2,230 matches
-
Prin pietrele aspre atent șerpuiește. Mai murmură-n cale zglobie și-adună Grăunțe de rouă și picuri de ploaie, Sau stropii cei mari risipiți de furtună, Pe care apoi îi preschimbă-n șuvoaie; Aleargă spre văi cu destin împlinit, Cascada prelinsă spre barbă din frunte, Din el, cavalerul semeț și-mpietrit. Regal de iubire văzut-am în munte. *** Referință Bibliografică: Regal de iubire / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1989, Anul VI, 11 iunie 2016. Drepturi de Autor
REGAL DE IUBIRE de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383624_a_384953]
-
exact azi, descopăr către amiază, că farmecul casei a dispărut! I l-o fi luat cu el atrăgătorul cuplu locatar, de bună vreme făcut nevăzut ?! Unde-s plecați stăpânii binecuvântați până ieri?! În urmă-le, semn ciudat, timpul alene se prelinge, parcă spre alte zări nechemat... Fațada e tristă și-o notă vetustă afișează vederii. În piept inima-mi saltă a neliniști perfide. Și-mi făgăduiesc gardianul clădirii să mă fac, benevol să veghez ce mișcări dincolo de pereți se petrec. Hotărârea
INTRIGA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382831_a_384160]
-
neînvinse! Căutătura-mi culege subit din oniric o roadă-imagine, în care șarpele-rădăcină se-aurește înălțându-se încolăcit pe frunza de treflă a unui as. Cât clipesc, trefla se preschimbă-n romb stacojiu, părelnic mecanism al ceasului întors, strop de lavă prelins pe zidul de care pânza - casa mea - se-anină. Deodată, viziunea se preschimbă. Apare pe neașteptate, sprijinit de zidul meu imaculat, un brad ciudat! Pe măsură ce-l observ, verdele-i alunecă în roșu, cetina-i se-adună și, din țepoasă, în
COCOŞUL CU PENE DE RUBIN de ANGELA DINA în ediţia nr. 2193 din 01 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382865_a_384194]
-
lucru o făcu pe Karon să revină la realitate. Se auzi un scrâncet înfundat de durere în tăcerea nopții ,de parcă ar fi fost singurul suflet existent pe pământ.Încercând să se ridice,șuroaie de lacrimi sărate și amare i se prelingeau pe obrajii altădată de culoarea rozelor, însă acum își pierduseră farmecul. Își puse în gând că trebuie să se odihnească, să se ascundă ,deoarece acasă nu se mai putea întoarce. Își ridică capul greoi, plin de gânduri negre și privirea
KARON de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382983_a_384312]
-
Cântă-n ele visuri cu prea multe suspine, În suflete sunt munții de iubiri, de povești, Neliniștile-ncearcă gânduri mânăstirești... Umbrele, pe noi, ne-așteaptă-n porțile pustii Cu duioșia, de-atunci, din zilele-aurii. Prin odăile vechi amintirea iar trece Cu lacrima prelinsă pe podeaua rece, Împodobită fiind cu dorul violet... Pune clipa durere și în ea și în suflet! Din mari depărtări se aud rugile-n șoapte Se leagănă-n minte și ne chinuie-n noapte. Duce lumea tristă,-n alte vremuri
PATRIA MEA de LIA RUSE în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383010_a_384339]
-
uiți în urmă și vrei să te întorci ... nimic privești descumpănit înainte și pășești șovăielnic, neîncrezător în buzunarul de la haina ți-ai ascuns planurile te plimbi rătăcind agale, cufundat în amintiri fugare ridici fața spre cer, stropii de ploaie se preling nepăsători ... lacrimile cerului pe măsură ce înaintezi, în spatele tău totul se șterge pe o stradă pustie umbra unui trecător se pierde pe un drum nesfârșit un călător întârziat, cu mâinile în buzunare își numără mătăniile ... Citește mai mult ... pe o stradă pustie
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
poate să stabilească traseulte uiți în urmă și vrei să te întorci ... nimicprivești descumpănit înainte și pășești șovăielnic, neîncrezătorîn buzunarul de la haina ți-ai ascuns planurilete plimbi rătăcind agale, cufundat în amintiri fugareridici fața spre cer, stropii de ploaie se preling nepăsători ... lacrimile ceruluipe măsură ce înaintezi, în spatele tău totul se ștergepe o stradă pustie umbra unui trecător se pierde pe un drum nesfârșitun călător întârziat, cu mâinile în buzunare își numără mătăniile ...... XXXII. ENIGMA (2), de Camelia Constantin , publicat în
CAMELIA CONSTANTIN [Corola-blog/BlogPost/385192_a_386521]
-
mici alune, cu bănuțul rozaliu, erau vineți la baza lor din cauza loviturilor. Într-un târziu am terminat de pansat, fata deja dormea, era obosită, avea un somn agitat, tresărea, scotea mici țipete, transpirația îi curgea șiroie pe obrajii catifelați, se prelingea peste gâtul fin, pentru ca în final să ude perna. Priveam acel trup mlădios, cu fața ovală, cu doi ochi negri, migdalați, vioi, acum obosiți, nasul drept cu nări fine fremătânde, cu buzele pline, frumos conturate, formând o guriță mică. Brațele
