1,160 matches
-
și am văzut-o gata să-și ridice fusta roșiatică. I-am dat să-și prindă clopoțeii, pe care i-a luat veselă, i-a prins de picioarele ei scurte și groase și i-a făcut semn toboșarului cu o plecăciune lină să înceapă. Toboșarul a lovit iar eu am mers înainte cu a mea Lady Marian, care își scutura șoldurile pline: și am mers către Melfoord, un drum lung (14). Cu excepția aliterației din ultima propoziție, contrastul cu eufuismul lui Lyle
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
apoi aflat - este Domnul vieții și al morții. Din acea vreme mi-au rămas în minte cuvintele lui Iisus, consemnate de evanghelistul Luca (23, 46): „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în piețe și scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile cele dintâi la ospețe”. Filtram această percepție prin prisma lecturii cărții lui Giovanni Papini despre Viața lui Iisus, citită în traducerea lui Alexandru Marcu. Mă uimeau și, în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mișcare, nici măcar Robyn. Apoi ușa se deschide încet și Luke reapare, ștergându-și palmele una de alta. — Nu-mi plac cei care dau buzna neanunțați, spune sec. — Bravo! strigă o femeie pe care nu o cunosc. Luke face o scurtă plecăciune, cineva izbucnește într-un râs extrem de sonor, de ușurare și curând întreaga asistență începe să aplaude. Îmi bate inima atât de tare, că nu știu dacă am să mă mai pot ține pe picioare. În clipa în care Luke vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
colțul ochiului, ca și cum ar fura fărâme de imagine. Călugărițele catolice poartă cu ele un coș cu flori albe, crini regali, un aranjament floral elegant, frumos ambalat. Îl vor depune peste câteva minute la picioarele raclei, în față căreia fac o plecăciune grațioasă, dar fără a o săruta. Nici preotul aflat în permanență lângă racla Sfintei nu prea știe ce să facă cu ele, să le miruiască sau nu. Dilema este repede rezolvată de cele două călugărițe, care se îndepărtează rapid. După ce
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Securitate, se afla în incinta expoziției. Nu primire cu pompă, nu urale, nu avangarda și ariergarda de mașini, obișnuite în asemenea ocazii. înlemniserăm cu toții, mai ales la vederea figurii crispate a iubitului nostru secretar general și președinte al republicii. Printre plecăciunile și bâlbâielile marilor dregători prezenți, Ceaușescu trecea nervos, cu buzele mai subțiate și învinețite de furie, complet neatent la ce i se spunea la fiecare stand. După câteva minute, ca fugărite de demoni, intrară prin poarta principală mașinile cu cei
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
primul. Suita în derută îi pierdu urma. Bănuiau totuși încotro plecase. Necondus de avangardă și necunoscând exact traseul, nu știau că va pătrunde la Apimondia printr-o intrare laterală, unde nu-l aștepta nimeni. Nici tu drapele, flori, urale și plecăciuni, ci niște necăjiți de muncitori ce roboteau apăsați de griji și arșiță, în niciun fel impresionați de limuzina ce trecu ca fulgerul printre ei. Toate acestea accentuară tensiunea nervoasă a lui Ceaușescu. Trecerea în revistă ultrarapidă a standurilor se terminase
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
