711 matches
-
de oameni buni îndemnat.../ Să-i puie perina mă-sei șerpi / Și așternutul ciulini / Să nu se poată odihni, ostovi, / Până la mine n-o veni."377 Arhetip fundamental al mitologiei universale, șarpele este un simbol ambivalent, încorsetând sau eliberând cunoașterea, plăsmuind sau distrugând lumea ancestrală. Categorii ale cunoașterii soarele, luna, pasărea, șarpele se deschid înțelegerii umane, printr-un exorcism al timpului, într-un spațiu sacru, recuperat ritualic, pentru a reinstaura ordinea cosmică primordială. CONCLUZII GENERALE Lucrarea " Poetica imaginii în creația populară
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
suprarealiști ca Ștefan Roll, Geo Bogza, V. Teodorescu etc. Motivul obsesiv este visul. Astfel surâsul iubitei poartă lumini de vis, înserarea coboară ca un vis, singurătatea este alungată, fiindcă, odaia se umple cu vis: "E o vioară pe care am plăsmuit-o/ în atelierul meu din țara viselor". 6 Și Ion Caraion se apropie de peisajul copilăriei, de târgul bacovian cu care se înrudește prin melancolie și convulsie. Poetul tulbură universul poeziei cu imaginile sale ferme, care ne trimit pe rând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
satului. Ritmul vieții, melancolia și încrâncenarea, contrastele provocate în oameni de schimbarea vremurilor. Am trăit alături de ai mei atât pe apa Moldovei, între Rădăuți și Dărmănești, la Milcov, lângă Focșani, în revărsările Șomuzului, la Arghira, aproape de locul unde Sadoveanu a plăsmuit Nada florilor sau în Botoșaniul cuprins de dorul eminescian... Pădurea Raiului, cu legendele haiducului Pantelimon, cu straniile apariții ale lui Coroiu... Încercam să sesizez ceea ce se întâmplă înlăuntrul meu prin deschiderea mare a ochiului la tot ceea ce simțeam sau trăiam
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cele pe care le-a stabilit cunoașterea mecanică a naturii" -, nu mai poate fi vorba despre "niște limite imanente ale cunoașterii experimentale", ci despre "niște bariere la care se oprește cunoașterea naturii și începe o știință a spiritului, care se plăsmuiește în jurul propriei axe"97. Apoi, pentru a sublinia raportul dintre cele două tipuri de științe, autorul adaugă: "Viața spirituală a unui om nu e decât o parte a unității de viață psiho-fizice reprezentate de existența individuală" (o parte "ce poate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în fiecare generație se revarsă substanța și bogăția naturii umane". Totodată, Dilthey mai precizează că "durata exterioară, independentă de indivizii înșiși, precum și caracterul de masivă obiectivitate" a sistemelor culturale își au originea tocmai în această "legătură dintre componentele lumii exterioare, plăsmuite în funcție de scopul unui astfel de sistem, și activitatea intensă, dar efemeră a indivizilor" (s.n.)101. Cu alte cuvinte, trăinicia sistemelor culturale este întreținută de capacitatea de integrare conștientă a indivizilor în paradigmele acestora. Se poate observa și de aici că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
influența unui "câmp stilistic" (în opinia lui Blaga), nu se poate sustrage unui weltanschauliches Aprori (vezi III, 4). El proiectează asupra realității propria lui imagine despre aceasta, creând o realitate posibilă, de tipul celei transfigurate în artă. Astfel, teoreticianul își plăsmuiește propriul univers. "Un filozof care nu ține să devină autorul unei lumi își suspendă vocația", susține pe bună dreptate Blaga 27 care apără în spiritul lui Dilthey menirea pe care și-o asumă construcțiile metafizice. Dacă pentru empirist, lumea este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
tensiune permanentă între Unergründlichkeit și Gedankenmäßigkeit, adică între insondabilitate (iraționalitate) și posibilitatea de a fi reprezentată conceptual 64, ci "viața" care reflectă asupra ei înseși, ajungând până la conștiința filozofică. De aceea, Dilthey se referă la "activitatea prin care viața își plăsmuiește ideile" (die gedankenbildende Arbeit des Lebens)65. Căci, din punctul lui de vedere, "sediul originar" al categoriilor existentului se află în "spontaneitatea automată a gândirii combinative" sau în "asocierea pur exterioară a diverselor senzații, asociere dată prin intermediul percepției și consolidată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
etc.), orice cunoaștere, orice posibilitate de cunoaștere este redusă la un sistem de reprezentări cu impact asupra mentalului colectiv în acord sau în dezacord cu o evidență dată. Acuratețea față de real nu are nimic în comun cu exigențele unui limbaj-reprezentare, plăsmuit de moderni. Istoria imaginarului se află în cele două regimuri ale cunoașterii, se află atât în fapte și evenimente, în lumea acțiunii istorice, cât și în discursuri și ficțiuni, iar o distincție categorică aici e realitatea, dincolo e ficțiunea devine
