601 matches
-
o teză pe Antoine Volodine, unul dintre cei mai interesanți romancieri contemporani, publicat o perioadă și de Minuit - cineva care vine dinspre romanul negru, de gen, Înspre o scriitură impregnată de un ethos beckettian, a sfîrșitului, chiar dacă mult mai bogată polifonic, pînă aproape de glosolalie. Inițiativa lui Ruffel mi se pare În primul rînd importantă: aceea de a lega două tipuri e discurs: cel literar și cel filozofic, În primul rînd tematic. Tema este aceea a sfîrșitului, Într-o variantă Însă inedită
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să spuneți? Nu este ceea ce ați vrut să spuneți?" În aceste cazuri, sensurile vor putea fi numeroase, și exegeza interminabilă. Presupuneri și subînțelesuri sînt la lucru în sensul comun, și "A spune" se situează în spatele lui "Spus", ca o rezervă polifonică cu multiple întrebuințări. Această profunzime obsedează cuvîntul și programul nu o suportă. Profunzimea care nu are nimic metafizic, dar pe care discursul o are, altfel nu ar putea fi ținut. În liniștea lui a spune, pe care se fondează spusul
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
descripția nudă și caligrafia metaforizantă a realului, între notația albă a stărilor, obiectelor și peisajelor, respectiv învestirea lor cu un simbolism greu. Toate secțiunile acestui prim volum de poezii scris de Liviu Antonesei (Partea frigului, Căutarea căutării Un cvartet (Încercare polifonică), Autonevroze sau Păcatele capitale, Călătorie în erele geologice și alte poeme de dragoste, Acum Infernul) se nutresc, prin urmare, dintr-un fel de voință acerbă de a puncta desubstanțializarea lumii, întorcând-o în reversul ei: puterea de a o învesti
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a mirării în Ether... provine tocmai din înțelegerea precarității de fond a lumii, pe care în acest caz numai discursul poetic o poate reangaja în lupta pentru atemporalitate. Aceasta e, de altfel, una între certitudinile transmise cu obstinație în discursul polifonic din Rezervația de îngeri (Editura Humanitas, București, 2013) admirabilă metaforă-simbol a poeziei înseși. Mizând, nu exclusiv însă, pe semnificațiile complexe ale figurii angelice (asociate când feminității, când umanului sau chiar poeticului), scriitorul își recapitulează, practic, marile teme ale poeziei, dar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
interacționa, locutorii-enunțiatori manipulează subansambluri consistente și limitate la nevoia de interacțiune în curs. Caracterul obligatoriu parțial al unei Rd va apărea, ceva mai departe, ca fiind inerent descriptivului. O propoziție nu este niciodată direct asertată. Într-adevăr, așa cum sugerează teoria polifonică a enunțării (Anscombre și Ducrot), locutorul poate să se angajeze sau să se eschiveze asumîndu-și sau nu propoziția enunțată. Această posibilitate de eschivare se află la originea faptului că locutorul (L) poate să "pună în scenă" enunțiatori (E1, E2 etc.
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
vorbirea reprodusă sunt principalele semnale tex tuale ale acestui stil derivat: [...] intra și dădea bună seara numai Catrinei, spunând de fiecare dată că la proștii ăilalți nu dau bună seara. (M. Preda, Moromeții). Stilul indirect liber are de asemenea efect polifonic, dar discursul naratorului și cel al personajului sunt juxtapuse, dispărând expresiile dicendi, semnele de punctuație specifice stilului direct sau conectorii de subordonare necesari în stilul indirect: Nilă mormăi ceva care putea să însemne că tatăl său vorbește să nu tacă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a unui univers total, armonios, integrator. Item 3: ilustrarea a patru elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat semnificative pentru tema și viziunea despre lume Dispus în patru unități compoziționale, textul poetic se organizează ca o structură polifonică, pe mai multe „voci“. Partea întâi (strofele 1- 43) surprinde întrun decor romantic povestea iubirii peste fire între ființe care aparțin unor lumi diferite. Incipitul plasează imaginarul poetic în tiparul narativ al basmului, prin formula introductivă specifică. Secvența expozitivă schițează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
narrative]. Vezi NARAȚIUNE METADIEGETICĂ. ¶Genette 1980, 1983. narațiune dialogică [dialogic narrative]. O narațiune caracterizată de interacțiunea mai multor voci, conștiințe sau păreri despre lume, nici una din ele unificîndu-le sau fiind deasupra celorlalte (avînd mai multă autoritate decît ele); o NARAȚIUNE POLIFONICĂ. În narațiunea dialogică, în opoziție cu NARAȚIUNEA MONOLOGICĂ, părerile, judecățile și chiar cunoștințele naratorului nu constituie autoritatea ultimă în raport cu universul reprezentat, ci numai o contribuție între altele, o contribuție care se află în dialog cu (o parte dintre) personaje și
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
objective narrative]. 1. O narațiune caracterizată de atitudinea de detașare a naratorului față de situațiile și evenimentele povestite. 2. O NARAȚIUNE COMPORTAMENTISTĂ. ¶Brooks, Warren 1959; Hough 1970; Magny 1972; Romberg 1962; van Rossum-Guyon 1970. Vezi și MOD DRAMATIC, NARAȚIUNE SUBIECTIVĂ. narațiune polifonică [polyphonic narrative]. Vezi NARAȚIUNE DIALOGICĂ. ¶Bakhtin 1981 [1982], 1984 [1970]. narațiune previzibilă [predictive narrative]. O narațiune în care NARAȚIA precede NARATUL în timp; o narațiune caracterizată de NARAȚIE ANTERIOARĂ: "Ai să-l omori pe tatăl tău și ai să te
