5,162 matches
-
de artiști. În fapt, miza este anume această și nu altă! În această perspectivă Brahms este postmodern, în timp ce Wagner este modern. Brahms pariază pe trecutul istoriei și compune, în consecință, simfonii, aceasta însemnând că scrie pentru un ansamblu orchestral fix postmodern, orchestră simfonica. Wagner, din contră, mizează pe viitorul istoriei și evită, deci, formațiile fixe postmoderne (nu are nevoie de simfonii, nu, Domnule!), preferându-le o orchestră flexibilă de operă cu o geometrie variabilă care corespunde necesităților sale interioare. "<footnote "Depuis
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
este postmodern, în timp ce Wagner este modern. Brahms pariază pe trecutul istoriei și compune, în consecință, simfonii, aceasta însemnând că scrie pentru un ansamblu orchestral fix postmodern, orchestră simfonica. Wagner, din contră, mizează pe viitorul istoriei și evită, deci, formațiile fixe postmoderne (nu are nevoie de simfonii, nu, Domnule!), preferându-le o orchestră flexibilă de operă cu o geometrie variabilă care corespunde necesităților sale interioare. "<footnote "Depuis l'époque de Wagner, tout leș compositeurs modernistes que leș compositerus postmodernistes misent sue le
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
compositeurs modernistes que leș compositerus postmodernistes misent sue le «temps historique», car l'histoire et la conscience historique servent leș deux catégories d'artistes. En réalité, l'enjeu, c'est cela et rien d'autre! Dans cette perspective, Brahms est postmoderne alors que Wagner est moderne. Brahms parie sur le passé de l'histoire et compose par conséquent des symphonies, c'est-à-dire qu'il écrit pour un ensemble fixe postmoderne, l'orchestre symphonique. Wagner, par contre, mise sur le futur de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
est cela et rien d'autre! Dans cette perspective, Brahms est postmoderne alors que Wagner est moderne. Brahms parie sur le passé de l'histoire et compose par conséquent des symphonies, c'est-à-dire qu'il écrit pour un ensemble fixe postmoderne, l'orchestre symphonique. Wagner, par contre, mise sur le futur de l'histoire et évite donc leș formations fixes postmodernes (pas de symphonies pour lui, non Monsieur!), leur préférant l'orchestre d'opéra flexible et à géometrie variable qui répond
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pp. 60-61. footnote> Paradoxal, însă într-o ordine imaginara a lucrurilor, sistemul funcționează, insă compozitorul nu se oprește doar aici: "Stravinsky după 1918, precum «Leș Six» ("Grupul celor șase") și alți epigoni ai perioadei cuprinse între 1918 și 1945 sunt postmoderni în raport cu Schönberg și față de modernismul cercului sau. Penderecki, după a sa Simfonie nr. 2, scrisă în 1972, este postmodern față de propriul modernism din operele pe care le-a impus între anii 1959-1969 precum Threni pentru victimele din Hiroshima, Anaklasis, De
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aici: "Stravinsky după 1918, precum «Leș Six» ("Grupul celor șase") și alți epigoni ai perioadei cuprinse între 1918 și 1945 sunt postmoderni în raport cu Schönberg și față de modernismul cercului sau. Penderecki, după a sa Simfonie nr. 2, scrisă în 1972, este postmodern față de propriul modernism din operele pe care le-a impus între anii 1959-1969 precum Threni pentru victimele din Hiroshima, Anaklasis, De natură sonoris, etc. Atunci cand scrie Pasiunile după Luca în 1964, el este un compozitor politic și nu religios, dar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
1918 de même que «Leș Six» et tous leș autres épigones de la périodes allant de 1918 à 1945 șont postmodernes par rapport à Schönberg et au modernisme de son milieu. Penderecki, après să Symphonie n° 2 écrite en 1972, est postmoderne par rapport à son propre modernisme dans leș oeurvres qu'il a composées entre 1959 et 1969, comme leș Thrènes pour leș victimes d'Hiroshima, Anaklasis, De natură sonoris, etc. Lorsq'il écrit la Passion selon saint Luc en 1964
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și în orice caz mult mai complex, ci mai degrabă pentru a reuși interpretarea trecutului în imaginea unei interacțiuni dinamice a unei pluralități de factori nu neapărat identificabili în limitele unor aserțiuni liniare. 4. Concluzii Ipoteza unei periodizări a muzicii postmoderne Postmodernismul muzical poate fi văzut că o eroare, drept o regretabilă abatere de la „proiectul neterminat” al lui Jürgen Habermas sau că o anomalie emanând din „cimitirul” ultimei avangarde. În același timp, ar putea fi reprezentat drept ceva mai puțin „vinovat