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de la el adevărul și formularea soluțiilor. Paradoxul acestei piese constă în faptul că tocmai acest reprezentant al realității este și cel mai productiv constructor de ficțiune. Realitatea pe care o instituie nu este una obiectivă, ci dimpotrivă, este o realitate plăsmuită de el însuși. Ca element al proiectului dramatic, personajul lui Caragiale este construit prin limbaj, vorbind la rândul său un limbaj. Astfel, când Spiridon îi spune că Veta se plânge de urât, că îi e frică să stea singură, Jupân
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fost orgoliul de a refuza fanatismul politic și falsă glorie științifică, urmat de marginalizare și suferințe. A urmat zbaterea interioară pentru a ajunge la o concepție proprie unificatoare a lumii și salvatoare a omului; în sfârșit, efortul imens de a plăsmui o operă unică, profundă și tulburătoare, care exprimă exemplar dramă în contact cu absolutul. În ciuda inclinațiilor sale artistice, la terminarea bacalaureatului, se înscrie la cursurile Facultății de Stiinte Fizico-Matematice din La Plata, atras de coerență și rigoarea formelor geometrice. În
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a "Amintirilor" ăunde autorul "coboară" din lumea pură a mitului copilăriei, în lumea de măști din fața Socolei), în prezentarea realității Creangă a "coborât" de la viziunea mitică la cea caricaturală a lumii.În sens larg, prin fantastic se întelege ceea ce este plăsmuit, creat de imaginație, ireal. Conform opiniei lui Tzvetan Teodorov, condiția dobândirii fantasticului pur depinde de perfecta împletire dintre straniu și miraculos; pe înțelesul nostru, calitatea fantasticului este condiționată de proporția dintre ceea ce este supranatural, uimitor ămiraculos) și ceea ce este ciudat
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
vedere biogenetic este armonia dorințelor. Dar biogeneza posedă ca tot ceea ce există un aspect misterios, de unde rezultă că principiul etic decurge într-adevăr din biogeneza vieții psihice a omului, iar din punct de vedere mitic din simbolul misterului numit "Dumnezeu". Plăsmuind imaginea lui "Dumnezeu", mitul definește simbolic sensul vieții. Definiția aceasta metafizică nu este însă la urma urmei decît un mijloc de deducere a sensului practic și moral al vieții: relația dintre simbolul Dumnezeu și om. Datorită acestei deducții, simbolului metafizic
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
imagini sînt de o mare frumusețe mitică atît timp cît nu sînt luate drept realități. Spiritul uman, el însuși o manifestare temporală, nu poate în nici un mod duce la concluzia existenței unei vieți după moarte, el nu poate decît să plăsmuiască imagini antropomorfe asupra acesteia. Nici supraconștiința etică -oricît de clarvăzătoare ar fi preștiința ei simbolică în privința conflictelor vieții psihice nu poate propune drept realitate imaginea metafizică a unei recompense eterne și a unei pedepse veșnice, căci ea nu știe nimic
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ieșirea lui cu fruntea sus din arena internațională a matematicii este Kurt Gödel, autorul teoremei incompletitudinii, pe care Petros nu va ezita să dea vina propriului eșec. Consultat de narator, același avocat al diavolului, Epstein, va spune că Petros își plăsmuise, pentru propriul confort, o explicație, o justificare extravagantă și trasă de păr. Simțindu-și abolite certitudinile și pradă anxietății extreme, matematicianul grec are sentimentul că labirintul în care s-a interiorizat este o infinitate de fundături; arătând totuși cu degetul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
vehicolul phantasmatic cugetul-oglindă capabil sa transfere emoții și gînduri teleportante. Un vers din marele poem Troilus și Cresida dă măsura acusmatică a ceea ce poate unifica imaginarul poetic și anume convergența procedeelor stilistice : “ din cuget astfel Își croi oglindă/ În care plăsmuia făptura ei/ și mult rîvnea prilej să prindă/ să-i spună tot aleanul dragostei/ și să-i slujească . Iată versul eminescian „și din oglindă luminiș/ pe trupu-i se revarsă/ pe ochii mari, bătînd Închiși/pe fața ei Întoarsă” Își găsește
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
paralele: una dictată de dorința de a impune un nou model uman, care insistă să formuleze un fals optimism leopardian, bazat pe vitalitatea omului antic și cea tradițională, de sorginte derobertisiano cardarelliană, ce identifica în efortul autorului romantic de a plăsmui cuvântul o tehnică fundamentală utilizată și de autorii poeziei pure, si mai tarziu, ai celei ermetice.66 În deceniul al treilea al secolului trecut, marcat de aniversarea unui secol de la moartea poetului, au văzut lumina tiparului o seama de studii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Annunzio] nu din inerție sau din lipsă de dragoste, ci prin însăși esență naturii noastre poetice (...). Poetica după care ne-am ghidat se orientează spre valoarea "cantitativa" a cuvântului absolut și a sentimentului transmis de aceasta. Efortul nostru de a plăsmui cuvântul s-a aflat în antiteza cu cel al lui D'Annunzio afirmă sicilianul, convins