2,756 matches
-
consideră "o lichea fără seamăn și fără pereche", cu "suflet de hengher și de cioclu. De mic stricat până la măduvă, giolar, rișcar, slujnicar, înhăitat cu toți codoșii și măsluitorii", cu "o atragere bolnavă numai pentru ce e murdar și putred". Povestitorul este nevoit să-l accepte pe Pirgu de dragul lui Pașadia, deși îi este greu să înțeleagă cum de-i suportă comportamentul de mahala. Acest "prieteșug" e singurul cusur, "acela însă de neiertat", pe care i-l atribuie lui Pașadia: "și
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
tristețea sinceră la moartea tatălui, o ascunde în felul său, chiar dacă nu preia atitudinea celor doi crai, sobră și de nepătruns. Pirgu nu acceptă statutul de fiu care tocmai și-a pierdut tatăl, ci numai pe acela de proaspăt moștenitor. Povestitorul relatează și circul pe care l-a făcut în seara evenimentului: "Parcă înnebunise; de mai multe ori Pașadia voi să-l dea afară. Nu mi se mai întâmplase să văd la el o asemenea năbădăioasă veselie, deschisă și buffă în
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
o indiferență pe care vrea să o imite, fără a prelua și procedeele ei. El rămâne pe traiectoria personalității sale. Aceasta este și seara în care craii acceptă să îi facă lui Pirgu hatârul vizitei la Arnoteni, chiar la ideea Povestitorului (care mărturisește că era "cam sătul de la un timp de savantlâcuri"), inițiativă pentru care Pantazi și-a dat acordul imediat: "De mirare că de bucurie Gorică nu înnebuni de-a binelea; îl apucară curate năvârlii, scâncea, se tăvălea pe jos
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
de la cupeu". "Mai primejdioasă javră și mai murdară nu se putea găsi, dar nici mai bună călăuză pentru călătoria a treia ce făceam aproape în fiecare seară, călătorie în viața care se viețuiește, nu în aceea care se visează", spune Povestitorul, dând atât de evident dreptate lui Pirgu însuși prin cuvintele emblematice și des citate: "călătorie în viața care se viețuiește, nu în aceea care se visează". El însuși fusese mustrat de către Pirgu că are pretenția de a câștiga experiența vieții
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
Pirgu că are pretenția de a câștiga experiența vieții citind cărți, în loc să-și creeze cât mai multe ocazii pentru a cunoaște lumea și situațiile din care să se inspire pentru romanul de moravuri bucureștene pe care spunea că îl pregătește. Povestitorul va ajunge să aibă întotdeauna drept răspuns, de fiecare dată când Pirgu îl întreabă încotro se îndreaptă: "la Arnoteni, adevărații Arnoteni", cuvinte rostite cu mândria elevului care a învățat lecția și asta într-un timp când Pirgu însuși nu mai
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
Voyons, il faut etre sérieux". Mustrarea lui Pirgu e deja de semn contrar: le arătase o lume în care puteau pătrunde oricând pentru a se distra noaptea, folosindu-se de ceea ce aveau Arnotenii de oferit, inclusiv ca subiect pentru romanul Povestitorului, dar casa lor trebuia să fie doar o escală a vieții de petrecere, nu să devină ținta fixă în care au transformat-o ei. Fidelitatea lor a creat o dependență față de acel loc, ceea ce nu intra și în planul lui
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
viciilor, ci se folosea de el la nevoie. Personaj kitsch pentru Angelo Mitchievici ( în Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente), dar salvat de către Matei Călinescu în eseul său dedicat Crailor, Pirgu este victoria realului asupra aparențelor pe care le cultivă aceștia. Povestitorul ajunge la un moment dat la o asemenea apreciere a lui Pirgu, încât îl plasează în sfera creatorilor: ar fi putut ajunge un mare scriitor, cu experiențele pe care le avea: "Era dat în Paște, dar dracului. A! să fi
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
zis Ťmaestrulť, și-ar fi arvunit statui și funeralii naționale. ș...ț Mai cuminte poate, dânsul se mulțumea a le pune la cale, a trage sforile și în aceasta rămânea neîntrecut". Relația maestru-discipol dintre cei doi e plină de surprize. Povestitorul înțelege în acest moment ce i-a sugerat când i-a reproșat drumul spre Biblioteca Academiei, în locul Academiei de Biliard și îi dă dreptate, recunoscându-i meritul, devenind "ucenicul ascultător" al acestuia. De altfel, Povestitorul vede în el un sprijin
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
doi e plină de surprize. Povestitorul înțelege în acest moment ce i-a sugerat când i-a reproșat drumul spre Biblioteca Academiei, în locul Academiei de Biliard și îi dă dreptate, recunoscându-i meritul, devenind "ucenicul ascultător" al acestuia. De altfel, Povestitorul vede în el un sprijin de nădejde în descurcarea problemelor lumești: la moartea Ilincăi, el este cel la care apelează fără a ezita, recunoscând că "nu cunoșteam pe nimeni mai priceput ca Pirgu", iar acesta nu îi înșeală așteptările: "Ilinca
