811 matches
-
Omul despre care scriu aici avea un nume oarecare, uitat de toata lumea, căci foarte curând i s-a spus Ruletistul. Spunând "Ruletistul", nu puteai vorbi decât despre el, deși ruletiști erau destui. Mi-l amintesc fără greutate, o figură posomorâtă, o față triunghiulară pe un gât lung, gălbui și slab, o piele uscată și părul aproape stacojiu. Ochi de maimuță amărâtă, asimetrici, mi se pare că inegali ca mărime. Făcea cumva o impresie de îngălare, de necurățenie. Așa arăta și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau tăind bucăți groase de mușchi. Jupuite, cu ochii holbați, ai căror globi erau plini de vinișoare, oile zăceau spintecate direct pe tejghea. Ca să ieșim, trebuia să trecem pe lângă butoaiele imense, puțind a zer, din care oameni nerași, cu mutre posomorâte, scoteau bucăți mari de telemea. Erau uzi până la coate de zeama aceea lăptoasă. Prin intersecția de la Obor fiecare trecea cum vroia. Nu exista semafor, iar milițienii care se mai rătăceau pe-acolo erau ocupați mai curând să stea de vorbă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu tata. Mama nu era în curte, nu se putea ridica din pat. Surorile și câte un doctor brunet, în bluză albă cu mâneci scurte, treceau grăbiți de la un pavilion la altul. Am urcat niște scări de ciment, în spirală, posomorâte și reci, pe lângă niște pereți vopsiți cu ulei vernil. Am deschis o ușă mare, cu glasvand, și am intrat într-un culoar nesfârșit, la fel de vernil. Am mai deschis apoi nenumărate alte uși, care dădeau în alte culoare tăcute. Mereu mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fi existând, încă nu vor fi destule. Bineînțeles că, seara, piticul cenușiu al dorului de casă se așază pe paturile din dormitor, scoate la iveală caietul lui cenușiu de socoteli și carnetul cenușiu din buzunar și numără cu o mutră posomorâtă lacrimile copiilor din jur, pe cele plânse și pe cele neplânse“. Dar până la răsăritul soarelui, dorul e dat uitării și-ncepe povestea. O poveste tare încurcată și complicată, despre două fetițe. Una e sufletul taberei de la Movila Iazului. Are nouă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
Eminescu strada Buzeștilor 5 la Buc. Tăcerea ta m-au neliniștit foarte mult, scrisorile nu mi le-a înapoiat. Scrie. Veronica 1. Pe formular vechi 7 {EminescuOpXVI 637} [VERONICA MICLE] 28 febr. 1882, Iași Mimițicule drag, vei fi citit desigur posomorâta mea scrisoare din 26; nu mi-o lua în, nume de rău. Tu nu ai decât grija ta și a "Timpului", eu am grijă de multe lucruri și de multe ființe și iubirea mea unde opui și cât o socotești
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
convorbire, Otilia îl luă pe moș Costache de braț și, plină de gingășii, îl duse în casă "să-i spună ceva". Întrevederea fu lungă și Felix însuși putu să audă mormăiturile bătrânului și implorările ascuțite ale Otiliei. Otilia ieși însă posomorâtă și nu dădu lui Felix nici o explicație. A doua zi dimineață, Felix o văzu ieșind în oraș îmbrăcată cu o rochie nouă de dantelă. Fata îl chemă și-i spuse șoptind: - Fii liniștit, că aranjez eu! Acum mă duc puțin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a face cu o femeie de moravuri ușoare, fiind apoi intimidat, ar fi un punct de plecare pentru intentarea divorțului. Însă asta trebuie s-o facă el, numai el, ca fiind major. Ei, ce zici, tinere, ceri divorțul? Titi răspunse posomorât, dar hotărît: - Eu nu divorțez.Aglae își cuprinse capul cu mâinile și se lamentă desperată: - Vai, vai, vai! - Mamă, își dădu cu părerea Aurica, iluminată, de ce să divorțeze, poate sunt fericiți. Aglae schiță un gest cu înțelesul de "prostii". - El
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de solicitudine. - Dar, domnișoară Otilia, sunt la ordinele dumitale. Mâine la șase vin să te iau. - Vii s-o iei pe Otilia! îi zise, zâmbind, fata. Ți-e indiferent dacă Mărculescu sau Giurgiuveanu. În seara următoare, Felix se întorcea cam posomorât de la Universitate. Trecuse cu niște colegi pe Calea Victoriei, și acolo fusese prins deodată de Aurelia, care mergea la braț cu Titi. Era o nouă invenție a ei, spre a se măguli că iese cu un bărbat. Titi consimțea să se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Mais c’était à prévoir que vous seriez en retard... Ți-ai întors capul ca să nu fi omis nimic, ca să-ți fi luat toate măsurile de precauție... Dacă nu l-ai fi întors însă, nu te-ai mai înclina acum, posomorât și curtenitor, în fața grațioasei doamne Mironescu, ce se apropie cu panerul de trandafiri sub braț. Pălăria veche de pai îi atârnă neglijent pe spate, prinsă cu o panglică de catifea care îi apasă gâtul alb și plin, umerii îi ies