că profunzimea verbului sau o depășește pe cea a poetului amintit.81 Stângăciile stilistice și preluările uneori insuficient filtrate prezente în volumul de tinerețe amintit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de către De Robertis, care scotea în evidență efortul recanatezului de a elabora formă poeziilor pe baza unui calcul combinatoriu eliberat de efuziuni sentimentale sau zboruri fantastice.90 În discursul aceluiași publicist, ce consideră că poezia este intonație pură, accent primordial plăsmuit apoi printr-un rafinat meșteșug de compunere, se regăsesc alături Leopardi și Rimbaud, geniul protector al vocienilor și al noii poezii. Confruntat cu poetul francez, asadar cu o sensibilitate și cu un limbaj cu totul noi, Leopardi a rezistat și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nivelul deviației de la model. În viziunea lui Quasimodo mecanismele creației sunt condiționate atât de bogăția imagologica a naturii exterioare, atunci când interioritatea poetului se deschide spre ea, cât și de prezentele felurite (cuvinte, glasuri, chipuri) ce aparțin trecutului. Efortul de a plăsmui versul pare încununat de succes dacă materialul imagistic oferit de natură, odată cernut, se concretizează în cuvânt încărcat de lirism. Întreruperea fluxului creației pare să se datoreze unui blocaj interior, ce împiedică reelaborarea lumii cunoscute într-o nouă ordine lirica
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
o interiorizeze, să o cunoască, în sfârșit, să o filtreze și să o reelaboreze: Și dat fiind că numai imaginației și inimii le revine sarcina de a simți, asadar de a cunoaște ceea ce este poetic (...) numai ele sunt capabile să plăsmuiască, să creeze, să formeze.308 Incapacitatea de a interioriza și de a transforma în material liric stimulii din exterior sunt topoi recurenți în poezia lui Quasimodo din prima perioadă de creație (volumele Ape și pământuri, Oboi scufundat, Erato și Apòllion
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și calmă / truda de slugi (...) tainice lumi și bucurii de taină / sârmanei mele vieți imaginându-i (Amintirile, vv. 12-24).316 Imaginile auditive cu funcție descriptiva conturează armonia naturii asimilate unei stări de fericire specifice trecutului. Vremea copilăriei este un ideal plăsmuit în amintire și numai astfel recuperabil. Exemplul de mai sus nu reprezintă o apariție izolată de-a lungul creației leopardiene, dimpotrivă, poetul asociază deseori sonoritatea cu trecutul și, în pandant, tăcerea cu prezentul, așa cum procedează și autorul sicilian, un secol
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
păr să fie reelaborări ale unor motive leopardiene: foșnetul meu / tăcut; întregi fragmente din aceeași poezie readuc în minte Sâmbătă satului: În pâlcuri zgomotoase / copiii strigă-n piața / și-n țipete voioase / ici colo saltă-n joacă (vv. 24-27). Quasimodo plăsmuiește o imagine similară celei de mai sus, căreia îi reduce energia tonica, adaugându-i o notă de melancolie și un motiv poetic, tot leopardian, cel al vântului: Prin al meu par vântul cel blând a încetat / să zăbovească, dezamăgită este fruntea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poezia aulica italiană. Dimpotrivă, pentru Leopardi aparițiile feminine sunt fantasme ce trăiesc departe, învăluite în visare, așa cum se poate citi în Visul, sau in Consalvo, sau in intreaga parte finală a cantului Stăpânitorul gând. Ficțiunea visului îi permite poetului să plăsmuiască siluete ideale: Tu, ce-mi inspiri iubire / din mult departe-ori tăinuindu-ți față / când nu-mi rasai în vise / celesta nălucire / sau în surâsul firii / pe câmp, cănd se-nfiripă dimineață / tu, ce-ai hrănit din tine / veacul de aur
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
visului cu imaginile din trecut debutează în poezia Angeli, prima în care dubletul apare explicit. Este doar cea dintâi manifestare a nucleului tematic: recuperarea infantilă și adolescentina a timpului blândeții. Maria Riccobono afirmă că probabilitatea că Leopardi, care în Canturi plăsmuia adesea tema sfârșitului iluziilor și a fericirii intangibile să-l fi influențat pe Quasimodo în elaborarea acestui nucleu tematic este foarte mare.408 Sicilianul readuce în prezent chipuri și peisaje dragi, nu evocându-le, adică transferându-le ca atare cu ajutorul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
creația unor autori (fie Dimitrie Cantemir, fie Ion Creangă, fie Urmuz) ce practică "subversiunea" față de formulele inerțiale. Elvirei Sorohan îi plac incomozii, frondeurii, insurgenții, nonconformiștii care sfidează sau iau în râs "regulile admise". Individualități iradiante care, rupând-o cu poncifele, plăsmuiesc un spațiu al "altfelității", adică "un nou fel de a face literatură". E secretul perenității lor. Tinerețea clasicilor, o sintagmă la modă cândva și care poate fi și aici invocată. Întinerirea autorilor de odinioară... Parcurgând glosările care pe alocuri aduc
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]