în masă. Rememorez fulgurant plânsul ei cu sughițuri de acum câteva luni. Iat-o în culpă, scotocind într-o casă care nu e a ei, vulnerabilă, gata să se simtă prost, să-și ceară scuze. Hybris. Da, și eu pot fi intelectual... — Eu am să
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să-l scrie pe rusul din poveste în marele roman francez care i va purta semnătura. Și poate că va fi chiar în seara aceasta. Poate. — Mai explică-mi o dată. — Ți-am explicat... — Mai explică-mi. Ochii roșii, umflați de plâns. — Ne-am întâlnit acolo... — ...în Maroc? — În Maroc. Eu m-am dus la el, în holul hotelului, l-am văzut, m-am dus la el și am zis: „Sunteți Alex Hriavu, vă citesc de mult timp, îmi place cum scrieți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și am zis: „Sunteți Alex Hriavu, vă citesc de mult timp, îmi place cum scrieți.“ El mi-a spus: „Nu, nu sunt eu, ce ghinion, putem face abstracție de asta.“ Și am râs amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe perete, în bucătărie. Nu, nu sunt Alex Hriavu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și ar da orice să se trezească, să fie ieri și să facă planuri de mers împreună la Fez și el să-i povestească despre limba urdu, dar nu, nu e ieri, e aproape dimineață și a adormit de atâta plâns și se trezește năucă, năucă de tot, de parcă ar fi ajuns și el nu e, el nu mai e pe vapor, dar vaporul nu a oprit nicăieri și ea plânge și mai tare și nu știe cum să anunțe că
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nimeni nu trebuie să știe că el nu are, că el nu mai are mamă, nu, nu, nu, nu, nu... — Aș vrea să pleci. E prima oară când se gândește că Ada, cu figura ei de elf, acum boțită de plâns, aduce, vag, cu ea, cu mama lui adevărată... Ce freudian... — Să-ți strângi lucrurile și să pleci. Durerea lovește din nou, în derapaje spectaculoase către frunte și moalele capului. O vede chircită, copleșită și-i vine s o pedepsească mai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Transport direct din plămânii lui David. David e un pelerin 100% neras, exilat de o săptămână pe Tărâmul Sfânt al apartamentului fratelui mai mare. Big Brother. Űbermensch. Ochiul care nu doarme. David e posesorul unei perechi de ochi umflați (de plâns? de nesomn? retenție de lichide? Iată un detaliu care ne scapă, dar asupra căruia promitem să revenim - se înțelege că o promisiune e garanția trecerii sub tăcere a acestui aspect, de altfel important în economia personajului, ca și faptul că
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în casă, aici aproape, în spatele tău, pune-mi mâna pe umăr acum, coboară din pod, din nori, de unde ești și vino. ... 53. eu. noi. noi ...nici un rid. Nici unul. Piele fără cute și umeri negârbovi. Și tu. Cu gene grele de plâns și pași iuți de copil tropăitor. Ești obosită, știu. Și îți ții cotul îndoit sub cap, ca ieri-noapte, ca acum două nopți, ca acum zece dimineți și patru sute patruzeci și patru de după-amieze și zece milioane cinci sute patruzeci și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în brațe cum am să te iau în brațe și acum și erai caldă cum ai să fii și acum și el stătea ghemuit între brațele tale cum stă și acum, cu degetele pe jumătate îndoite și genele grele de plâns și de râs și de plâns și de râs și am să mi fac și eu loc lângă voi pentru că nu, nu am plecat nicăieri, nu aș pleca, mirosiți a lavandă și a vanilie și poate puțin a mare și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]