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
în mare parte celuilalt, exteriorului. Imaginile sunt o cale mai directă de transmitere a mesajului decât cuvintele. Civilizația secolului al XIX-lea este, preponderent, a imaginii [v.Hamon, Imageries. Littérature et image au XIXe siècle, 2001]. Reprezentarea are un caracter polifonic, fiind o densitate de semne, care, paralel cu textul, se bazează pe numeroase sisteme extraverbale. Pariziana exploatează diversele resurse ale expresivității: cea a verbalului se dublează eficient cu cea a paraverbalului. Că în teatrul lui Artod, cuvântului îi este rezervat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
proiectul antropologic kantian (2000); Căutarea de sine și chemările tradiției (2002); Topos-ul formal și istoric al silogisticii (2003); Fenomenul și nimicul. Vol. I Proiectul fenomenologic concept și aplicați (2005); Urechea tăcerii (Versuri. 2005); Răstiri către sine. Încercări de ideologie polifonică (2006); Situațiile existențiale (2007). La editura Institutul European, Iași, au apărut: Proiectele filosofiei kantiene (2004); Cetatea sub blocada ideii. Schiță fenomenologică a istoriei gândirii politice (2005); Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică, (2006). Viorel Cernica, Filosofia umanului. Personalism energetic și antropologie
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
istoria recentă a României în momentul în care România era admisă ca membru al Uniunii Europene. Cartea de față este rezultatul acestui intens efort comun. Recitind-o în vara acestui an pentru versiunea română, am constatat că rămâne o încercare polifonică, în care fiecare dintre autoare își păstrează nu numai identitatea, ci și opiniile, fără ca acestea să se armonizeze integral cu cele ale colegei de reflecție și scris, dar fără să se afle vreun moment în disarmonie cu acestea. Nu e
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
două reprize este reiterat la nivelul studiilor liceale în clasele a XI-a, respectiv a XII-a. Curricula școlară preuniversitară reflectă o încărcătură maximă de istorie națională. Din generația secundă a literaturii didactice postcomuniste în materie de istorie, a "discursului polifonic" (post-1998), au fost analizate următoarele titluri: Istoria romanilor. Manual pentru clasa a IV-a (Burlec, 2003); Istoria românilor. Manual pentru clasa a IV-a (Ochescu și Oane, 1998); Istoria românilor VIII (Vulpe et al., 1999); Istoria românilor. Manual pentru clasa
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
importanța simbolică acordată celor două momente de unitate națională, 1600, respectiv 1918. Prin marcarea temporală a momentelor unificatorii, fibra naționalistă este din nou întrețesută în narațiunea istorică românească, devenind firul roșu care străbate epopeea colectivă a poporului român. II. Discursul polifonic (post-1998). În jurul anului 2000, metastructura istoriei românești pare să își fi terminat cariera. Reformele succesive ale programelor școlare destructurează organizarea cronologică a trecutului, propunând principiul tematic ca mod de ordonare a istoriei românești. Manualele publicate după această dată fie nu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
că poporul român se formase înainte de manifestarea acestor influențe" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Limita temporală până la care este datată finalizarea etnogeniei românești este stabilită în secolul al VIII-lea, deci înainte de primele contacte cu popoarele slavice. II. Discursul polifonic (post-1998). Pluralizarea discursivă antrenată de introducerea manualelor alternative nu a schimbat radical asumpția sintezei duale a etnogeniei românești consacrată în paradigma xenopoliană a daco-romanismului. Dacă în manualele destinate ciclului primar, discursul continuă să fie de factură militantist în sensul apărării
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este afirmată pentru a se demonstra permanența prezenței românești în "spațiul strămoșesc carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Teza Romaniilor populare atestă nu doar continuitatea etnică a daco-romanilor, ci și continuitatea organizațională, de factură politico-statală a românilor. II. Discursul polifonic (post-1998). Discursul conservator emis de vechea gardă istoriografică insistă dogmatic pe teza continuității daco-romane post-aureliane (Scurtu et al., 1999, p. 9). De asemenea, continuitatea organizării politice este apărată, invocată fiind deja clasica teorie a "Romaniilor populare" (p. 14). Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
astfel o unificare revoluționară a pașoptismului românesc, prin care mișcările desincronice temporal, disparate teritorial și disjuncte programatic (în special în cazul Transilvaniei) sunt fuzionate în același cadru temporal, spațial și revendicativ în care dominantă este ideea unificării naționale. II. Discursul polifonic (post-1998). Tema unității, sacralizată în mitologia națională, este deconstruită odată cu noua programă școlară pe baza cărora au fost redactate manualele alternative. Programa școlară de Istorie pentru clasa a XII-a adoptată de Ministerul Educației Naționale în 1999 prevedea obligativitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
