5,205 matches
-
cu adânci suspine, ca o ciută lovită Între coarne, apoi a căzut neputincioasă, sfârșită. Doar una dintre ușițele de la dulapul suspendat a ripostat, lovindu-mă, În timpul căderii, la arcadă. Locul cu pricina mă ustură Îngrozitor, iar sângele Îmi șiroiește peste pleoapă. Cu o furie crescută, izbind necruțător În stânga și-n dreapta, am transformat totul În așchii, surcele și mii de cioburi, cu respirația Întretăiată și inima ropotind În piept. Cel mai mult mi-a plăcut să sparg farfuriile, cănile și paharele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Melanie. Și ridică o privire speriată spre mine, Îngrozită. O priveam Înmărmurit, ca deșteptat dintr-o lungă beție, lipsit de cuvinte. Târfă ordinară, strigă individul răbufnind, și o lovi violent peste față. Melanie Începu să plângă stins, tot ștergându-și pleoapele umezite. Am vrut atunci să intervin (simțeam furia crescând nestăvilită În mine și inima rupândumi se de milă). Am Întrebat cu un calm aparent, din colțul În care mă aflam, ce se Întâmplă, de fapt? Marian s-a Întors brusc
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
surd unul de altul și, cu mâinile Întinse, m-am prăbușit zgomotos peste nisipul fierbinte, care-mi frigea Întreg trupul, cu privirea lungită spre apă. Am Început să urlu, așteptând izbiturile copitelor. Nisipul Îmi năvălise În gură, În nări, Între pleoape. Îl simțeam aspru și dureros, undeva, dincolo de piele, În propriile-mi organe, În creier, În adâncurile ființei... M-am trezit cu o puternică migrenă și cu un gust de-a dreptul tâmpit: Doamne, ce senzație aiurea parcă mi-au fătat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
unul de gin (Îmi place ginul pentru că e o băutură aspră, lipsită de perfidie precum garonele sau romul: dulci, ispititoare, dar care te pun imediat cu botul pe labe). În sănătatea ta, Lolicica! Îmi răspunse doar cu o Încuviințare din pleoapele și așa atât de grele, după care Își aprinse o țigară lungă și subțire, cu filtrul maroniu. Cineva dădu muzica mai tare. Modern Talking! Buuun, mi-am zis, măcar prin liceu mi-a plăcut: De ce-ai făcut-o tocmai
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fin, furișat În ciorap alb de nailon. Niciodată, Însă, nu urca foarte sus. Nu din timiditate, ci dintr un anume respect față de Lili. Deși eram convins că n-ar fi deranjat-o prea mult, chiar dacă obrazul Îi devenea purpuriu iar pleoapele aproape i se Împreunau. Cred că m-aș fi Îndrăgostit bine de ea dacă Într-o seară n-aș fi surprinso la colțul liceului, ghemuită și cu picioarele puțin desfăcute, ca o rățușcă. Se urina Încordată, rotindu-și mereu capul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Purta o rochie turcoaz, lungă, cu guler Înalt, ușor scrobit. Lola, ești de-a dreptul fermecătoare...!, i-am strigat cu același ton pe care-l foloseau navigatorii când descopereau un pământ nou. Mi-a surâs aproape imperceptibil, strivindu-și galeș pleoapele și ascunzând pentru o clipă ochii ei vrăjitori de peruzea. Astăzi, Lola Jo, am să-ți povestesc o Întâmplare ciudată, o Întâmplare care ar putea părea neverosimilă, petrecută În copilărie, când mă aflam la bunici. Bunicii mei din partea tatei. E
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dorisem s-o mai văd făcând așa... Era clar că Începeam să o iubesc pe Lola. Mi-a trecut degetele ei fine prin păr și i-am simțit gheruțele adâncindu-mi-se În pielea capului. Deși mă durea, am ridicat pleoapele și am privit-o pătrunzător. Lola era fermecătoare! Purta o rochie neagră cu corset, care i se mula divin pe corpul zvelt, amețitor. Am băut ginul dintr-o Înghițitură, m-am ridicat și am prins-o cu hotărâre de mână
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
doar să vă spun că patul era din lemn masiv, imens, cu o saltea foarte groasă, acoperită cu lenjerie de mătase Înflorată. M-am dezbrăcat În câteva clipe și am fost În așternut. Lola mă privea languros, strivind mereu Între pleoape luminița aceea vie, care i se zbătea nestatornic În ochi. A atins ușor Întrerupătorul, lăsând să domnească Întunericul deplin. Am auzit foșnetul (ah, Înfiorătorul, perversul foșnet) pe care-l face o rochie ce alunecă de-a lungul unui trup de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să plece, să caute alte făpturi care să-i vorbească. Se va apropia de ușa de lemn și, înainte să o închidă în urma sa, va avea curajul să întoarcă capul. În spatele său mii și mii de ochi îl vor privi. Pleoapele lor se vor închide rar, doar pentru câteva fracțiuni de secundă, ca apoi să se deschidă la loc, lăsând albul ochilor să lucească. Fiind obișnuit cu întunericul din față, el nu se va aștepta să vadă lumina ce clipește în spatele
