837 matches
-
specifică Luminilor și Pozitivismului, în prezentarea istoriilor sale, dar a făcut-o într-o manieră clar-obscură. Acest "pozitivist neașteptat"229 a întors pe dos fața filosofiei (îndeosebi a ontologiei heideggeriene), a lingvisticii postbelice, atot-hegemonice, și a istoriilor în cheia unui pozitivism obedient politic și redundant la nivelul tehnicilor de figurare. Istoria și partizanatul politic nu se admit decât în cazul Curții și al saloanelor sale politicianiste. Însă istoria are o funcție ideologică sine qua non prin seriile ei de date, de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ea dobîndește proprietatea de a-și subordona, de a-și îngloba contrariul"39. Dacă la antici polis-ul era atomul social, la moderni devine individul, chiar dacă și individul propovăduiește fraternitatea, întemeiată pe dragostea în și prin Hristos. Heraldul și fondatorul pozitivismului, al nominalismului și al subiectivismului în drept, ca premise ale individualismului, este considerat scolasticul franciscan, care a trăit în secolul al XlV-lea, William Occam. Ideile sale vor fi dezvoltate de Luther, bine consiliat se pare de cabalistul Reuchlin. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
dintre cercetarea critică și investigația psihanalitică; ar fi inexplicabil dacă nu s-ar întâlni."15 Lucrarea aceasta era menită să dezamorseze polemica dintre reprezentanții "Noii critici" și R. Picard, care în Nouvelle critique ou nouveile imposture, se situa pe poziția pozitivismului lansonian și afirma cu maliție că psihanaliza și tematismul își centrează atenția pe anumite zone ale operei și biografiei greu de verificat. Răspunzând indirect acestor obiecții, Doubrovsky va reafirma răspicat că Opera, în ansamblul ei, rămâne obiectul de studiu al
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
la începutul anilor ’30 la lecțiile lui Wittgenstein, s-a scuzat exprimându-și regretul. Wittgenstein nu a vrut însă să mai știe de el.110 Poate că și ecouri ca acela că ceea ce propune el ar putea fi caracterizat drept „pozitivism terapeutic“ au accentuat dorința lui Wittgenstein de a încheia și publica manuscrisul căruia obișnuia să-i spună „cartea mea“. Un manuscris la care a lucrat, cu întreruperi, din toamna anului 1936. Înclina acum să creadă că obligațiile lui de profesor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
înverșunați adversari ai ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ei, de la existențialiști la reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Russell și Wittgenstein erau valorizați sau, dimpotrivă, criticați și respinși ca adversari ai metafizicii, ca empiriști, ca gânditori de orientare scientistă. Adică drept antemergători și inspiratori ai unui nou pozitivism, așa-numitul „pozitivism logic“. Membri influenți ai Cercului de la Viena, cum a fost Rudolf Carnap, l-au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în Manifestul Cercului, publicat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sens, că problemele filozofiei tradiționale ar putea fi înlăturate în același fel ca și anumite paradoxuri logice. O altă cunoștință a lui Wittgenstein din anii ’30 caracteriza astfel poziția lui față de orientarea programatică a Cercului: „Deși Wittgenstein a fost tatăl pozitivismului logic (ceea ce se poate spune numai dacă Tractatus-ul este citit într-un anumit fel - n. m., M. F.), el a refuzat în curând să-l recunoască și nu putea auzi de el fără silă. El a obiectat în mod deosebit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
zicem, ale lui Turgheniev, Dostoievski sau Tolstoi. Nu s‑ar spune că Dostoievski nu era conștient de acest lucru. Deși l‑a îndrăgit pe Belinski pentru unele intuiții legate mai ales de Gogol, nu l‑a cruțat pentru excesul de „pozitivism“. Cît privește fantoma revoluției care bîntuia prin Europa, Dostoievski nu se îndoiește că sursa ei este pierderea lui Hristos, care are și o consecință estetică. Într‑o scrisoare din 1871, această idee apare clar exprimată : „Incendierea Parisului este o mostruozitate
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
de fericirea lumii și de Franța». Însă lor (și multora) această turbare nu li se pare o monstruozitate, ci, dimpotrivă, o frumusețe. Așadar, în sînul noii omeniri, ideea estetică a devenit tulbure (s.n. - E.I.). Temelia morală a societății (luată din pozitivism) nu numai că nu dă rezultate, dar nici nu se poate defini, se încurcă în dorințe și idealuri“2. De aici rezultă că, dacă a fost pervertită, frumusețea, din instrument al salvării, devenit obiect al salvării, pentru că, la origine, această
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