tributul de sînge" la Grivița, Rahova și Smîrdan" (Manea și Teodorescu, 1993, p. 6). În afară de aceste epurări punctuale și completări specifice, discursul cu privire la independența național-politică și social-populară se desfășoară în linii mari pe coordonatele stabilite de istoriografia național-comunistă. II. Discursul polifonic (post-1998). Direcția conservatoare a vechii gărzi istoriografice a reprodus aceeași retorică a luptei naționale de independență ca principiu fundamental al istoriei românilor. În aceleași cadențe discursive ale istoriei eroizante, I. Scurtu et al. (1999) celebrează pe militarii români care, sacrificându
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la Biserica Unită și la rolul lor istoric în prezervarea culturii românești și în stimularea cristalizării identității naționale rămân mai curând marginale. Laic rămâne și sistemul de datare a timpului, folosindu-se în continuare formula "î.e.n." și "e.n.". II. Discursul polifonic (post-1998). Abia pluralizarea discursului istoriografic difuzat de literatura didactică aduce și o accentuare a identității creștin- ortodoxe a poporului român. Desigur, direcția conservatoare păstrătoare a discursului naționalist din vechiul regim a militat cauza creștin-ortodoxismului românesc. Pe lângă reluarea tezei interbelice a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a descătușat elementele de închiderea în propriile înțelesuri. Astfel, mitul nu este doar povestea unui început de lume, trecut de mult în neființa cuvântului întemeietor de noi înțelesuri. Sub pecetea unei deveniri continue a semnificațiilor, mitul se înfățișează ca discurs polifonic, dublu structurat: 1. nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; 2. matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Relaționarea dinamică dintre cele două structuri de semnificație se realizează printr-un complex de limbaje complementare (text, muzică, dans) care transformă starea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se află într-o continuă metamorfoză, de la elementul primar, static, prins în mrejele rostirii și rostuirii, prin rit, al lumii dintru început, la funcționalitatea arhetipală a procesiunii ritualice, până la dimensiunea simbolică a creației artistice. Reprezentarea grafică a mitului ca discurs polifonic este următoarea: LEGENDA: * mitul, ca discurs polifonic, este reprezentat de sfera circumscrisă unui cub; * laturile cubului înscris în sferă reprezintă universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul; * vârfurile triunghiului înscris în fețele cubului (laterale, bază) sunt definite de structurile de semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
elementul primar, static, prins în mrejele rostirii și rostuirii, prin rit, al lumii dintru început, la funcționalitatea arhetipală a procesiunii ritualice, până la dimensiunea simbolică a creației artistice. Reprezentarea grafică a mitului ca discurs polifonic este următoarea: LEGENDA: * mitul, ca discurs polifonic, este reprezentat de sfera circumscrisă unui cub; * laturile cubului înscris în sferă reprezintă universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul; * vârfurile triunghiului înscris în fețele cubului (laterale, bază) sunt definite de structurile de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul. Coordonatele spațio-temporale ale mitului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de structurile de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul. Coordonatele spațio-temporale ale mitului sunt reprezentate de dans și de muzică. Interferența notațiilor ritmice construiesc, în același timp, un spațiu temporal, dar și o temporalitate spațială. "Categorie a imaginarului" 105, mitul se structurează polifonic, instanțele discursive fiind realizate de text, muzică și dans. Liantul structural dintre cele trei instanțe semantice este construit pe baza a trei elemente: repetiție, ritmicitate, dialectică (coincidentia oppositorum). Supus prezentificării continue, mitul re-semantizează constant înțelesurile primare, pe baza binarității continuitate
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
instanțelor poetice construiește interdependența textualitate/metatextualitate, generând spațiul discursiv ca manifestare continuă și sincronică a țesăturii semantice. În ceea ce ne privește, considerăm "epistema" ca structură de semnificații textuale și metatextuale, punerea în act, procesualitatea, fiind posibilă printr-un discurs integral, polifonic, în care circumstanțele textuale acționează ca instanțe discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema lingvistică a spațiului poetic reprezintă o structurare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și a timpului, transformându-le în categorii poetice predicaționale. Sub pecetea prezentului etern, recuperat prin rit, ritual și ceremonial, metamorfozele spațio-temporale soarele, luna, pasărea și șarpele capătă valențele unor categorii poetice relaționale. Astfel, procesul semantic, care învestește mitul ca discurs polifonic, poate fi reprezentat în felul următor: Interdependența categorială formează nucleul semantic al discursului mitic polifonic: III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC Filosofic și antropologic, mitul este considerat "o povestire anonimă aparținând unui corpus de narațiuni transmise oral între membrii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]