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aud pe Lissy cum se chinuie să găsească ceva pozitiv de spus. Ei, măcar știi sigur că n-ai trecut neobservată, spune Într-un final. Măcar n-or să te uite imediat ce ai ieșit pe ușă. Bănuiesc că nu, spun posomorîtă. Am și eu vreun mesaj ? — A ! Ăăă... nu. Adică a sunat tatăl tău, dar... Îhm... știi și tu... n-a fost... Șovăie, apoi se oprește. — Lissy. Ce-a vrut ? Urmează o tăcere. — Se pare că verișoara ta a cîștigat nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să fii un pic mai Înțelegătoare. — Nu, Lissy, are dreptate, spun supărată. A avut dreptate tot timpul. Dacă mi-aș fi ținut pliscul, nu s-ar fi Întîmplat nimic din toate astea. Iau sticla de schnapps și-mi umplu paharul, posomorîtă. Așa e, relațiile sînt ca niște bătălii. SÎnt o partidă de șah. Și eu ce m-am apucat să fac ? Mi-am aruncat toate piesele pe tablă din prima și am zis „Poftim ! Ia-le !“ Iau o gură de băutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
rău ! zic, cuprinsă de remușcare. Îmi pare foarte rău. Doar că... nu voiam să te rănesc. — Știu că Încercai să te porți frumos cu mine. Dar acum mă simt ca o proastă. — Mă rog. Atunci Înseamnă că sîntem două, spun posomorîtă. Se deschide ușa și intră Wendy de la contabilitate. Urmează un moment de tăcere, În care ea se holbează la noi, deschide gura, o Închide iar, apoi dispare Într-unul dintre separeuri. — Și zi, ești OK ? spune Katie coborînd vocea. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Un tip de afară zicea exact același lucru... — Nu, pe bune, chiar nu-mi mai aduc aminte nimic. Mă fixează cu o privire Înnebunită. Parcă am picioarele de vată, nu pot să respir... Își ia pămătuful de obraz, Îl privește posomorîtă, apoi Îl lasă iar jos. De ce-oi fi acceptat să fac așa ceva ? De ce ? — Ăă... pentru că e distractiv ? — Distractiv ? Ridică vocea contrariată. Tu crezi că e distractiv ? O, Doamne. Expresia i se schimbă brusc. Tace și se ascunde repede după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ruina uriașă mai c-a pierdut puntul său de razim și c-o grozavă siguritate prevede năruirea ei totală. Actorul trebuie să mijlocească astfel aparința lui încît puternica răsturnare pe care-a esperiat-o sufletul lui s-o vedem în fața lui posomorâtă, pe care lucrul sufletului a tras deja brazdele sale, s-o vedem manifestîndu-se în[tr-un] ton din care să nu ne vorbească decât un spirit ce se reculege cu greu. Actorul care n-ar putea să facă asta ar rumpe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
bârfesc între ei, nu pot dovedi nimic. Zic și ei: „Uite, cică, asta-i Nastasia Filippovna aceea“ și gata; nu mai au nimic ce să spună! Pentru că chiar nu este nimic de zis. — Asta-i într-adevăr așa, confirmă Rogojin posomorât și încruntat. Și Zaliojev mi-a spus tot așa atunci. În ziua aceea, prințe, eram îmbrăcat cu scurteica tatei, veche de trei ani, și, pe Nevski Prospekt, tocmai treceam în fugă pe trotuarul celălalt de pe Nevski Prospect, când - ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sănătos. Nimeni, stimate Gavrila Ardalionovici, nu te ține, nimeni nu te împinge cu forța în capcană, dacă în toată povestea asta vezi o capcană. — Vreau, rosti cu jumătate de glas, dar ferm Ganea, plecându-și privirile în pământ și tăcând posomorât. Generalul era satisfăcut. Se enervase, dar acum se vedea că se căia pentru că mersese prea departe. Brusc, se răsuci spre prinț și parcă pe fața lui se putu citi gândul alarmant că prințul a fost aici și a auzit totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bine așa, Ganea, mai ales că, pe de o parte, afacerea e încheiată, mormăi Ptițân și, trăgându-se deoparte, se așeză la masă, scoase din buzunar o hârtie scrisă cu creionul și începu s-o studieze cu atenție. Ganea stătea posomorât și aștepta cu neliniște încă o scenă de familie. Nici nu se gândea să se scuze față de prinț. — Dacă totul s-a încheiat, atunci