753 matches
-
făcut datoria. Nu e nimeni robot, un om face greșeli. O să înceapă săpăturile. Dar s-a întâmplat. Un defunct trebuie respectat. Cu atât mai mult cu cât, la cald, foarte mulți au spus că s-a procedat așa cum trebuia. După plânsete, vă mărturisesc că am jelit mult în ultima vreme. Din toate nenorocirile trebuie să învățăm. Unde s-a greșit? Cum este posibil ca victimele să fie găsite de un pădurar", a spus Teo, conform ZiarulRing.
Teo Trandafir, clipe grele: "Vă mărturisesc că..." () [Corola-journal/Journalistic/48855_a_50180]
-
căzută în dosul rafturilor de cărți, ca formă de guvernământ, regalitatea. Regalitatea cu pene, desigur. O altă parte e scrisă printre râgâielile sonore, înjurăturile variate, dar lipsite de imaginație, și fumul acid de usturoi care, în sunet de lăute și plânset de acordeon, se ridica, de pe spațiul verde din fața blocului, până la balcon. Și de acolo, în nevroză. În fine, o altă parte a fost scrisă, de la prima chemare a muezinului până la gustare, în cetatea Fesului, plină de măgăruși cuminți și cerșetori
Romanul nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6883_a_8208]
-
pămînt). Sau, renunțînd încă o dată la viitor, în aceeași cheie ludică, de personaj de snoavă fabuloasă: Pînă în ziua de azi / și nu trag nădejde în viitor / urechea mea, vrănișoara cea / cu nimicuri, promisiunile, / sau tot voinicește umplut, (...) aproape, aproape de plînset,/ cred că-mi cresc aripioare, / din gard ciocîrlanii/ se țin după mine / (În vise surpat). Regula nu e o autenticitate nudă, ci coeziunea fizionomiei literare: "A nu trișa, a nu forța travestiul". Pentru ca "să iasă totul cum o cunună / de
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
nu era decît cea relativ abstrasă a lirismului? "Nu ne mai ajung tumefiatele simțuri,/ tentacule retezate ale bătrînei meduze arhaice,/ îmblînzite încet cu pedeapsă și foame,/ înguste ferestre, zidite cu piatră și lut/ înaintea strălucirii./ Nu pentru urlet, ci pentru plînset/ nu ne mai ajung otrăvurile bunului simț,/ teama, infinitul, extazul,/ spațiul devorat ca un drog, un sicriu în alte sicrie,/ timpii încurcîndu-și inelele,/ bunul părinte neantul, trăgîndu-ne în jos de picioare:/ totul îl fură pe om lui însuși, îi devoră
Poeta față cu epoca by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10762_a_12087]
-
se manifestă limpede prin atenția acordată de ei calității decorative a obiectului, nu o dată invocată expres sau pusă în valoare prin mijloace specifice. Spectacolul naturii este asimilat unui spectacol scenic, adîncimea se aplatizează și devine decor: "Trezite din prăpastii de plînsetele lor,/ cresc negurile sure, alunecînd tăcute,/ Ies după stînci în pripă și pier că un decor/ Retras de mînă unei ființe nevăzute..." (St. O. Iosif, Talăngi); Nici un pic de vînt nu bătea și toate cele aveau o încremenire stranie de
Secesionismul în literatura română (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/18138_a_19463]
-
întregime, despre tristețile de neocolit ale criticii, despre talentul temperat de datorie. De cîte și de cîte ori, în lamento-urile cronicarilor, nu s-au auzit reorchestrări ale frazei acesteia: "criticul plecat constant pe masa de lucru înăbușe în el plânsetul surd al unui cititor răpit dela peregrinarea lecturilor călăuzite de simplul bun plac." Și asta încă n-ar fi nimic, fără delicata obligație a verdictului, în care destui văd puterea, și destui alții dezamăgirea: "tristețea de a urmări tipăriturile zilei
Tristeți și bucurii de breaslă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9066_a_10391]
-
le poate memora. Întâia lamentație pentru poporul fisurii I. Sunt singurul locuitor al acestui poem stau aici tremurând și scrijelesc în perete înspăimântat de tot ce am văzut astă-noapte pe stradă (veneam înspre casă și nu se auzea decât un plânset neîntrerupt în orice parte m-aș fi întors; am văzut-o cu ochii mei: începuse să plouă și poporul fisurii își strângea visele moarte la piept). Sunt tot mai furios și neîmpăcat când mă gândesc la țara în care tot
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/14196_a_15521]
-
speciale, slabe, medii, dar mai ales tari, marijuana amară la început, apoi dulce, și iarăși amară. Iar muzica îngerilor așezați comod pe umerii noștri ne va răsuna mereu în urechi - un fel de dar ca să nu ne auzim țipetele, chemările, plînsetul, scrîșnirea dinților. A new girl in town (II) Cîți ani ai? Dacă asta m-ai întreba ce-aș răspunde? 15? Visul m-a aruncat afară cu putere, cu ură. Sînt o fată de 15 ani. Mai semăn doar foarte puțin
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
neverosimile ca, de pildă, cea referitoare la pedeapsa corporală: "Acești copii căutau să mă silească să le satisfac nevoia de bătaie. Și se simțeau abandonați, suspendați într-un vid isteric, deoarece nu-și încasau de la mine cuvenita porție de bătaie. Plânsetele lor sub ploaia de bețe ale celorlalte "tovarășe" era (sic!) tot ce-i mai făcea să se simtă ca persoane. Plânsul îi distingea de masa colectivului." Apropo de justificarea ideologică a unei puteri opresive, un alt laureat al Premiului Nobel
Dialoguri de calitate by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14644_a_15969]
-
necunoscutul tainic - sufletul - l-am hrănit cu smirnă și-au răsărit chiparoși; ai alergat să ajungi lângă mine, sunt mai bogat cu o zi lumină împrăștiată-n văzduhul cerat. Când curge marea vine furtuna, fug peștii în larg dar cântecul, plânsetul, râsul violei netezește vuietul și nu-l poți evita. Acum sunt peste tot și nicăieri știu că exiști, e suficient... și nu e.
