2,404 matches
-
Acasa > Poezie > Afectiune > TRECĂTORULE! Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Trecătorule! oprește-ți gândul și ascultă cum se perindă primăvara prin pletele noastre mângâindu-ne dorul, cum și-așează blând înflorirea de teamă să nu ne dezgolească cu bătăile ei,inima, cum își lasă izvorul să ne treacă pe sub umbra cu care ne dezvelim de suflet, cum foșnetul ei ne cuprinde înserările
TRECĂTORULE! de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383331_a_384660]
-
o experimentase cu câteva ceasuri În urmă, În chilie. — Ce... șopti deconcertat, În timp ce o lumină strălucea În jurul lui. Simți cum o mână Îl Înșfacă de braț. — Oprește-te, aici e moartea! Cel care Îl ținea era un tânăr Înarmat, cu plete blonde care ieșeau de sub coif. În mână ținea o torță, de unde provenea nimbul de lumină care Îl Învăluise. Părea ieșit din neant. Continuând să-l strângă de braț, coborî flacăra, făcând lumină dinaintea picioarelor. Pentru o clipă, Dante surprinse reflexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu cărnurile lor care miros a pește, exclamă el, izbucnind Într-un hohot de râs zgomotos. Părea să Își fi recâștigat buna dispoziție, dar În ochi Îi adăsta o umbră. În sfârșit, la capătul mesei se găsea un bărbat cu plete negre și dese, care Îi cădeau peste umeri. Ochii acvilei scăpărau pe chipul său tânăr, Însă deja marcat de veghea studiului ori de o tainică neliniște. Aștepta nemișcat, ca unul din marile mozaice bizantine pe care Dante le văzuse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl privească la rândul său. — Aș vrea să-ți mulțumesc, pentru ieri noapte la San Giuda, murmură poetul Întinzându-i mâna. Steaua mea cea bună te-a adus lângă prăpastie. Celălalt Înclină ușor din cap. În această mișcare, lungile plete blonde ieșiră pentru o clipă din umbră, strălucitoare. — Noi ne aflăm acolo unde suntem chemați, replică, uitându-se În continuare În sus. Deasupra. Ești așteptat, mai zise. Cine te-a chemat? Îl Întrebă Dante. Dar omul acela Îi Întorsese spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar la o iscodire mai atentă se vădea a fi un tânăr extraordinar de înalt, cu picioarele rășchirate, pistruiat, cu părul cânepiu și cu un ochi hoțoman care-ar fi făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i încă puțin și se retrag în munți. Și dacă tot i-ai adus în munți pune-i să scoată aurul care nu strălucește în glodul drumurilor. Asta e! — Și cu mine cum rămâne? - șopti Huruzuma, jucându-se cu o pleată de-ale lui Iovănuț. — Tu ești copilă, asta ești, și trebuie să stai acasă! șopti Iovănuț, realmente tulburat. Episodul 18 îN DRUM SPRE HÂRLĂU (MOLDOVAÎ Ca să nu mai lungim vorba, căci ne așteaptă încă un secol de narat, vom spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și, brusc, țâșni în zigzag spre mănoasele spice. Era o splendoare să-l privești; înalt, cu glezne fine, cu crupa încordată de efort, cu gâtul întins și roind de sudoare, calul părea un zeu modern fugărind o nevăzută nimfă prin pletele mângâioase ale grâului. Deodată, superbul centaur cu cap de cal și corp de taur își arcui în aer cele peste 400 de kilograme ale sale, făcu un salt și se ghemui la pământ, dispărând din vedere. Când se ridică ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
stativ învelit în catifea vișinie, stătea papagalul Alfred și anunța invitații. — Bi-vel-vornicul Drăguțescu și giupâneasa lui, Paulina! - chirăi el exact la cinci fără un sfert. Ușa se deschise și pe ea intră un om falnic, cu pași mari, apăsați, cu plete castanii, frumos retezate, cu niște ochi negri smoliți, cu buze roșii, cărnoase și cu nas puternic coroiat de care toți care-l cunoșteau pe Drăguțescu își aminteau cu nostalgie. în locul nasului era acum o plagă hâdă, netedă, căci bi-vel-vornicul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar fură repede acoperiți de un grup compact de negustori turci din Piața Mare care strigau „Café avem! Café avem!”