852 matches
-
presupune existența unor legi ale sensurilor conținute în legile semnului; abstractizare constituită de natura sa și de suporturile înscrierii. Fără îndoială, se pune la socoteală materialul verbal, fonemul, iar semnificantul, imagine acustică a cuvîntului, îi împrumută acestuia materialitatea sa. Semiologia, prizonieră a analizei lingvistice și a gîndirii binare care îi este atașată, neutralizează din start producția, transportul și recepția semnelor. De adăugat că narcisismul structurii nu face parte din referințele noastre. La cealaltă extremă, științele semnalului, mult mai clare, nu pot
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
termen lung finanțele publice. Se mai poate distinge ceea ce trebuie să plătească generațiile care trăiesc în prezent (de la 0 la 100 de ani) și ce vor trebui să plătească generațiile ce se vor naște. Contabilitatea generațiilor este în mod natural prizoniera ipotezelor pe baza cărora este construită și ar fi exagerat să i se acorde o valoare predictivă excesivă, căci politica actuală poate să nu fie urmată la infinit, nevoile în materie de cheltuieli publice pot varia în timp, procentul de
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
oprească uciderea copiilor, exista un fel de exuberanță - exuberanța disperării. Până și spaima cea mai cumplită avea un fel de bucurie ciudată. Asta exista și În Troienele - de la primele sunete cu care venea grupul de soldați, care le aduceau pe prizoniere În spațiul de joc. Era disperare, violență, groază, o durere câteodată paralizantă, mai ales când Andromaca Își pregătea copilul de moarte, dar exuberanța exista tot timpul. Și, prin victoria femeilor de la sfârșit (ultimul cântec, plecarea), era un fel de Împăcare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sală de gimnastică dintr-o cazarmă militară, fie de un manej de circ sau, de ce nu, de spitalul de psihiatrie La Salpêtrière, unde, În secolul al XIX-lea, la Paris, erau internate pacientele ce sufereau de boli nervoase. Lucia era prizoniera acestui spațiu metaforic, unde devenea progresiv victima presiunilor din jur. Situația individului inocent ce clachează violentat de tabuurile sociale și care, abandonându-și rațiunea, răspunde prin crimă era o temă favorită a secolului al XIX-lea. Büchner a scris Woyzeck
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
rămas, din nefericire pentru mine, aproape în întregime obscur. Am consultat și pe alții cu ochi mai ageri decât ai mei, m-am chinuit cu lupa, fără să pot descifra mare lucru: cuvinte dis parate, sintagme, frânturi de propoziții. Sensuri prizoniere zbătându-se sub grafia capricioasă, imposibilă. Doar către sfârșitul torențialului text, o adnotare lizibilă, singura: „Când dracu’ o să mă pot opri?“ Oprirea s-a petrecut în 1971, când Ury Benador murea fără să mai fi văzut tipărit vreun volum din
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
vreodată Înaintea lor, ceea ce ar fi fost, vă puteți Închipui, pentru oricare dintre noi, un mare prilej de adâncire și de mai nu știu ce neașteptată conversiune pentru libertinul cinic, simplu amator curios după tainele aces tor femei mereu obosite, mereu dezgustate, prizoniere Încătușate robotelii lor În plăceri zilnice și obligatorii. Dar oarecare indicii și mărturii (șerban Cioculescu Încă spune că a văzut pe una acoperind icoana din perete când și-adu cea un client În odaia ei) m-au convins că va
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
năzuiești tu, Alexandre. Mai e un lucru pe care te rog... te rog să-l ceri lui Vodă! Anume? Domnița Maria Voichița fiică de domn! izbucnește revoltat. O Basarabă! Nepoata Marelui Mircea cel Bătrân! De doi ani, Vodă o ține prizonieră, împreună cu Doamna Despina, în latura de miazăzi a Cetății! E posibil aceasta?! De aceea am și luat-o pe lângă mine... Să-i dea slobozenia! Vorbește-i! Doamnă, o imploră Voichița cu lacrimi în ochi, vă rog!... O să-l rog... Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sac, prin toată curtea. Adelheid văzu cu lacrimi În ochi cum slujitoarea ei credincioasă dispare În spatele unei uși grele de lemn, trântită cu violență și-i auzi Îngrozită țipetele, din ce În ce mai depărtate. Ceilalți slujitori, care rânjeau batjocoritor, urmărind groaza de pe chipul prizonierei, o poftiră să-i urmeze. Când Încercă să se Împotrivească, unul dintre ei, desigur căpetenia, se răsti: — Vreți să vă târâm ca pe slujitoare? Nu ne siliți să vă tratăm cu mai puțin respect decât vi se cuvine! Apoi se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Fata se Îndreptă spre fereastră. Geamul murdar era acoperit cu praf și cu o pânză deasă de păianjen. Abia stăpânindu-și dezgustul, Încercă să-l deschidă și, după câteva Încercări, Încuietoarea cedă și aerul proaspăt al nopții pătrunse În odaie. Prizoniera se aplecă În afară. Pricepu că se află În turnul cetățuii. Sub ea se căsca departe jos, mai degrabă se bănuia prin Întuneric, o prăpastie neagră și adâncă, parcă fără fund. În zare se vedeau, vagi, contururile mun ților. Deci
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la soarta Berthei. „Cine știe dacă mai trăiește. și cred că mai bine i-ar fi să moară decât...“ Ușa era masivă, bătută În cuie mari de fier. De aici nici o nădejde. „Numai un Înger mă poate salva“, Își spuse prizoniera, și În Închipuirea ei Îngerul avea ochii violeți și buclele negre ale lui Bodo. „Bodo va afla fără doar și poate că am dispărut și mă va căuta. Așa cum Îl știu eu, n-o să se lase până nu mă eliberează
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu guler plisat. N-avea spadă la cingătoare, doar un cuțit scurt de vânătoare cu prăsele de fildeș, pe care mâna lui uriașă le strângea spasmodic. Deși părea liniștit, se putea ghici cât era de ner vos și nerăbdător. Dar prizoniera era prea slăbită ca să-i ob serve nesiguranța. Cavalerul făcu câțiva pași prin odaie și se opri, Înclinându-se ușor, cu aceeași politețe Întunecată cu care primea poruncile la Curte. Adelheid tăcea. Era prea surprinsă ca să poată scoate vreun cuvânt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ajutară să se reculeagă și să-și recapete, cel puțin În aparență, sângele rece, În timp ce ministerialul era din ce În ce mai descumpănit. În sfârșit, spuse: — Ce situație neplăcută, nobilă Adelheid. Nu m-aș fi așteptat să vă Întâlnesc În această stare umilitoare, de prizonieră a domnului Adalbrecht de pe Stouff... Se opri. Își dădea seama că Începuse prost discuția. Totul decurgea altfel de cum plănuise. Dacă nu te-ai fi așteptat să mă Întâlnești aici, n-ai fi venit, cavalere. și rușinea nu o simt eu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spune-mi, prințesă, În ce calitate? N-am nici o Îndreptățire legală ca să te Întovărășesc! Un cavaler străin care Însoțește o doamnă pe drumuri singuratice de pădure va pune desigur În pericol reputația acelei doamne. Un nobil cavaler care eliberează două prizoniere nefe ricite din mâinile răpitorilor și le redă familiilor lor merită numai cuvinte de laudă, domnule ministerial. Este tocmai ceea ce prevede codul cavalerilor, cel pe care ai jurat să-l respecți atunci când ai primit din mâna tatălui meu pintenii de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fură de părere ca jupân Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
burată doar de slujitorul mut cu fața Împietrită, care-i aducea o tavă cu de-ale gurii, o punea pe masă și o lua pe cea din ziua precedentă. Apoi dispărea ca și cum ar fi părăsit o odaie goală. La Început, prizoniera ținuse socoteala timpului, zgâriind linii scurte pe perete cu o pietricică scoasă din crăpătura zidului. Apoi Începu să uite dacă trăsese linia sau nu. În disperarea ei, Își spuse că oricum nu mai avea nici o importanță și că nu-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un semn. Va veni să mă elibereze și eu trebuie să trăiesc pentru el.“ Se strădui să-și recapete puterile și să recâștige noțiunea timpului. Își spuse că disperarea, groaza prelungiseră orele, făcând-o să creadă că era de mult prizonieră, când, de fapt, era prizonieră doar de câteva zile. „Bodo n-a știut de Îndată unde sunt. Acum a aflat și o să pună În mișcare cerul și pământul ca să mă scoată de aici. O să ceară ajutorul lui Conrad. Așa cum Îi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mă elibereze și eu trebuie să trăiesc pentru el.“ Se strădui să-și recapete puterile și să recâștige noțiunea timpului. Își spuse că disperarea, groaza prelungiseră orele, făcând-o să creadă că era de mult prizonieră, când, de fapt, era prizonieră doar de câteva zile. „Bodo n-a știut de Îndată unde sunt. Acum a aflat și o să pună În mișcare cerul și pământul ca să mă scoată de aici. O să ceară ajutorul lui Conrad. Așa cum Îi cunosc, nimeni și nimic nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