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
aștepta să vadă lumina ce clipește în spatele său. Ochii lui vor întâlni atunci ochii celorlalți și se va obișnui încet încet să nu se mai ferească de strălucirea lor. Nu va vedea nici un chip, nici un corp, doar iriși umeziți de pleoape. Iar pleoapele se vor închide o dată dacă îl înțelegeau și de două ori dacă nu. Va rămâne acolo și va învăța și el să clipească, ca să fie sigur că făcuse o faptă bună pentru cei care nu pot decât să
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
vadă lumina ce clipește în spatele său. Ochii lui vor întâlni atunci ochii celorlalți și se va obișnui încet încet să nu se mai ferească de strălucirea lor. Nu va vedea nici un chip, nici un corp, doar iriși umeziți de pleoape. Iar pleoapele se vor închide o dată dacă îl înțelegeau și de două ori dacă nu. Va rămâne acolo și va învăța și el să clipească, ca să fie sigur că făcuse o faptă bună pentru cei care nu pot decât să asculte. SOARELE
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
în întuneric. Îi era greu să-și țină ochii deschiși, căldura din interior era mai puternică decât el. De sus cădeau coloane subțiri din picături incolore și începu să tremure de frig, iar picioarele i se chirciră sub el. Strânse pleoapele și se chinui să se trezească. Pentru moment crezu că izbutise, că o să vadă din nou ecranul televizorului, noptiera cu medicamente, ceaiul aburind și patul cu așternutul transpirat. Alma probabil că e în bucătărie și o să vină să-i schimbe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
începu să se prelingă. Te-ai aplecat încet și privirea ta a mângâiat betonul ca pe un obraz. Degetele tale au îndepărtat frunzele din părul ei și i-au șters fruntea de ploaie. Palmele tale i au cuprins chipul, iar pleoapele ei clipeau de acolo, din asfalt, spre tine. BIOGRAFIE Orlando Zara se apropia de treizeci și cinci de ani când începu să studieze opera și viața prozatorului Leo Raman. În urmă cu câțiva ani scrisese un eseu despre unul din romanele acestuia
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
creadă că este o jucărie și o să-l iubească și mai mult. Uneori se întâmpla să adoarmă și atunci așteptarea lui Levi se prelungea și peste noapte. Mama și tata nu veneau decât seara târziu, iar lui i se închideau pleoapele de somn; mama vedea jucăriile întinse și credea că el se jucase în tot acest timp. Degeaba le spunea că se pregătește să fie jucărie, mama îl punea în pat, un sărut grăbit pe frunte, plapuma până sub bărbie, lumina
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
îi treacă starea asta și să-i poată înfrunta pe ceilalți. Dacă își punea în gând să rămână așa ar fi putut sta nemișcat zile în șir fără să simtă nevoia să clipească sau, de ce nu, să respire. Își apăsă pleoapele cu podul palmelor până când durerea îi făcu bine. Iubea durerea fizică, preferând-o celei psihice, care acum îi sfredelește creierul golindu-l de orice sentiment al unui eventual viitor. A ieșit până la urmă din cameră; se pregătea să fie dezintegrat
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ridicase între noi un zid de cristal. Mă sufocam de această clipă, de această oră, de această veșnicie. Ochii ei obosiți se închiseră încet, ca și cum văzuseră un lucru supranatural pe care nimeni nu putea să-l contemple. Ca și cum văzuseră moartea. Pleoapele I se lăsară în jos; eu eram asemenea unui înecat care se ridică la suprafața apei, după chinurile agoniei. Începui să tremur; tremuram de febră; îmi ștergeam cu mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
privire negustorească, cântărește cu mâna coada lor grasă, pe urmă le duce și le agață în cârligele măcelăriei. Mârțoagele pornesc sforăind, în timp ce măcelarul le pipăie corpurile sângerânde, cu gâtul tăiat, cu ochii sticloși, cu craniul violet din care le ies pleoapele însângerate. În sfârșit, ia un cuțit cu mâner de os, le tranșează cu grijă și, cu surâsul pe buze, le vinde carnea dezosată clienților săi. Cu ce plăcere face treaba asta! Sunt sigur că e chiar un fel de voluptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