De?ertul negru by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83908_a_85233]
-
existențe expurgată de orice conținut. Fără a exagera prea mult, nu ar fi fost câtuși de puțin de mirare dacă primele lui cuvinte, ale lui, ale lui Cezărică, - cum își botezase băiatul - fuseseră, ca prunc, ...mater și pater!.. Până și plânsetele, țipetele specifice plozilor, purtau în ele accentul poruncitor, arogant, dominator, al romanilor (dacă aceștia plângeau); ori, în loc de gângurelile fericite, - scandările stricaților, decadenților de Triburțiu et compania, - semnele împrăștiate prin Evropa de îndelungata filiație a lui Aeneas, fugarul, răsădind zeii troieni
Recrutul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10239_a_11564]
-
să fie trimis în Purgatoriu, el neputând fi în întregime iertat de păcatul săvârșit. Se spune că, de atunci, oricine trece, mai ales în nopțile întunecate, pe dinaintea ușilor de la catedrala Notre-Dame, poare auzi un șuierat, ca de furtună, și un plânset gemut, ca de adâncă durere. Este plânsul lui Biscornet, care se amestecă cu zgomotul furtunii. Totul seamănă cu o rugă disperată pentru un suflet îndurerat. Iar dacă un fulger luminează palid fațada bisericii, se poate vedea, rânjind, diavolul din sculptură
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
ca să ia bine aminte, fetelor ei Stratica le-a cântat un cântec și mai jalnic : Pe când aveam și eu părinți Eram în mare bucurie. Dar într-o zi tăticul meu A fost chemat la datorie. Măicuța mea, când auzi, De plânsete sembolnăvi. Pe pat de moarte ea zăcea Și mie doar atât mi-a spus : „Fetița mea, eu am să mor, Rămâi orfană, ah, ce jale ! Rămâi copil al nimănui, Ascultă glasul mamei tale.” Orfană deci eu am rămas. Eram orfană
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
urcând pe măgăruș cu Pruncul în brațe, iar Sfântul Iosif ducând măgărușul de frâu au pornit spre Egipt. Abia sau depărtat de Betleem, când: “Din oraș se aud tropote de cai, Și zgomot de săbii, țipete- n noapte, Și răcnete, plânsete, jale, căci vai!!! Cruntă urgie în Betleem se abate!” Înspăimântați, ei se grăbesc la drum, dar cu greu înaintează prin deșert, căci vântul stârnește nisipul și Sfânta Fecioară suspină, ocrotind la pieptul ei Divinul său Fiu. Regele Irod, care era
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
o sursă cotidiană de încântare. Și, deși uneori mi-ar fi prins bine mai multă liniște, sunt sigură că nimic din ceea ce am reușit să fac în ultimii douăzeci de ani nu ar fi avut aceeași substanță fără zâmbetele și plânsetele și supărările și bucuriile fetelor mele. Simpla lor prezență mi-a umplut întotdeauna sufletul de acea bucurie calmă și profundă pe care numai legătura cu propriul copil o poate genera. Dar e foarte adevărat că un sentiment omniprezent de vinovăție
Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
de familii mai în vîrstă care văzuseră casa dintîi, plîngeau tare cînd se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Mulți alții își arătau bucuria prin strigăte, 13. așa încît nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plînsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe. $4 1. Vrăjmașii lui Iuda și Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel. 2. Au venit la Zorobabel și la capii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85086_a_85873]
-
perdea veche, iar în loc de beteală i-am atârnat o sforicică. Probabil că toaleta i-a displăcut pentru că s-a înfuriat și zdup! la colivia cu canari. Cu o labă lungă a des chis ușița și... să nu mai vorbim... Cu plânsete și ți pete, Suzanne a venit la mine, disperată: „De ce-ai lăsat ușița deschisă? Uite ce-ai făcut!“ Drama durase o clipă, dar săraca Suzanne a rămas de neconsolat. A luat câteva pene galbene ca soarele, care rămăseseră agățate
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