oarecum altfel, așa că În toarse capul. Nu se Înșelase, era altcineva, altă siluetă decât cea butucănoasă și scundă cu care era obișnuită. Omul puse tava pe masă și-și scoase gluga de pe cap, ducând În același timp degetul la buze. Prizonierei i se păru o clipă că visează. Dar nu, era adevărat. În fața ei se afla făptura uscată a cioplitorului În piatră, care cu câteva zile Înainte Îi salvase viața... XIV Când, seara târziu, Bertold nu se Întorsese Încă de la vână
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
față până la sfârșit. Apoi a plecat râzând. Aceeași pedeapsă i se cuvine și lui! Conrad era palid ca un mort. Așa ceva nu mai văzuse. — Fii sigur, Neidhard, că nimeni nu scapă de dreapta sa osândă! XVI Nu mică fu mirarea prizonierei când recunoscu sub glugă chipul lui Simeon. Picioarele i se muiară și s-ar fi prăbușit dacă pietrarul n-ar fi prins-o În ultima clipă. Suspina ca un copil, cu capul sprijinit pe umărul lui. Dintr-odată pierise toată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ochii. Urs părăsi chilia În vârful picioarelor, dând de fratele Heribert, care tocmai venea să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint, iarăși nu pot. Dumnezeu știe ce s-a Întâmplat cu biata fată...“ Se Îndreptă deci spre chilia starețului ca să-i ceară sfat. Îl găsi cu totul tulburat și cenușiu la față. Un curier de la castel venise cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
duce a pornit cu armata să-i scoată pe nemernici din bârlog, ca să-și primească pedeapsa bine meritată. Mi-a poruncit să vă spun, adăugă el cu voce joasă, că va fi nevoie de multă prudență, Întrucât domnița Adelheid e prizonieră acolo și nu vrea să-i primejduiască viața. A trimis un om de Încredere În sălașul asasinilor, care va cerceta totul la fața locului. După veștile pe care acesta i le va da, domnul Conrad va hotărî ce are de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
răzvrătiți, pe cei doi ticăloși Eglord și Adalbrecht, vinovați de crime strigătoare la cer și de Înaltă trădare, cei care și-au călcat jurămintele, ucigându-l pe stăpânul lor. De asemenea au răpit-o pe nobila Adelheid și-o țin prizonieră aici În cetate. Nu vă faceți părtași acestor fărădelegi pentru care nici o pedeapsă nu-i prea mare. — Veniți de ne luați, strigă Eglord batjocoritor, aplecându-se peste ziduri. Veniți să ne faceți prizonieri, vă așteptăm cu cea mai mare bucurie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se hârjonea atât de veselă cu mine altădată, în bazinul de la Băile Felix, n-a aruncat nici o privire asupra noastră, n-a scos nici o vorbă de răspuns la cele încurajatoare ale noastre, rămânând tot timpul vizitei într-o prostrație dureroasă, prizoniera catatoniei ei statuare, statuie a mizeriei și pustiului uman. Ca personajele lui George Segal. Când s-a vindecat, după tratamentul de lues la care a fost supusă cu succes, mătușa mea și-a revenit complet, aceeași ca și înainte, vioaie
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
acum după modelul vetero-testamentar al Poporului desfrânat Întors la Dumnezeu după o lungă rătăcire prin pustiu sau un exil teribil, Încarnează mitul creștin Însuși, structurat În trei momente: căderea, pocăința, botezul/mântuirea. Maria din Magdala a rămas aproape nouă veacuri prizoniera acestei tradiții, consfințită oarecum prin sphragis papal. În 1518, Jacques Lefèvre d’Etaples (1450-1537), matematician și filozof convertit la exegeză biblică, publică lucrarea Maria Magdalena disceptatio, În care demonstrează, analizând cu atenție fragmentele evanghelice și comentând critic opiniile Părinților, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
în dureri groaznice. Bunica, din păcate, nu putea să strige, fiindcă tumoarea îi atinsese cen trele comunicării. Nu mai era în stare să scoată nici un sunet și nu mai auzea nimic (oare chiar nu mai auzea nimic ?). A stat așa, prizonieră în propriul ei trup, care între timp se transformase într-o unealtă de tortură, vreo două luni. Două luni de singurătate, așa cum singură a ales să fie întreaga viață. /...Ei, dar iată că Dănuț al nostru a crescut și a
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]