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
Pirgu din rândul lor. Cu atât mai mult cu cât, în quartet, rolul lui este la fel de important ca și al celorlalți trei. El, care i-a condus în viața care se viețuiește, pare să-i conducă acum în moarte". Visul Povestitorului din ultimul capitol, "cel mai frumos din întreaga mea viață", cum îl consideră, reprezintă imaginea sistematizată a întregii sale relatări care constituie romanul, punându-și pecetea și asupra urmărilor imediate lui: Se făcea că la o curte veche, în paraclisul
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
țopăia de-a-ndaratele, fluturând o năframă neagră, Pirgu. Și ne topeam în purpura asfințitului..." Unii critici (cum este Vladimir Streinu) au considerat acest vis ca fiind dovada grăitoare pentru triada crailor, număr care îl exclude pe Pirgu, dar îl include pe Povestitor. Alții l-au ignorat pe acesta din urmă, oferindu-i locul lui Pirgu. Nicolae Manolescu preferă varianta quartetului. O observație prea puțin băgată în seamă de critică este următoarea: cam tot ce zice Pirgu se împlinește la un moment dat
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
ou tout est pris a la légere...", pe care Mateiu Caragiale îl plasează ca motto la începutul Crailor de Curtea-Veche - intrat de mult în circuitul oral și colectiv - reapare în text ca scuză pentru toate lucrurile de care se miră Povestitorul. Este explicația cea mai bună pentru tot ceea ce se petrece cu Craii în Bucureștiul nocturn. Pașadia și Pantazi nu supraviețuiesc pentru că ei se comportă ca niște străini, neputându-se adapta la scara valorilor morale de aici și, deci, luând totul
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
era să nu las în urma mea nimic de care să se folosească și să se bucure alții". Din păcate, nici măreția acestui gest de distrugere a operei nu poate fi înțeleasă decât de cineva care îi seamănă întrucâtva, cum este Povestitorul, el însuși cititor și scriitor. De altfel, în recitirile lui din Mateiu I. Caragiale, criticul Matei Călinescu consideră că "țâfna lui plină de resentiment se apropie de umorul involuntar" (v. Testamente, sinucideri post-mortem, kitsch), punctând faptul că Pașadia alege o
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
cei cărora li se adresează. Ca unică interpretare salvatoare a gestului său criticul o propune pe aceea a masochismului moral. Această ipoteză este menită să îl salveze pe Pașadia de kitsch. Totuși, această opțiune de a distruge manuscrisele, pe care Povestitorul o numește "cea mai rafinată dintre nelegiuiri", este asemenea retragerii sale din politică într-un moment de glorie: reprezintă încercarea de a fi stăpânul propriului destin. Preferă să se retragă singur din cursa politică, cum preferă uciderea operei sale de la
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
huzur și al aparițiilor și gesturilor extravagante. În fond, nici măcar o hârtie nu rezistă în textele lui Mateiu Caragiale: dacă Pașadia își arde întreaga operă, Pantazi arde testamentul real al unchiului pe care l-a moștenit printr-o eroare, iar povestitorul din Remember arde hârtiile de la părinți, precum și singura dovadă palpabilă a trecerii concrete a lui Aubrey de Vere prin viața lui, deci a existenței înseși a tânărului. Dar tot referitor la Pașadia, Matei Călinescu menționează, criticând-o, și caracterizarea-clișeu cu privire la
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
el pleacă de la masa unde se beau vinuri de Bordeaux, pentru a căuta un vin mai ușor, "vreo poșircă mucegăită și tulbure". irgu se îndepărtează cu totul și în mod iremediabil de modelul dandy prin destin. Aflăm, în treacăt, de la Povestitor, ce devine Pirgu. Partea bună a morții lui Pașadia este că acest crai între crai n-a mai apucat să fie contrariat văzându-l pe Pirgu "de mai multe zeci de ori milionar; însurat cu zestre și despărțit cu filodormă
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
Cioculescu se arată nemulțumit de această trecere în revistă rapidă a viitorului lui Pirgu și consideră că ar fi fost binevenit un argument pentru faptul că tocmai el a reușit în viață: Nimic nu îndreptățește ascensiunea lui socială, pe care Povestitorul o enunță, dar nu ne-o desfășoară - măcar într-un capitol final". Dar poate că de fapt totul îndreptățește această urmare și că întreaga evoluție a lui Gorică de-a lungul romanului are meritul final de a îndepărta semnul de
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