neabătută către ea“2. Aceasta este una dintre „tezele“ lui Dostoievski, poate cea mai importantă, căreia tot el i‑a opus o mulțime de antiteze, dintre care, neîndoielnic, un loc important îl ocupă Însemnările din subterană (1864). În privința polemicii cu „pozitivismul ateu“, această scriere, după părerea lui Rozanov, este „prima piatră unghiulară din activitatea literară a lui Dostoievski și ideile expuse aici formează întîia linie fundamentală a concepției despre lume a autorului“3. Aceeași părere, dar nuanțată altfel, o are și
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
în caracterul epocii, măi ambigua, cu valori mai confuze de sfârșit de secol. Zola îi reproșează lui Balzac caracterul hiperbolic, iar lui Stendhal caracterul genial al personajelor lor. În această ordine de idei, pertinenta ne pare observația Ninei Melic-Sarkisova că pozitivismul nu l-a împiedicat pe Zola să recunoască "excepționalitatea" [ p.66] că una dintre tendințele artei moderne, având în vedere potențialul sau constructiv, care permite că epoca să se rezume în imagini ale persoanelor care se deosebesc din mulțime. Unul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
italiană din acea vreme poate fi împărțită în două etape: prima, romantică, începea în 1865 și se încheia în 1870, iar a doua era cuprinsă între 1885 și 1890. Aflată sub semnul poeziei lui Giosuè Carducci, al verismului și al pozitivismului cea din urmă s-a încheiat în jurul aniversării centenarului lui Leopardi, fapt, în opinia noastră, deloc indiferent.42 Aniversarea, la care Giosuè Carducci a rostit un discurs comemorativ, a marcat revigorarea interesului pentru versurile romanticului și a oficializat intrarea acestora
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
economică dominantă, cît persoana umană și relațiile acesteia cu mediul general din realitatea economică evidentă, care nu pot fi reduse la un mobil absolut (interesul propriu) și la o unică dimensiune (funcția de producție sau funcția de consum). Excesului de pozitivism și formalizare din mainstream economics aplicarea indistinctă a metodelor științelor naturii la studiul fenomenelor și acțiunilor sociale pe care Hayek îl numea scientism sau pretenția de știențificitate îi sunt contrapuse reflecția logică și analiza critică din tradiția umanioarelor. Frag-mentării individului
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de ex., K.Polanyi). Complexitatea societății și economiei, ne spune implicit autorul, recuză reducționismul pozitivist și gîndirea unică, privilegiind pluralitatea viziunilor și competiția ideilor. Cum este în viața socială, așa e și în teoria despre societate. Altminteri, ajungem la paradoxul pozitivismului social: ideea sau concepția respectivă funcționează în practică, dar nu merge în teorie! Conceptele, teoriile, considerațiile doctrinare și perspec-tiva asupra sistemelor economice expuse în prima parte a lucrării sunt ilustrate în interesante și substanțiale studii de caz prezentate în cea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
anticipați de Lukàcs și Gramsci) ce a pus bazele conceptului de societate deschisă (embrionul modelului democratic euro-american al prezentului). Marea revelație a lecturilor acelei perioade a fost o spun fără ezitări Theodor Adorno, principalul estetician al echpei frankfurteze. De la deconstrucția pozitivismului și a diverselor variante de idealism, pe care filozoful o face, alături de Max Horkheimer, în Dialectica Iluminismului (1947), pînă la teoria "falsității întregului" din Minima Moralia (1951), noțiunea totalizării, din Dialectica negativă (1966), "prismele" Criticii culturale și societății (1955) sau
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
prin limbaj, deschiși sau închiși asupra noastră și a lumii prin cuvinte (idee dezvoltată în La Méthode, vol. 4). Deosebit de atent la evoluțiile și revoluțiile științei contemporane și la implicațiile acesteia în viziunea noastră asupra lumii, Morin se distanțează de pozitivismul logic, susținînd că nu mai trebuie să ne întemeiem rațiunea doar pe logică, ci să recunoaștem realitatea a ceea ce el numește un principiu de incertitudine logică (tot în La Méthode, vol. 4), bazîndu-se pe nenumărate exemple care ilustrează omniprezența contradicției
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mult (unii chiar mai mult decât tot) și nu mai au nimic de Învățat mai ales de la alții și orice părere sau idee recomandată nu are valoare, deoarece au ei soluții proprii. Acest aspect negativ are și o doză de pozitivism, mândria, nerecunoașterea altor idei obligă la inventarea de soluții noi, variante, stimulează activitatea creatoare atât de necesară În domeniul nostru. Dar În același timp, de multe ori aceste „creații", pot duce prin lipsa de informații și insuficiente cunoștințe anterioare verificate
Paralele inegale: concepte şi metodologii moderne by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1785_a_92283]
-