să plângă; este prima sa lecție, cea mai adâncă. N-o va uita niciodată, deși o uită și, cum mama nu este atentă în cel mai profund înțeles, tatăl continuă: Așa va învăța că degetul e al său, pentru că acest plânset vrea să însemne: degetul meu! vai! degetul meu. Și de la al meu, la eu, nu mai e decât un pas, un singur pas, de la posesiv la personal, pas prin care durerea se împlinește. Și eu-ul, conceptul de eu.... Văzând
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
don Avito își încruntă sprâncenele, sunt săruturi ale protestului inconștient, sunt săruturi cu care bărbile pedagogului își răsplătește fata, umplând-o de microbi, în timp ce dintr-un colț privește chiorâș Apolodorin, cu triștii săi ochi de geniu avortat. Această fată, aceste plânsete, aceste săruturi... of, feminismul! Și timpul trece și fata începe deja să prindă instrumentul, un barometru, primul pe care îl întâlnește, și îl acoperă cu babețica și îl leagănă la piept, și îi cântă. Și tatăl spionează cum leagănă și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
ascult muzică într-un registru înalt, mai ales o voce de soprană sau o vioară, simt durere. Îmi răsună în urechi o serie rapidă de pocnete foarte supărătoare, care acoperă orice alt sunet. Aceeași senzație o am cînd aud un plînset de nou-născut. Muzica îmi dă deseori o stare de iritare, îmi sună ca și cum cineva ar zgîria ceva. Uneori aud în minte o singură linie melodică, dar n-am nici cea mai mică idee ce se înțelege prin muzică simfonică sau
Estropiații melomani by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6965_a_8290]
-
inerția oamenilor. Dar nu despre aceasta voi vorbi. Alături de casa Elenei era o căsuță sărăcăcioasă, alcătuită dintr-o singură cameră și un antreu (tindă, cum se spune la țară). Pe când noi tăifăsuiam, la un moment dat am auzit gălăgie, ceartă, plânsete, înjurături. Am ieșit imediat afară și, în timp ce Elena ,,mă punea la curent” cu ce se întâmplă, am văzut niște scene de coșmar, ce mi-au rămas pe retină și pe care cred că nu le voi uita niciodată: în curtea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2350_a_3675]
-
otrăvitoare de aluminiu, și alături, maică-sa își flutura mîna la figura de pe debarcaderul care se depărta. Pe vîrful muntelui desluși punctul alb de triangulație. Se gîndi la noaptea anterioară și încercă să-și revină din amestecul confuz de întuneric, plînset și viziunea lui despre cheie. Părea că se gîndise că așa cum hidrogenul era materia elementară a universului, și ura era materia elementară a gîndirii. Acum, în aerul proaspăt, ideea nu era convingătoare. Se simțea uimitor de slăbit, totuși eliberat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
căzut peste linie, s-ar fi rostogolit în direcția opusă. Gîndul era îmbucurător, pentru că făcea ca evenimentele să pară logice. Se întoarse și urcă dealul, cu lanterna în mînă, și după un efort considerabil, ajunse în vîrf, unde auzi un plînset. O găsi la zece pași, stînd ghemuită de partea cealaltă a liniei, cu mîinile pe față. Se așeză și o luă de după umeri. După cîtva timp, ea-și ridică privirea și-i zise: Mă bucur că ești tu. — Cine altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ștergeți-o, domnule! Lăsați-ne! Lăsați-ne în pace! Găsi și apăsă mînerul, ieși împleticindu-se și trînti ușa. Ezită lîngă motocasa care se legăna ușor. Dinspre locul din față se auzeau zgomote înăbușite și dinspre cel din spate, un plînset subțire de copil. Privirea i se abătu asupra unui afiș luminat pe un calcan, care prezenta un cuplu atletic în costume de baie, care bătea mingea pe plajă cu doi copii rîzînd. Deasupra scria: BANII îNSEAMNĂ TIMP. TIMPUL, VIAȚĂ. CUMPĂRAȚI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-și piarză recolta în același chip; cine-i ia pălmașului vaca, care-i hrănește copiii, pentru a o da pe nimic celui întîi venit - acela e vrăjmașul de moarte. Toate aceste le face însă în Ungaria un perceptor, un executor. Plânsete și vaiete domnesc pretutindenea unde s-arată. De aceea niciodată un om care simte omenește sau un funcționar cumsecade nu se oferă a fi perceptor. Numai oameni cu totul depravați, ce n-au nici un fel de căpătâi, se oferă la
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]