Ivan Petrovici are, desigur, dreptate, spuse Nina Alexandrovna. Nu te mai încrunta, te rog, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de altul ca să intre; luat în parte, nici unul dintre ei nu ar fi avut suficient curaj, așa că se îmbărbătau reciproc. Până și Rogojin pășea cu băgare de seamă în fruntea cetei, însă avea o anumită intenție și de aceea părea posomorât și îngrijorat până la iritare. Ceilalți alcătuiau doar corul sau, mai bine zis, banda care avea menirea să-l sprijine. Pe lângă Lebedev, mai era aici și crețul Zaliojev, care își aruncase blana în antreu și intrase degajat, cu aere de fante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
absolut surprinzător. Sokolovici, acum mi-am adus aminte, locuiește în altă clădire și acum chiar mi se pare că e plecat la Moscova. Da, am greșit puțin, dar... nu-i nimic. Un singur lucru vreau să-l știu, observă prințul posomorât, trebuie să încetez cu totul a spera în ajutorul dumneavoastră și să mă duc singur? — Să încetați a spera? În ajutorul meu? Singur? De unde și până unde, când această vizită reprezintă pentru mine un pas capital, de care depinde atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și mai inutile pentru dânsa. Și acum era parcă isterizată, se agita, râdea febril, bolnăvicios, mai ales la obiecțiile ridicate de Toțki, care era alarmat. Ochii ei negri începură să scânteieze, pe obrajii palizi se arătară două pete roșii. Expresia posomorâtă și dezgustată de pe chipurile câtorva musafiri îi ațâța, poate, și mai mult această dorință zeflemitoare; poate, îi plăcuseră tocmai cinismul și cruzimea ideii. Alți oaspeți erau convinși că ea urmărea de fapt un anume gând ascuns. De altfel, începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
târziu, prințul avea să țină minte că își spusese: „Probabil, chiar asta e casa.“ Cu o curiozitate neobișnuită se apropie ca să-și verifice ipoteza; simțea că, cine știe de ce, îi va fi foarte neplăcut dacă a ghicit. Casa era mare, posomorâtă, cu parter și două etaje, fără nici un fel de arhitectură, de culoare verde-murdar. Unele case de acest fel, de altminteri foarte puține, clădite la sfârșitul secolului trecut, se păstraseră chiar pe aceste străzi ale Petersburgului (oraș în care totul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu mă mărit cu tine?“ „Ți-am spus că mă înec.“ „Cred că m-ai omorî înainte de asta...“ Așa a spus și a căzut pe gânduri. Apoi s-a supărat și a ieșit. Peste un ceas se întoarce la mine, posomorâtă. „Mă mărit cu tine, zice, Parfion Semionâci, și nu pentru că mi-e frică de tine, ci pentru că mi-e indiferent cum o să mă prăpădesc. Nu s-ar putea doar să fie pe undeva mai bine? Șezi, zice, acum o să ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
minte, nu mai era conștient decât de faptul că ea șade acum în fața lui, că o privește și îi era aproape indiferentă tema discuției din momentul acela. În sfârșit, de sus coborî pe terasă Ivan Feodorovici: pleca undeva și arăta posomorât, îngrijorat și hotărât. — A, Lev Nikolaevici, tu... Unde te duci? îl întrebă el, cu toate că Lev Nikolaevici nici nu se gândea să se urnească din loc. Hai, vreau să-ți zic o vorbă. La revedere, spuse Aglaia și îi întinse prințului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
răposatul Grigori Semionovici Burmistrov; el, ca să zic așa, te frigea la inimă. Și mai întâi își punea ochelarii, deschidea un cărțoi străvechi cu scoarțele din piele și-ți săreau în ochi barba lui căruntă, cele două medalii pentru donații. Începea posomorât și aspru, în fața lui se înclinau generalii și doamnele leșinau, pe când ăsta încheie pomenind de gustări! E ceva nemaipomenit! Ascultându-l pe general, Ptițân zâmbea și părea că are de gând să-și ia pălăria, însă parcă nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că are de gând să-și ia pălăria, însă parcă nu se putea hotărî sau își uita mereu intenția. Încă înainte ca toți să se fi ridicat de la masă, Ganea încetase brusc să bea și împinsese din fața lui paharul; ceva posomorât trecu pe chipul lui. După ce toată lumea se ridică de la masă, el se apropie de Rogojin și se așeză lângă el. S-ar fi putut crede că sunt în relațiile cele mai amicale. Rogojin, care la început se pregătise și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]