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Pornind de la această a doua imagine se impun două observații. Prima, vizează legitimitatea termenului fragmentarism (fragment, fragmentare) și a nepotrivirii semantice între acest cuvânt, care presupune procedura de sfărâmare, dezmembrare, fragmentare, secționare, împrăștiere sau risipire, si a ansamblului de atitudini postmoderne, din ale căror conținuturi nu putem deduce existența unor intenții care ar fi determinat această destrămare. Altfel spus, postmodernismul nu a reprezentat un program de sabotare a proiectului modernist și de deconstruire sau de dezinstalare programată, ci s-a relevat
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
se impune drept o imagine în negativ a stării totalizate pe care lucrurile o dețineau în modernitate. Mai mult, acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-un dicționar avangardist și semnifică imperfecțiunea, precum și insuficientă câmpului de fenomene postmoderne văzut din optică modernista a controlului și hiperdeterminării. Dezacordul de a împărtăși o idee unificatoare, totalizatoare și, în egală măsură, cu pretenția universalității unui stil internațional, așa cum se prezenta pan-serialismul, a fost exprimat cu toata claritatea de către Luciano Berio
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
activităților artistice dintr-un tribunal inchizitorial și confruntare obligatorie a contrariilor dialectice într-un banchet rabelaisian cu intrare liberă. În același sens, a adoptării unui punct „optic” modernist, putem interpreta și problema „impurității” de care dă dovadă câmpul activităților muzicale postmoderne în opinia lui Guy Scarpetta în cartea intitulată L’Impureté (Editură Grasset, 1985). A doua observație se referă la statutul și, respectiv, imaginea canonului muzical în postmodernitate, desi deja aici ar trebui să admitem o dedublare a interogației, deoarece (a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele de organizare sonoră (invalidarea modelelor tradiționale de sisteme de organizare tonala și sintactica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât de grav, deoarece în postmodernitate nu mai este aplicat tabularasismul eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt (1) hiper-toleranța (blamata drept impuritate) în virtutea unei atitudini (2) recuperative (ridiculizata drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
totul alt nivel substanțial decât cel existent în perioada Barocului muzical. Ceea ce dintr-o optică modernist-criticistă se prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal în ansambluri micro-canonice, ca dovadă a incapacitării unui referent monolitic, într-o imagine postmodernă apare drept dovadă a puterii generative pe care în continuare o deține ideea și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini de tipologii canonice în jurul acelor deja consacrate prin tradiția unor practici istorice. Pentru a finaliza
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
prin orientarea înspre serialism, pentru a o "rectifica" prin orientarea înspre tehnică de citat și colaj și ulterior înspre neoromantism: reminiscențe din creația târzie a lui Beethoven, precum și din muzica lui Mahler), Kalrheinz Stockhausen se prezintă prin lucrări de tentă postmodernă precum Hymnen (1966-1967), Mantra*<footnote Titlurile de lucrări marcate cu o steluța - * - reprezintă titluri selectate din: Ramaut-Chevassus, op.cit. footnote> (1970), Inori* (1974) sau Tierkreis* (1976), Arvo Pärt compune Simfonia a III-a* (1971), cântată Laul armastatule* (Cânt pentru îndrăgostiți) și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
collage în Anachronie I și ÎI (1966-69), fuziunea mai multor referințe stilistice - Stravinski, jazz, tradiția boogie-woogie - în On Jimmy Yancey (1973) și Workers Union (1975) și orientarea înspre post-minimalismul euro-american în Hoketus (1975-77). Intrarea în scenă a genului de operă postmodernă prin lucrarea lui Henri Pousseur - Votre Faust (1969) cu o “culminație” în Einstein on the Beach (1976) de Philip Glass. Etapă 2 (1980-1991+). Sfârșitul războiului rece (a doua jumătate a anilor '80), încheierea războiului în Afganistan (1989), căderea zidului Berlinului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Afganistan (1989), căderea zidului Berlinului (1989) și prăbușirea Uniunii Sovietice (1991). Compromiterea definitivă a metanarațiunilor colective. Deceniul clasicizant. Constatarea sfârșitului perioadei moderniste și împreună cu ea, trecerea în istorie a ultimei avangarde occidentale (europene și americane). Perioadă cristalizării și consacrării muzicii postmoderne. Relevarea post-minimalismului că metisaj între moștenirea minimalistă propriu-zisă și resuscitarea elementelor tonale în creația lui John Adams - fuziunea între procesualitatea post-minimalistă, tipologia de simfonie postromantica și pastișa operistică postmodernă. Adams definește această orientare prin titulatura "On the Dominant Divide"<footnote