masă mai ales ți se face dor de morți. - Interesant, - nu seara?... - Seara încep fantasmele, - realitatea începe să se retragă. Și ce poate fi mai reală decât o ființă dragă, dusă pe lumea aialaltă... Pe întuneric devenim puțin infractori... Eu, povestitorul sântem doi, de fapt, două naturi băgate una într-alta, ca păpușile alea rusești, cum se întâmplă cu fiece om -, primul răutăcios, al doilea oarecum angelic și bun, dar tăcut, - tot eu, un alter-ego... * Pravila lui Matei Basarab care le
Fortuna, Anankè by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6997_a_8322]
-
lui Hemingway) manuscrisul unui român intitulat Mayday, după care părăsea, nonșalant, America, luând vaporul spre Europa? Mărturiile prietenilor, biografilor și scormonitorilor de arhivă ni-l arată drept un chefliu cam arogant, obișnuit să trăiască pe picior mare, plin de farmec, povestitor cu hâr. Ambițios, nu-și ascundea planurile de-a ajunge un mare scriitor. Provenea dintr-o familie respectată din Mississippi (unul din bunici fusese colonel în armată Sudista, celălalt avea să ajungă director de bancă) - o familie măcinata însă de
Primul Faulkner (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6859_a_8184]
-
amintirea lor sau, cine știe?, nu-i mai acordau nici o importanță. Dar pentru că cele aflate din textul telegramei distonau atât de categoric cu personalitatea lor, așa cum mi s-a înfățișat mie - Păstorel cu amabilitatea, sclipitoarea-i inteligență și talentu-i de povestitor, iar Al. Dimitriu-Păușești, ca un autentic cărturar și om cu vederi largi - am fost incitat să descopăr cum stăteau cu adevărat lucrurile. Și am fost, mai întâi, ajutat de data indicată de ștamplia poștei de pe telegramă: 20.IX.1929. Iar
Acum optzeci de ani - Bătaie la „Cuvântul" by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/6762_a_8087]
-
pentru a povesti." Nici unul dintre camarazi (și cu atît mai puțin dintre istoricii viitorimii) nu a privit gestul ca pe un semn de lașitate, ci ca pe o constrîngere a istoriei - acea beautiful necessity/frumoasă necesitate a lui Emerson. Fără „povestitor", eroismul exemplar al martirilor de la Alamo s-ar fi pierdut în neant. Identic, naratorul melvillian supraviețuiește pentru a relata. Ca și căpitanul lui Pequod, el a fost mesmerizat de „Moby Dick". Însă, în timp ce Ahab experimentează o hipnoză a istoricității balenei
Balena albă - o experiență mesmerică by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6791_a_8116]
-
După șaptezeci de ani de carieră, se întoarce aici, într-o după-amiază de primăvară, ca să spună una dintre cele mai fabuloase povești despre istoria teatrului traversat, făcut, jucat, trăit, simțit de el. Pe scenă, un scaun însingurat, deocamdată, își așteaptă povestitorul. Deodată, de undeva din întuneric aud inconfundabilul "je sais" al lui Jean Gabin. Mi s-a părut nu doar un prolog inspirat, ci o esență a celor ce vor urma să se spună. O tălmăcire pe scurt a vieții, a
O seară la Caracal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7436_a_8761]
-
despre Impostură, Mască, Artificiu, în ultimă instanță despre Utopia mateină. Cât privește identitatea Autor-Povestitor, de care s-a făcut mare caz, Marian Papahagi se disociază de opiniile încetățenite și-l ia ca martor pe W. C. Booth când îl consideră pe Povestitor un "narator dramatizat" "care oscilează între condiția de simplu observator și cea de agent naratorial, un narator conștient de sine, aflat totuși la o oarecare distanță de autorul implicat al cărții". Citirea prin cheia baudelaireană a "machiajului" dezvăluie un decadent
Marian Papahagi, critic literar by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7970_a_9295]
-
O trecere care l-a pus pe autor într-o relație mai flexibilă cu sursa narațiunilor sale. Pentru că, oamenii pe care i-a întâlnit și pe care i-a iubit - va nota mai târziu Istrati - au făcut din el un povestitor." Confruntând versiunea inițială a povestirii Oncle Anghel, din manuscrisul "primitiv", cu forma finală, la care s-a adăugat cea de-a doua parte, La Mort de l^Oncle Anghel, scrisă după mai bine de un an, Constandina Brezu-Stoian subliniază că
Primul manuscris al lui Panait Istrati by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7972_a_9297]
-
cînd drumul pînă la Tarapanaua Filantropiei, ea însăși lăturalnica, era o excursie spre centru. Trebuie să înțelegem: mijloacele de locomoție erau precare și lente, ba chiar scumpe, mersul pe jos fiind generalizat. Dacă n-ar fi fost gata să întîrzie, Povestitorul Crailor n-ar fi luat birja pînă în Covaci. La Eugen Barbu, chiar hoții de geamantane din Gară de Nord își căra pradă cu tramvaiul, riscînd. Birja nu-i la îndemîna oricui și-apoi în centru sînt numai walking distances
Locuri de taină și desfrîu by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/7804_a_9129]