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
sarmalele și nici țânțarul pe care îl prinsese, atunci când își pălmuise zdravăn obrazul. - Marioară! Marioarăăă! Da pe unde te-ascuns? Și sarmalele, și ciorba? Dar după ce strigă, înțelese. Fusese un vis, nimic nu fusese adevărat. Lacrimile începură să i se prelingă pe obraji, apoi începu să plângă tare și să jelească: - Îîîî, îîî, îîîîî, iiiîîîîî, îîîîîî, îîîîî! Îîîî, Mar... îîîîî, Marioar.... îîîîî, Marioarăăă! Îîîîî, fata tatii, unde ești? Îîîîî, avoc... îîîî, avocata lu' tatiii! Îîîî... șî ciorba... îîîî... șî ciorba de
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
a trecut de ușa inginerului, a rupt-o la fugă pe scări în jos. Nu putea uita ochii lui Augustin Zincă, erau injectați ca ai unui taur furios, din gură pe care nu o mai putea ține închisă, i se prelingea pe barbă bale scârboase, o imagine grotească. În zilele următoare nu s-a întâlnit cu Augustin, a doua zi după scena bahică a lui Zincă, a găsit pe biroul din camera lui 50 de lei și un bilet prin care
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
un preț scris de mână pe o bucată de hârtie. Alături cineva taie cu mișcări precise, între chirurgical și abilitate artistică de circ niște pești enormi pe un butuc de lemn acoperit cu un ziar. O bucată din care se prelinge sânge chiar deasupra pozei din ziar reprezentând doi arabi așezați pe scaune, fumând din narghilele cu priviri impenetrabile. Intrăm într-un restaurant arăbesc popular unde vin să mănânce muncitori sau simpli trecători, cumpărători, turiști. Un loc frecventat de cunoscătorii humusului
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93372_a_94664]
-
așa de cunoscute poveștile lui Creangă și ale altor scriitori, în schimb, coana preoteasă, femeie cultă, instruită, le cunoștea și ni le-a spus și nouă. Povestea așa de frumos! În timp ce împletea, de-i sfârâiau mâinile, de pe buzele ei se prelingeau fantasticele imagini și întâmplări din cunoscutele basme. Cu vocea sa blândă și ochii săi strălucitori ne fermeca, în timp ce ne purta pe mirifice tărâmuri, iar noi, în liniște desăvârșită, cu ochii mari și gurile căscate, ascultam vrăjiți. Până într-o zi
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
isonul. Bine că doarme, îmi spusesem, privind cu coada ochiului spre chipul atât de apropiat al fetei de lângă mine, abia distingându-se în întuneric. Dar chiar în acel moment, la lumina fulgerătoare a unui canton, văzusem o mică perlă lichidă prelingându-i-se pe obraz. fragment Dan Florița-Seracin Referință Bibliografică: Poveste de iarnă / Dan Florița Seracin : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2255, Anul VII, 04 martie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Dan Florița Seracin : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
Acasa > Poezie > Amprente > "UN ULTIM ZBOR" "AM BIRUIT" Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Un ultim zbor Un ultim zbor. Arìpile-s întinse și-albastrul cer în ochi mi s-a prelins. Cine-a crezut că flăcările-s stinse și-a jubilat crezându-mă învins? N-am fost așa de tânăr niciodată și-atât de mult nicicând n-am cutezat, ca-n clipa asta binecuvântată când cred imens și sper cu-adevărat
UN ULTIM ZBOR AM BIRUIT de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383214_a_384543]
-
la picioarele mele, a verificat și a spus : -Nu s-a dezlegat nici un șiret! Hai cu mămica! Ce era să fac? Am mers. Dar... era de mers? Inevitabilul s-a produs. Și prin față și prin spate. Stropii s-au prelins prin izmănuțe, pâă în ciorapii din ghetuțe, care...și-așa erau ei inundați cu mocirlă. Greutatea pastei de la spate, care se prelingea ușor în izmănuțe, pe picioare, mă făcea să merg ca pe catalige. Lisandra mă observă cum merg și
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
mers. Dar... era de mers? Inevitabilul s-a produs. Și prin față și prin spate. Stropii s-au prelins prin izmănuțe, pâă în ciorapii din ghetuțe, care...și-așa erau ei inundați cu mocirlă. Greutatea pastei de la spate, care se prelingea ușor în izmănuțe, pe picioare, mă făcea să merg ca pe catalige. Lisandra mă observă cum merg și spuse mirată : -Da’ de ce mergi tu așa...crăcănat? Ce puteam să-i spun? Că sunt Făt Frumos cel crăcănat? Că viteazul pe
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