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ultimei avangarde occidentale (europene și americane). Perioadă cristalizării și consacrării muzicii postmoderne. Relevarea post-minimalismului că metisaj între moștenirea minimalistă propriu-zisă și resuscitarea elementelor tonale în creația lui John Adams - fuziunea între procesualitatea post-minimalistă, tipologia de simfonie postromantica și pastișa operistică postmodernă. Adams definește această orientare prin titulatura "On the Dominant Divide"<footnote Robert Fink, pag. 544. footnote>. Emanciparea în interiorul câmpului postmodern a tendințelor de "resuscitare" a stării (neo)-avangardiste prin orientările New Simplicity (Die neue Einfachheit, Hans-Jürgen Bose, Wolfgang Rihm, Manfred
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și resuscitarea elementelor tonale în creația lui John Adams - fuziunea între procesualitatea post-minimalistă, tipologia de simfonie postromantica și pastișa operistică postmodernă. Adams definește această orientare prin titulatura "On the Dominant Divide"<footnote Robert Fink, pag. 544. footnote>. Emanciparea în interiorul câmpului postmodern a tendințelor de "resuscitare" a stării (neo)-avangardiste prin orientările New Simplicity (Die neue Einfachheit, Hans-Jürgen Bose, Wolfgang Rihm, Manfred Trojahn ș.a.), ca replică apărând orientarea New Complexity (Michael Finissy, Brian Ferneyhough ș.a.), în calitatea lor de emulație postmodernă a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
câmpului postmodern a tendințelor de "resuscitare" a stării (neo)-avangardiste prin orientările New Simplicity (Die neue Einfachheit, Hans-Jürgen Bose, Wolfgang Rihm, Manfred Trojahn ș.a.), ca replică apărând orientarea New Complexity (Michael Finissy, Brian Ferneyhough ș.a.), în calitatea lor de emulație postmodernă a relației antinomice între principiile complexității (principiul stocastic la Xenakis sau muzică lui Morton Feldman) și simplicității (Cage, Kagel sau Stockhausen) în cadrul ultimei avangarde. Generalizarea procedeului de pastișa și a tehnicii de collage că proceduri legitime de operare cu un
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Thief, His Wife & Her Lover (1989, Venture) și Prospero’s Books (1991, Decca). Această experiență este comparabilă cu aceea a lui Alfred Schnittke în muzică pe care a scris-o pentru peste treizeci de titluri cinematografice. Evoluția genului de operă postmodernă în creația lui Philip Glass - Akhnaten (1984), Michael Nyman - The Mân who Mistook his Wife for a Hat (1986), John Adams - Nixon în Chină (1987), OEdipus (1987) de inspirație hölderliană de Wolfgang Rihm, precum și o surprinzătoare infiltrare postmodernă în muzică
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de operă postmodernă în creația lui Philip Glass - Akhnaten (1984), Michael Nyman - The Mân who Mistook his Wife for a Hat (1986), John Adams - Nixon în Chină (1987), OEdipus (1987) de inspirație hölderliană de Wolfgang Rihm, precum și o surprinzătoare infiltrare postmodernă în muzică lui Karlheinz Stockhausen - ciclul săptămânal de opere cu titlul Licht (1978-2002), spre exemplu, ziua de joi având opera Donnerstag aus Licht (1978-1980) sau Europeras (1987) de John Cage. Etapă 3 (1991-2000+). Începutul războaielor de secesiune națională (Transnistria, fostă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
diversificata în materie de sinteză. Generalizarea metisajului între muzică electronică, principiul minimalist-repetitiv și genurile muzicii comerciale de masă (hip-hop, techno, rap etc.), incluzând multiple posibilități alternative în generarea de genuri și ansambluri de gen. Evoluția susținută a genului de operă postmodernă prin The Ghosts of Versailles (1991) de John Corigliano, The Death of Klinghoffer (1991) de John Adams, genul de operă multimedia - The Fatal Fall (1992) de Terry Riley, King of Hearts de Michael Torke (difuzată în Marea Britanie în februarie 1995
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
teorii și propuneri pentru alte identități estetice, noi și diferite, pentru deceniul deja consumat, dar și vizând, retroversiv, deceniile anterioare ale postmodernismului muzical. Ideea lui Klaus-Steffen Mahnkopf, deja citat în text cu cele două liste ale principiilor și tipologiilor muzicale postmoderne, despre modernitatea secundă vine să completeze, să salveze sensurile tipologice, încadrabile într-o succesiune temporală coerentă, si sa confere o identitate legitimă stărilor de lucruri moștenite din consistentă câmpului "fragmentat" și "împrăștiat" al postmodernității "cleptomane" și "obosite"<footnote Amândouă expresiile
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]