. Barzovie le răspundea tuturor binevoitor, înclinând ușor capul. La un moment dat își opri armăsarul în dreptul unui răzăș bătrân, cu plete albe curgându-i pe umăr. — Ia zi, moșule, merge treaba? - întrebă Vodă zâmbind. — Aud? - făcu buimăcit moșneagul, care era nițel surd de-o ureche. — Treaba! - strigă Vodă și făcu un gest care imita săpatul. Merge treaba? — Merge, merge! - se dumeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În degetele subțiri, În coapsele prelungi „Bate-mă boierule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Egorov era și el bogat. Era fiul unui mare antreprenor din industria lemnului, originar din orașul Kazan. Era un băiat foarte elegant, parfumat, cu un păr blond, strălucind din cauza uleiurilor ca un lemn lăcuit, un păr care-i cădea în plete bogate. Ar fi fost un flăcău frumos de nu erau ochii lui rotunzi și apoși, ochi sticloși ca de pasăre, mereu măriți de o mirare speriată ce contrasta cu fața lui de o seriozitate căutată. În primele luni ale prezenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un foc. Flacăra lui își flutură în vânt pletele roșcate de un argintiu-roz. Casa din fața mea e toată luminată, iar umbra pe care o lasă stâlpul jos al felinarului zboară spre acoperișul înalt. Lângă foc, bate pasul pe loc un om în zăbun care își tot strânge mâinile în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
drumul înăuntru. Ăla-i starostele, îi explică Vasilică. El e șeful. Cristi îl privi mai atent. Era un bărbat mai în vârstă, masiv, cu fața arsă de soare și brăzdată de riduri adânci. De sub pălăria neagră, cu boruri largi, ieșeau pletele sure, lungi până la umeri. Purta cizme de piele și pantaloni negri strânși pe picior. Era îmbrăcat cu o cămașă largă, ca o rubașcă peste care trecea un chimir lat, plin de curelușe și buzunărele. În colțul gurii ținea o pipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași în spatele lor. Unul dintre ei, un țigan înalt și subțire, cu plete negre și mustața subțire îl privea întrebător cu mâinile în șolduri. Imediat, femeile se apropiară și ele în fugă strigând aceeași întrebare. De aia și venirăm, interveni Pohoață, observând că Toma are o ezitare. După un moment de tăcere, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mult cu o bâtă. Surprins, Toma se opri în fața moșnea gului. Cine ești și ce faci dumneata aici? îl întrebă el, măsurându-l din cap până în picioare. Bătrânul părea a avea mult peste șaptezeci de ani. Părul îi crescuse în plete până deasupra umerilor, unindu-i-se cu mustața și barba bogată. Pielea feței, atât cât mai rămăsese neacoperită de păr, îi era brăzdată de riduri săpate adânc. De sub sprâncenele bogate, la fel de încărunțite, priveau ochii vii, de un albastru intens în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o mie nouă sute. Era virată în sepia și avea suprafața plină de crăpături. Moș Calistrat, încins cu un brâu lat și îmbrăcat în aceleași straie albe cu care-l văzuse și ieri în pădure, privea direct în obiectivul camerei. Poate pletele și barba să fi fost ceva mai puțin înspicate, dar în rest, puteai spune că fotograful îl imortalizase cu doar puțină vreme în urmă. În mâna dreaptă, ținea toiagul sau bâta aceea pe care acum o vedea rezemată de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gât, purta o traistă la fel de sură ca și mantia lungă ce îi atârna pe spate, prinsă cu un șnur de umeri. Pe cap avea un fel de căciuliță din lână, cu vârful lăsat într-o parte, de sub care îi ieșeau pletele lungi, albite de vreme. Ești gata, băiete? întrebă bătrânul oprindu-se în fața lor. Ce spui, mergem să închidem vâlva la locul ei din adâncuri? Ceva nu era în regulă cu vocea bătrânului, ori poate cuvintele pe care le folosea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Boris țâșnise din mașină, pornind întins spre dânsul cu gând să-l alunge de acolo. În timp ce se apropia îl studia pe intrus. Era un bărbat în vârstă, peste șaptezeci de ani, după părerea lui Godunov. Avea părul alb, căzând în plete până deasupra umerilor, o barbă stufoasă și mustață bogată, căzută pe oală. Pielea