criză" le înglobează. Alteori, crizele sunt ocazionate de răsfrângerile asupra oamenilor a efectelor unor factori naturali perturbatori ori "mai departele-mai aproapele" Dumnezeu creștin, mozaic sau islamic, contestate de umanismul ateu modern, de la A. Comte, L. Feuerbach și F. Nietzsche la pozitivismul, marxismul și nietzscheanismul mai recente. (5) Este greu, până la imposibil uneori, atât să se indice sursele macro- și microscopice ale crizelor prin care trec țările, indivizii și grupurile umane cu instituțiile și organizațiile lor, cât și asigurarea succeselor acțiunilor de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și de practici ale științelor, comise de moderni, dar indica și factori răspunzători, precum exagerarea rolului acțiunii și al indivizilor înrobiți de cunoașterea profană. Așa se diminuează contemplarea, scria el. Or, contemplarea asigură unificarea cunoștințelor într-un principiu superior. Filosofic, pozitivismele și agnosticismele au produs deformări. După ce subordonau știința scopurilor aplicativ-industriale și mașiniste, aceste doctrine pledau pentru înlocuirea cercetătorilor cu inginerii, exagerau rolul experimentului și al faptului, separate de un principiu cu valoare explicativă. Vechea ruptură a "temporalului" de "spiritual" s-
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
omenești. Necesarele sinteze rămân mereu incomplete pentru multe fapte și detalii care nu pot fi încorporate de premisele de la care se pleacă. Căci unele premise sunt "naturaliste", altele sunt "evoluționiste", iar altele sunt "antimetafizice", așa cum se pot vedea și în pozitivismul comteean și în neopozitivism ori în intuiționismul bergsonian și în alte concepții apropiate. Autorul găsește ca alt factor răspunzător pentru devieri individualismul îmbinat cu utilitarismul. Ele au generat "iluziile" despre "mari personalități" și "genii" (9a, p. 93). În reforma religioasă
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
treia, ipostazierea istoriei și transformarea omului într-o jucărie a unei "fatalități oarbe", așa cum se poate vedea la iluministul Condorcet, la pozitivistul A. Comte, la dialecticianul Hegel și la radicalul Marx înfățișând proletariatul ca un gropar al capitalismului; "Or, primul pozitivism (s.ns.) al Occidentului a fost reprezentat de fizica lui Aristotel", valorificat de arabul Averroes și de scolastul italian Sf. Toma. (13, p. 94) Ulterior, "orgolioasa lume modernă n-avea să fi fost decât o cută (s.ns.) pe suprafața
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
cunoștințele cu ritualuri, rituri și culte învățate prin inițiere. Tradiționaliștilor cu intenții metafizice sau practice ferme li s-au adăugat intermediari cu toate celelalte curente și orientări culturale. Așa se ajunge și la filosofii analitici, iviți din rândurile dense ale pozitivismelor și empirismelor relansate la mijlocul secolului al XIX-lea și multiplicate cu fiecare succes deosebit al științelor naturii tot mai strâns legate de așa-numitele științe tehnice și de conducere (management). În acest cadru, filosofia minții și a limbajului au ajuns
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
omului care muncește, decide și vorbește. Habermas de aici pornea în construcția sa antropologică. Legăturile cunoașterii cu aceste interese sunt marcate de frecvente reprimări și de tot atâtea reconstrucții ale dialogului. Însă analizele despre interese făcute de fenomenologia transcendentală, de pozitivism (6) rămân la fel de speculative ca și cele pe care le susținea Heidegger în analitica Dasein-ului și mai ales în hermeneutica "grijii". (7) Habermas a conceput critica ca o teorie a competenței comunicative, formată din arta de a înțelege; tehnicile necesare
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
tehnici orientale, amerindiene, șamanice de același fel. Dacă se acceptă că starea mai normală pentru om o reprezintă civilizațiile tradiționale, atunci se poate numi deviere acțiunea antitradițională. Etapele principale ale acestei acțiuni s-au constituit prin "umanism", "raționalism", "mecanicism" "materialism", "pozitivism". Toate acestea au urmat ideea "materializării" (autorul respingea hotărât ideea de "materialitate" atât de des invocată în regimul trecut și cu sensul de "obiectivitate" opusă subiectivității umane), sub forma "solidificării" prin mineral, piatră, metal. "Disoluția" exprimată prin cuantificare, pulverizare, volatilizare
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
etică a valorilor și virtuților morale, definitorii pentru lumile oamenilor de astăzi, de la cele mai "primitive" care se conservă prin tot mai rarele rezervații la cele mai "expandate" în Cosmosul Apropiat. (38) Structuralismul, hermeneutica și filosofiile mai vechi, de genul pozitivismului, fenomenologiei și existențialismului, nu pot lipsi din eforturile de înțelegere a orizonturilor și limitelor societăților și oamenilor care trăiesc în ele. În 1994, R. Trigg scria pentru ediția românească a uneia dintre cărțile sale că "Nici o persoană nu poate exista
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]