este de o intrigărie și o răutate ce înspăimântă cetatea totală. Ceva trebuie să spun și despre primarul nostru ales, Pană, care-i o pană în inima Bucureștiului; e un barbar, un violent în vorbă și faptă, un supus cu plecăciuni la perechea care l-a înscăunat. E un produs creat în cetatea totală din simplu activist la Secția de propagandă. E fără merite, așa spun ilegaliștii maziliți sau scoși la pensia vieții, care-și trăiesc tristețea idealurilor lor naive. Domnilor
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
alai cu fețe zîmbitoare. Unii, oameni foarte răi, aveau un soi de frustrare. Oleacă de foc, bineînțeles fără moarte, doar cu o pîrleală, acolo... ar fi fost și mai interesant. "Țiganul" iese în fața zoiosului său chioșc și ne invită cu plecăciuni adînci: Poftim, dom' Pașcu! Ce onoare să vină și dom' primar! Poftiți, am un separeu, al lui dom' Pașcu... Lui acolo îi place... Fața de masă este curată, paharele la fel. Mulți ani, Pașcule! Era să mi-o faci, ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
O fi fost mai veselă odinioară? Vreo domniță, vreo carte, un evantai cumva? Rochia o fi fost albă, înecată în broderii? Cel care este cu domnița și stă în picioare, cu mustăcioară și baston, o fi fost vreun filfizon? Ce plecăciune, dom'le, la nouăzeci de grade! Sărută afectat mînuța care i se întinde. O boltă din viță de vie, cu struguri din abundență, te însoțește spre nuc, spre banca înnegrită de timpuri, acolo unde văd scene generate de fantezii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fost sincer dezamăgit. Nu furios. De obicei, mă enervez, dar uite că, pentru un tip inteligent, cronica nu era decât o chestie clientelară. Îmi făcuse un hatâr vorbind despre mine. Trebuia să fac reverențe că mă băgase în seamă. Metenele, plecăciuni. De-aia dăruiești, încercam să demontez mecanismele psihologice ale lui D.V., pentru a primi în schimb recunoaștere. Or, io așa ceva nu făcusem. Problema e că nu sunt genul. Uneori, de frică să nu par pupincurist, devin mitocan. E o chestie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
dintre ei, "potcoave de cai morți". * ...Dar, văzută numai de noi, a apărut o caleașca de abanos cu fir de argint, cu cai albi cu aripi. Un vizitiu solemn, cu uniformă de împărat în ziua întronării, ne-a invitat cu plecăciuni să ne ducă peste tot. "Sunt arii geografice inaccesibile, eu am ordin să vă duc peste tot unde ați fost sau ați visat." Spre seară, am cerut să ne oprească la "Rapidulețul", unde neam simțit dezlegați de vrăjile ademenitoare ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
i se adreseze căpitanului cu „Domnia voastră” - pentru că se temea puțin de caznele la care l-ar fi putut supune. Dar recunoscând că era o ispită, își spuse: „Dacă e așa, nu-i voi spune Domnia voastră, nu-i voi face nici o plecăciune și nu-mi voi descoperi capul”. 53. Sosiți la locuința căpitanului, îl lăsară într-o sală de jos. Puțin după aceea, căpitanul veni să-i vorbească. Dar el, fără a da vreun semn de curtenie, răspunse în câteva cuvinte, pronunțate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fizionomia lui râzătoare, am înțeles că totul s-a terminat cu bine. Autoritatea dascălului era covârșitoare și asupra părinților. După convorbiri misterioase în spatele ușilor închise, nu mai îndrăznea nimeni să lipsească de la școală. Părinții îl salutau de la distanță cu adâncă plecăciune: „Să trăiți, domnule director!” El era directorul tuturor, trăitori în acel cartier mărginaș al Iașului, fie că aveau sau nu copii la școală. Destinul a vrut să merg, doar la propriu, pe urmele dascălului meu: Școala Nr. 23, Școala Nr.
Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Gabriela Muscaliu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1849]
-
au lepădat alții... Zău-așa. Nu cunoști prin preajmă, niscaiva peșteri... au, vreo scorbură mai micșoară, așa, pe... "pe măsura mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem toate mărimile! După pofta inimii! răspunde el și face o plecăciune, râzând încetișor, cu mulțumire. Tot hâtru ai rămas și plin de duh. Domnul zâmbește amar: Haz de necaz, Sihastre... zâmbește el amar. Haz de necaz... Daniil arată spre picior, cu îngrijorare: E negru: a obrintit! Mă lași să ți-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale Ștefan, zi pușcilor să tacă. Și-apoi, curând-curând, ne va crăpa buza după fiece firicel de iarbă... Herman pocnește din carâmbi, face o plecăciune și, după un "Jawohl!" milităresc, iese. Ștefan tace. Pășește alene. Gerul de peste noapte făcuse să înflorească pe geam, ca peste un câmp, albe flori de gheață. De trei zile cerne de sus cu fulgi mari și deși ce plutesc lin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
copil de casă intră precipitat: Măria sa Domnul! Țamblac îi iese înainte. Maria se ridică. Este vădit emoționată. Bună dimineața, Maria, spune Ștefan și îi sărută podul palmei. Maria este fâstâcită o clipă, apoi, cu fină ironie, răspunde printr-o adâncă plecăciune: Gloriosul meu Domn! Țamblac se frânge de mijloc, apoi cu salutul roman: "Ecce homo! Fortissimus athleta Christi! Morituri te salutant! Ave!" Ștefan râde și stupește în vânt, de deochi: Vade retro Satana! Maria aplaudă: "Miracoloso Stephano! Voywodae Miracoloso!" Ștefan, hâtru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-un picior, ca un cocostârc. Secretul e să nu-ți pierzi echilibrul chiar de stai într-un picior. Voichița năvălește cu un val de pânză în brațe, dar, când dă cu ochii de "Măria sa", se oprește speriată. Face o plecăciune și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit domn, am cunoscut suferința țării. Și toate, s-au făcut fum. Am înțeles... Nu-i aiasta! Nu-i... Aș minți dacă n-aș recunoaște că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost! Destul am pus țara la cale. Deseară, când vă rugați la icoană, amintiți-i Domnului că "Vin turcii!!". Mâine, în zori, pe Direptate, întreceri de luptă cu spada! Vă mulțumesc, boieri dumneavoastră! Să trăiești, Măria ta! Ștefan face o plecăciune adâncă: Sluga... Boierii au plecat. În odaia domnului s-a făcut liniște. Ștefan își aruncă ochii către crucifixul de deasupra căminului, cu Iisus răstignit. Câte zile ne-o da Domnul, mormăie el. Au Mahomed mai degrabă... Ștefan se așează în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare, busuioc, sulfină, rozmarin, mărgăritar și... și "Nu mă uita". Cântă, după cum cere datina: "Să răsară florile, Să le-adune fetele, Să le pună pe mărgele, La sânul inimii mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dați pinteni! Goniți! Ziua și noaptea! La Cracovia! La Buda! Duceți lui Mateiaș, lui Cazimir știrea "Vin turcii!!" Să vină cu oștile! Să nu ne lase să pierim pe noi și țara! Să vină!! Ați plecat?!?! Tăutu și Duma, fără plecăciune, pleacă în goană... Ștefan, smulge sabia, o încinge și dă să plece. Abia atunci dă cu ochii de Voichița, care, încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-s turbat"... "Turbato?!" Nooo! protestează Don Batista, păturindu-și sculele. Vitoria! Coraggio!... Eroico! se înclină el și dă să-i sărute dreapta, dar Ștefan și-o retrage. Ce-s eu, față bisericească?! Don Batista, cu legăturica, se retrage de-a-ndărătelea cu plecăciuni bolborosind: Illustrissimi.... Illustrissimi... Cască ochii în spate! strigă Ștefan. În Moldova, din spate ți se poate trage pieirea... Se așează pe jilț, la masă. Ștefan ia de pe farfurie o ciosvârtă de berbec. O figură, 'talianu' ista... Vrei? îl îmbie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vezi tu, "strălucită"... Zugrăvește totul cu adevăr, și bune, și rele, fără patimă, nici părtinire. Numai astfel "Letopisețul Moldovei" va trăi în veac. Adevărul mai presus de toate! Voi izvodi adevărul și numai adevărul. Chiribuță sare și deschide ușa, cu plecăciune: Bună dimineața, Măria ta! cuvântă boierii Sfatului de taină, intrând. Bună să vă fie inima, boieri dumneavoastră! Toate bune, Măria ta? Și bune, și rele... ca-n viață. Bune: că la Stambul "peste tot e liniște". Rele: că mă cearcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fereastră, Ștefan privește cerul însângerat de soarele ce apune dincolo de colinele Sucevei. Voichița intră pe ușa de taină. Tresare și se oprește. Pe palme duce o cățuie cu jăratic, din care fumegă învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu spatele de zid, cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică-su, apoi privește din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]