găsi în fața odăii Marietei. Deschise ușa încetunel, pitulată în spatele imensului buchet. După salutul firesc, înaintă spre pat în vârful picioarelor, să nu tulbure liniștea încăperii. Marieta îi răspunse printr-o grimasă ce se voia zâmbet și două lacrimi i se prelinseră spre tâmplele adâncite. Abia de mai semăna cu Marieta de altădată! Fața i se alungise extrem de mult, nasul i se subțiase, iar ochii, ochii, și așa mici de la natură, deveniseră două punctișoare ascunse în găvanele încercănate ale orbitelor. Paloarea feței
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
viață, cu inima plină de frumosul care îi invada trupul și sufletul. Și-a salutat prietenii virtuali de pe facebook, cu instantanee ale munților răvășiți de începuturi, mereu altele, mereu aceleași. Norii în nuanțe de roșu, de la roz la violet, se prelingeau pe crestele adormite, aducând o nouă speranță în sufletul privitorilor. O nouă zi, un nou început... După micul dejun au plecat la plimbarea obișnuită. Ea mergea când înainte, când în urma lor. Niciodată în rând cu ei. Simțea distanța, simțea răceala
CONTOPIRE -2- de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383275_a_384604]
-
să ascult cu mai multă atenție proverbele. Atunci, ascultă-l în primul rând pe ăsta: „Dacă stai în cur pe nisip n-o să ți se rezolve problemele“ - așa că mișcă-te... Începea vânătoarea. Soarele îngădui ca ultima-i rază să se prelingă peste întinderea de nisip, ca apoi să-și ia rămas-bun de la vârfurile de piatră neagră și, aproape în aceeași clipă, se lăsă să cadă în spatele unei mici dune cu sfârșeala moleșitoare a celui ce și-a încheiat o lungă zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tot că nici în noaptea aceea nu murise. Că a băut de față cu el o jumătate de litru de lapte dintr-o suflare. „Păi, bineînțeles că din sticlă! În pijama, bineînțeles! Păi, bineînțeles că-i era frig! I se prelingea atât de savuros la colțul buzelor, că mi s-a făcut și mie poftă. Am ciocnit.“ De la acest sfintesisoieăstamaitrăiește a devenit el Sfântul Bódog. Apoi, într-o după-amiază, a scăpat ceașca de cafea pe jos. Tocmai o ridica sau voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în mâini și îl sugruma încet până la moarte. Oamenii se descarcă în diferite feluri. Eu una m-am trezit că împing pumnul în ciment și nu m-am putut opri nici măcar când pielea a început să-mi crape. Ploaia se prelingea pe fața mea și o spăla, bătând ușor pe haina de ploaie. Nat se ridicase în picioare, dându-mi mâna ca să mă pot ridica. Mă durea ca dracu’. Nat avea o privire sălbatică. Am presupus că suntem amândoi în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
încât a dispărut în culoarea roză a zorilor. Amuțisem, îmi simțeam obrajii arzând și un fel de umezeală îmi apăruse în găurile ochilor. Lacrimile se țineau acolo, căzând apoi ca picăturile de ploaie direct pe mâinile mele, fără să se prelingă pe pielea feței. - Fantastic! repeta soțul meu cu o bucurie spontană. N-aș fi putut să-mi închipui că poate să zboare atât de sus! Am ieșit pe balcon, totul era pustiu. În rătăcirea mea, am așezat colivia lui Sucki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
geamurile la care mă tot holbasem în vreme ce încă mai șovăiam în fața clădirii, astfel că foarte puțin din lumina naturală putea pătrunde în interior. Un candelabru asemănător celui din încăperea precedentă, numai că aprins, era motivul pentru care acești oameni se prelingeau scăldați într-o lumină galbenă și bolnavă, deși puternică, după cum am mai spus. Ceea ce mă uimea însă deopotrivă de mult ca și sentimentul de nepotrivire sufletească cu locul unde mă aflam și pe care-l încercasem în clipele când ezitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
putea numi animalice, atât de puternice și de îngrozitoare erau. Mârâind și torcând cu o forță de nedescris către cer, asemeni unui leu, bulbucându-și ochii imenși și goi spre spații mult îndepărtate de încăperea unde ne aflam, Euripide se prelinse cumva pe spate, aflându-se în același timp pe burta Aurorei Sticlaru, scurmând abdomenul acesteia cu minusculii și oribilii săi pantofiori, mult prea mici pentru statura sa, părând astfel că bate în retragere. Deodată răcni speriat spre cer, scurt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
scutura zăpada. Am întrebat-o pe Zinocika dacă nu-i este frig. - Mă simt minunat, a replicat ea. - Spune și tu, nu-i minunat? Încălzește-mi mâinile. Mi-am desprins mâna amorțită de la umăr de talia ei. Apa mi se prelingea de pe cozoroc pe obraji și pe după guler. Aveam fețele umede, iar obrajii și bărbiile ne înghețaseră atât de tare, încât trebuia să vorbim fără să ne mișcăm fața; genele și sprâncenele făcuseră țurțuri, în timp ce umerii, mânecile, hainele noastre, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]