zile, luni, l-am studiat, de la lucarna mea, pe individul ăsta. E înțepenit într-o invariabilă atitudine. Un fular jegos în jurul gâtului; poartă o aba de lână de cămilă și părul alb de pe piept i se întrevede prin gulerul descheiat. Pleoapele-I sunt arse, roase de o maladie tenace și insolentă. De braț are legată o amuletă. În fiecare joi seara, spune versete din Coran printre dinții săi galbeni și rari , s-ar crede că așa își câștigă existența, căci n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sperie de bâzâitul propriilor aripi. Rămân un timp pe peretele despărțitor, strânse unele în altele, apoi, când înțeleg că sunt vii, se aruncă prostește asupra ușilor și pereților, iar cadavrele lor cad peste tot în cameră. Din momentul în care pleoapele mi se închideau, o lume vagă, fulgurantă lua formă în fața mea. O lume a cărui creator eram eu și care se armoniza cu ideile și viziunile mele. În orice caz era cu mult mai reală și mai naturală ca aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
În fața unei măcelării, văzui un om care semăna cu bătrânul negustor de mărunțisuri, vecinul nostru; avea gâtul înfășurat într-un fular și ținea în mână un cuțit mare. Mă privea cu ochii săi roșii de parcă i-ar fi tăiat cineva pleoapele. Am vrut să-i iau cuțitul, dar capul i se detașă de trup și se rostogoli pe pământ. Mi se făcu atât de frică, încât am luat-o la fugă. Alergam pe străzi, toate personajele pe care le vedeam se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu știm nici măcar la ce să ne gândim, dar, când terminăm, trebuie să facem eforturi pentru a ne recăpăta conștiința de sine și de lumea exterioară. Este tot chemarea morții. Când, culcat în patul meu jilav și mirosind a transpirație, pleoapele mi se îngreunau și mă pregăteam să mă abandonez neființei și nopții veșnice, toate amintirile mele șterse, toate angoasele îmi reînviau; teama de a nu vedea penele pernei mele transformându-se în lame de pumnal, nasturii vestei mele devenind la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
doar frânturi de gânduri. Auzeam clar vocea răsunându-mi în gâtlej, dar nu înțelegeam ce spuneam. Sunetul cuvintelor mi se amesteca în cap cu zgomotele din exterior, ca atunci când aveam febră. Degetele mi se părură mai mari ca de obicei; pleoapele mi-erau grele, buzele mi se îngroșaseră. Întorcându-mă, am văzut-o pe doică, în picioare, în pragul ușii. Izbucnii în râs. Fața-i era imobilă, ochii priveau fix, dar fără să manifeste vreo surpriză, mânie, fără să exprime măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scăpă platoul cu mâncare. Aveam satisfacția că măcar am speriat-o. M-am ridicat să curăț feștila lămpii cu un cleștișor. Apoi m-am dus la oglindă și mi-am întins funinginea pe toată fața: ce cap înfricoșător! Îmi trăgeam pleoapele cu degetele ca să deschid ochii cât mai mult, apoi le dădeam drumul; îmi întindeam gura, îmi umflam obrajii, îmi ridicam barba și o fragmentam în două părți pe care le răsuceam; mă strâmbam. La ce expresii grotești se pretau trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
afla concomitent atât dincoace cât și dincolo de movila de pământ. Ca și cum în el locuiau doi Gerard, ceea ce iarăși nu putea fi adevărat. 9. - Lasă-l să intre totuși - repetă vocea deosebit de feminină. Observă mai întâi îndeaproape cele trei fete cu pleoapele parcă așa de lipite de globul ocular, încât te întrebai în fracțiuni de secundă, cum reușesc ele să mai vadă, și cu părul ca de calcar, asemeni coralilor, două cu nasurile într-adevăr retezate, altfel aproape că nu o distingeai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nu mă mir la cele auzite, ca să nu mă creadă prăpăstios. Încuviințam printr-o schițare pozitivă cu capul, ceea cea însemna că-i acceptam liniștit afirmațiile, dar nu animam prin dialog, discuția. Mai clipeam din când în când ușor din pleoape sau strângeam din buze a mirare. Nu vedeam binevenit acuma numele lui Sima, în toată povestea aceasta pe care eu mi-aș fi dorit-o cât se poate de sinceră. Parcă îi răpea din sinceritate. Aproape că mă chiar deranja
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]