obrazului, atât cât mai rămânea vizibilă, îi era brăzdată de riduri adânci. De sub sprâncene, îl priveau niște ochi albaștri, scăpărători și deosebit de limpezi, în contrast puternic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici cît o viorea sălbatică de cîmp. Încununarea acestor salve vegetale erau niște ramuri de magnolie captivă În Grădina Botanică, aidoma unor Încrengături cu frunze de piele cu cîte-o ditamai eflorescență albă În vîrf, ca un pampon de mătase din pletele „fetelor de familie bună“ pe care Kamerad Bandura le asemuia (exagerare deliberată) cu boarfele din port. Iar din respect față de mormînt, Bandura le va pretinde „marinarilor, docherilor și celor care au iubit-o“ doar flori „naturale“, interzicîndu-le categoric, evident, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe care o aveam de la el Încă de la Începutul relației noastre; panglica neagră de catifea apăruse Într-o poezie precum o enjambemenet ce trecea de la un vers la altul, precum cordeluța care-mi trecea de la o tîmpă la alta peste pletele aurii. Am tăiat panglica cu foarfecele, care nu știu ce căutau În mîinile mele, poate voisem să-mi tai părul - și căderea s-a Încetinit. În clipa În care am rupt prima scrisoare am știut că nu mai exista cale de Întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
făcute de fiecare gospodar în parte. De asemenea, unii meșteri făceau și instalațiile necesare pentru țesut inul, cânepa și lâna. Un meșter vechi, priceput la multe, a fost Iftimie Ignătescu, descrisă astfel de Marghioala Alex. Curteanu: „Era om voinic, purta plete ca în țara neamțului, Bucovina, lungi, pânăă la umăr, cum apucase de la tatăl său. Fruntea era înaltă cu două intrânduri, ochii erau negri, fața trasă lunguiață. Iftimie Ignătescu avea pământ al lui (partea lui, de la părinți moștenire) cam 40 prăjini
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
bărbătescă chimirul și punga cu ciucuri din piele care se strângea trăgând de ambele părți ale baierei. Că se purta brâu cu ciucuri ne spune Mărioara Foșlea, născută Ignătescu, care așa îl ține minte pe Iftimie Ignătescu - Chifan. Se purtau plete ca cei din Bucovina spune și Andrei Boca. Alte mărturii de la oameni bătrâni în 1960, printre care cea a mătușii Floarea Botușanu (Botușanca), moașa neoficială a părții de josă a satului, partea bisericii, colii și drăgăneștilor, ne spune că bărbații
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
înceapă muncile). Oamenii au cumpărat pământ și din moșia lui Sterian și din moșia lui Mihai Rosetti (sub margine). Răscoala țărănească din anul 1907 nu a avut ecou în sat. Niculae Boca - satură potrivită, plin, fără a fi gras. Purta plete, avea părul negru, ochii căprui, pielea feții albă. Era om vesel, de viață. Îmbrăcăminte: femeile purtau ii, catrințe, casînci, bluze și fuste cu material de târg, opinci, ciuboțele, etc.; bărbații purtau cămeși de cânepă, bumbac, ițari, pantaloni de târg, cojoace
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
abia dacă se zăreau muchiile și arcele unui turn mare și Întunecat. O dîră de rugină sîngera din orificul Încuietorii de la portiță. Am Îngenuncheat și am Încercat să obțin o vedere a curții interioare din acel loc. Se Întrezăreau o pleată de buruieni și conturul a ceea ce mi s-a părut a fi o fîntînă sau un heleșteu din care se ridica o mînă Întinsă, arătînd către cer. După cîteva clipe, am priceput că era vorba de o mînă din piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bagheta magică a unei voluptuozități rareori întâlnită, amestec de dorință carnală și entuziasm politic, dar soțul, conștient de gravitatea momentului și însușindu-și vorbele dure ale poetului, De ce te arunci la picioarele/cizmelor mele grosolane?/ De ce-ți slobozi acuma pletele tale parfumate/și-ți deschizi trădător brațele tale moi?/ Eu nu-s decât un bărbat cu mâini grosolane/și inima sucită într-o parte/ care, dacă e nevoie/să te calce-n picioare ca să treacă/te va călca, Știi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]